Piticul din târgul Brăilei

Un cuvânt cu potenţial narativ este pitic, cu toată familia lui numeroasă, care presupune micşorarea din varii motiv. A te piti de frică, făcut chitic, până a te  pitula în glumă,  a te face pitulice şi aşa mai departe.

Pitic îşi are rădăcinile în greacă, unde pithekos înseamnă maimuţă. Toate limbile slave l-au luat cu sensul ăsta. Deci: om mic şi… simpatic. Scriban se ocupă de etimologie ca lumea, în cazul acestui cuvânt.  Restul dicţionarelor îi trag cu limbile slave şi gata. Dar atunci când un cuvânt se află în toate limbile slave, dar şi la români, albanezi şi mai ales în greaca arhaică, trebuie să privim mai departe, spre fondul comun, poate preslav.

La Cantemir, apare în Istoria ieroglifică o menţiune despre piticii care trăiesc pe fundul apelor. Sunt multe poveşti cu pitici, cu spiriduşi, barbă-coţi, dar şi blajinii, stăpânii luminii de pe cealaltă parte a apelor, sunt tot pitici.

Totuşi nu voi vorbi despre piticul din basm, ci despre unul de neam regal, care trăia la Brăila, cu biografie atestată, dar care până la urma a ajuns într-o culegere de basme.

 Niţă Pescaru trăia pe lângă una din numeroasele bălţi din jurul Brăilei. Dar într-o zi, sătul de peşte, de viaţa prea grea pentru mâinile lui fine, fuge în târg, la Brăila. E singur, nu suficient de deştept. Viaţa lui s-ar fi sfârşit probabil ca sclav, dacă nu se întâlnea cu un pitic cu mult mai deştept decât el. Piticul, fiind pitic n-are nume. Dar cum am zis, îi mergea mintea aşa de repede, că nici nu mai conta numele. La ideea lui, intră amândoi la stăpân ca să nu moară de foame. Dar viaţa nu era roz. În plus, prin Brăila încep să dispară oameni, mai ales slugi ori venetici cum erau ei.

Pentru început freacă butoaiele unei prăvălii, holbându-se la minunile unui oraş, prin care se flendurea multă lume, în special greci, turci şi machedoni, puşi pe vândut lucruri. Iar printre aceştia, îl remarcă  pe un tip, care zi de zi avea drum prin zonă, un nene bazat, care schimba trăsurile ca pe şosete, cât despre femei - mai bine nu povestesc! Fără alai feminin nici nu concepea să iasă din casă. Vindea, cumpăra, făcea afaceri obscure, de a căror amploare nu avea nimeni habar.  Deşi nu deţinea sclavi şi nici slugi prea multe, cu toate că mărfurile lui nu erau la vedere, părea să doarmă pe saci de bănet.

Piticul începe să-l urmărească pe bogătan. Cum era mic, se strecoară prin taverne, prin ganguri, sare zidurile grădinilor, ori se urcă prin copaci ca să vadă ca-n palmă ce făcea bogătanul în palatele lui.

 Iar într-o zi află sursa venitului fabulos: in fiecare zi de marţi, acest procopsit de Brăila mergea într-una din insulele mici de pe Dunăre. Dar trebuie să vă spun că pe timpul ăla era vegetaţie multă nu glumă, încât  până la insula respectivă, barca trecea printre copaci, prin stufăriş, tăindu-şi drum prin alge şi lintiţă. Iar odată ajunşi la insulă, intrau în pădure, una neagră, în care nu se încumeta multă lume să intre, pentru că acolo trăia o salamandră uriaşă, un balaur, o arătare de basm.

Cumva, bogătanul se împrietenise cu fiara, iar săptămânal îi ducea ca ofrandă un om. Angaja câte un fraier, îl lua în călătorie şi odată intrat în pădure, îl lăsa în gura balaurului, care era el fiară - dar una galantă: îi plătea un săculeţ cu diamante şi galbeni.

Piticul, indignat pentru soarta slugilor ajunse salam, simţindu-se solidar cu acestea, pune la cale un plan, ceva deştept, desigur. După câteva săptămâni de eforturi, după ce construieşte cele mai ingenioase capcane, piticul acesta, pe care deja îl putem numi erou, reuşeşte să-l transforme pe bogătan în hrană pentru balaur. Apoi se face stăpân peste averile lui.

Şi te-ai aştepta că o va duce bine mersi. Dar aici vine lovitura de teatru: piticul luptător, curios şi justiţiar îi mărturiseşte lui Niţă Pescaru că toate acestea erau pentru el. Cândva, într-un trecut oarecare, Niţă cruţase un peşte şi pentru asta - iată, venise timpul să fie răsplătit.

De la această întâmplare, care poate să fie crezută sau nu, s-a născut basmul Împăratul peştilor, din culegerea lui Stăncescu. Vremuri vechi.

Totuşi documentele pomenesc de un om mic, care, pe la anul 1781, povestea despre balauri şi alte minuni de prin neumblatele insule ale Brăilei.