Primul ziar românesc a apărut în aprilie 1829: „Să ne fie ruşine, rumânilor, că abia acum ne-am deşteptat“

„Curier românesc“ este primul ziar în limba română cu o apariţie îndelungată şi constantă. A ieşit de sub tipar la 1829, iar în editorialul introductiv Ion Heliade Rădulescu admitea cu tristeţe că suntem cu 200 de ani în urma Europei apusene la capitolul presă.
Apariţia cu întârziere a presei (libere) la noi este evidentă dar se datorează dominaţiei turceşti. Chiar şi azi Turcia, o ţară dezvoltată, are mentalităţi medievale. Nu cred că trebuie să explic care anume. Pentru antiromani, la 1829 Heliade ne numea "rumâni".
Chiar si Heliade era antiroman, folosind alfabetul chirilic.
La vremea respectiva in presa, scoala si cancelaria vremii erau folosite litere chirilice.. Era perfect romaneste sa scrii in chirilica. Ca de obicei divagati. Din cauza urii.
Gojdu daca a vorbit in maghiara in Parlamentul ungar inseamna ca a fost antiroman? HA HA HA, vise.
Acum am mai progresat suntem cu 250 de ani in urma Europei apusene.
Mihai Popescu Numai 250 de ani? Esti prea ingaduitor, as zice mai degraba vreo 2000 de ani. In numai 25 de ani, Romania a ajuns sa ocupe locul I intr-un clasament deloc de invidiat si anume cel al analfabetiilor din Europa. In numai 25 de ani, viitorul se anunta sumbru, plus interventia BOR-ului de preda religie in scoala. "Potrivit ultimelor statistici, 6% din populaţia României nu ştie carte. Mai precis peste 250.000 de români nu ştiu nici măcar să se semneze, aceştia trebuie să îşi pună amprenta. Dacă e să urmărim datele finale ale recensământului din 2012, acestea arată că 44.2% din români au un nivel foarte scăzut al educaţiei, 44,2% au declarat că sunt la un nivel mediu şi doar 14,4% au studii superioare." www.presalibera.net/romania-este-pe-primul-loc-din-ue-intr-un-top-al-analfabetismului_185484.html
Eh nu chiar toti, vreo 3,5 milioane sunt la zi.
Sunt domenii unde romanii sunt in frunte: www.dailymail.co.uk/news/article-2963368/Romanians-EIGHT-times-likely-jailed-Britons.html
Comentariu neaprobat.
Comentariu neaprobat.
Comentariu neaprobat.
Articol foarte bun pentru ca prezinta efortul unui mare patriot pentru propasirea neamului romanesc Parerea mea este ca eforturile lui Ion Heliade Rădulescu n-au fost irosite pentru ca multi i-au urmat pasii in domeniul gazetariei. Cineva trebuia sa inceapa a publica ziare si in tarile romanesti, nu-i asa? Situatia financiara a 'florii neamului' de la orase la 1829 era destul de precara. Populatia urbana fiind foarte redusa numeric nici cientela gazetarilor nu putea fi prea mare. Cum sa fi sustinut o afacere intr-un astfel de domeniu? Si totusi unul de al nostri a facut-o
O mica paranteza la subiect. La Timisoara aparea primul ziar in 1771 "Temeswarer Nachrichten"...e drept in lb germana , dar era tiparit pe actualul teritoriu al Romaniei,nu-i asa? Ca de altfel primul tramvai (tras de cai apoi electric),prima fabrica de bere (1718), primul oras iluminat electric din Europa (1884)