Pedeapsa cu moartea, o problemă care a divizat România

Pedeapsa cu moartea, o problemă care a divizat România

În primele zile ale anului 1990, românii cereau zilnic pedepsirea călăilor Revoluţiei

Conducerea post-revoluţionară a României a jonglat cu un principiu legislativ de viaţă şi de moarte: pedeapsa capitală. La începutul anului 1990, un referendum în care românii ar fi trebuit să-şi spună părerea cu privire la această chestiune a fost anulat în ultimul moment.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începutul democraţiei româneşti a adus şi redefinirea sistemului punitiv. Între 1957 (anul în care comuniştii au introdus în lege pedeapsa cu moartea) şi 1990, peste 100 de români au fost executaţi. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost ultimii pe această listă. Curând, românii aveau să-şi dea seama că nu numai ceauşeştii au fost vinovaţi pentru sângele vărsat la Revoluţie. Astfel, în timp ce unii au cerut pedeapsa capitală pentru făptaşii represiunii armate de la Timişoara, Bucureşti, Cluj sau Sibiu, alţii au dorit înscrierea ţării pe turnanta sistemului de drept occidental, în care moartea nu-şi mai găsea locul în sistemul punitiv.

În discursul din noaptea de Anul Nou (31 decembrie 1989), Ion Iliescu i-a anunţat pe români că pedeapsa capitală nu va mai fi aplicată: „Pentru a sublinia caracterul profund popular şi umanist al noului regim care a luat naştere, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a decis abolirea pedepsei cu moartea, în consens cu propunerile venite din partea maselor şi cu gândul exprimat de un grup de studenţi: «cei doi dictatori au fost ultimele persoane care meritau această soart㻓.

Revenirea la execuţii: o greşeală politică

La 12 ianuarie 1990, zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei, zeci de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, din Bucureşti, şi au cerut Guvernului să lămurească lucrurile cu privire la morţii din decembrie 1989: precizarea corectă a numărului victimelor (se mai vehicula încă varianta celor 60.000 de morţi), informarea corectă a opiniei publice cu privire la terorişti, judecarea publică a nomenclaturii comuniste. În piaţă s-a strigat şi „Moarte pentru moarte“.

Sub presiunea mulţimii, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a decretat scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român şi organizarea, în data de 28 ianuarie 1990, a unui referendum cu privire la pedeapsa cu moartea. În acel moment se aflau încarceraţi zeci de lideri comunişti, trimişi în judecată pentru omor deosebit de grav (infracţiune pasibilă de pedeapsa cu moartea conform Codului Penal existent înainte de 1989).

La 15 ianuarie 1990, fostul premier Adrian Năstase, pe atunci vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, scria în ziarul „Adevărul“ un amplu articol intitulat „Pedeapsa cu moartea: să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză“.

„Poporul român va trebui să decidă dacă măsurile ce vor fi adoptate, inclusiv în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea, trebuie să fie luate privind spre trecut, sau privind spre viitor, eventual încercând concilierea celor două poziţii“, scria Adrian Năstase.

Cu zece zile înainte de referendum, CFSN a decis anularea acestuia, împreună cu anularea decretului prin care PCR fusese scos în afara legii. Conducerea CFSN, prin vocea lui Ion Iliescu, a recunoscut atunci că ideea referendumului a fost o greşeală politică. Constituţia din 1991 a garantat dreptul la viaţă şi a dispus clar interzicerea pedepsei cu moartea.

Anul 2000, o nouă cumpănă: „Voi guverna România cu mitraliera!“

 

Regulile execuţiilor în România

Ultimul civil condamnat la moarte în regimul Ceauşescu a fost Ion Pistol, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav. Procesul acestuia a avut loc la 9 aprilie 1986, în faţa unui auditoriu de 500 de persoane. La acel moment, avocatul lui Pistol, Liviu Ardeiaş susţinea în faţa instanţei că, dacă i se va aplica pedeapsa capitală, clientul său "nu va fi executat, ci ucis". Prin Sentinţa Penală numărul 6, pronunţată în aceeaşi zi, Tribunalul Judeţean Teleorman l-a condamnat pe Ion Pistol la pedeapsa cu moartea. Prin Decretul Prezidenţial numărul 74, din 4 mai 1987, Nicolae Ceauşescu respingea cererea de comutare a pedepsei cu moartea. La data de 12 mai 1987, condamnatul a fost executat, prin împuşcare.
Pe durata aşteptării execuţiei, condamnatul era legat la mâini şi la picioare. Condamnaţii la moarte aveau dreptul de a fi scoşi la plimbare în curtea interioară, dar nu mai mult de 10 minute într-o lună. Înaintea execuţiei, persoana condamnată era mutată în „camera neagră", o cameră fără niciun fel de lumină. Când era scos pentru execuţie, condamnatul era atât de dezorientat din cauza luminii, încât nu vedea mare lucru din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Cei aleşi să facă parte din plutonul de execuţie erau selecţionaţi, din timp, pe baza unui profil psihologic bine conturat şi obligaţi să semneze o declaraţie de confidenţialitate. În cazul în care ar fi divulgat vreun secret, aceştia erau aspru sancţionaţi, excluşi din sistem sau chiar arestaţi. La Penitenciarul Rahova, execuţiile se făceau într-un poligon subteran, distrus la mijlocul anilor 1980. La Penitenciarul Jilava "ceremoniile" aveau loc în aer liber, pe latura din dreapta a închisorii. Astăzi, în zona respectivă se află groapa de gunoi a penitenciarului.

În anul 2000, societatea românească s-a apropiat din nou de ideea reintroducerii pedepsei cu moartea. Corneliu Vadim Tudor (care a declarat public în campania electorală pentru preşedinţie că „România nu poate fi guvernată decât cu mitraliera“) şi Partidul România Mare şi-au clădit discursul în jurul reintroducerii pedepsei capitale. Trei milioane de români au votat pentru Corneliu Vadim Tudor la alegerile prezidenţiale din acel an.

În prezent, dreptul la viaţă în România este garantat, iar pedeapsa cu moartea nu mai poate fi reintrodusă, întrucât se loveşte de reglementările tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi de prevederile Constituţiei. Belarus este singura ţară europeană în care se mai aplică pedeapsa cu moartea.

Până în 1989, pedeapsa cu moartea era prevăzută pentru:

- subminarea puterii de stat
- acte de diversiune
- subminarea economie naţionale
- genocid
- tratamente neomenoase
- omor deosebit de grav
- infracţiuni contra persoanei, contra avutului obştesc sau contra capacităţii de apărare a ţării.

Condamnat la moarte în chinuri

În Statele Unite ale Americii, problema pedepsei cu moartea a revenit în atenţia publică în această săptămână, după ce Joseph Wood, un bărbat de 55 de ani care a ucis cu brutalitate două persoane, a fost executat printr-un procedeu considerat inuman. Wood a fost injectat cu o substanţă letală, într-o închisoare din statul Arizona, şi a murit după două ore de chinuri. Un motiv în plus pentru ONG-urile care susţin abolirea pedepsei cu moartea să ceară înlăturarea acestei măsuri punitive, care se aplică în 32 de state americane. În ultimul an, la nivel mondial, 778 de oameni au fost executaţi, conform unui raport al Amnesty International. Alţi 1925 de oameni au fost condamnaţi la moarte, dar sentinţa nu a fost încă aplicată. Printre ei se află şi trei români: Laurenţiu Marin Peity, Coroi Ştefan şi Ionuţ Gologan, condamnaţi pentru trafic de droguri în Malaezia. Primii doi au fost achitat de prima instanţă, iar pentru cel de-al treilea Ambasada României în Malaezia desfăşoară procedurile de extrădare.

Harta condamnărilor la moarte în 2013 (click pentru a mări)


Sursa: Amnesty International

 

citeste totul despre: