Pentru ei a fost iad puşcăria. Eroii români sfâşiaţi de comunişti: Hossu - cardinalul „uns” pe ascuns de Papă, Seniorul Coposu şi „Sfinxul” Maniu
0
Regimul comunist a ruinat vieţile unor oameni nevinovaţi, aruncând în temniţe o mulţime de români care nu credeau în doctrinele partidului. „Adevărul“ prezintă poveştile zguduitoare ale celor condamnaţi la ororile impuse în vremea unui regim care va zdruncina pentru totdeauna istoria României.
Iuliu Hossu, primul cardinal al românilor, a fost cel care a citit Proclamaţia Unirii Ardealului cu România în 1918 şi tot el a simţit ce înseamnă prigoana comunistă. A fost închis la Sighet. Cuvintele sale „credinţa noastră este viaţa noastră“ au rămas vii până azi şi sunt un model pentru oameni, teologi sau laici.
Unul dintre românii care au cunoscut gustul amar al prigoanei comuniste este epicopul greco-catolic Iuliu Hossu. Acesta s-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaş care făcea parte din comitatul Cluj în acea vreme, iar acum din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi-a găsit sfârşitul pe 28 mai 1970 la Bucureşti. A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milaşul Mare, apoi la gimnaziul luteran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureş, iar clasele V-VIII, la liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 şi-a început studiile teologice. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu.
Iuliu Hossu a fost închis la Sighet unde şi-au găsit sfârşitul prelaţi greco-catolici ca Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu.
„În amintirile sale despre Iuliu Hossu, Episcopul greco-catolic de Lugoj, Ioan Ploscariu, relatează două întâmplări de la Sighet, care evidenţiază tăria de caracter bazată pe umilinţa sufletească generată de credinţa profundă, pe care Înalt Preasfinţitul o avea, întâmplări pe care – pentru nararea emoţionantă – le redăm aşa cum au fost scrise:
1). “… Într-o zi, în anul 1952, ni s-a făcut o percheziţie. Iuliu Hossu şi-a făcut o spatulă (lopăţică) din lemn, ca o lingură, cu care mânca mămăliga, fără să fie silit a o atinge cu mâna. La percheziţie i-au aflat lopăţica. Ofiţerul politic Timbuş a poruncit unui gardian (Vasile Lairţă din Vadul Izei) să-l pălmuiască, ceea ce acesta a şi executat cu toată râvna. Seniorul episcopatului nostru şi viitorul cardinal nu a schiţat nici un gest de protest..”.
Doi mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, au cunoscut din plin terorile închisorilor comuniste la capătul unor procese ”fabricate” de comunişti. Maniu are bătrân şi bolnav când a fost întemniţat, ceea ce a făcut ca el să şi moară, în celulă, după cinci de închisoare.
Doi mari lideri politici ai României, amândoi originari din Sălaj, au făcut ani grei de temniţă comunistă din simplul motiv că puterea lor de influenţă şi convingerile lor anticomuniste erau prea periculoase pentru regimul care punea, după al doilea război mondial, stăpânire pe România. Este vorba despre Iuliu Maniu, fost premier al României şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, şi despre Corneliu Coposu, consilierul politic şi personal al lui Maniu.
„Acţiunea trădătoare şi criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache şi a celorlalţi acuzaţi nu este decât o încoronare a trădării naţionale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Naţional – Ţărănesc”
Rechzitoriul procurorilor
Iuliu Maniu a fost arestat la 18 iulie 1947 la sanatoriul dr. Jovin din Bucureşti unde era internat pentru probleme medicale, fiind apoi dus în secret la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei. Potrivit preotului Cristian Borz, care a scris, recent, o monografie a satului Bădăcin şi a familiei Maniu, acuzaţiile aduse lui Maniu au vizat, în fond, condamnarea întregii sale activităţi politice: de la cea desfăşurată în timpul dominaţiei ungare asupra Transilvaniei, când a fost un „colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român, la unirea din 1918, când a căutat să „împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii, la perioada interbelică, în care s-a dovedit un „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului”. Acuzaţiile au continuat cu anii războiului, când a fost un „susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice, până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi „fasciştii şi reacţionarii”, pe „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”.
Supravieţuitorii închisorilor comuniste şi a cumplitelor torturi aplicate de servitorii sistemului opresiv se împuţinează în România de la an la an. De aceea, mărturiile lor trebuie privite ca adevărate lecţii de istorie.
Povestea tinereţii ieşeanului Dumitru Bazon pare inspirată de un film de acţiune prost, în care multitudinea de detalii triste ar putea determina ascultătorul să închidă televizorul. Iar finalul nu poate fi încadrat uşor. Pentru că ar fi ciudat să-l consideri happy-ending doar pentru că omul a supravieţuit unor chinuri inamaginabile şi a ajuns recent la vârsta de 88 ani. Mai degrabă, întreaga acţiune trebuie considerată o dramă absurdă.
Pentru Dumitru Bazon viaţa a luat o întorsătură dramatică la vârsta de 25 ani. Avântul tineresc, pe fondul revoltei intime împotriva regimului opresiv, l-a condus spre un gest extrem în acele vremuri. Avea o meserie respectabilă, aceea de inginer zootehnist, şi un statut social pentru care a muncit pe brânci.
BOTOŞANI. Supliciul unui botoşănean cu „origini nesănătoase”: „Am luat atâta bătaie că mă rugam să mor”
Dumitru Huţanu un botoşănean din Leorda, care a îndrăznit să ridice oamenii împotriva colectivizării comuniste, a suferit un adevărat supliciu în temniţele în care a fost aruncat de ”tovarăşi”. Acesta şi-a prezentat mărturia cutremurătoare.
Anii grei ai comunismului au reprezentat un adevărat calvar pentru oamenii cu coloană vertebrală. Ţăranii, boierii, burghezii sau muncitorii care s-au ridicat împotriva regimului au sfârşit în temniţele comuniste, adevărate lagăre de exterminare.
Supliciul fizic şi psihic îndurat de luptătorii anti-comunişti, dar şi de simplii cetăţeni care nu doreau să aibă de-a face cu regimul represiv, a fost de neegalat, mulţi pierzându-şi viaţa în temniţe insalubre. Tot atîţia au reuşit să supravieţuiască calvarului pentru a poveste generaţiilor viitoare prin ce-au trecut. Unul dintre aceştia este Dumitru Huţanu din Leorda, judeţul Botoşani.
Considerat duşman al poporului şi condamnat la 15 ani pentru uneltire împotriva regimului comunist, din care a executat 7, Nicolae Stamu a văzut moartea cu ochii în fiecare zi cât timp a fost închis la Jilava, Aiud şi Periprava. Umilinţă, bătăi, foame şi interogatorii nesfârşite. Aşa îşi aminteşte cumplita experienţă pe care a trăit-o. Avea un singur gând: să se spânzure.
Povesteşte rar, calm, iar revolta şi neputinţa i se citesc pe faţă. La cei 91 de ani, Nicolae Stamu mulţumeşte Celui de Sus că i-a dat puterea să depăşească acest calvar. „Nu mi-am imaginat că voi scăpa cu viaţă. A fost crunt, nu vă pot descrie. Nici acum copiii mei nu ştiu exact prin ce am trecut“, ne povesteşte bătrânelul. Deşi ai tendinţa să crezi că trecerea anilor a ştres amintirile dureroase, Nicolae Stamu uimeşte prin precizia cu care povesteşte.
VASLUI. Ororile trăite de cel mai iubit preot al vasluienilor în temniţele comuniste
Preotul Constantin Burduja este o legendă a vasluienilor. A slujit până la 102 ani, fiind, deopotriva, cel mai longeviv şi cel mai iubit preot al vasluienilor. A supravieţuit foametei, războiului, închisorilor comuniste şi de aceea a fost botezat cu recunoştinţă de către ceilalţi preoţi "patriarh" al Vasluiului.
Părintele Burduja s-a născut în comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, pe 6 aprilie, în joia mare a anului 1911. A urmat seminarul la Huşi, iar Facultatea de Teologie la Cernăuţi. Prima parohie a avut-o la Pribeşti, iar ultima la Deleni, ambele în judeţul Vaslui. În 1949 a fost arestat, împreună cu profesorul Constantin Didilescu, întemeietorul ansamblului artistic "Izvoraşul ". A trăit vremuri grele în celulele închisorilor din Bucureşti, Jilava, Aiud, a îndurat bătăi şi a muncit la Canal.
Sute de vrânceni, intelectuali şi simpli ţărani, au înfundat în anii '50 închisorile comuniste, pentru că s-au împotrivit regimului criminal. Mulţi nu au rezistat torturilor la care au fost supuşi şi au murit, dar supravieţuitorii regimului de teroare au povestit umilinţele la care au fost supuşi.
Mulţi dintre demnitarii de după 1990 care au ajuns în puşcării pentru fapte de corupţie s-au plâns lumii că au fost pedepsiţi politic, ajungând să se compare cu deţinuţii politici gen Coposu, Maniu, Ion Mihalache şi alţi lideri care au suferit în închisorile comuniste din anii ’50.
Corupţii României s-au plâns până şi de condiţiile de detenţie, mai bune decât cele din căminele de elevi sau studenţi, dar ştiu ei cu adevărat suferinţele şi umilinţele pe care le-au suportat oamenii a ceia care s-au opus regimului comunist şi colectivizării forţate făcute în acei ani de teroare?
Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor '50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi. Unul dintre ei este sătmăreanul Victor Pop.
Constantin Teodor Istrate (88 de ani), este cel de-al patrulea torţionar pe numele căruia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat pe 8 iulie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
Documentele care scot la lumină activitatea zilnică a lui Istrate sunt dosarele de colaborare cu Securitatea, aflate în arhivele CNSAS dar şi mărturiile unor deţinuţi întemniţaţi la Gherla, între anii 1954-1962.
ALEXANDRIA. Preotul Ion Băldescu a murit la Canal, împingând la roabă
Preotul Ion Băldescu din comuna teleormăneană Seaca şi fiul său, Emil, au fost condamnaţi de securişti la 60 de luni de muncă silnică la canal. Bătrânul preot şi-a găsit sfârşitul în sutană, împingând la roabă . Fiul său, rămas în detenţie după moartea tatălui, şi-a scris memoriile povestind ororile regimului trăit.
Născut la 17 iulie 1886, în comuna Mihăileşti, judetul Olt, Ion Băldescu a ajuns în 1908 preot în cea mai săracă comună din Teleorman, o parohie în care niciun alt preot nu rezistase mai mult de doi ani. Preotul, om sensibil şi credincios, s-a angajat în lupta cu ardendaşii care îi asupreau pe ţărani din Seaca. I-a avut aliaţi pe Nicolae Iorga şi Tache Protopopescu cărora le furniza subiecte din mediul rural pentru ziarul ” Neamul Românesc”.
ARAD. Preotul Ilarion Felea a fost plimbat prin mai multe închisori pentru că a apărat credinţa şi religia
Preotul Ilarion Felea se numără printre cei care au suferit în perioada comunistă ca să-şi apere credinţa şi religia. Ilarion Felea era unul dintre cei mai respectaţi preoţi din eparhia Aradului de la jumătatea veacului al XX-lea.
Pentru faptul că timp de câteva luni a fost înscris formal în Mişcarea Legionară (noiembrie 1940 - ianuarie 1941) a suferit, în perioada 1945 - 1961, trei arestări, două condamnări şi urmăriri permanente din partea organelor represive comuniste, găsindu-şi sfârşitul în chinuri atroce în închisoarea Aiud.
Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum.
TÂRGU-MUREŞ. „Am fost medic la Gherla” – memoriile unui tânăr cu un destin frânt în închisorile comuniste
„Grupul Ioan Faliboga“ şi organizaţia iniţiată de acesta la Târgu Mureş în anii ’50, cu scopul răsturnării regimului instaurat abuziv la 23 august 1944, au intrat foarte repede în vizorul organelor de Securitate comunistă, care, în contextul Revoluţiei ungare din octombrie 1956, s-au grăbit să efectueze arestări şi să ceară tribunalului militar pedeapsa cu moartea pentru lideri şi ani grei de condamnare la recluziune pentru aderenţi.
Studentul medicinist Alexandru Maier, vinovat de a fi tradus din română în limba maghiară un manifest, fiul unuia dintre cei trei capi ai mişcării, a înfundat puşcăria pentru mai mult de şapte ani, fiind graţiat abia în 1964. În timpul executării pedepsei, a avut „şansa“ să lucreze, alături de alţi medici deţinuţi, la spitalul-penitenciar din Gherla, dobândind o experienţă unică profesională şi umană. Memoriile sale au fost redactate după 1990 – “Am fost medic la Gherla” – de Alexandru Maier.
Octav Bjoza şi Nicolae Purcărea sunt doi braşoveni care s-au răzvrătit împotriva comunismului şi au plătit scump pentru asta. Au fost bătuţi, torturaţi şi umiliţi, dar regimul comunist nu a reuşit să le înfrângă spiritul.
Octav Bjoza este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România şi a fost primul român decorat de preşedintele Klaus Iohanis. Încă din tinereţe a fost un luptător aprig împotriva comunismului. A fost arestat pe când era student, închis, torturat şi urmărit permanent de securitate. şi a fost un luptător îndârjit împotriva comuniştilor care mai apoi i-au făcut viaţa un calvar.
A fost student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi pentru un singur an şi nu a mai apucat să-şi termine studiile pentru că a fost arestat. Alături de alţi studenţi înfiinţase Garda Tineretului Român, o organizaţie cu opinii liberale şi deschisă spre occident. A fost arestat în 25 iunie 1958 şi de aici a început coşmarul. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Braşov la 15 ani de muncă silnică. A fost deportat în 14 locuri, iar umilinţele şi torturile şi-au amprenta asupra lui.
O cutremurătoare poveste de viaţă iese la iveală după mai bine de jumătate de veac. Originar din judeţul Ialomiţa, Aurelian Bentoiu, erou pe frontul de la Turtucaia, în Primul Război Mondial, şi ministru al Justiţiei, pe vremea guvernării Tătărăscu, a murit în chinuri groaznice în cutremurătoarea închisoare Jilava. Dragostea lui viziunea liberalilor i-a adus sfârşitul.
Puţini sunt cei care îşi mai amintesc de cel care a fost cel mai mare intelectual din întreaga istorie a Bărăganului. Născut în ultimii ani ai secolului XIX, în îndepărtatul sat ialomiţean Făcăeni, Aurelian Bentoiu a fost cea mai mare personalitate pe care Bărăganul a oferit-o istoriei. Avocat, erou militar, ministru şi publicist s-a bucurat de o viaţă frumoasă, al cărei sfârşit a fost cutremurător.
Preotul Opre Crăciun (1925 - 2012) a petrecut aproape opt ani în închisorile comuniste, în perioada 1947 – 1955, ca deţinut politic. A trecut prin temniţele Oradiei, Timişoarei, Gherlei, Aiudului şi ajuns la Canalul Dunăre – Marea Neagră, dar cele mai grele încercări le-a trăit în închisoarea temutului torţionar Ţurcanu, din Piteşti.
La scurt timp după instaurarea regimului comunist, preotul Opre Crăciun, pe atunci student la teologie, a fost ridicat de Securitate de pe stradă, din faţa facultăţii din Arad.
A fost arestat în 1947, apoi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara pentru uneltire împotriva ordinii sociale. În închisoarea din Timişoara, tânărul Opre Crăciun urma să cunoască umilinţele crunte ale regimului comunist.
„Eram câte 20 de oameni în celulă, toţi elevi sau studenţi. Ne aruncau câte trei pâini să ne împărţim. O făceau anume, ca să ne batem pentru mâncare. Întotdeauna erau neînţelegeri, că unul are o felie mai mare, altul mai mică… La o anumită oră, seara, ne încuia. Şi dacă mureai, nu mai deschideau uşa până dimineaţa. Când a început atmosfera asta de rugăciune, au uitat toţi că sunt închişi, au devenit toţi iarăşi fraţi. Luni de zile am stat aşa, încât nici nu mă mai gândeam când voi ieşi din închisoare. Era mai tentantă bucuria aceea a harului în urma jertfei noastre decât gândul la eliberare”, relata preotul, potrivit documentarului biografic realizat de Mănăstirea Petru Vodă şi publicat în Revista Atitudini, în iunie 2012.
La acest material au participat Cosmin Zamfirache, Ionela Stănilă, Borcea Ştefan, Simona Voicu, Nicu Ghişan, Elisabeth Bouleanu, Bogdan Iancu, Sebastian Lungu, Simona Suciu, Mădălin Sofronie, Florina Pop, Alina Pop, Daniel Guţă.
Se încarcă comentariile...
