Războiul colectivizării: cum au confiscat comuniştii România şi suferinţele ţăranilor care au luptat pentru pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul de colectivizare iniţiat de regimul comunist după venirea la putere, în anul 1945, i-a afectat profund pe ţăranii din ţara noastră. „Adevărul“ vă prezintă ce s-a întâmplat în timpul colectivizării în România şi care au fost cele mai răsunătoare scandaluri în care au fost implicaţi ţăranii care voiau cu orice preţ să-şi păstreze averile.

PIATRA NEAMŢ. Revoltă la Bârgăoani, gropi comune la Dealul Mărului pentru ţăranii „neascultători“

Ca şi în alte judeţe din ţară, colectivizarea a fost însoţită de o campanie de represalii împotriva ţăranilor care se opuneau noii orânduiri. Zona montană a judeţului a scăpat mai uşor, dar ţăranii din comunele de şes au avut de suferit de pe urma colectivizării.

Suferinţele îndurate de ţărani în timpul colectivizării sunt prezentate pe larg de Cicerone Ioniţoiu în lucrarea „Reprimarea răscoalelor ţărăneşti“. Istoricul aminteşte şi episoadele sângeroase petrecute şi în judeţul Neamţ, unul din acestea fiind revolta ţăranilor de la Bârgăoani.

BRAŞOV. Haiducii  din Ţara Făgăraşului au plătit cu viaţa pentru că s-au răsculat împotriva colectivizării

Ţara Făgăraşului, una dintre cele mai bogate zone din Transilvania, a simţit din plin progoana colectivăzării în perioada 1949-1962. Ţăranii au rămas fără pământ şi animale, iar unii dintre ei şi-a luat viaţa neputând să suporte gândul că au rămas fără agoniseala de-o viaţă. Cei care au refuzat să accepte dispoziţiile comuniste au ajuns în temniţă.

image

În Ţara Făgăraşului a luat fiinţă Rezistenţa Anticomunistă, un grup condus de Ion Gavrilă Ogoranu, care a luptat cu arma în mână împotriva comunismului, în „Grupul Gavrilă", înfiinţat chiar de el. Începând cu anul 1946, aliaţi i-au fost Munţii Făgăraş, unde s-a refugiat alături de alţi 14 camarazi. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste, în lipsă, la zeci de ani închisoare şi de două ori la moarte. Divizii întregi de armată au fost puse pe urmele „Grupului Gavrilă".

CLUJ-NAPOCA. Mărturiile ţăranilor ardeleni despre şocul colectivizării: „Nu i-o lăsat nişi un scaun pe ce să şadă, nimic. La noi în casă era ca în grajd“

La câţiva zeci de ani distanţă şi privită cu mintea istoricului de azi, colectivizarea a fost un şoc pentru ţăranul român, un mijloc care, prin intimidări şi agresiuni, l-a făcut supus regimului. Şi acum, în unele interviuri acordate cercetătorului clujean Sanda Borşa, unii ţărani ardeleni sunt zgârciţi cu cuvintele. Asta pentru că încă poartă-n suflet teama că dacă vor zice ceva ce nu trebuie vor fi „legaţi“, „duşi la canal“ ori vor pedepsiţi.

Colectivizarea are o „dată de naştere“: 3-5 martie 1949. „Debutul colectivizării e dat de Plenara din 3-5 martie 1949 în care Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţă măsurile pe care le va lua în următoarea perioadă“, spune Sanda Borşa, cercetătoarea clujeană care a studiat această temă din istoria comunismului în lucrarea sa de doctorat publicată în trei volume.

CONSTANŢA. Dobrogea, experimentul-pilot care a dat modelul colectivizării României

Dobrogea a fost prima regiune colectivizată a României, un experiment economic reuşit al comunismului. Nicolae Ceauşescu a avut un rol important în întrecerea comunistă pe regiuni, el fiind responsabil cu aplicarea politicii de colectivizare în Dobrogea.

În martie 1949, regimul comunist îşi fixa noul ţel: colectivizarea sau „înlăturarea exploatării omului de către om“ - etapa agricolă. Zece ani le-a luat activiştilor pentru a realiza acest deziderat, iar prima regiune aleasă pentru punerea în practică a fost Dobrogea.

Cu cea mai întinsă suprafaţă de teren agricol, cu populaţie redusă şi eterogenă, Dobrogea era locul unde măreţul plan a prins rădăcini. Lagăr de exterminare pentru elita României, tabără de concentrare pentru trupele sovietice masate la graniţa Mării Negre, regiunea a fost colectivizată în timp record. În 1957, procesul era încheiat în Dobrogea, iar Decretul 115 din 30 martie 1959 consemna succesul colectivizării totale în regiunea sud-estică.

TÂRGOVIŞTE. Cum a ajuns Conacul Văcăreştilor depozit de cereale pe vreme colectivizării

Proprietăţile şi parcele de pământ au ajuns, în perioada 1949 – 1962 în “grija” statului, care, spre binele poporului vroia să adune toate suprafeţele agricole pentru a fi lucrate cu sârg şi voie bună. Alături pământ, în grija statului, a ajuns însă şi un monument istoric: Conacul Văcăreştilor. Ce s-a întâmplate este lesene de înţeles.

Clădirea a fost cedată de Elena Văcărescu Academiei Române şi imediat după aceea a ajuns o ruină. A fost chiar depozit de cereale.

BACĂU. Propagandă pentru comasarea pământurilor, împotriva chiaburilor, susţinută de ilegalişti dar şi de intelectualii „liberi“

Până în 1962, când s-a finalizat procesul de colectivizare, de transformare a ţăranului român în „colectivist“, Partidul Muncitoresc Român dar şi tot aparatul de propagandă au dus o muncă de lămurire cu ţăranii. A fost glorificat sistemul sovietic colectivist al colhozurilor şi stigmatizaţi chiaburii, acuzaţi că au mentalitate burgheză, care se opuneau progresului.

Colectivizarea realizată în anii 1955-1962 în judeţul Bacău nu a fost lipsită de convulsii, de revolte, reprimate deseori sângeros de oamenii din Partid, Securitate şi Miliţie. 

BOTOŞANI. Cum şi-au apărat răzeşii pâmântul, cu pumnii şi parii, împotriva colectivizării. Comuniştii au luat pâmântul ţăranilor cu tancurile şi bastoanele

Războiul colectivizării a început la Botoşani încă din 1949. În comuna Roma, s-a înfiinţat prima Gospodărie Agricolă Colectivă din Moldova. Colectivizarea a fost făcută în multe localităţi din judeţ, cu tancurile şi represaliile Securităţi. Cei mai mulţi ţărani, abia împroprietăriţi sau răzeşi cu tradiţie nu au vrut să renunţe fără luptă la pământ.

În 1949, noul stat comunist român, prieten al sovietelor ruseşti, a dat cea mai grea lovitură ţăranilor din România. În plenara, Comitetului Central al Partidului Comunist Român de la 3-5 martie 1949 s-a hotărât declanşarea colectivizării.

SLOBOZIA. Ferma model de la Perieţi, distrusă de colectivizare. Povestea simbolului agriculturii din Bărăganul interbelic, transformat în CAP

La câţiva kilometri de Slobozia, în comuna Perieţi, se află astăzi ruinele fostei ferme care în perioada interbelică producea legume şi seminţe pentru legume pentru întreaga Europă. Considerată muzeu, ferma a rezistat cu greu colectivizării comuniste. A fost transformată în CAP, iar proprietarul său condamnat la ani grei de detenţie.

image

Începută în anul 1945, colectivizarea a reprezentat cel mai mare rău pe care regimul comunist instaurat la Bucureşti l-a putut face unui întreg popor. Zeci de oameni au rămas fără agoniseala de-o viaţă, reprezentând terenurile agricole, şi au sfârşit în închisoare fiind consideraţi chiabur. Coşmarul a durat timp de 46 de ani, când se desfiinţează ultimele CAP-uri.

SIBIU. Poveştile cutremurătoare ale colectivizării, la Sibiu, de la „întovărăşiri” la CAP-uri. Istoria casei demolate pentru a face loc unor grajduri pentru cai

Case şi terenuri confiscate, familii aruncate în locuinţe mizere, interogatorii şi zile de carceră grea pentru cei care refuzau să se înscrie în celebrele Cooperative Agricole de Producţie. Au trecut ani mulţi şi oamenii au învăţat să ierte însă amintirile, suferinţa şi umilinţa trăite sub un regim pe care unii îl regretă, paradoxal, şi astăzi, nu vor dispărea niciodată.

Într-o casă veche, îngrijită frumos, din localitatea Cristian, Ana Zek (84 de ani) îşi lasă amintirile să curgă în linişte, cu înţelepciunea omului pe care timpul l-a învăţat nu să uite, ci să accepte că încercările grele, dacă nu te doboară, îţi dau cu siguranţă infinit mai multă forţă de a merge mai departe. 

BISTRIŢA. Lipsa terenurilor agricole a scăpat Valea Bârgăului de colectivizare

Terenuri agricole, livezi, clădiri au ajuns în anii `50 în proprietatea statului în urma procesului de colectivizare. Pedepsele pentru nepredarea cotelor sau „sabotarea” lucrărilor agricole erau şi ele aspre, ducând adesea la moartea răzvrătiţilor. Au existat însă zone unde nu s-a putut instaura colectivizarea din cauza lipsei terenurilor agricole, un bun exemplu fiind Valea Bârgăului, care a cunoscut o dezvoltare când judeţul era sărăcit.

Localităţile din Bistriţa-Năsăud aparţineau de regiunea Cluj, înfiinţată în 1950. La sfârşitul anului 1952 toate raioanele acestei regiuni aveau gospodării agricole colective.

BRĂILA. „Nu vrei să treci la CAP? Nu vrei colectivă?! Ia în bot, chiaburule!”

La începutlul secolului XX, când bursa de la Brăila fixa preţul grâului pentru lumea întreagă, mediul rural brăilean excela în domeniul produceţiei agricole. Acest lucru se întâmpla datorită ţăranilor gospodari, care se mândreau cu rodul muncii lor neostenite. Când au venit comuniştii, pe fruntaşii satelor i-au numit chiaburi şi i-au forţat, în numele colectivizării, să se lepede de ce avau mai drag pe lume: pământul de la câmp.

Adevărate drame s-au trăit atunci în lumea satului brăilean. Mulţi dintre cei care n-au vrut să îşi cedeze terenurile şi vitele au făcut ani mulţi de puşcărie. Unii nu s-au mai întors niciodată acasă. 

VASLUI. Povestea tragică a unui orfan din timpul colectivizării: „Mama a fost aruncată într-o râpă, dricul carului a trecut peste tata”

Petrachi Radu, un miner de la explotarea Lupeni, care s-a născut şi a crescut în localitatea vasluiană Mânzaţi,  şi-a spus povestea de viaţă, cu ani în urmă, într-o scrisoare trimisă unui jurnalist.  Mărturii halucinante ale copilăriei când, alături de cei patru fraţi, a fost deposedat de toată averea de comunişti şi a rămas orfan de ambii părinţi în urma colectivizării

Perioada colectivizării a rămas în amintirea celor care au trăit acele vremuri drept una înfiorătoare, care a schimbat destinul a zeci de mii de români. Petrachi Radu este una dintre victimele anilor respectivi, viaţa fiindu-i schimbată radical după acele evenimente. Mama a fost aruncată pur şi simplu într-o râpă pentru că s-a opus comuniştilor care îi devastau gospodăria. O soartă tristă a avut şi tatăl lui.

SLATINA. Ameninţarea ţăranilor din Vâlcele: „Ne puteţi băga în colectiv morţi, dar nu vii!”

Judeţul Olt s-a numărat printre judeţele unde procesul colectivizării s-a lovit de o puternică rezistenţă, ordinele conducerii comuniste “sovietice” de la Bucureşti fiind întâmpinate cu furca şi topoarele de către oameni. Declaraţiile celor care au trăit acele vremuri tulburi nu mai lasă loc la dubii că oltenii, alături de majoritatea românilor, s-au luptat pentru a-şi păstra pământurile lăsate moştenire din moşi strămoşi.

Istoricii spun că nu s-a stabilit nici până la acest moment cu exactitate numărul ţăranilor reprimaţi în ţară în timpul colectivizării. Folosind surse de arhivă, istoricul Ion Bălan apreciază că, în perioada 1945–1964, au fost întemniţaţi 35.472 ţărani în toată ţara. 

image

FOCŞANI. Sute de ţărani au îndurat ani grei de temniţă pentru că s-au opus să-şi dea pământul la CAP

Anii ’50 au fost cei mai groaznici pentru locuitorii judeţului Vrancea, fiei ei oameni înstăriţi sau simpli ţărani, care au fost lăsaţi săraci lipiţi de regimul comunist. Mii de oameni au fost condamnaţi la închisoare şi averile lor au fost confiscate.

Procesul de colectivizare, care a avut loc după martie 1949 până în 1962, a fost unul extrem de viloent pe teritoriul actualului judeţ Vrancea, care pe atunci se numea Putna.

