Prinţii şi prinţesele României, episodul 4. Pasiune şi pedeapsă, pentru o femeie din popor. Prinţul Nicolae, despre Carol al II-lea: „L-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Nicolae; Grafică: Florian Marina
Prinţul Nicolae; Grafică: Florian Marina

Prinţul Nicolae a avut, încă de mic, o atitudine princiară de manual – cu bune şi cu rele. A judecat drept în chestiunile de stat, a preluat responsabilităţile lăsate de izbelişte de Carol al II-lea, dar a fost prea pasional în chestiunile lumeşti: a iubit o singură femeie – pământeană, nu nobilă –, i-au plăcut nebuneşte maşinile şi a fost aprig la mânie. Pentru că nu a ştiut să facă compromisuri personale, a fost pedepsit cu exilul.

Cel de-al patrulea copil şi al doilea fiu al lui Ferdinand şi al Mariei s-a născut pe 3 august 1903, la Sinaia, când cuplul princiar încă locuia la castelul Foişor. Venirea sa pe lume a făcut ca această locuinţă să devină neîncăpătoare pentru familia mărită, astfel că regele Carol I le-a dat o casă mai încăpătoare, Pelişorul. În fine, copilul l-a avut ca naş de botez pe ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui nume i-a şi fost dat. Şi, la fel ca pe ţar, regina Maria l-a alintat Nicky.

În logica succesiunii la tron, Nicky nu era o verigă importantă decât dacă prinţul Carol ar fi fost incapabil să urce pe tron sau nu ar fi avut moştenitori. Lucruri considerate, fireşte, puţin probabile. Astfel că el nu a primit o educaţie potrivită unui rege. A fost un alintat al familiei, încă din copilărie, de când a dovedit a avea atitudini princiare de manual. „Nicky fu îndată foarte iubit de toată lumea, mari şi mici. Avea anume însuşirile şi aş putea adăuga şi cusururile menite să-l facă fermecător şi lesne de iertat când păcătuia“, scria regina Maria în jurnal. Puncta corespunzător mama sa, căci Nicky pentru asta era vestit: pentru faptul că era mereu pus pe şotii, că avea tot timpul idei năstruşnice de la a căror punere în practică nu putea fi oprit de nimic.

Slăbiciunea regelui Carol I

Foto: Micul Nicky, în costum de soldat roman

În mod surprinzător, năzdrăvăniile lui Nicky l-au cucerit mai abitir pe bătrânul rege Carol I. Micul Nicolae era favoritul său, singurul membru al familiei căruia severul rege îi ierta toate şi îi făcea concesii. „Der Nikolai ist wirklich ganz unglaublich. Mann kann ihn nie fassen“ („Nicolae e într-adevăr ceva de necrezut. Nu poţi niciodată să-l ţii în loc“), spunea uneori Carol I şi era dovadă suficientă de câtă dragoste şi îngăduinţă avea pentru copil. „Unchiul îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări, poate că uneori era cam uluit de năzdrăvăniile acestui copil impulsiv, însă nebuniile lui spontane îl înviorau şi îl înveseleau pe bătrânul rege mai mult decât orice altceva. Nicky ajunsese distracţia regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima“, spunea regina Maria.

„I-ar trebui o bătaie“

Foto: Aici, costumat în uniformă de vânător de munte; sursa: Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj

printul nicolae

Însă pe cât de captivant îl găsea Carol, pe atât de greu de strunit îl considera bunica sa maternă, Maria Alexandrovna – ea era obişnuită  să poruncească şi să fie ascultată, menţiona subtil regina Maria despre mama ei. Odată, când se aflau la Tegernsee, în Germania, Nicky a fost îmbrăcat într-un frumos costum tirolez albastru aprins, cu tunică de bumbac şi pantaloni scurţi de piele, cu pălăriuţă de fetru la care era înfiptă o pană de fazan, când a scăpat de sub ochii bunicii şi-a alergat să îşi petreacă timpul cu şoferii: „Ba chiar găseşte mijlocul să toarne apă în benzină, ceea ce e pricină de dezastru, însă vinovatul nu se lasă înspăimântat, îţi lunecă din mâini ca peştele în apă. «I-ar trebui o bătaie», declară mama, dar trage nădejde că altcineva îi va da bătaia“, nota Maria, amuzată de situaţie.

