Un exemplu de acum câteva zile. O cântăreaţă a filmat pentru noul ei videoclip în fosta reşedinţă oficială a cuplului dictatorial ceauşist, „Palatul Primăverii”. Comentariul artistei: „locul arată impresionant şi toată echipa a fost încântată că suntem în celebra casă a lui Nicolae Ceauşescu.” Las la o parte faptul că toată filmarea din casă se reduce la piscină, obiect uşor de găsit în multe alte locuri, unele chiar mai spectaculoase decât adaosul făcut pe gustul relativ al locatarilor din epocă. Ceea ce te pune pe gânduri este altceva.

Întâi de toate, cum este cu putinţă să filmezi oriunde? Să ne aşteptăm la videoclipuri filmate în Sala Tronului a Palatului Regal sau la Peleş, pe holurile Guvernului sau al altor instituţii, pe terasa Arcului de Triumf sau la Bellu, în sala de consiliu a Băncii Naţionale sau în aula Academiei Române? Ştiu că am dat câteva idei, dar rămâne întrebarea, deloc retorică, dacă putem relativiza spaţiile la fel cum o facem şi cu ideile sau istoriile legate de acestea. La urma urmelor, despre asta este vorba: despre vulgaritatea unor oameni fără memorie, fără jenă, euforici în lipsa lor de cultură.

Dincolo de filmarea recentă, observ cum creşte, pe fundalul nostalgiei unora şi a indolenţei altora, tocmai tendinţa bagatelizării. Casa lui Ceauşescu este impresionantă, iar cealaltă, a poporului (sic!), cu atât mai mult. Faptul că şi una şi alta reprezintă simboluri ale unui regim ilegitim şi criminal nu mai are nicio relevanţă. Dacă mai ţinem cont şi de tendinţa unor ghizi de a prezenta asemenea locaţii ca fiind motive de mândrie naţională, atunci avem tabloul complet al modului cum ne raportăm la noi şi cum ne prezentăm străinilor.

Aceştia, cum e cazul unui jurnaliste din Germania care a fost tot de curând să viziteze casa ceuşeştilor, nu mai înţeleg nimic: cum de putem omite natura criminală a regimului care a patronat construcţia? Este ca şi cum nemţii ar fi mai puţin critici faţă de Hitler pentru că a construit autostrăzi, palate administrative şi altele asemenea. La fel, în cazul italienilor, referitor la Mussolini şi a sa moştenire edilitară. Cu alte cuvinte, nu putem exorciza duhurile rele din trecut dacă nu avem discernământ şi dacă producem dovada prostului gust istoric. În rest, muzica poate fi bună.