ALEXANDRIA. „Ori te spânzuri, ori te-neci, ori la colectiv te treci”

Colectivizarea s-a dovedit a fi un proces sângeros în Teleorman. Ţăranii care s-au opus sistemului şi s-au răzvrătit împotriva înscrierii în colectiv au sfârşit în închisori sau la muncă silnica de la Canal. Zeci de mărturii au fost adunate de-alungul anilor de istorici drept dovezi ale mişcărilor de rezistenţă din satele teleormănene împotriva colectivizării.

Din 1949, anul de debut al procesului de colectivizare şi până în 1962, sute de ţărani teleormăneni s-au  răzvrătit împotriva celor care le-au luat pământul.

BUZĂU. O jumătate de secol de la răscoala ţăranilor din Săgeata împotriva colectivizării

Colectivizarea pe care comuniştii au derulat-o între anii 1949–1962 a însemnat trecerea tuturor proprietăţilor agricole în administrarea statului, grupate în ferme agricole. Mulţi ţărani s-au opus colectivizării, atrăgând asupra lor pedepse precum deportări, încarcerări, chiar ucideri. Şi Buzăul a traversat astfel de episoade, comuna Săgeata fiind locul unei importante revolte a tăranilor, în 1962.

Chiar dacă propaganda comunistă invoca egalitatea între clase şi anunţa mari realizări ale noii orânduiri sociale, în realitate statul îi exploata crunt pe ţărani. În multe comunităţi rurale din ţară, au existat răscoale ale ţăranilor care se opuneau colectivizării însă acţiunile lor s-au terminat dramatic.

CĂLĂRAŞI. Războiul împotriva ţărănimii. Cum a fost confiscat grânarul României

Considerat„Grânarul României“, Bărăganul a fost confiscat, aproape în totalitate, de regimul comunist. Zeci de mii de hectare de terenuri, conace moşiereşti, utilaje agricole sau animale au luat drumul Cooperativei Agricole de Producţie (CAP).

Imediat după ce sovieticii au ocupat România, în finalul celui de-al doilea război mondial, a fost instaurat regimul comunist condus de Petru Groza. Una din primele decizii luate de noua conducere „roşie“ a fost cea îndreptată împotriva deţinătorilor de terenuri şi exploataţii agricole. Secera şi ciocanul moscovit au tăiat adânc şi în inima Bărăganului. 

ARAD. Colectivizarea a fost făcută de comunişti cu preţul unor execuţii publice

Partidul Muncitoresc Român devenea ultimul partid comunist est-european care intra într-o operaţiune de proporţii împotriva ţărănimii.

Rezoluţia plenarei arăta că exploatările agricole de 5 hectare erau nerentabile şi nu puteau asigura bunăstarea familiei ţărăneşti. În plus, ele erau divizate în numeroase parcele situate la  distanţe relativ mari de locuinţa proprietarului.

RÂMNICU VÂLCEA. Colectivizarea a început cu „Victoria Muncii” şi s-a încheiat pe muzica lui Benone Sinulescu

Calvarul vâlcenilor a început în martie 1950, iar prima Gospodărire Agricolă Comună (G.A.C.) s-a înfiinţat în raionul Drăgăşani. G.A.C.-ul s-a numit sugestiv „Victoria Muncii” şi avea peste 200 de hectare de teren arabil. În 1962, la finalizarea colectivizarii, vâlcenii care şi-au pierdut pământurile au fost nevoiţi să si petreacă, în fiecare localitate în care s-au înfiinţat colhozuri fiind organizată câte o serbare.

image

Colectivizarea satelor vâlcene a început la un an după ce Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român a hotărât, în plenara din 3-5 martie 1949, să pornească lupta pentru înfăptuirea „societăţii socialiste” şi distrugerea „chiaburilor”. Prima Gospodărie Agricolă Comună (G.A.C.) din judeţul Vâlcea a fost înfiinţată în comuna Voiceşti şi s-a numit „Victoria Muncii”.  

TÂRGU-JIU. Cum au transformat comuniştii case celebre din Gorj, cu o arhitectură unică, în grajduri

Casa Danielescu, situată în zona Bârseşti, reprezintă unul dintre cele mai reprezentative imobile din Târgu Jiu confiscate de regimul comunist. Din fericire, clădirea a fost salvată şi a fost transformată din sediul unei unităţi agricole comuniste în pensiune de lux, unde se cazează vedete şi persoane importante, cum a fost celebrul actor Nicolas Cage.

Casa Danielescu, situată în zona Bârseşti, reprezintă unul dintre cele mai reprezentative imobile din Târgu Jiu confiscate de regimul comunist. Din fericire, clădirea a fost salvată şi a fost transformată din sediul unei unităţi agricole comuniste în pensiune de lux, unde se cazează vedete şi persoane importante, cum a fost celebrul actor Nicolas Cage. 

TURNU-SEVERIN. „Tovarăşul Văcaru Ion, secretarul organizaţiei de bază, nici până acum nu a înţeles rostul partidului”

Ca decizie politică, organizarea socialistă a agriculturii a fost hotărâtă în Plenara C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949. Deşi era evident că nu se putea trece la o colectivizare rapidă a ţărănimii, chiar în ultima parte a anului 1949 şi în anul următor, au fost încropite, forţat şi demonstrativ, primele gospodării agricole colective (numite şi G.A.C.-uri) în ţară, ca şi în Mehedinţi.

În Mehedinţi, procesul de colectivizare a avut loc într-un judeţ în care, în anii războiului abia încheiat, ţărănimea reprezenta aproape 85 la sută din populaţie. Din cei 323.000 de locuitori câţi avea Mehedinţiul, 280.000 trăiau la sate, în timp ce oraşelor le reveneau doar circa 42.500-42.600 de locuitori.

BAIA MARE. Moroşencele au dat tonul revoltelor. Ieudul lui Hruşcă-prima localitate colectivizată

Maramureşul nu a scăpat de colectivizare. Istoria consemnează faptul că prima localitate din Maramureş care a fost colectivizată a fost Ieudul lui Ştefan Hruşcă, în martie 1950, denumirea acesteia fiind Scânteia. De la Arhivele Naţionale aflăm că Ieudul a fost aleasă ca prima localitate unde să fie demarată colectivizarea pentru că “în viziunea activiştilor de partid avea un trecut reacţionar”.

„Prin colectivizarea terenurilor din această localitate trebuia să se dea un exemplu celorlalte localităţi cu tendinţe autonomiste faţă de regimul comunist, trebuia indusă frica. Din alte 13 gospodării preconizate a lua naştere în acest judeţ pe parcursul anului 1950 doar patru au fost înfiinţate cu brio şi anume Remeţi, Săpânţa, Săliştea de Sus şi Câmpulung la Tisa. 

ZALĂU. Colectivizarea în Sălaj - procesul care i-a umilit pe ţărani şi i-a învăţat că furtul este o necesitate: „O zis popa că de la colectiv am luat, nu am furat”

Un proces care a dat peste cap întreaga ţărănime din Sălaj şi care a creat un alt sistem de valori, care legitima furtul, ca metodă de supravieţuire. Este descrierea succintă a procesului de colectivizare, început în 1949 şi finalizat în 1962.

image

Potrivit istoricului sălăjean Marin Pop, colectivizarea începe cu apariţia Decretului 83, care lichidează resturile proprietăţii moşiereşti rămase după aplicarea Legii agrare din 1945. O astfel de proprietate exista, în Sălaj, în zona Mirşid, şi aparţinea baronului Wesselenyi Ştefan. Comitetul agrar din Mirşid s-a întrunit, potrivit istoricului, în 27 martie 1946, şi a decis exproprierea baronului, pe motiv că acesta s-ar fi refugiat în ţările cu care România a fost în război, condiţie prevăzută de articolul 3 al Legii agrare. 

ALBA IULIA. Ţărani condamnaţi pentru că nu au cultivat pământul sau nu au predat cotele la stat

Procesul de colectivizare iniţiat de regimul comunist după venirea la putere în anul 1945 a afectat zeci de mii de ţărani din judeţul Alba. Cei care s-au opus sistemului au fost judecaţi şi condamnaţi ca şi ”chiaburi” în procese publice. Doar în primii ani ai colectivizării aproape 6.000 de ţărani au fost condamnaţi la amenzi şi chiar la închisoare pentru aşa zise infracţiuni legate de colectivizarea forţată.

Detalii despre perioada de început a colectivizării în Alba nu sunt oferite de cercetătorul Dorin Giurgiu de la Muzeul Unirii, care a şi scris o lucrare pe această temă. 

TIMIŞOARA. Deportări, închisoare sau glonţul pentru cei care se opuneau colectivizării

Manifestările împotriva regimului comunist au început în 1949, cu răscoalele ţărăneşti din zona de Vest a ţării, răscoale care au fost o reacţie la încercările de colectivizare forţată.

