Preşedintele IICCMER: „Realizări de tipul Casei Poporului nu sunt neapărat elemente de blazon pentru o naţiune. La şantier se murea şi se betona”

Radu Preda, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a vorbit despre necesitatea investirii cu sens, cu mesaj, a clădirilor care au fost martori tăcuţi ai suferinţelor deţinuţilor din timpul comunismului. La Conferinţa Internaţională „Clădiri Totalitare”,care a avut loc luni, Preda a reamintit: „libertatea noastră de acum este orice altceva, dar nu întâmplătoare”.

Cercetarea sociologică arată că generaţia tânără intră „în fluxul conştiinţei publice fără a avea tot timpul o imagine clară” despre ce s-a întâmplat în comunism, a explicat Radu Preda, preşedinte IICCMER, în încheierea Conferinţei „Clădiri Totalitare”. 

Preda a pus accentul pe o idee simplă, dar esenţială, că libertatea de care românii se bucură astăzi nu este întâmplătoare, ci una pentru care „cineva, şi nu puţini oameni, milioane de oameni, au suferit cândva”. 

Libertatea ca rod al suferinţei

Fiind un dar spiritual, abia în prezent avem roadele liberăţii, deşi sacrificiile pentru acesta au fost făcute în anii '50-'60 şi după aceea. Un fel de „teorie a vaselor comunicante aplicată la nivelul istoriei”. 

„Suferinţele oamenilor cunoscuţi şi necunoscuţi de acum câteva decenii, abia acum îşi arată roadele. De aceea zic că noi avem o libertate plătită în avans. Suntem uzufructuarii unui sacrificiu pe care dacă nu-l vedem aşa, înseamnă că-l ratăm incluzându-l eventual la categoria cinismelor istorice”- Radu Preda.

Astfel, pentru ca sacrificiile celor dispăruţi în comunism să nu fie în zadar- „un simplu ghinion”-, cei din prezent  trebuie să îi dea un sens, o noimă, iar acest lucru se realizează dacă înţelegem libertatea de azi ca rezultatul generaţiilor anterioare care, din păcate, nu mai au voce. Foştii deţinuţi politici din timpul regimului comunist dispar, şi cu ei, şi poveştile lor, pentru că, după cum a explicat directorul IICCMER, „nu toţi au scris, nu toţi vor să-şi aducă aminte în detaliu neapărat. Au o jenă istorică faţă de ceea ce au putut suferi din partea unor compatrioţi”. 

De aici rezultă şi necesitatea investirii cu sens în clădirile care sunt, aparent, mute, dar care reprezintă martore istorice ale acestor oameni. De la sedii de securitate, la sedii de partid şi până la penitenciare precum cel de la Jilava sau de la Râmnicu Sărat, toate poartă amprenta ultimei lor „folosiri masive” care s-au închis odată cu amnistia mare din '64. Chiar şi după acest episod însă, cinismul simbolic al regimului comunist nu a pălit. Spre exemplu, la închisoarea de la Râmnicu Sărat, supranumită Închisoarea Tăcerii, locul în care au fost chinuţi Corneliu Coposu şi liderul ţărănist Ion Mihalache, „după ce au plecat oamenii, au dat năvala legumele şi fructele...acolo unde au fost chinuiţi oamenii, să fie depozitate legume şi fructe...”.

Cazul Casa Poporului

Clădirile trebuie avute în vedere pentru că reprezintă o formă de memorie. Radu Preda a adus în discuţie şi Casa Poporului, amintindu-şi de perioada vizitelor ghidate, când ghizii erau mândri că există un asemenea edificiu. În spatele mândriei, o lipsă de cunoaştere şi înţelegere a istoriei. La temelia Casei Poporului se află sacrificii umane la propriu precum şi  unele care vizează monumente de istorie naţională: „un cartier întreg, vreo opt biserici, vechiul sediu al arhivelor naţionale”, acolo unde, pe vremuri, Bogdan Petriceu Haşdeu fusese director. 

„Nu puteau să înţelagă că realizări de tipul Casei Poporului nu sunt neapărat elemente de blazon pentru o naţiune. Că totuşi, pe acel loc, s-a şi murit. Chiar la şantierul propriu-zis, se murea şi se betona. Cine avea ghinionul să cadă, trecea betonul peste el, asta e clar. Că nu s-au făcut anchete, că familiile au fost cumpărate cu bani, că n-au fost raportate mai departe în scris conducerii de partid, asta nu face acele crime inexistente”. 

Problema este că nu ştim să ne raportăm „la ceea ce am primit negativ din moştenirea trecutului recent”. Pentru exempificare, Preda a vorbit despre demararea unui proiect imobiliar în Braşov pe locul fabricio de unde, în urmă cu 30 de ani, pornea revolta muncitorilor braşoveni, din 13-15 noiembrie 1987, revolta care anticipa marea revoltă anticeauşistă de câţiva ani mai târziu de la Bucureşti şi de la Timişoara. Fabrica s-a închis, a explicat Preda, dar a rămas poarta. I-a scris primarului să o păstreze, pentru că în timp nu vom mai avea dovezi că a exista o fabrică acolo sau că au fost nişte muncitori care s-au revoltat împotriva regimului. „Memoria actuală este cea mai fragilă”.

Lipiţi cu nasul de geamul istoriei, degeaba

„Paradoxul este că, cu cât suntem mai aproape de o perioadă istorică, cu atât avem impresia că o stăpânim mai bine. Nu e adevărat. Ştim mai multe despre dreptul roman şi despre sistemul de taxe ale imperiului roman decât ştim exact despre ce s-a întâmplat exact acum 30 de ani. Suntem lipiţi cu nasul de geamul istoriei şi avem impresia că vedem. Nu vedem nimic. N-avem nici distanţă, nici discernământ”.

Trebuie să investim cu cu sens zidurile, locurile, mai ales că pe măsură ce se vor succeda generaţiile, va fi din ce în ce mai dificil să mijlocim cunoaşterea istorică. 

De asemenea, ne lipsesc încă informaţii cruciale din această perioadă, în mod paradoxal, căci după 30 de ani de la căderea comunismului, nu avem o listă a ierarhiei responsabilităţilor care a dus de la o ideologie aparent generoasă la producerea de crime. Iar un astfel de element este esenţial, consideră Preda, pentru înţelegerea istoriei care ar face ca „anumite lucruri să nu fie repetabile”. 

„Cine, şi unde, şi cum, şi în ce mod a dat ordin? Nu avem o structură clară, limpede a ierarhiei ca să ne arate clar cum ideologia devine armă”. 

Securizarea informaţiei

Este important să ne rămână clădirile-martore care peste ani de zile, încă să transmită mesajul. Este necesară păstrarea informaţiei, altfel, apare un risc major: să trăim multe decenii de aici înainte în decorul lăsat în urmă de comunism, fără să mai fim capabili să înţelegem natura regimului care a ridicat construcţiile în cauză. Adică, după cum a spus Preda, „să stăm într-o casă al cărei sens să nu îl cunoaştem”.

Miza majoră a prezervării „clădirilor totalitare” ţine de maturizarea societăţii, mai crede directorul IICCMER. Este nevoie să ştim care au fost minţile criminale din spatele ororilor din timpul comunismului, de ce s-au întâmplat astfel lucrurile şi nu altfel. Lipsa de cunoaştere duce la încurajarea tentativelor de legitimare, de relativizare,mai crede cercetătorul. 

„O societate care vrea să se înveţe- dacă nu e bătută- cu libertatea”

A învăţa despre comunism are legătură, a mai spus Preda, cu „o societate care vrea să se înveţe- dacă e lăsată şi nu bătută- cu libertatea, cu plurarismul, cu democraţia în general”. 

Această lecţie este importantă pentru că „în opusul fundamental al libertăţii se pot găsi cele mai bune instrumente prin care libertatea să fie apărată”, a mai explicat Preda. Pentru că această lecţie, „ne resetează” felul în care vdem libertatea. 

În acest an, la Alba Iulia vor fi reînhumate trupurile a 10 partizani care au murit în Munţii Apuseni. Radu Preda a explicat că autorităţile au fost dificil de convins ca aceştia să primească onoruri militare pentru că nu au fost reabilitaţi nici astăzi, de justiţie. În ochii justiţiei, formal vorbind, partizanii sunt şi astăzi banidiţi. 

„Cum să dai onoruri militare la nişte bandiţi? Ăsta e paradoxul libertăţii: bandiţii de ieri sunt eroii de astăzi”. 

Mesajul de încheiere a lui Preda a fost că trebuie să ne îngrijim de spaţiile memoriale pe care ar trebui să le facem, pe care ni le dorim, dar şi să inventăm, cât mai mult şi mai inteligent posibil, „noi limbaje pentru noile generaţii”. Nu trebuie să pierdem pariul care ţine nu „de o informaţie printre alte informaţii”, ci de informaţia noastră identitară.