Porti deschise

Un scurt dar exceptional program, "Strainii din cinematografia franceza", initiat de Institutul Francez, va da peste cap, cred, planurile de sfarsit de saptamana ale iubitorilor de film. Cinci

Un scurt dar exceptional program, "Strainii din cinematografia franceza", initiat de Institutul Francez, va da peste cap, cred, planurile de sfarsit de saptamana ale iubitorilor de film. Cinci ademenitoare titluri ne amintesc ca, mult inainte de a se vorbi despre imperativele globalizarii, filmul a fost o arta a portilor deschise. Din motive politice de multe ori, alteori pentru onoarea numelui purtat sau pur si simplu pentru ca asa o cereau legile coproductiilor, mari personalitati din lumea intreaga au lucrat de-a lungul anilor in Franta. In aceste zile ii putem intalni - sau revedea - pe cativa dintre ei. Cineast idolatrizat de unii dintre reprezentantii Noului Val, Maz Ophuls, vesnicul exilat, facea loc pentru prima oara pe ecran, in 1940, personajului lui Franz Ferdinand, asasinat la Sarajevo, fratele romanticului Rudolf. "De la Mayerling la Sarajevo" nu este, poate, cel mai bun film al autorului german, dar merita vazut pentru a cunoaste intinderea celui care a semnat "Scrisoare de la o necunoscuta" si "Lola Monts", mai apropiate spectatorului roman. Intamplare sau nu, aproape toate titlurile afisului ne poarta inapoi, in istorie. "Noaptea de la Varenne" al lui Ettore Scola (1982) este socotit de un exeget (nu numai al cinematografului), precum Jean Tulard "O privire de un admirabil echilibru asupra Revolutiei franceze". Greu de uitat Marcello Mastroianni, in rolul lui Casanova batran, bolnav de guta, aflat si el intr-o diligenta, vehicul al destinului, martor al evenimentelor ce vor schimba soarta Frantei. Daca Scola s-a impus prin cumpatare nu acesta a fost si cazul lui Wajda cu "Danton". Cineastului polonez i-a revenit imensa cinste de a realiza, in 1983, cand se sarbatoarea bicentenarul Revolutiei, filmul aniversar. Mai mult decat atat, a avut mana libera sa ecranizeze o piesa tot poloneza, a Stanislawei Przybyszewska si sa-l aduca pentru rolul lui Robespierre pe actorul sau Wojcieh Pszoniak. "Revolutia nu este un delir" au scris la vremea respectiva istoricii specializati, dar spectatorii au fost de partea autorului, a viziunii sale sumbre, tragice, dezeroizante despre fatalitatea ghilotinelor de la cotiturile istoriei. Cand in 1976 Alain Delon se hotara sa-l sustina financiar pe Joseph Losey pentru a realiza "Domnul Klein" banuia ca acesta va fi unul dintre cele mai tulburatoare filme din bogata lui cariera. Drama dar si misterul identitatii, asumarea uneia straine daca aceasta te poate apropia de un adevar mai important decat cel al existentei individuale fac din "Monsieur Klein" un film de referinta pentru reconstituirea psihologiei intelectualului european in anii '40. Un aer al timpului, ale carui asperitati s-au pierdut o data cu trecerea, marcheaza creatia atat de originalului cineast georgian Otar Iosseliani, demult stabilit la Paris. Cunoscut la noi mai ales datorita programelor Institutului Francez al carui oaspete a si fost, Iosseliani deschide si el o portita catre istorie, atat cat sa treaca prin ea cei plecati la "Vanatoarea de fluturi". P.S. - Aflam, dintr-un comunicat de ultima ora, ca Alain Delon (66 de ani) si-a anuntat zilele trecute retragerea - din cinema, televiziune, teatru - cu prilejul unei avanpremiere TV: "Cariera mea este una implinita. Ce poate fi mai frumos decat sa te opresti aici?" - a declarat marele actor. Exista un raspuns al nenumaratilor sai admiratori: "Sa mergi mai departe". Speram ca va tine seama de el.