„Avea o şiretenie comică“

În orice caz, Nicky a devenit rapid băiatul preferat al Mariei şi al lui Ferdinand. Carol era prea preocupat de lucruri plicticoase, legate de politică. Nicky nu avea aceleaşi gusturi, deşi ceva din temperamentul coleric al fratelui mai mare se păstrase. „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care-i făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă, şi-i făcea să râdă şi pe cei mai posaci. De când era un nod mititel, răspunsurile lui erau atât de hazlii, încât în loc de a-şi atrage mustrarea de care era vrednic, stârnea la toată lumea râs şi veselie. Avea o şiretenie comică, mulţumită căreia i se îndeplinea întotdeauna voia, căci învingea orice stavilă sau piedică“, îl portretiza Maria pe al doilea fiu. Când a mai crescut, a avut şi Nicolae un cuvânt de spus în ceea ce priveşte moştenirea sa genetică: „Ochii şi firea le moştenesc de la mama, iar meticulozitatea şi aspectul fizic, de la tata“, scria el în memorii.

printul nicolae

Foto: Mignon era cea mai bună prietenă a prinţului Nicolae

Mai multă mecanică, mai puţină şcoală

Prinţul Nicolae n-a avut vreun apetit special pentru învăţătură. Lui îi placeau mecanica, automobilele şi sporturile extreme – între care schiul avea un loc privilegiat, chiar a scris o carte despre tainele acestui sport rezervat atunci elitelor. Înainte de Primul Război Mondial, a fost trimis să studieze la colegiul britanic Eton, cu un bagaj de cunoştinţe cam precar: „Am reuşit să învăţ într-un an şi jumătate cât alţii în 12; după un timp atât de scurt am trecut un examen pentru marină cu 88%, ca apoi, tot după o scurtă vreme în marină, să trec cu 90% examenele la artilerie, cu 90% la navigaţie şi cu 70% în rest“, spunea prinţul despre experienţa la Eton. În 1923, a devenit ofiţer cadet în marina britanică, o ipostază considerată potrivită pentru un prinţ.

Extravaganţele  unui copil

Foto: Nicolae, la volanul maşinii sale mici, pe care o botezase Bambino; sursa: "Povestea vieţii mele", Regina Maria (editura Rao)

printul nicolae

În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, Nicolae şi-a întrerupt studiile în Anglia şi a revenit acasă. Peste doi ani, când a intrat şi România în conflict, a însoţit-o aproape zilnic pe Maria pe front, în ciuda faptului că atunci avea numai 13 ani. De pildă, Maria nota în jurnalul de război, în ziua de 6/19 decembrie 1916, când Nicolae îşi sărbătoarea ziua onomastică şi s-au dus într-un spital al Crucii Roşii: „Nicky le adusese [ofiţerilor răniţi] prăjitura lui de ziua onomastică. Am intrat în celelalte odăi şi am vorbit cu aproape toţi răniţii. Aici văzurăm şi pe tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu. Apoi lăsai pe Ileana în grija lui Nini, iar Nicky şi cu mine ne urmarăm colindul prin oraş în Bambino“.

Bambino era maşina mică a prinţului. Era considerată o extravaganţă la acea vreme. Regina Maria i-a susţinut pasiunea pentru automobile, mai ales că şi ea se bucura alături de el: „Am făcut cu Nicky, în Bambino, o lungă colindare prin locuri necunoscute. Ne hotărâserăm să găsim sfârşitul Iaşilor şi descoperirăm că se sfârşesc în noroaie nemaipomenite şi cu un porc gras, ce aţinea calea, întins în mocirla aşa-zisei şosele. Ne pornirăm pe râs! Uneori trebuie neapărat să râd niţel ca să nu mi se rupă inima şi ca să nu-mi fie mintea copleşită de durere. Aceste mici plimbări caraghioase în Bambino mă liniştesc şi-mi fac bine fizic. Devin iar copil, ca să zic aşa, şi găsesc o bucurie în nepreţuita maşină mică, mânată de un copil“, scria Maria în prima zi a lui 1917.

printul nicolae

Foto: Nicolae (dreapta), alături de ţareviciul Alexei şi prinţesa Ileana

Aproape principe moştenitor

Foto: Prinţul Nicolae, în uniformă de ofiţer de marină

Sfârşitul războiului mondial nu a adus pacea în sânul familiei regale, căci în septembrie 1918, Carol a renunţat la tron şi s-a căsătorit cu Zizi Lambrino. S-a creat criza la care nimeni nu s-a gândit până atunci: cine să fie numit principe moştenitor? Momentul a fost consemnat de Alexandru Marghiloman, în volumul memorialistic „Note politice“: „5 ore. Ies de la Rege, care are ochii roşii de lacrimi. Pare mai mult că aşteaptă chestiunea; o pun imediat: „M.V. doreşte să vadă pe Printul [Carol]: aşi sfătui să nu-l vadă înainte de a fi luat o deciziune. – Regele: «Dar care? Aşa îndată şi fără să am timpul de reflexiune?». Eu: Am consultat miniştrii şi prezidenţii; nu am vorbit cu cei din opoziţie, dar cunosc părerea generală a publicului: Prinţul [Carol] trebue să fie declarat decăzut din prerogativele sale; Prinţul Nicolae proclamat în locul său, şi pentru el făcută o educaţie severă şi serioasă“. Regele Ferdinand nu a fost de acord cu viziunea lui Marghiloman. De altfel, s-au mai opus şi alţi lideri politici, care îl considerau pe micul prinţ nepregătit pentru domnie. Situaţia s-a detensionat curând, în noiembrie 1918, când căsătoria cu Zizi Lambrino a fost desfăcută, iar Carol a revenit în ţară. Nicolae s-a întors la studii în Anglia, mulţumit că a scăpat de povara domniei, fără să ştie că de atunci înainte va trăi permanent în umbra lui Carol al II-lea, fratele său devenind cel mai mare duşman al său.

Derapajele vitezomanului Nicky

Pasiunea prinţului Nicolae pentru mecanică şi automobile l-a dus mai mereu pe culmi. Era nelipsit de la cursele de maşini, organizate în România, dar mai ales în străinătate. Le-a şi câştigat, nu de puţine ori. A avut un automobil Duesenberg Straight-8, roşu ca focul, realizat de fraţii Fred şi Augustus Duesenber la St. Paul, Minnesotta. A fost adus din Statele Unite în 1926. Era unul dintre cele opt astfel de exemplare produse în toată lumea. În 1933, cu această maşină, a participat pentru prima dată la competiţia de la Le Mans, din Franţa. Cursă de anduranţă, de 24 de ore, nu glumă. Atunci, Nicky l-a avut copilot pe „Papa“ Cattaneo şi a ieşit pe locul 14. Onorabil, s-ar putea spune. Peste un an, a revenit, alături de britanicul Withney Straight, dar a coborât pe locul 45. 

printul nicolae

Foto: În competiţia de la Le Mans, Franţa, în 1933

Spaima şoselelor

Obişnuit cu circuitele, prinţul Nicolae nu se sfia să calce acceleraţia excesiv şi prin Bucureşti, fără să aibă prea multă consideraţie pentru ceilalţi participanţi la trafic. Au scris ziarele vremii în neştire despre metehnele lui din trafic. Pe unde trecea Nicky cu maşina, ieşea cu scandal, cel puţin – ca atunci când profesorul Antonescu, de la Universitate, s-a pomenit că i se lipesc două perechi de palme de obraji, chiar în faţa Cercului Militar.

Însă cele mai mari probleme le-a avut cu taximetriştii. De pildă, la începutul lunii decembrie, în 1927, prinţul s-a apucat şi a arestat, singur, un şofer de taxi care a refuzat brutal şi vehement să se dea din drumul lui. S-a făcut vâlvă mare, a ajuns ştirea până peste Atlantic: „Nicolae l-a prins pe protestatar de guler, l-a ridicat şi l-a pus în propriul său automobil şi a pornit în viteză spre staţia de poliţie, unde şi-a depus prizonierul“, scria revista „Time“, pe 12 decembrie 1927. Au fost unii care n-au crezut în veridicitatea poveştii, dar Nicolae, care atunci era un tânăr de numai 24 de ani, a recidivat cu astfel de situaţii.

„August sau nu – dar să fie cap“

În 1929, circumstanţele de trafic l-au adus din nou pe Nicolae în culmea disperării. Tot revista „Time“ a înregistrat şi acest eveniment: maşina prinţului a intrat în coliziune cu un taxi, iar, ca urmare, Nicolae s-a mâniat amarnic. S-a dat jos din automobil, s-a dus la taximetrist, un oarecare Ion Damian, l-a lovit sub centură cu picioarele şi-a plecat de la locul faptei. Omul a trebuit dus la spital de martorii la această scenă.

Ulterior, scriitorul Mircea Damian a publicat în ziar o scrisoare deschisă adresată prinţului, numindu-l un bătăuş, un scandalagiu şi un vitezoman. Scriitorul vigilent şi-a încheiat textul cu o ironie: „Supuşii Tăi, pe care-i conduci cu maşina şi cu picioarele, s-au cam revoltat, fiindcă ei pretind ca Măria Ta să aibă şi cap. August sau nu – dar să fie cap. Căci ei nu cunosc până astăzi, din partea Alteţei Voastre, decât o activitate de contravenient la legea circulaţiei şi a vitezei, de scandalagiu şi de bătăuş. Ceea ce, se zice, n-ar fi suficient. Personal, nu sunt de aceeaşi părere. Mai mult: eu aşi propune guvernului să pună la dispoziţia Măriei Tale un tanc, cu care să dai buzna unde e lume mai multă, să sfărâmi toate automobilele şi căruţele cu franzele de lux, să dărâmi Cercul Militar şi Academia, Ateneul şi Universitatea şi toate instituţiile particulare şi de Stat“. Guvernul n-a dat curs ideilor domnului Damian, însă acesta a fost chemat la Parchet, s-a deschis proces în instanţă şi s-a aplicat o pedeapsă de patru luni de închisoare, în baza Articolului 77, Lése Majesté.

Claxonul emis prin decret guvernamental

Foto: Regina Maria, călătorind în maşina lui Nicolae 

Aceea era vremea în care unii bucureşteni nici nu se mai supărau că maşinile lor au fost zgâriate sau parţial lovite de maşina princiară. Nu, aceea era vremea în care unii bucureşteni chiar se bucurau de o astfel de „marcă“, şi-şi spuneau cu mândrie: „Vezi crestătura aia? Acolo m-a lovit lateral prinţul Nicolae!“. Oricum, guvernul a găsit o soluţie pentru a pune capăt accidentelor: i-au dat prinţului Nicolae un claxon special, unicat. Trebuia doar să apese pe claxon şi ceilalţi participanţi la trafic ştiau că se apropie şi trebuiau să-i facă loc. Decret guvernamental. Şi de atunci, prinţul nu a mai lovit nicio maşină.

Ultima zi de libertate

Nu s-au încheiat însă ieşirile nervoase ale lui Nicky faţă de supuşii săi. Fire colerică, ce să-i facă? În 1930, Carol al II-lea avea să devină rege, prin restauraţia din vară. În contextul creat, s-au schimonosit şi legile presei, aşa încât ziarele nu mai aveau voie să publice ştiri negative despre familia regală. Necaz mare la organele de presă antimonarhise, aşa cum au fost „Lupta“ şi „Ţărănismul“. Revista „Time“, sensibilă la legile cenzurii ce se înfiripau în România, nota ce preocupări au avut aceste cotidiene româneşti în ultima lor zi de libertate: au scris despre virajele comportamentale deosebit de periculoase ale prinţului Nicolae.

În acea vară, Nicky se afla la castelul din Scrovişte, la vânătoare. Scandalul s-a iscat acolo după ce doi funcţionari de la Ministerul Agriculturii au trecut val-vârtej pe lângă el, lăsându-l într-un
nor de praf. De supărare, Nicky i-a închis în beciurile castelului şi nu a vrut să audă de atribuţiile lor oficiale, că au fost trimişi de ministru să supravegheze domeniul. Pentru eliberarea prizonierilor, a fost nevoie de două ore de negocieri cu prim-ministrul Iuliu Maniu şi alţi doi miniştri, care s-au deplasat imediat la Scrovişte. Aşa au considerat oportun ziarele „Lupta“ şi „Ţărănismul“ să prezinte aceste fapte în ultima lor zi de independenţă.Patru zile după ce legea presei a intrat în vigoare, Nicky se plimba pe Buzeşti cu maşina, când a luat-o puţin pe bord pe soţia maiorului Georgescu. Maiorul, supărat, a sărit la maşină şi-a lovit parbrizul cu cravaşa din dotare. Când l-a recunoscut pe prinţ, s-a potolit, dar era prea târziu – Nicolae a cerut să fie condamnat la trei săptămâni de arest la domiciliu. Dar despre aceasta nu s-a mai scris în presa română, ci în cea americană.