În 1949 au fost sechestrate resturile marilor proprietăţi funciare, reduse prin reforma agrară din 1945 la 50 hectare. Proprietarii şi familiile lor au fost deportaţi în locuri îndepărtate, iar pământul şi inventarul, trecute în posesia primelor gospodării agricole de stat (G.A.S.).

ORADEA. „Le spuneam că intru în colectiv dar bivolii tot nu îi dau“

Din totdeauna, societatea românească a fost una agrară. După cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care gospodăriile ţărăneşti erau cele care asigurau cea mai mare parte a producţiei şi erau cele care furnizau hrana populaţiei de la oraşe, era evident că această categorie de mici producători trebuia în cel mai scurt timp adusă sub controlul celor care preiau puterea în România după încheierea războiului.

Era imposibil să bagi la închisoare sau să împuşti 12 milioane de ţărani, încercând în acest fel să obţii controlul asupra populaţiei, dar  pentru a lichida această forţă, comuniştii au găsit o altă strategie: au lovit acolo unde ştiau că îi doare cel mai mul pe ţărani – în avutul lor. Comuniştii ştiau că, lichidând fizic câteva sute de mii de ţărani nu vor reuşi să subjuge restul populaţiiei rurale, aşa că s-au gândit că trebuie găsită o cale care să-i doboare pe toţi: colectivizarea agriculturii.

SUCEAVA. Ţăranii eroi care s-au împotrivit, ucişi sau arestaţi de trupele de Securitate

Colectivizarea terenurilor agricole în judeţul Suceava a înregistrat episoade sângeroase în mai multe localităţi în care ţăranii s-au confruntat cu trupele de Miliţie şi Securitate.

Colectivizarea terenurilor agricole a început în judeţul Suceava în anul 1949. Deşi propaganda comunistă promitea doar lapte şi miere, mulţi dintre ţărani au refuzat să-şi cedeze proprietăţile de bună-voie. Lupta împotriva colectivizării a fost sprijinită şi de partizanii care au fugit în munţi pentru a se împotrivi regimului comunist. Partizanii au tipărit manifeste prin care încercau să le deschidă ochii ţăranilor cu privire la efectele pe care le va avea colectivizarea.

PRAHOVA. Marea colectivizare în Prahova: revolte şi ţărani arestaţi. Un moşier a făcut a infarct în gară, iar pianul actriţei Clody Bertola a fost aruncat în vie

Ca peste tot în ţară, Prahova nu a scăpat de valul marii colectivizări comuniste. „Modernizarea“ forţară a agriculturii româneşti a produs adevărate tragedii: sute de ţărani care s-au revoltat au fost arestaţi şi trimişi la muncă forţată, un moşier a făcut infarct în gară după confiscarea conacului şi a pământului, iar pianul celebrei actriţe din epocă, Clody Bertola, a fost aruncat în vie.

Scopul declarat al colectivizării, proces care în România s-a desfăşurat în perioada 1949-1962, era modernizarea agriculturii româneşti şi introducerea structurilor socialiste la sate. În realitate, aceasta a afectat întreaga populaţie rurală a României, care în 1948 reprezenta în fapt majoritatea covârşitoare a populaţiei ţării. Începută într-o perioadă în care noul regim comunist era încă în curs de consolidare, colectivizarea a jucat un rol esenţial în instituţionalizarea şi perfecţionarea practicilor sale administrative şi a sistemului său represiv, după cum o arată un raport al Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.
 

La acest material au participat Florin Jbanca, Simona Suciu, Mircea Merticariu, Cosmin Zamfirache, Mădălin Sofronie, Ramona Găină, Bianca Sara, Florentin Coman, Sabina Ghiorghe, Mugurel Manea, Borcea Ştefan, Elisabeth Bouleanu, Iulian Bunilă, Ionela Stănilă, Bogdan Iancu, Irina Rîpan, Alin Ion, Corina Macavei, Rareş Moise, Alina Pop, Dorin Timonea, Ştefan Both, Claudia Bonchiş, Dinu Zară, Florina Pop, Daniela Mihai, Ionuţ Dima, Sînziana Ionescu.

Pe aceeaşi temă:

Legenda „şmecherului“: cum au fost păcăliţi saşii de olteni. S-au întors cu zaibăr şi tulburel în butoaie în loc de vin

Flagelul corupţiei „în măduva“ funcţionarilor şi baronilor locali la sfârşitul anilor 1800

Poveştile cutremurătoare ale colectivizării, la Sibiu, de la „întovărăşiri” la CAP-uri. Istoria casei demolate pentru a face loc unor grajduri pentru cai

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite