Proletariatul digital

Dacă secolele XIX şi XX şi-au articulat etapele propriilor crize prin invocarea mantrică a proletariatului, a clasei muncitoare luată ostatică de anarhism, comunism sau diferite mişcări de emancipare, secolul XXI trece, evident, pe suport digital.

O regulă de aur rămâne şi în epoca electronică: nu tot ce apare pe ecran are corespondent în realitate. Intermedierea, mai rafinată sau mai brutală, între planuri, între ce se arată şi ce există nemijlocit, face din suportul digital o continuare fără fisură a propagandei – scrise, audio sau televizive –, a tehnicilor manipulării, a inducerii în eroare, a entuziasmului interesat, pentru că dirijat, a exploatării unor deziderate legitime în esenţă, dar masiv deturnate. Pe scurt: natura umană, dorinţa ei de naraţiune, este constant abuzată. Banală, constatarea nu este mai puţin adevărată.
 

Am văzut în ultima vreme diverse tipologii ale noului proletar. Chiar dacă nu mai lucrează la forjă, chiar dacă, între timp, face parte din clasa de mijloc, luptătorul nostru are la îndemână arme teribile, înfricoşătoare: conexiune bună, un calculator, o tastatură care replică în miniatură tiparniţa lui Gutenberg, un mouse agil, anonimitatea sau profilul fals în spatele cărora lupta se dă bărbăteşte, reţele de rostogolire a minciunii, oricât de evidentă, şi de contestare înverşunată a opiniilor diferite. Tot pe scurt: posedaţii de certitudini sunt gata de revoluţie.

Câtă vreme nu vrem să ne vindem, să ne iluzionăm, nu avem niciun motiv serios să cumpărăm propaganda altora.

O asemenea radicalizare, încurajată de noile medii, nu are nimic în comun cu dezbaterea de tip democratic, cu poziţionările argumentate sau cu asumarea unor convingeri ferme, fără teama de a fi – pentru moment, doar mediatic – linşat, demascat, pus fundamental şi definitiv în chestiune. Cu toate acestea, digitalul îşi arată forţa limitată. De la revoluţiile arabe la conflictul din Ucraina, faptul că aflăm, că ştim, că vedem în timp real nu are valoare intrinsecă, nu declanşează ieşirea din criză. Mai curând, o adânceşte, dându-ne însă ciudata satisfacţie de actori implicaţi.

Iată destule motive, la început de an nou, să luăm aminte la câteva sugestii: câtă vreme nu vrem să ne vindem, să ne iluzionăm, nu avem niciun motiv serios să cumpărăm propaganda altora; implicarea nemijlocită, digitală şi non-digitală, în viaţa cetăţii are nevoie de mult discernământ; unanimităţile rămân în continuare suspecte; cu cât imaginea duşmanului pare mai clară, asta nu înseamnă că cea a prietenului este limpede; în fine, proba valorilor face diferenţa dintre înregimentarea noastră în proletariatul digital şi exerciţiul, mereu dificil şi niciodată împlinit total, al libertăţii.