Evenimentele ciudate care l-au propulsat pe Franz ca prim-moştenitor la tron

Vorbim despre Franz Ferdinand. Pe numele său complet, Franz Ferdinand Karl Ludwing Josef von Habsburg-Lothringen. El s-a născut pe 18 decembrie 1863 în Graz (Austria). Franz era fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwing de Austria, fratele mai mic al Împăratului Franz Josef. La vârsta de 12 ani, Ferdinand moştenise toată averea arhiducelui Este de Austria şi era unul dintre cei mai mari bogaţi ai Imperiului Austro-Ungar.  

Pe 20 noiembrie 1875, ducele Francisc al V-lea avea să se stingă din viaţă. Franz Ferdinand, ce avea să devină o figură nu foarte populară, era desemnat ca unul dintre moştenitorii la tronul regal. Pe 30 ianuarie 1889 Franz era unicul moştenitor pentru că, în acea zi, vărul său Rudolf, prinţul moştenitor al Coroanei, s-a sinucis la vârsta de 40 de ani, după ce îşi împuşcase iubita în vârstă de 17 ani. Şapte ani mai târziu, în 1896, arhiducele Karl Ludwing moare în timpul unei deplasări în Ţara Sfântă, după ce a băut apă otrăvită din Iordan.

Şi Franz o cunoaşte pe Sofia…

Istoria spune despre Franz Ferdinand că nu er un personaj foarte atractiv. Inteligenţa şi-o umbrea de prejudecăţile sale reacţionare, arogante şi ostile la aspiraţiile unora dintre naţiunile care se considerau a fi oprimate din ţinuturile conduse de dinastia Habsburgilor.

Nimeni, însă, nu i-a contestat dragostea ce i-a purtat-o Sofiei Maria, viitoarea lui nevastă. Pe 1 iulie 1900, în ciuda opoziţiei familiei sale, Franz Ferdinand s-a căsătorit cu contesa Sofia Maria Albina Chotek von Chotkowa.

Sofia era o femeie inteligentă, cosmopolită şi plină de viaţă. Deşi provenea dintr-o familie nobilă care avea legături atât cu Habsburgii cât şi cu Hohenzollernii, Sofia nu avea sânge de membru al uneia dintre marile familii dinastice din Europa. Tatăl şi fratele Sofiei lucrau în diplomaţia Austriei iar Sofia era una dintre asistentele Prinţesei Isabela.

Isabela, demnitar habsburg, visa ca Franz să se mărite cu fiica sa. Numai că, un bal organizat în Praga în anul 1894 i-a adus, faţă în faţă, pe Sofia şi pe Franz Ferdinand. Cei doi s-au indrăgostit iar iubirea nebună pe care arhiducele i-a purtat-o Sofiei a stârnit mânia Isabelei şi a Împăratului Franz Josef, unchiul lui Ferdinand.

Isabela i s-a plans Împăratului că arhiducele Ferdinand i-a batjocorit familia şi că i-a umilit fiica. Franz, atunci, a anunţat că o va lua de nevastă pe Sofia.  

Au început, aşadar, presiunile. Un senior al Curţii a avertizat-o pe Sofia în privinţa faptului că fratele său ar putea să îşi încheie cariera de diplomat. Sofia a fost desfiinţată în presă. Atunci, Franz Ferdinand i-a scris unchiului său:

Nu pot şi nu mă voi mai căsători cu nimeni altcineva, întrucât îmi repugnă acest gând şi sunt incapabil să mă găsesc în situaţia de a sta lângă cineva fără a iubi, făcându-ne pe amândoi nefericiţi. Inima mea îi aparţine pentru totdeauna Contesei.”

Văzând, pe de-o parte, că nu poate să-l înduplece pe tânărul Ferdinand dar, pe de altă parte, temându-se de un nou suicid în familia regală, Împăratul Josef i-a pus o condiţie lui Ferdinand: tânărul Franz putea să o ia de soţie pe Sofia numai dacă descendenţii lor nu vor avea niciodată drept la tron, nu puteau să se înnobileze cu rangul şi cu titlurile nobiliare ale lui Ferdinand şi nu aveau voie să se afişeze cu el în public. Sofia nu avea voie nici măcar să împartă aceeaşi lojă cu Franz în timpul spectacolelor de teatru sau de operă.

Franz nu s-a simţit umilit, aşa că a luat-o de nevastă pe Sofia iar cei doi s-au căsătorit pe 1 iulie 1900. Cei doi au vizitat România, Germania şi Marea Britanie iar Împăratul Franz Josef s-a mai înmuiat şi el aşa că, în 1909, a făcut-o pe Sofia ducesă de Hohenberg.

 

Politica lui Franz Ferdinand

Înainte de a se căsători, calculul lui Franz Ferdinand era simplu: el credea cu tărie că prevederile constituţionale ale Ausgleich-ului (Compromisul) austro-ungar vor determina dispariţia dinastiei Habsburgilor  şi, în final, dizolvarea imperiului. Austria-Ungaria era o monarhie duală şi, ca urmare a Compromisului din 1867, guvernul din Ungaria, dominat de maghiari, a câştigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena. Franz Josef a fost împăratul Austriei timp de 68 de ani (1848-1916) şi a fost cel care a creat monarhia duală din 1867, moment care l-a făcut Rege al Ungariei.

Dar cele două state s-au separat, având propriile parlamente şi administraţii, conduse de acelaşi suveran. Compromisul a survenit pentru a stinge disensiunile după războiul austro-prusac.

Conflictele etnice din interiorul Imperiului erau exacerbate, însă, de Compromis: nemţii şi maghiarii îşi cereau necontenit drepturile şi aproape că au paralizat viaţa publică în anii dinaintea fatidicului 1914.

Deşi avea puteri limitate, Franz Ferdinand a început să-şi atragă nenumăraţi susţinători, formând cu aceştia Cercul Belvedere, din care făceau parte, printre alţii, Contele Ottokar Czernin şi Alexandru Vajda-Voievod, din Transilvania.  

Dominaţia dinastiei habsburgilor avea să se apropie de sfârşit. Franz Ferdinand voia să pună rapid capăt Compromisului. Ştia cât de periculoşi sunt maghiarii şi Franz spera să câştige simpatia minorităţilor nemulţumite din Ungaria. Folosindu-se de voturile acestora, Franz spera să răstoarne în favoarea sa majoritatea din Parlamentul maghiar.

Ferdinand mai avea ceva în plan. Voia să transforme monarhia duală intr-una trială, mizând pe crearea unei regiuni autonome în sud, formată din croaţi, sloveni şi sârbi. Dar dacă două administraţii nu aveau să se înţeleagă între ele, trei administraţii aveau să provoace un război.

Arhiducele visa necontenit  la Austria cea Mare a anului 1850, în care să existe o singură administraţie centralizată, la Viena, responsabilă direct de imperiu. Franz era mai degrabă un dinast şi mai puţin un democrat. Era comparat deseori cu contra-reformiştii habsburgi, precum Ferdinand al II-lea. Era un autocrat şi un catolic fervent. Nu este, astfel, greu de dedus, de ce organizaţia teroristă Mâna Neagră s-a hotărât să-l asasineze pe Ferdinand.

 

O altă iubire spulberată…

În acelaşi an în care Franz Ferdinand a luat-o de soţie pe Sofia, un alt eveniment avea să stârnească valuri: regele Alexandru al Serbiei  se confrunta, la rândul său, cu opoziţia familiei sale la planurile lui de nuntă. Se îndrăgostise de Draga Maslin, o văduvă cu nouă ani mai mare decât Alexandru. Văzând că nu poate să-l înduplece pe fiul său, Milan al V-lea l-a dezmoştenit. Apoi, a murit la cinci săptămâni.

Casa Regală a Serbiei devenise extrem de fragilă astfel că a căzut rapid pradă conspiraţiilor. Alexandru şi-a dat seama că tronul său este în pericol dar, pe în noaptea de 10 - 11 iunie 1903, soldaţii sârbi au luat cu asalt Palatul Regal din Belgrad şi i-au ucis pe Rege şi pe Regină, aruncându-le cadavrele pe geam, în grădină.

Serbia a alunecat în haos şi a fost implicată în mai multe conflicte cu vecinii săi. În 1906 a fost implicată într-un conflict vamal de anvergură denumit Războiul Porcilor, purtat împotriva Austro-Ungariei. În 1908, Austro-Ungaria a anexat Bosnia-Herţegovina, în ciuda protestelor Serbiei. Între 1912 – 1913, Serbia a anexat Macedonia si Kosovo de la Imperiul Otoman şi Bulgaria.

 

Franz şi Sofia se duc la Sarajevo…

Pe acest fundal volatil, Franz Ferdinand a vizitat Bosnia pentru a urmări manevrele militare şi pentru a deschide un muzeu la Sarajevo. Problema este că populaţia Bosniei dorea unirea cu Serbia şi refuza să se supună conducerii austro-ungare. Vizita a fost programată pentru 28 iunie 1914. A fost percepută ca o insultă. Pe 28 iunie 1389 a avut loc bătălia de la Kosovo, în urma căreia turcii cuceriseră vechiul regat sârb.

“Dacă va fi să fie pericol, atunci locul meu este lângă soţul meu”, ar fi spus Sofia care, împreună cu cei trei copii l-au însoţit pe arhiducele Franz la Sarajevo.

Imaginea negativă şi planurile lui Franz Ferdinand au stârnit furia organizaţiei teroriste Mâna Neagră ce a pus la cale asasinarea arhiducelui. Conducătorul Mâinii Negre era colonelul Dragutin Dimitrijevic, şeful Departamentului de Informaţii al Statului Major sârb. Trei tineri au fost aleşi să-l ucidă pe Franz Ferdinand: Gavrilo Princip, Nedeljko Cabrilovic şi Trifko Grabez. Toţi trei erau bolnavi de tuberculoză şi nu mai aveau speranţe s-o mai ducă mult.

Ei s-au întâlnit în Sarajevo cu alţi şase complici: Vaso Cubrilovic, Veljko Cubrilovic, Danilo Ilic, Misko Jovanovic, Muhamed Mehmedbasic şi Cvjetko Popovic. Toţi erau dotaţi fie cu revolvere fie cu bombe şi cu câte o fiolă de cianură.

Sarajevo fierbea. 35 de agitator fuseseră arestaţi în gară iar 120 de poliţişti au fost scoşi în stradă pentru a ţine mulţimea sub control. Franz şi Sofia au pornit de la gară într-un cortegiu de maşini spre primăria din Sarajevo.

Atentatorii s-au amestecat în mulţime. Muhamed Mehmedbasic şi Vaso Cubrilovic au fost primii care au avut ocazia să-l omoare pe Ferdinand, dar le-a fost teamă de consecinţe. Automobilele străbăteau prin mulţimea adunată să-l vadă pe Ferdinand dar, atunci când au trecut prin faţa lui Nedeljko Cabrilovic, acesta a aruncat o bombă spre automobilul în care era familia regală. Şoferul a văzut scena şi a accelerat iar bomba a căzut în faţa altei maşini şi a explodat, rănind 22 de persoane.

Gabrilovic şi-a înghiţit fiola cu otravă şi a sărit în râul Miljacka. Culmea este că cianura nu şi-a făcut efectul iar, acolo unde a sărit, apa nu era deloc adâncă. A fost prins de patru bărbaţi care l-au bătut înainte ca poliţia să-l aresteze.

 

Atentatul şi primii orfani ai Primului Război Mondial

Princip, care se afla mai la depărtare, a auzit bomba explodând. Aşa că a intrat într-o cafenea pentru a sărbători. Cortegiul Regal şi-a văzut de drum şi toţi au ajuns la primărie. “Am ajuns la Sarajevo şi am primit o bombă! Este scandalos!”, a urlat Ferdinand. Nemaiputând fi conectat la recepţia ce avea să aibă loc la primărie, Ferdinand a cerut să meargă la spital pentru a se informa despre starea răniţilor.

Numai că, în loc s-o ia pe cheiul Appel, şoferul maşinii în care era familia lui Ferdinand a luat-o pe strada Franz Josef. Culmea a făcut ca şoferul să treacă exact prin faţa cafenelei unde Princip îşi sorbea cu nesaţ cafeaua victoriei. Văzându-l pe Ferdinand, Princip a tras cu pistolul său automat, împuşcându-l în gât pe Franz şi pe Sofia în abdomen.

Princip a încercat, apoi, să se împuşte, dar doi trecători l-au împiedicat. Poliţia a intervenit şi l-a arestat pe Princip, care a murit în puşcarie de tuberculoză osoasă, la finele Primului Război Mondial.

În acea zi, Sofia, Max şi Ernst deveneau primii orfani ai Primului Război Mondial. Atunci când dinastia habsburgică s-a prăbuşit, ei au fost deposedaţi de toată averea şi de toate domeniile pe care le deţineau. Max şi Ernst s-au stabilit în Austria, dar au ajuns în lagărul din Dachau, atunci când Hitler a invadat statul în 1938. Cât despre Franz Josef, primul instinct al unchiului a fost să-şi învinovăţească părinţii pentru că s-au încăpăţânat cu ardoare să menţină o anumită tradiţie în privinţa căsătoriilor din familia dinastică.

 

Urmările atentatului

În vara lui 1914, Europa clocotea. În 28 iulie, Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia după un ultimatum pe care Serbia l-a considerat inacceptabil. La două zile după, Rusia, care susţinea Serbia, a decretat mobilizarea generală. Germania îi declară război Rusiei la 1 august 1914 şi, la 3 august, Franţei! Pe 4 august, Germania a invadat Belgia iar Anglia i-a declarat război Germaniei. Pe 5 august, Austro-Ungaria îi declară război Rusiei iar Serbia, a doua zi, Germaniei. Franţa declară război Austro-Ungariei pe 11 august urmată de Anglia, pe 12 august. La 23 august, Japonia declară război Germaniei iar prin acest act, conflictul european devine unul mondial.

Atunci când s-a pus capăt masacrului, bilanţul Primului Război Mondial contabiliza aproape 30 de milioane de vieţi pierdute, 30 de milioane au fost răniţi în timpul luptelor iar aproximativ 28 de milioane de oameni au fost declaraţi dispăruţi.

 

Sarajevo, după 100 de ani…

Gavrilo Princip stârneşte şi astăzi numeroase controverse în capitala Bosniei. Un oraş divizat etnic, chiar dacă anii au trecut de la evenimentele sângeroase din 1992,  Sarajevo este împărţit între musulmani şi croaţi, pe de-o parte şi sârbi, pe de altă parte.

În timpul comunismului iugoslav, Princip era văzut ca un revoluţionar care a luptat pentru libertatea slavilor din sud. Cealaltă tabără rememorează schimbările şi influenţa benefică pe care Imperiul Austro-Ungar a avut-o în această zonă: s-au construit reţeaua de căi ferate, oraşe întregi practic, iar austriecii au schimbat din temelii sistemul de guvernământ, sistemul educaţional şi cel sanitar.

Vineri, însă, în cealaltă parte a oraşului Sarajevo, sârbii bosniaci au dezvelit un monument ridicat în cinstea lui Gavrilo Princip. Aici, locuitorii au alte gânduri: vor să rupă ţara în două pentru ca sârbii de-aici să se unească cu patria mamă. În timpul ceremoniei, un tânăr actor deghizat care îl imita pe Gavrilo Princip, a tras două focuri în aer şi a recitat un poem pe care Princip l-a scris în anii de temniţă. Pentru unii, războiul nu o să se termine niciodată…