„Poveşti despre Cluj“, sezonul 6: Istorii mănăşturene

„Cluj, numai Cluj, nimic altceva decât Cluj!“ Aceasta este deviza sub care se desfăşoară seria de întâlniri cu publicul dedicate istoriei Clujului, organizate de asociaţia Vechiul Cluj sub genericul „Poveşti despre Cluj“, care a intrat în sezonul al şaselea. De această dată, întâlnirea cu publicul a avut loc în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, care a fost, până în 1895, o localitate distinctă, cu o istorie impresionantă.

„Poveşti despre Cluj“. Scurt ghid pentru necunoscători

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest proiect, câteva cuvinte de prezentare vor fi foarte utile. Inspiraţi din experienţa prietenilor noştri din Sibiu, iniţiatorii asociaţiei Vechiul Cluj, Sebastian Moga şi Victor Salcă, au început prin a aduna în jurul lor un grup de clujeni – fie ei mai vechi sau mai noi – care îşi doresc să ştie mai multe despre oraşul lor, despre istoria sa şi despre monumentele sale. Întâlnirile cu publicul dedicate prezentării şi discutării istoriei clujene au început pe 1 aprilie 2014, primii invitaţi fiind istoricii Vasile Lechinţan, Lukács József şi Vladimir Alexandru Bogosavlievici, care, alături de autorul acestor rânduri, au dialogat cu publicul prezent în spaţiul fostei bodegi „Jiul“. De atunci, proiectul a avansat an după an, intrând astăzi în cel de-al şaselea sezon. Rezistenţa sa se datorează, probabil, şi faptului că proiectul se bazează pe câteva principii foarte simple şi clare:

1. Întâlnirile au loc, de regulă, în spaţii neconvenţionale: baruri, terase, curţi, străzi sau fabrici dezafectate – aşa cum este excepţionalul H33, spaţiu cultural creat de Urbannect într-unul dintre sediile fostei întreprinderi Prodvinalco. Întâlnirile noastre sunt o invitaţie la dialog, iar dialogul cu publicul este de multe ori greu de înfiripat în amfiteatrele universitare sau în sălile de conferinţe ale institutelor. Ne-am decis, prin urmare, să venim noi în întâmpinarea iubitorilor istoriei locale, întâlnindu-ne cu ei în locuri în care dialogul se naşte spontan şi se dezvoltă cu uşurinţă. Întâlnirile au loc, de regulă, seara, la ore care să facă posibilă participarea categoriilor sociale active. Ne dorim ca la întâlnirile noastre să aibă acces şi oamenii care, în timpul zilei, sunt foarte ocupaţi, dar care doresc să afle lucruri interesante despre istoria oraşului şi să discute despre ele.

2. Invitaţii noştri sunt oamenii care au ceva de spus. De multe ori ei sunt istorici, dar sunt, de asemenea, şi jurnalişti, medici, arhitecţi, ingineri, artişti, sportivi, sau oameni care practică diferite alte profesii. Condiţia este ca ei să cunoască bine subiectul despre care vorbesc şi aibă ceva interesant de spus despre trecutul îndepărtat, apropiat sau chiar despre istoria foarte recentă. Nu ne-am propus niciodată să invităm doar istorici, pentru că nu foarte mulţi dintre istoricii care activează în Cluj s-au ocupat cu studierea istoriei oraşului. Pe de altă parte, există numeroşi oameni cu alte profesii care cunosc aspecte extrem de interesante ale istoriei oraşului, aspecte care istoricilor le scapă sau pe care ei pur şi simplu nu le înţeleg.

3. Ne-am hotărât, de la bun început, ca în cadrul întâlnirilor noastre să nu discutăm decât numai şi numai despre Cluj. „Cluj, numai Cluj, nimic altceva decât Cluj“: aceasta este deviza sub care se desfăşoară întâlnirile noastre.

4. Începând din anul al doilea, subiectele discutate la întâlnirile „Poveşti despre Cluj“ au fost prelucrate de autorii lor şi incluse într-un volum editat de Asociaţia Vechiul Cluj. De atunci, în fiecare an, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, apare câte un nou volum din această serie, iar mărturiile şi materialele publicate aici sunt cât se poate de interesante. Exemple: comorile şi căutătorii de comori, cluburi şi evenimente sportive, clujeni celebri sau mai puţin cunoscuţi, călători care au trecut prin Cluj, farfurii zburătoare, automobile şi automobilişti de altădată, istorii ale locurilor şi clădirilor, crime, pedepse, bătălii, preparate culinare şi multe, multe altele. Apariţia volumelor a făcut necesară introducerea unei noi reguli: toţi cei care doresc să publice în volumele noastre trebuie să participe la o întâlnire cu publicul nostru şi să îşi prezinte povestea lor. Nimeni, indiferent ce titluri şi competenţe academice sau ştiinţifice ar putea avea, nu se califică pentru a obţine statutul de Autor în volumele „Poveşti despre Cluj“ dacă nu trece prin această probă a interacţiunii directe cu publicul nostru.

Istorii Mănăşturene

Până acum, întâlnirile au fost organizate în zona centrală a oraşului, sau în imediata apropiere a acesteia. Prima întâlnire din Sezonul al Şaselea a înregistrat însă o premieră: aceasta a avut loc în Mănăştur, la Kârciuma de pe strada Câmpului nr. 17, care s-a dovedit a fi un spaţiu primitor şi cât se poate de potrivit. Gazda noastră mănăştureană a fost jurnalistul Mihai Armanca, editorul gazetei „Buletin de Mănăştur“, singurul ziar de cartier din România după ştiinţa noastră (dacă mai există şi altele, ne-am bucura să primim informaţii despre ele).

Mănăşturul a fost, până în 1895, o localitate distinctă, cu o istorie lungă şi plină de momente importante. Întâlnirea cu mănăşturenii nu şi-a propus să discute însă, cel puţin de această dată, istoria veche a fostei localităţi. Pentru asta, ne-am rezervat o întâlnire viitoare. Ne-am gândit, dimpotrivă, să tratăm istoria Mănăşturului în sens invers, pornind de la evenimentele mai apropiate şi mergând înapoi, pe firul timpului, către cele mai îndepărtate.

Invitaţii noştri au fost scriitorul Laszlo Alexandru, participant la evenimentele din decembrie 1989, şi jurnalistul Daniel Sârbu, expert în comunicare la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, care ne-a vorbit despre bisericile Mănăşturului, cu o specială privire asupra perioadei în care populaţia localităţii aparţinea confesiunii greco-catolice, care a coincis cu perioada afirmării naţionale a românilor transilvăneni şi cu câteva momente importante în istoria locală.

21 Decembrie 1989: Mănăşturul în revoluţie

Scriitorul Laszlo Alexandru, astăzi un italienist de marcă, a fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii demonstraţiei mănăşturenilor din 21 decembrie 1989, reprimată sângeros de armată pe strada Moţilor. Cursivă şi extrem de emoţionantă, relatarea sa a reamintit principalele momente ale organizării şi desfăşurării acestei demonstraţii.

Proaspăt absolvent de facultate, repartizat într-o localitate din judeţul Suceava, Laszlo Alexandru revenise la Cluj, împreună soţia sa, pentru a-şi petrece acasă vacanţa de iarnă. Pe la ora 14, împreună cu prietenul său, cunoscutul jurnalist Mihai Hurezeanu, Laszlo Alexandru a ieşit în centrul Mănăşturului, unde au început să mobilizeze oamenii care se adunaseră la complexul Minerva pentru a sta la coadă la … portocale. S-au adunat într-o primă fază două sute de oameni, numărul lor crescând ulterior la aproape o mie. Organizându-se pentru a porni spre centru, liderii acestei demonstraţii spontane au avut ideea salvatoare de a opri două camioane şi de a le trimite în avangardă, folosindu-le drept scut împotriva eventualilor trăgători. Ideea s-a dovedit una salutară, salvând multe vieţi ale demonstranţilor din Mănăştur.

Iată un fragment din relatarea lui Laszlo Alexandru: „Am trecut de colţul de mai jos de USAMV, pe stânga, şi era un lanţ de trăgători. Vedeam nişte siluete care erau răsfirate de-a curmezişul, pe drum, nu ştiam ce-s ăia, militari, sau securişti, sau miliţieni, sau ce-o fi fost. N-am auzit nici un fel de somaţie. E adevărat că eu, fiind imediat în spatele camionului din dreapta, era motorul acolo, deci dacă a fost sau n-a fost somaţie, nu ştiu. Dar au pornit nişte focuri, şi n-a căzut nimeni… adică noi stăteam şi ne uitam la noi, şi la un moment dat au început să strige unii: „Nu vă speriaţi, sunt gloanţe oarbe, vor să ne sperie, pe ei!“ Deduc că probabil or fi fost focuri în aer, pentru că primul efect acesta a fost, că n-am văzut pe nimeni căzut. Pe urmă însă au pornit… Deci prima salvă a fost organizată şi strânsă, după care au pornit focurile aşa, la nimereală. Şi pe urmă au început să cadă oameni. Eu din reflex m-am trântit pe burtă, făcusem armata cu vreo cinci ani înainte, deci aveam nişte reflexe de soldat, mă rog, atâtea cât puteau exista. … Pe urmă s-a oprit focul, noi ne-am ridicat să vedem despre ce este vorba, şi atunci a fost un strigăt: „E o fată împuşcată în stânga!“ Nu mi-a venit să cred, noi luam încă totul aşa, à la légère. … Am fugit în stânga, unde e farmacia acuma, şi atunci era tot farmacie, şi era într-adevăr, am văzut-o cu ochii mei, era o fată de 23 de ani, cu părul lung, care horcăia pe jos, şi cei din jur ziceau că a fost împuşcată în inimă, şi că o să moară“

Întreaga relatare despre evenimentele din 21 decembrie 1989, extrem de detaliată şi emoţionantă, va putea fi citită în volumul din acest an al „Poveştilor despre Cluj“. Să mai facem o precizare: Laszlo Alexandru nu a cerut niciodată un certificat de revoluţionar, şi nu a dorit niciodată să obţină nici un fel de privilegiu. A fost însă urmărit timp de mulţi ani de cei responsabili pentru represiunea de pe Calea Moţilor, şi i-a urmărit la rândul său, până când justiţia şi-a spus, într-un târziu, cuvântul.

Bisericile Mănăşturului de altădată

Daniel Sârbu a vorbit despre istoria modernă a bisericii Calvaria şi despre vechea biserică din cimitirul Mănăştur. Mănăşturul era un centru de arhidiaconat, iar arhidiaconul din timpul lui Inocenţiu Micu Klein a fost caterisit. Bine cunoscutul artist Nucu Pandrea este fiul ultimului preot greco-catolic, Clemente Pandrea. Familia lor a fost alungată în mod dramatic din casa parohială, fapt care i-a marcat profund prima parte a vieţii. Un alt amănunt mai puţin cunoscut este legată de biografia lui Bartolomeu Anania, primul mitropolit al Clujului. În timpul grevelor studenţeşti din 1946, marcate de conflictele cu muncitorii comunişti de la uzinele Herbak, tânărul Valeriu Anania a fost scos din căminul de pe strada Avram Iancu şi ascuns, pentru o anumită perioadă, în casa parohială a preotului greco-catolic din Mănăştur.

Mihai Armanca: mândria de a fi mănăşturean

Jurnalistul Mihai Armanca a rememorat, printre altele, momentele din 1946, greva studenţească din 28 mai 1948. Aceasta a venit după o demonstraţie de Ziua Regelui, când mănăşturenii au defilat cu un car alegoric pe care construiseră o coroană din lemn, făcând astfel o adevărată declaraţie de război faţă de autorităţile comuniste. În 28 mai, când căminul studenţesc a fost atacat de muncitorii comunişti, la ora 1 noaptea, clopotele bisericilor din Mănăştur au început să bată, iar căruţaşii din Mănăştur au pornit pe Calea Mănăştur către centru, zonă în care îi aştepta un cordon militar cu mitralierele instalate. Din fericire, atunci nu s-a tras, pentru că autorităţile le-au promis mănăşturenilor că studenţii vor fi eliberaţi şi că nu se vor exercita presiuni asupra lor. În zilele următoare, mulţi dintre studenţii din Cluj au găsit adăpost în casele mănăşturenilor sau în pădurea Făget, până când lucrurile s-au liniştit în oraş, iar pericolul imediat a trecut.

Atunci a apărut celebra pancartă pe care scria: „Până aici democraţia (democraţia socialistă) de aici începe Mănăşturul“, despre care vorbitorul a oferit multe detalii, pe care le vom regăsi în următorul volum al „Poveştilor despre Cluj“.

Discuţiile au fost îndelungate, intense şi animate, prilejuindu-ne înregistrarea a numeroase informaţii istorice şi etnografice despre Mănăşturul de altădată şi despre oamenii care trăiau acolo. Următoarele întâlniri din seria „Poveşti despre Cluj“ vor avea loc în luna august.