Pasiune şi pedeapsă, pentru o femeie din popor

printul nicolae

Într-o bună zi, când prinţul Nicolae se plimba cu maşina pe un drum de ţară, a întâlnit un alt vehicul staţionat la marginea şoselei. A constatat că făcuse pană. Lângă el, a văzut o domniţă la ananghie, bucălată, cu ochii negri şi cu gropiţe în obraji. A oprit şi s-a oferit să o ducă la Bucureşti, iar ea l-a lăsat. Şi-aşa, Nicky a început o frumoasă idilă cu Ioana, femeie măritată cu Sauciuc Săveanu, fiul fostului ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Nicolae Săveanu.

Aventura se consuma liniştit pe la Automobil-Club, până într-o zi, când dragostea nebunească dintre ei a declanşat divorţul femeii: după un dejun între prinţ şi cuplul Săveanu, la plecare de la Club, doamna s-a suit lejer în maşina lui Nicky, şi nu în cea conjugală. Au plecat împreună în trombă, cu soţul încornorat goană după ei. Când au ajuns la palat, au coborât liniştiţi şi prinţul Nicolae a ordonat gărzilor să-l aresteze pe soţ. De la această întâmplare până la pronunţarea divorţului n-a fost cale prea lungă – numai cu un mic ocol, prilejuit de faptul că Săveanu a trebuit să fie compensat cu un post de consul la Bruxelles. Însă dragostea pentru această femeie avea să îi producă mari necazuri prinţului Nicolae. Multe obstacole stăteau în calea împlinirii dragostei lor.

„Mare prostie ai făcut să te cari“

Foto: Regina Maria, Nicolae şi Ileana, la bordul navei Leviathan, în drum spre SUA, în 1926

Înainte de toate, tânărul prinţ se afla din 1926 în postura de regent, după ce fratele său, Carol al II-lea, renunţase a doua oară la tron şi-a fugit în lume cu Elena Lupescu. Din 1927, de la moartea lui Ferdinand, când Mihai a fost numit rege la 6 ani, regenţa a intrat în vigoare. Dar pe Nicolae nu-l interesa tronul, nu-l interesa puterea, nu-l interesa politica. În plus, relaţiile dintre Nicolae şi Maria, de-o parte, şi Carol de cealaltă parte, se cam stricaseră când acesta renunţase la tron, căci una dintre motivaţiile lui de a pleca a fost faptul că regina şi Ion Brătianu unelteau împotriva lui pentru a-l favoriza pe Nicky la postul de prinţ moştenitor. În această logică, el spunea că a renunţat, de fapt, în favoarea lui Mihai, pentru a-i asigura lui tronul şi, sublinia el mai departe, Brătianu se hazardează în afirmaţii false când spune că şi-a părăsit ţara pentru o femeiuşcă. Orişicât, Carol s-a dus, iar Nicolae a rămas să conducă cum se pricea el mai bine, la cei 24 de ani.

Numai că în această perioadă, Nicolae nu vedea altceva mai important decât revenirea în ţară a fratelui său, pentru ca el să fie liber să îşi vadă de aventura sentimentală. În acest sens, a lucrat pe lângă Carol: „Regenţa este o porcărie fără autoritate şi cu trei capete, greu de dus şi proastă conducătoare. Mare prostie ai făcut să te cari“, îi scria prin 1929. Numai un an mai târziu, Carol al II-lea a revenit la Bucureşti şi a devenit rege, şi cu ajutorul fratelui mai mic.

Un refuz, o nuntă şi o bătaie

Foto: Ioana Dolette, soţia prinţului Nicolae

Odată ce l-a văzut pe tron pe fratele său, Nicolae s-a dus să îi ceară consimţământul să se căsătorească cu Ioana. Se gândea că se aflau amândoi în aceeaşi postură: să se îndrăgostească de o pământeană, de o femeie din popor, nu de o faţă princiară, cum cerea statutul Casei Regale. Regina Maria chiar suferea o nefericire incredibilă din această pricină: „Şi tu, ca şi Carol, v-aţi sortit decăderii din cauza unor femei care vă sug sângele şi vă năruie idealurile de puritate. Distrugeţi amândoi munca a două generaţii şi nu vă daţi seama nici unul, nici altul că dansaţi pe marginea unei prăpăstii“, îi spunea Maria lui Nicky. Degeaba, căci nimic nu îl mai putea face să se răzgândească. În ceea ce îl privea pe Carol al II-lea, el nu vedea deloc situaţiile lor ca fiind similare, pentru că el o ţinea amantă pe Lupeasca, nu voia să o ia de soţie. Miopia dublei măsuri l-a făcut pe Carol să îi refuze cererea fratelui.

Aşa că Nicolae nu a mai avut nimic de făcut decât să se căsătorească în secret, pe 28 octombrie 1931. Ioana – care după divorţ a luat numele de Dolette, că i se părea ei mai sofisticat – era fiica moşierului Iorgu Dumitrescu, din Tohani, atunci în judeţul Buzău. Într-acolo
s-au îndreptat îndrăgostiţii, spre Tohani, şi s-au căsătorit. A fost nuntă ca în poveşti, după toate sursele vremii. Diplomatul Grigore Gafencu nota în jurnalul său: „În ziua nunţii s-au strâns în jurul tinerei perechi, al popei şi al primarului din Tohani toate satele din împrejurime. S-a băut, s-a mâncat, s-a jucat până noaptea târziu. Pe la miezul nopţii a sosit în goana nebună un automobil; prefectul. Primarul şi actele au fost duse la Bucureşti şi înaintate lui Argetoianu. Acesta şi-a făcut datoria de ministru. A rupt actele şi l-a bătut pe primar“.

Când regele a avut amigdalită

În acea seară de pomină, Carol al II-lea stătea la pat, suferind de amigdalită şi bronşită. În acea seară, avea să constate că nu există dreptate pe lume: i s-a adus la cunoştinţă că la telefon este primarul din Tohani, care spune speriat: „Tocmai l-am cununat pe prinţul Nicolae! N-am vrut, dar m-a obligat! M-a obligat!“; astfel că regele suferind nu a putut ţipa după voie, ci doar a răcnit răguşit: „Este o crimă la adresa dinastiei Hohenzollern!“. Chiar în starea în care se afla, s-a dat jos din pat şi i-a cerut ministrului de Interne Argetoianu să ia măsuri, să încheie această afacere neoportună. „Pricep orice; pricep să fii hipnotizat de o femeie şi să trăieşti cu ea, dar sunt limite peste care nu se trece. Este inadmisibil să introduci în familie o persoană de un rang care nu se potriveşte cu dânsa“, i-ar fi spus Carol al II-lea ministrului.

Pentru a anula căsătoria s-a recurs la o manevră care ieşea puţin din sfera legală. A fost daravelă mare, dar pe scurt: Argetoianu a ordonat ca registrul de stare civilă din Tohani să fie copiat în întregime, cu excepţia foilor ce cuprindeau certificatul de căsătorie al lui Nicky. Numai că prinţul îşi scosese, prevăzător, o copie a certificatului şi a cerut să i se recunoască mariajul. Aşa a început exilul cu intermitenţe.

Cine umblă cu batista murdară

printul nicolae

În perioada în care Carol al II-lea a fost rege, s-a înconjurat de o camarilă, care-i umplea şi nopţile de jocuri de pocher, dar şi zilele cu idei despre conducerea statului. Nicolae a încercat să-l facă pe fratele lui sensibil la astfel de imixtiuni, dar uneori a ieşit cu scântei. De exemplu, la un moment dat, camarila carlistă a venit cu ideea confecţionării unor batiste cu efigia regelui, pe care să le cumpere obligatoriu toţi militarii. Numai că în afacere era implicat şi cineva din cercul Elenei Lupescu şi aflând de aceasta, Nicolae a încercat să oprească operaţiunea: „M-am aşezat într-un jilţ, cu faţa spre Carol. I-am spus că se vorbeşte mult în popor despre aceste batiste ca despre o afacere murdară, l-am sfătuit să fie extrem de atent, căci nemulţumirea creşte. Parcă l-aş fi atins cu un fier roşu; a început să ţipe la mine: «Oare de ce să nu aibă dreptul să cumpere batiste cu portretul meu?». Am crezut că va avea un atac de cord: «Ei bine, Carol, chiar eu am să cumpăr una!». S-a calmat cât ai zice peşte şi, imprudent, m-a întrebat: «La ce-ţi trebuie?». «Cum la ce, să-mi şterg mucii pe faţa ta.» A rămas ţintit în scaun, iar eu am spus «Rămas bun» şi am plecat“, scria Nicolae în memorii.

„L-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume“

După căsătoria lui Nicolae cu Ioana, relaţia dintre el şi Carol al II-lea s-a înrăutăţit considerabil. Regele nu voia să consimtă la acest mariaj cu niciun preţ. După o consultare cu Argetoianu, mareşalul Prezan şi generalul Baliff, a decis să îi acorde lui Nicolae şase luni de reflecţie, în străinătate. „Prinţul va trebui să se plece sau să plece“, a decretat atunci Carol. Nicolae şi Ioana au plecat, revenind în ţară în aprilie 1932.

printul nicolae

Foto: Voievodul Mihai, regele Carol al II-lea şi prinţul Nicolae, la sfârşitul anilor '30

La ora 15.00, Nicolae ateriza pe Băneasa, fiind întâmpinat de mareşalul Prezan, care avea ordin să-l aresteze la Scrovişte. Nicolae, senin, l-a întrebat dacă glumeşte şi i-a spus răspicat că nu se duce decât la Cotroceni. Ceea ce s-a şi întâmplat, după cum povestea în memorii: „Când am ajuns la şosea, i-am ordonat şoferului să vireze spre stânga şi nu la dreapta, iar, cum el a ezitat, i-am pus revolverul la ceafă – nu cred să fi mers vreodată la Cotroceni cu asemenea viteză“. La palat, i-a comunicat Mariei cele întâmplate, iar când a ajuns în camera sa, a descoperit la uşă două santinele şi în cameră pe colonelul Orăşeanu. A rămas în arest acolo, până a doua zi dimineaţă, când a vrut să coboare la dejun cu regina Maria. Santinelele i-au blocat ieşirea, a intervenit şi Orăşeanu. „Dar am rostit mai tărişor nişte cuvinte bine simţite referitoare la arborele lui genealogic; i-am spus de la obraz ce părere am eu despre caracterul lui“, povestea prinţul, care a reuşit să iasă din cameră într-un final. Numai că de atunci înainte, relaţiile lui cu fratele mai mare aveau să fie de nereconciliat. Nicolae era trimis în exil aproape în fiecare an, i se prelungea timpul de gândire. I s-au dat, totuşi, câteva funcţii onorifice: de şef al Forţelor Aeriene Române, de amiral al Flotei şi inspector general al Armatei.

„Ar merita să fie la ghilotină, şi nu pe tron“

În această perioadă de pribegie întreruptă, Nicolae i-a spus Mariei, în repetate rânduri, ce gândeşte el despre Carol al II-lea. Dezvoltase o aversiune iremediabilă faţă de el. De pildă, în octombrie 1934, la funeraliile regelui Alexandru al Iugoslaviei, soţul lui Mignon, când Nicolae se afla în exil, s-a întâlnit cu Carol la Belgrad, unde a apărut o altercaţie. Regele fusese cazat la Palat, unde era depus corpul regelui iugoslav, în timp ce Nicky fusese invitat acasă la Mignon. Dar Carol nu i-a permis să meargă, ceea ce a declanşat o rafală de gânduri maliţioase în Nicky: „În pofida faptului că i se acordase Ordinul Mihai Viteazul, era laş din fire, atât fizic, cât şi moral. De ce l-a decorat regele Ferdinand cu acel ordin nici eu şii nici altcineva n-a putut înţelege vreodată: pe front, în faţa duşmanului, n-avusese un post de comandă efectivă, şi nici n-a auzit să fi făcut cumva un act de bărbăţie pe câmpul de luptă. O fi fost bărbăţie doar dezertarea lui la inamic, la Odessa...“, scria în memorii. Altă dată, într-o scrisoare din martie 1935, Nicolae îi spunea mamei sale cum găseşte el comportamentul lui Carol faţă de el şi faţă de ţară: „E un trădător şi un dictator, care ar merita să fie la ghilotină, şi nu pe tron“.

Soluţia finală

Sfârşitul acestei situaţii echivoce a fost lămurit în 1937, când a avut loc un Consiliu de Coroană în care s-a ajuns la o concluzie: Nicolae să aleagă, soţia sau familia regală. Răspunsul lui a venit într-o scrisoare, care se încheia aşa: „Anunţ categoric Majestăţii Voastre că intenţiunea mea este de a reface căsătoria anulată. Sunt al Majestăţii Voastre cu cel mai profund respect –Nicolae Principe al României“. Rezultatul: a fost exclus din Casa Regală şi şi-a pierdut toate prerogativele ce decurgeau de aici. I s-a dat un nume de cetăţean obişnuit, Nicolae Brana – de la castelul Bran, pe care el şi Ileana îl adorau.

Opt zile mai târziu, părăsea ţara. De data aceasta, era exil obligatoriu, prelungit. În aprilie 1937, Carol al II-lea a fost mâhnit tare: „Nu mă simt fericit, întreaga afacere a lui Nicolae mă tulbură rău de tot. Păcat de el, şi mai ales păcat că a căzut pe o femeie ambiţioasă, interesată şi fără cap. Gândesc ce noroc am avut eu cu Duduia, cu toate suferinţele ei, nu m-ar fi împins niciodată cum a fost împins el de Jeana“.

Deşi cei doi fraţi nu s-au mai reconciliat niciodată, Nicolae a făcut un ultim gest de onoare faţă de fratele lui, căci el fusese adeptul judecăţilor juste şi nepărtinitoare când venea vorba de afaceri de stat – de altfel, şi în perioada în care Carol a fost rege, el mereu îl sfătuia să stea departe de camarila care-l măgulea interesat. În 1953, la moartea lui Carol, prinţul Nicolae a fost singurul care a fost prezent la funeralii. „Am venit la înmormântarea lui Carol, pentru că am simţit că era de datoria mea, deşi   l-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume. Carol a fost însă fratele şi regele meu“, îşi justifica el prezenţa.

Un lider al exilului românesc

În anii ’40, Nicolae a făcut demersuri pe lângă Ion Antonescu să revină în ţară, dar nu l-a primit. În schimb, în 1942, mareşalul Antonescu şi regele Mihai i-au dat aprobare să poarte numele de Nicolae de Hohenzollern.

În perioada exilului, a luptat împotriva sovietizării ţării, cu discursuri la Europa Liberă, Vocea Americii şi Radio Londra. La Paris, în 1949, a fondat Centrul Român de Cercetări, unde a activat alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Octavian Vuia, Horia Stramatu şi alţi reprezentanţi ai intelighenţiei româneşti în străinătate. Apoi, a înfiinţat la Madrid o tipografie şi editura Factum, la care au publicat şi autori români, printre care Grigore Gafencu şi Vintilă Horia. Tot la Madrid, au apărut sub patronajul său revistele „Fapta“ şi „Libertatea românească“.

În 1963, Ioana a decedat, iar în numele ei a înfiinţat Fundaţia de Cultură Românească Principesa Ioana, cu sediul la Lorettoberg. În 1967, Nicolae s-a recăsătorit cu Thereza Figuera de Mello.

Spre sfârşitul vieţii, a început să îşi scrie memoriile, care au rămas însă nefinalizate. A murit în 1978, la vârsta de 74 de ani, la Madrid. În testamentul său şi-a exprimat dorinţa ca osemintele să-i fie aduse în ţară, când România va fi liberă. Nu s-a întâmplat, însă cea de-a doua soţie l-a înmormântat la Lausanne, în Elveţia, lângă Ioana Dolette, marea lui dragoste.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite