PORTRET Regina Elena, marele adversar al lui Carol al II-lea. Regina Maria: „Tu şi Carol n-ar fi trebuit să vă cunoaşteţi niciodată. Îmi pare rău pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena a Greciei şi Carol de România, un cuplu fără niciun viitor; Foto: historia.ro
Elena a Greciei şi Carol de România, un cuplu fără niciun viitor; Foto: historia.ro

Regina Elena a Greciei s-a căsătorit cu viitorul rege Carol al II-lea din convenienţă, dar cu încrederea că va avea o căsnicie liniştită. N-a fost să fie. S-a rupt mariajul, s-au rupt relaţiile amiabile şi nu a rămas decât un lung şir de contre pentru a câştiga afecţiunea singurului lor fiu, regele Mihai.

Trecuseră deja doi ani de la încheierea războiului mondial, România îşi îndeplinise idealul naţional al întregirii teritoriale, noile graniţe fuseseră recunoscute internaţional. Treburile statului cădeau mai mult în grija guvernului. De-acum, regina Maria putea să-şi vadă liniştită de afacerile de familie. Iar prioritatea era căsătoria copiilor mai mari în familii regale respectabile din Europa. Prinţesa Elisabeta, cea mai mare dintre fete, a fost prima a cărei logodnă a fost aranjată, cu prinţul George, moştenitor la tronul Greciei. Numai că logodna oficială a Elisabetei a dat naştere alteia.

S-a întâmplat aşa: în momentul în care se anunţase data ceremoniei, prinţul Carol tocmai îşi încheiase lunga călătorie în jurul lumii ce îi fusese impusă după căsătoria cu Zizi Lambrino. Fiul rătăcitor al regilor români se întorcea acasă. În drumul său spre Bucureşti s-a oprit însă la Lucerna, în Elveţia, unde prinţul George se afla în exil şi de unde avea să plece tot spre România, pentru logodnă. Înainte de sosirea lui Carol, regina Maria le invitase la Bucureşti şi pe surorile lui George, Elena şi Irina, care deciseseră să onoreze invitaţia. E adevărat că Elena nu era deloc încântată de această idee, însă a fost forţată de părinţi să accepte. „Nici nu se punea problema să am eu vreun cuvânt de spus. Făceam ce hotărau părinţii mei. Dar i-am spus mamei că nu vreau să merg şi că speram ca ea şi tata să nu insiste. Mamei i-a făcut plăcere ce i-am spus eu, pentru că nici ei nu-i convenea deloc să mă duc, dar tata a zis: «Vreau să te duci ca să vadă lumea că, deşi eu sunt tratat ca un paria, copiii mei sunt bine văzuţi»“, scria viitoarea regină Elena în jurnal, citată în volumul „Elena, Regină-Mamă a României, Prinţesă de Grecia şi Danemarca. O biografie autorizată“, scris de Arthur Gould Lee.

O logodnă şi două funeralii

Foto: Elena era o fire sensibilă şi timidă; Sursa: historia.ro/MNIR

regina elena

Drumul a fost parcurs cu trenul regal trimis de la Bucureşti. În acest timp, nu s-a produs nicio apropiere între Elena şi Carol, pentru că prinţul nu prea a putut fi văzut, s-a retras în singurătate, lăsându-i Elenei impresia că e o fire timidă şi puţin amabilă. Odată ajunşi la Peleş, prinţii eleni au putut constata că pe de-o parte, regii români erau mai puţin intransigenţi cu copiii lor decât regele Constantin I al Greciei şi regina Sofia şi, pe de altă parte, eticheta de la palat era mai strictă decât în Grecia, pentru că pe la Peleş se perindau toată ziua tot felul de demnitari.

Carol în continuare s-a comportat cu indiferenţă faţă de oaspeţii săi: „La început nici nu prea a apărut, iar pe urmă nici nu m-a băgat în seamă. Eu şi sora mea ne-am simţit foarte bine în timpul acestei vizite, mai ales datorită surorii lui Carol, prinţesa Maria, care era sinceră şi prietenoasă şi o tovarăşă încântătoare“, scria Elena. Însă şederea Elenei în ţară i-a fost întreruptă brusc, pe 25 octombrie, când a aflat că fratele ei Alexandru murise la Atena. În plus, a doua zi, regina Maria a aflat şi ea că murise mama ei, ducesa de Edinburgh.

Problema a fost că nu s-a putut ieşi din ţară câteva zile, din cauza unei greve a muncitorilor la căile ferate. Când aceasta s-a încheiat, au plecat cu toţii cu trenul regal şi i-a însoţit şi Carol. „Oare această decizie a lui de a merge în străinătate atât de curând era dovada unui interes incipient faţă de persoana mea? Mai târziu am descoperit că aşa era, iar în timpul călătoriei, el s-a purtat foarte frumos“, nota Elena în jurnal.

După funeraliile mamei Mariei, familia regală română a vizitat Elveţia şi astfel Elena şi Carol s-au revăzut. A fost nevoie doar de câteva întrevederi şi Carol i-a cerut regelui Constantin I mâna Elenei. Regele elen a lăsat decizia în seama fiicei lui.

Foto: Nunta Elenei cu Carol a avut loc la Atena; Sursa: „Elena, Regină-Mamă a României, Prinţesă de Grecia şi Danemarca. O biografie autorizată“

regina elena mireasa

„Mă simţeam atrasă de el şi, în timp, eram sigură că m-aş fi putut îndrăgosti de el. Dar ceea ce m-a făcut cu adevărat să îi accept cererea în căsătorie a fost gândul la Alexandru. În tot timpul exilului, nu sperasem decât să mă întorc în Grecia noastră iubită, dar acum, că el nu mai era acolo, am simţit că nu mai am puterea să revăd Atena şi Tatoi. Căsătoria cu Carol şi stabilirea în România, şi nu într-o ţară care m-ar fi rănit întruna prin amintirile ei, păreau, în acele zile pline de durere, un fel de eliberare“, spunea Elena. Perspectiva acestei căsătorii a deranjat-o profund pe regina Sofia, care nu vedea cu ochi buni mediul în care au crescut şi educaţia prinţilor români. A cedat până la urmă la insistenţe arzătoare ale fiicei. S-a anunţat, oficial, logodna lui Carol de România cu Elena de Grecia.

„Armonia dintre noi a început să se destrame“

Căsătoria Elisabetei cu George a avut loc la sfârşit de februarie, la Bucureşti, iar două săptămâni mai târziu, pe 10 martie 1921, s-au căsătorit Elena şi Carol, la Atena – între timp, regele Constantin I revenise pe tronul elen, în urma unui referendum. După luna de miere petrecută în Grecia, cuplul princiar a revenit la Bucureşti. Când a ajuns în România, la numai 25 de ani, prinţesa Elena era plină de visuri şi de speranţe. Iar primirea fastuoasă de care a avut parte şi care a durat câteva zile a făcut-o să exclame în jurnal: „Biata Grecie, mică şi distrusă de atâţia ani de suferinţă! Ce deosebită este această Românie, plesnind de bunăstare şi deja vindecată de rănile recentului război!“. În plus, mai era bucuroasă şi pentru că ştia că urma să aibă un copil.

În primele luni, prinţesa s-a bucurat, adesea uimită, de fastul şi bogăţia de la Curtea regală română, a descoperit Sinaia şi împrejurimile, cuplul princiar locuind la Foişor, lângă Peleş. Viaţa părea idilică şi Carol se comporta ca orice tânăr îndrăgostit. Era bine. „Dar pentru că educaţia şi înclinaţiile lui Carol erau fundamental deosebite de ale mele, armonia dintre noi a început să se destrame încet, încet. Şi astfel am început să bănuiesc că temperamentele noastre nu erau aşa de potrivite cum crezusem la început“, scria Elena.

Monotonia care punea stăpânire pe cuplul princiar era compensată, pentru Elena, de întâlnirile cu prinţul Nicolae, fratele lui Carol, pe care îl găsea vesel şi comic, şi cu prinţesele Mignon şi Ileana. Nici relaţiile cu regina Maria nu erau rele, ba dimpotrivă. Tinereţea şi umorul prinţesei o încântau pe suverană, care îi îngăduia tot felul de glume: „Soacra mea mă ruga insistent să-i imit mersul printre mulţimile care o aplaudau şi, când o imitam, râdea până îi dădeau lacrimile. Odată, când mă aflam în spatele ei la o ceremonie, s-a întors brusc şi mi-a şoptit: «Acum fii atentă cum fac şi să mă imiţi mai târziu!»“, povestea Elena. Îi plăceau oamenii cu umor Mariei. Şi pentru că Elena, sora sa Irina şi Mignon se distrau de minune împreună, regina le-a alintat „cele trei hlizite“.

regina elena printesa ileana

Foto: Ileana, mezina familiei regale române, şi Elena au devenit prietene apropiate, mai ales după ce Mignon s-a căsătorit şi s-a mutat la Belgrad. Sursa: historia.ro

Singura fericire

regina elena regele mihai sursa

Pe 25 octombrie 1921, Elena a născut prematur, cu mari complicaţii, un băieţel pe care l-a botezat Mihai. Soarta făcuse ca băiatul să se nască la fix un an de la moartea fratelui Elenei, Alexandru, ceea ce a mai umbrit puţin din bucuria naşterii primului ei fiu. Dar şirul nefericirilor prinţesei abia acum începea. Câteva luni mai târziu, au ajuns la ea primele zvonuri că soţul său începuse o aventură sentimentală cu soţia unui ofiţer. Distanţarea dintre ei a intrat în ritm accelerat. Căsătoria, pur şi simplu, se destrăma sub ochii lor. Pentru că nu ştia cum să rezolve situaţia, Elena şi-a canalizat toată atenţia asupra copilului şi asupra îndatoririlor ce îi reveneau ca membră a familiei regale – acţiuni diplomatice, activităţi caritabile, echitaţie, întâlniri cu militarii din Regimentul 9 Cavalerie Roşiori, unde fusese numită colonel onorific. Dar majoritatea timpului îi era dedicat lui Mihai, care pe măsură ce creştea devenea din ce în ce mai hazliu şi pus pe şotii. Numai când rămânea singură, departe de vacarmul de la Curte, de jocurile copilului, de aparenta normalitate pe care o afişa câteodată Carol, Elena se întreba, uneori, fără să găsească răspunsul: „Cum se vor sfârşi toate astea?“. 

regina elena carol ii

Foto: Carol şi Elena au avut o scurtă perioadă în care părea că se pot înţelege. A trecut, însă.

„Dacă tăticul se face rege, noi o să mergem la Rapallo“

Regina Elena şi regele Mihai; Grafică: Florian Marina

regina elena regele mihai desen florian marina

„Era evident că se vorbea pe faţă despre aventura lui Carol. Circulau o mulţime de zvonuri şi multe poveşti extravagante făceau înconjurul oraşului. Eu îmi vedeam de obligaţiile mele cu un aer imperturbabil, încercând astfel să dau impresia de normalitate într-o situaţie cât se poate de apăsătoare“, scria Elena. Situaţia n-a mai fost deloc tăinuită în 1925. Elena Lupescu era amanta prinţului Carol, toată lumea o ştia şi nimănui nu-i convenea, nici poporului, nici politicienilor, nici Bisericii. Chiar şi aşa, când Elena Lupescu a decis să plece în străinătate, Carol a urmat-o. A renunţat la tron, la ţară, la familie şi s-a dus să trăiască fericit, fără griji obşteşti. Regele Ferdinand I a luat act de a doua lui dezertare şi l-a numit moştenitor al tronului pe prinţul Mihai, care avea să fie înscăunat doi ani mai târziu, la moartea regelui.

Un băieţel obişnuit

Plecarea lui Carol a lăsat-o pe Elena dezamăgită şi compătimită de o ţară întreagă. Îndatoririle ei oficiale se reduseseră considerabil, dar rămăsese cu cea mai grea dintre toate: era mamă de rege acum, un rege care a fost urcat pe tron la 5 ani şi 9 luni, fără să înţeleagă bine ce i se întâmplă şi care avea nevoie de toată atenţia ei, acum că era, practic, orfan de tată. Şi regina a avut un rol esenţial până şi în ceremonia de învestire a noului rege. L-a făcut să înţeleagă că nu i s-a schimbat numele brusc, şi că „Majestate“ e doar o nouă „poreclă“, i-a explicat că acum el e rege, ceea ce pe micul băiat l-a încântat la culme şi a cerut nişte tort de ciocolată, şi l-a ţinut de mână până în faţa tribunei regale din Parlament, unde trebuia să urce singur. Când a văzut că ezită să înainteze pe trepte şi aproape că izbucneşte în plâns, i-a spus ferm: „Aminteşte-ţi că eşti rege şi fiu de regi“ şi Mihai a continuat drumul. „Ştiam că nu-i decât un băieţel obişnuit, la fel de interesat de plasturele care-i acoperise o tăietură de la genunchi, ca şi de ceremonie şi de aplauzele mulţimii sau salvele de tun care marcaseră accesul său la tron“, scria regina Elena.

Sfârşitul relaţiei cu soţul ei a venit sub forma unei scrisori, la sfârşitul anului 1927, prin care i se cerea divorţul. Iar pe 21 iunie 1928, după numeroase presiuni asupra ei şi a principalilor lideri politici, căsătoria a fost anulată de Curtea Supremă a României. Motivul invocat a fost nepotrivirea de caracter, pentru a nu da şi mai mare amploare scandalului. După divorţ, Elena s-a retras din viaţa publică. S-a ocupat numai de educaţia lui Mihai, chestiune care a început să fie o problemă şi în relaţia ei cu regina Maria, care a început să se plângă că nu i se acordă suficient spaţiu în creşterea nepotului său. În acest timp, au început şi primele discuţii privind o posibilă reîntoarcere a lui Carol în România. Şi, pe fondul diferenţelor de opinie privindu-l pe Mihai, regina Maria a început să susţină şi ea această posibilitate. Din acel moment, Elena a încercat din răsputeri să facă în aşa fel încât dacă el se întorcea, să nu se amestece în viaţa şi educaţia copilului lor.

„Cum să fie tăticul rege dacă eu sunt regele?“

Pe 6 iunie 1930, Carol a revenit în România. I se uitaseră toate păcatele, iar el reuşise să-i convingă pe politicieni că nu o va readuce în ţară pe Elena Lupescu. Prinţesa Elena a fost anunţată de sosirea lui la ora 11.00 seara, de către şeful corpului de pază al lui Mihai. Nimeni altcineva n-a mai vizitat-o. Dimineaţa, a aflat că soţul său ridicase pretenţia de a fi numit rege şi refuzase să facă parte din Regenţă. A trebuit să se ducă să-l informeze şi pe Mihai: „I-am spus că tăticul lui s-a făcut bine şi că s-a întors pe neaşteptate cu un avion. El a întrebat: «Noi o să-l vedem?», la care am răspuns: «Foarte curând, ca să stăm de vorbă». «Dar o să mă ia la el?», a insistat Mihai, şi eu i-am răspuns: «Nu, pentru că o să fie prea ocupat, o să fie rege». «Cum să fie tăticul rege dacă eu sunt regele?», a întrebat el cu un aer serios. (...) În timpul dejunului n-a vorbit decât de viitor. «Dacă tăticul se face rege», a hotărât el, «noi o să mergem la Rapallo». Eram impresionată şi neliniştită să-l văd aşa preocupat în felul lui copilăresc, dar nu puteam decât să aştept desfăşurarea evenimentelor“, scria Elena în jurnal.

Totuşi, tăticul a fost numit rege, iar Mihai, detronat. După ceremonie, a avut loc şi întâlnirea dintre cei doi. Momentul a fost reţinut bine de Mihai, fiind prima dată când îşi cunoştea, de fapt, tatăl: „Ştiam că el există, îl văzusem şi în fotografii, dar nu puteam să fac nicio legătură între persoana lui şi ceea ce ştiam eu despre el. Aş fi vrut să mă ascund undeva, dacă aş fi fost un melc, m-aş fi ghemuit cu totul în cochilia mea. Era atunci de faţă parcă şi principesa Elisabeta. Mama se retrăsese lângă fereastră şi plângea. Aceasta este prima amintire despre tatăl meu“. Momentul a fost reţinut în jurnal şi de mama sa: „El a venit calm spre mine şi mi-a spus: «Bună!» şi a dat mâna cu mine. «Trebuie să fim prieteni de dragul lui Mihai», m-am auzit spunând. El a răspuns: «De acord, nu vom vorbi despre trecut»“. Numai că nu avea să fie aşa. Aveau să devină aproape inamici, într-o continuă luptă pentru dragostea copilului lor.

Totul pentru Mihai

„Tu şi Carol n-ar fi trebuit să vă cunoaşteţi niciodată. Caracterele voastre sunt diametral opuse. Îmi pare rău pentru tine“, i-a spus într-o zi regina Maria nurorii ei. Amândouă căzuseră în dizgraţie în faţa regelui Carol al II-lea şi înţeleseseră că nu mai era cale de reconciliere. Trecuseră doi ani în care Elena suportase nenumărate şicane din partea fostului ei soţ. Mai întâi, Carol a refuzat să îi confere titlul de regină, care i se cuvenea în urma mariajului lor. A acceptat numai să fie apelată „Majestatea Sa, Elena“.

regina elena regele mihai

„«Majestatea Sa» era numai un început de titlu, fără de care formula de adresare nu avea nicio semnificaţie. Era ca şi cum s-ar fi vorbit de Majestatea Sa, Masa, ori Majestatea Sa, Lampa. Dându-mi seama că titlul era o bătaie de joc, nu am permis nimănui să-l folosească în prezenţa mea, nici măcar în casă. Am preferat să rămân Prinţesa-mamă“, scria Elena. Apoi, a scos-o treptat din viaţa lui Mihai, căruia începuse să îi schimbe întreaga educaţie, spre disperarea mamei. I s-a interzis să aibă orice contact cu oameni politici, i s-a interzis să participe la festivităţi, i s-a retras titlul de colonel al Regimentului 9 Roşiori, cei care o vizitau acasă erau denunţaţi. Rămasă fără niciun sprijin în ţară, Elena a găsit unul în străinătate. La începutul lui 1931, regele George al V-lea al Angliei i-a transmis un mesaj franc lui Carol, anunţându-l că dacă atitudinea lui faţă de regină nu se va schimba, el o va lua sub protecţia sa şi o va invita să trăiască în Marea Britanie. Vorbe-n vânt pentru regele român. Iar Elena nu se gândea să părăsească ţara, pentru că asta ar fi însemnat să-l părăsească pe fiul ei.

Drumul pribegiei

Elena le-a răbdat pe toate, până într-o zi, în 1931, când un general în retragere a venit şi i-a transmis, de fapt, gândurile regelui: „Este inutil să continuaţi o bătălie dinainte pierdută. Mai bine plecaţi şi uitaţi de tot“. La întrebările ei, i s-a clarificat că regele Carol al II-lea nu vede altă soluţie decât ca ea să părăsească România. Nicio împotrivire de-a ei n-a mai schimbat cursul lucrurilor. Elena a plecat o vreme din ţară, în 1932. S-a ajuns la un aranjament prin care ea primea o rentă lunară şi i se permitea să vină în România patru luni pe an, iar două luni îl putea lua pe Mihai la Florenţa, unde locuia. Părea că Elena câştigase această bătălie, dar situaţia a luat o nouă turnură la sfârşitul anului. Aflată la Bucureşti, Elena a refuzat să primească vizita lui Maniu şi a lui Titulescu, iar Carol al II-lea s-a folosit de incident pentru a o acuza de trădare. A fost expulzată. I s-a ridicat dreptul de a se mai întoarce vreodată în România. Aşa a început al doilea exil din viaţa Elenei, dar acesta era cel mai greu, căci despărţirea de Mihai i se părea de neconceput.

Perioada aceasta a şicanelor pe care le-a suferit mama sa l-a afectat profund pe Mihai, după cum avea să povestească mulţi ani mai târziu: „N-o lăsa să mă vadă decât la anumite ore ale zilei, sub cuvânt că mă distrage de la obligaţiile şcolii. I-a interzis să se ocupe de educaţia mea. Şi peste toate acestea, tot felul de mărunţişuri care aveau drept scop să complice mult raporturile mamei cu mine şi cu ceilalţi. Mama a trebuit să plece“. Totuşi, vacanţele la Florenţa erau cele mai aşteptate momente ale anului, căci niciodată nu s-a putut înţelege Mihai cu tatăl său. Iar în timp şi mai ales după plecarea ei din ţară, regele Mihai a înţeles că mama sa era omul cu cea mai benefică şi importantă influenţă din viaţa sa: „Ea a avut o tradiţie din familia din Grecia şi mi-a insuflat această idee de dreptate, de morală, de datorie faţă de ţară“.

regina elena 1940

Foto: Regele Mihai a întâmpinat-o pe mama sa în gara Jimbolia, la revenirea sa în România, în 1940

Revenirea

Când familia deja se obişnuise cu ritmul vieţii pe drumuri, pe 6 septembrie  1940, regina Elena a primit un telefon la Florenţa. Era Alexander Kirk, ambasadorul SUA la Berlin, care îi dădea ultimele noutăţi: „Regele Carol a abdicat şi va pleca din România imediat. Fiul dumneavoastră a devenit rege“. Şi apoi a sfătuit-o să împacheteze rapid şi să revină în ţară. Înmărmurită, Elena n-a apucat să-şi adune bine gândurile, că a primit o telegramă de la mareşalul Ion Antonescu, prin care şeful de facto al statului o înştiinţa că suferinţele ei luaseră sfârşit. Putea să vină să îi fie alături lui Mihai. Pe 13 septembrie, a fost primită în România cu mare fast, cu toţi marii oficiali, cu flori, cu mulţimi pe străzi. Antonescu a aprobat atunci o lege prin care Elena purta rangul şi titlul de Majestatea Sa, Regina-mamă.

Nu avea să fie un rol prea uşor de îndeplinit. Erau vremuri grele, cu Al Doilea Război Mondial şuierând prin Europa, cu ideologii extremiste distrugând milioane de vieţi nevinovate. Nici România nu a fost ferită de asemenea lucruri. În 1940, legionarii din Garda de Fier i-au asasinat pe Nicolae Iorga şi pe Virgil Madgearu, lucru care l-a determinat pe Antonescu să îi ceară Elenei să meargă în audienţă la Adolf Hitler.

regina elena ww2

Foto: Regina Elena şi regele Mihai, în vizită la un spital cu răniţi de pe front, în 1942 

Faţă în faţă cu Hitler

„La început am respins această idee, căci am încercat întotdeauna să nu mă amestec în politică. Dar apoi, gândindu-mă la tensiunile zilnice de la Bucureşti şi îndemnată de grijile mele pentru siguranţa şi viitorul lui Mihai, am cerut să mă întâlnesc cu acest om care silea atât de multe ţări să treacă peste sentimentele şi aspiraţiile lor“, scria Elena. Întâlnirea a avut loc pe 10 decembrie, la Berchtesgaden: „Înainte de a fi servită cu ceai, am discutat cu Hitler timp de o jumătate de oră în biroul lui. Era politicos, dar părea tot timpul grăbit. El şi-a expus clar poziţia faţă de România şi de Mihai. Nu va permite să se instaleze anarhia, dar a fost evident că el considera ţara noastră ca fiind sub comanda lui. «Cât despre Mihai», a spus el, «un om nu poate să conducă o ţară până nu ajunge măcar la vârsta de 40 de ani. Fiul dvs. are mult timp la dispoziţie pentru a-şi desăvârşi personalitatea şi este de datoria dvs. să-l pregătiţi aşa cum trebuie!»“. În fine, la finalul acestei vizite, regina Elena a trăit cu convingerea că România va fi controlată de Germania, sub conducerea lui Antonescu. În drum spre Bucureşti, s-a gândit cu surprindere cât curaj a avut să meargă în gaura şarpelui, s-a gândit că nu ezitase absolut deloc – lucru care poate s-ar fi întâmplat în primii ani ai căsniciei ei – şi şi-a dat seama atunci că pentru Mihai era gata să se lupte cu toată lumea şi să treacă peste orice obstacol.

Sacrificii

Foto: Regina Elena şi regele Mihai s-au întâlnit cu românii din New York în martie 1948, când se aflau deja în exil

regina elena regele mihai new york

În perioada antonesciană, cea mai notabilă acţiune a reginei-mamă a fost salvarea a zeci de familii de evrei, pe care a reuşit să îi trimită în Statele Unite şi pentru care a primit, în 1993, titlul de „Dreaptă între popoare“, conferit de Yad Vashem. Însă activitatea caritabilă a Elenei a căzut în secundar, în faţa acţiunilor fiului său, căruia i-a stat mereu alături şi l-a sfătuit. După înlăturarea lui Antonescu, la 23 august 1944, a urmat perioada cumplită a coabitării cu autorităţile comuniste, care prindeau din ce în ce mai mult avânt în România, cu suflu moscovit. Elena şi Mihai au făcut corp comun în aceşti ani de eforturi în van de a opri bocancii ruseşti să îngenuncheze ţara şi monarhia, iar sfârşitul a venit pe 30 decembrie 1947, când Mihai a fost forţat să abdice. Peste cinci zile, trenul regal îi ducea în Elveţia, într-un lung exil, al treilea, ultimul. Regina Elena nu a putut rămâne alături de fiul său, la Lausanne, şi s-a mutat în fostul său refugiu din Florenţa, la Vila Sparta. Regina Elena a murit pe 28 noiembrie 1982, la Lausanne, înconjurată de întreaga sa familie, dar departe de ţară. Rămăşiţele sale se găsesc încă în cimitirul Bois-de-Vaux din Elveţia.

Copilărie, întreruptă

Prinţesa Elena a Greciei şi a Danemarcei s-a născut pe 2 mai 1896, la Atena. Era al treilea dintre cei şase copii ai prinţului Constantin I şi ai prinţesei Sofia a Prusiei – George, care a devenit regele George al II-lea, Alexandru, Paul, Irina şi Ecaterina. În familie, Elena a fost alintată Sitta, forma stâlcită de micul Alexandru în pronunţarea englezescului „sister“ (soră).

Elena a avut o copilărie fericită, deşi a trăit o viaţă în roz într-un univers cam strâmt. Era, încă, cea mai bună dintre vremuri, când familia regală trăia liniştită în Palatul Vechi din Atena, unde locuiau regele George I şi regina Olga a Rusiei, şi, ocazional, într-o casă de pe domeniul Palatului de Vară de la Tatoi – aflat undeva la nord de Capitala greacă, într-o zonă rurală de la poalele unor dealuri împădurite. Cele mai frumoase amintiri ale prinţesei se leagă de această casă, în ciuda regimului de viaţă auster de acolo: „Era o casă mare, rudimentară, care aparţinea bunicului. Acesta i-a cedat-o tatălui meu. Mobila de trestie era şi ea primitivă, la fel ca în Palatul de Vară, şi nu exista apă curentă sau lumină electrică. Deoarece bunicul avea nişte concepţii de viaţă spartane, nu le-a permis părinţilor mei să facă niciun fel de îmbunătăţiri. Când am mai crescut, am înţeles cât de greu trebuie să-i fi fost mamei mele să trăiască în asemenea condiţii, dar pentru noi, copiii, casa era un adevărat paradis. Lumânările şi lămpile cu petrol, precum şi băile matinale în butoi făceau toate parte din casa noastră iubită din Tatoi, şi nouă nu ni se păreau deloc neobişnuite“, scria regina în jurnal.

regina elena

Foto: Familia regală a Greciei. În centru: Constantin I şi Sofia. Prinţesa Elena se află în rândul de sus (dreapta), alături de fraţii ei George şi Alexandru

Corfu, jocurile în popotă şi unchiul Willie

Probabil că acest sentiment de libertate, dat de condiţiile aspre de la Tatoi, era alimentat şi de faptul că regina Sofia se opunea ca prinţesa să iasă din perimetrul domeniului regal, să călătorească liberă prin ţară. Se temea de sărăcie şi se temea de boli – într-o vreme, malaria făcea ravagii prin Grecia. Singurele ocazii în care i se permitea să mai exploreze şi alte locuri erau vizitele rudelor din Europa. Regele Eduard al Angliei şi regina Alexandra îşi făceau de obicei vacanţele de vară pe insula Corfu şi în jurul lor se aduna toată familia regală elenă. „În timpul vizitelor unchiului Bertie şi ale mătuşii Alix, fraţii mei şi cu mine ne distram minunat pe iahtul Victoria and Albert şi pe Surprise. Ofiţerii de pe iahturi obişnuiau să organizeze jocuri foarte animate în popotă şi uneori participau şi ei. La Corfu mai venea câteodată şi fratele mamei mele, împăratul german Wilhelm, al cărui iaht, Hohenzollern, era ancorat lângă iahtul unchiului Bertie. Dar pe iahtul unchiului Willie nu era atâta veselie, căci ofiţerilor nu li se permitea să-şi piardă timpul cu jocuri caraghioase“, scria Elena.

Şi în ziua de azi, dacă scap un biscuit în ceai, mă simt vinovată, pentru că în copilărie am fost deseori lovită peste mâini când mi se întâmpla aşa ceva.

Etichetă regală şi petrol pe pereţi

La Curtea regală a Greciei, educaţia copiilor se făcea, cum altfel, în stil spartan. Elena, de pildă, avea o guvernantă englezoaică, miss Nicholls, care o trata cu mare severitate, deşi relaţia dintre ele era în general prietenoasă: de fiecare dată când copila greşea ceva, era trimisă negreşit la culcare, indiferent de oră. Fata îşi dezvoltase atât de bine simţul acesta al vinei, încât uneori îşi aplica singură pedeapsa, ca atunci când a lovit-o la picior pe bunica sa, împărăteasa Victoria (soţia lui Frederic al III-lea al Germaniei şi fiica reginei Victoria a Marii Britanii), şi, simţindu-se umilită de greşeală, s-a aşezat în genunchi, cu spatele la bunică şi la mamă şi n-a vrut cu niciun chip să se mai întoarcă cu faţa. „Şi în ziua de azi, dacă scap un biscuit în ceai, mă simt vinovată, pentru că în copilărie am fost deseori lovită peste mâini când mi se întâmpla aşa ceva“, îşi amintea regina Elena despre educaţia severă de la Curte. De educaţia Elenei s-au ocupat nu numai guvernanta, ci şi profesori privaţi, care îşi începeau cursurile la palat de la 7.00 dimineaţa. După ce a împlinit 8 ani, prinţesa mergea în şcolile de vară din Seaford şi Eastbourne, în Anglia.

Totuşi, în ciuda protocolului strict, copiii reuşeau de multe ori să născocească tot felul de năzbâtii. Alexandru era cel mai apropiat de Elena, probabil că şi din cauza vârstei, dar şi a temperamentului mai vulcanic. Orişicât, el era partenerul ei în mici fărădelegi. Elena îşi amintea cum stăteau într-o cameră de la ultimul etaj al palatului şi fumau împreună ţigări făcute din sugativă şi cum aruncau ceşti cu petrol pe pereţi şi dădeau apoi foc – „Trebuie să fi avut nişte îngeri păzitori cu totul deosebiţi, pentru că, din fericire, limbile de foc efemere nu ne-au atins niciodată“.

La limita de jos a mizeriei

Viaţa tihnită şi lipsită de griji a Elenei a fost zdruncinată puternic începând cu anul 1913. A văzut pentru prima dată adevărata faţă a suferinţei pe străzile din Atena, pline de răniţi şi mutilaţi în războiul balcanic. Apoi, s-a îngrozit la vestea asasinării bunicului său, regele George I, la Salonic, în martie 1913. Un nou episod tragic a avut loc în iulie 1916, când Palatul de Vară de la Tatoi a fost incendiat de un grup de atentatori care au încercat să îl asasineze pe regele Constantin I, profitând de faptul că suferea grav de o boală la plămâni. A ars complet palatul, cu încă vreo 17 curteni în el, lăsând familia regală complet devastată de durere. Iar la sfârşitul anului 1916, a avut loc asediul Atenei cu acordul tacid al forţelor franco-britanice. A fost bombardat palatul regal, a fost o blocadă de câteva luni în care prinţesa Elena s-a maturizat brusc. În acea perioadă, prinţesa a mers alături de mama sa în cantinele populare deschise pentru săraci. A văzut încă o dată mizeria la faţa locului: „În fiecare dimineaţă, lucram la trei cantine. Supa era proastă, de fasole verde, iar pâinea aproape neagră era groaznică pentru că, imediat ce încercai s-o tai, ţâşnea un lichid brun din ea, dar măcar aşa bieţii oameni nu mureau de foame. În viaţa mea n-am văzut oameni mai hămesiţi ca aceia, slabi, numai piele şi os, şi nici măcar nu se plângeau, ba erau chiar veseli“.

În vara lui 1917, grecii au primit un ultimatum din partea Aliaţilor, printr-un trimis francez: să demisioneze regele imediat, să-i urmeze la tron fiul său, Alexandru, altfel Grecia ar fi fost ocupată şi Atena ar fi fost din nou bombardată. Regina Elena îşi amintea foarte clar momentul acela dramatic când a primit vestea despre îndepărtarea tatălui său de pe tron: „Am încercat să-mi stăpânesc lacrimile, pentru că el nu putea suferi aşa ceva, dar n-am mai rezistat. Am strigat: «Tăticule, ce ai de gând să faci? De ce să cedezi în faţa lor? Nu vezi că poporul este de partea ta, că încă te vrea?». «Nu ştii ce vorbeşti, Sitta», a răspuns el încet. «Nici nu se pune problema să mai curgă sânge din cauza mea. Nu înţelegi ce înseamnă să te sacrifici?»“. Istoria s-a desfăşurat cu severitate de aici înainte. Regele şi prinţul moştenitor George nu au semnat vreun act de abdicare, însă întreaga familie regală a fost nevoită să plece în exil în Elveţia. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite