Partizanii libertăţii (V). Familiile ţăranilor care au susţinut grupul partizanilor condus de Toma Arnăuţoiu. „Ne-a trimis trei sute de lei pentru finet şi alimente pentru copil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţărani din Nucşoara
Ţărani din Nucşoara

Grupul de luptători anticomunişti din comuna Nucşoara, condus de Toma Arnăuţoiu a fost susţinut într-un număr mare de ţărani, înstăriţi sau nu. Aceştia le-au furnizat partizanilor alimente, haine, încălţăminte, medicamente şi arme şi i-au găzduit în propriile case atunci când a fost nevoie. Totul în speranţa că noul regim comunist va fi vremelnic, un simplu accident al istoriei.

Soarta acestor oameni avea să fie similară tuturor celor care au avut curajul să se opună orânduirii instituite în numele „clasa muncitoare“: prinşi de Securitatea comunistă şi torturaţi, au fost condamnaţi la zeci de ani de puşcărie, la domiciliu forţat, la confiscarea averii. Şase dintre ei au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu a desfăşurat o activitate susţinută de documentare în arhivele CNSAS pentru a scoate la lumină tot acest efort al celor care au constituit reţeaua de susţinere a partizanilor din munţi. Au rezultat poveştile a 33 de familii din Nucşoara care şi-au riscat vieţile şi averile pentru a-i susţine pe partizani, astfel încât regimul impus de la Moscova să nu aibă sorţi de izbândă. Toate aceste poveşti au fost reunite în expoziţia -„Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii“, al cărei vernisaj a avut loc, anul acesta, la Teatrul Naţional din Bucureşti  şi care, acum, se află la Memorialul de la Sighet. „Adevărul“ vă prezintă în acest episod istoria acestor familii de ţărani.

nicolae băşoiu

Familia Nicolae Băşoiu

Nicolae Băşoiu (foto sus) – născut pe 16 mai 1900 în comuna Stăneşti, judeţul Argeş - şi soţia sa Filofteia – născută pe 13 noiembrie 1913 în aceeaşi comună şi decedată pe 26 septembrie 1989 - erau oameni harnici şi înstăriţi în comuna lor. Însă astfel de ţărani erau consideraţi „chiaburi“ de orânduirea comunistă care promova exproprierile, naţionalizările, proprietatea „întregului popor“ şi nu pe cea individuală.

Începând cu 1951, familia Nicolae Băşoiu a ajutat grupul de partizani cu alimente şi bani, i-au găzduit în mai multe rânduri, în casa lor, pe fraţii Arnăuţoiu, au transmis mesaje către alte persoane care îi ajutau. Dintre cei trei copii pe care i-au avut, fiul lor Gheorghe – născut pe 13 martie 1933 - a participat de mai multe ori la întâlnirile părinţilor cu membrii grupului.

După prinderea fraţilor Arnăuţoiu, Nicolae, Filofteia şi Gheorghe Băşoiu au fost arestaţi. Filofteia Băşoiu a fost condamnată la 15 ani de muncă silnică şi confiscarea averii, iar fiul ei, Gheorghe, la 20 de ani de muncă silnică. Au fost eliberaţi în aprilie 1964, prin decret de graţiere. Nicolae Băşoiu a fost condamnat de Tribunalul Militar la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

„La data de 17 decembrie 1950 am mers la domiciliul lui Băşoiu Nicolae pe care nu-l cunoşteam personal, însă vorbise despre el Elisabeta Rizea.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 21 septembrie 1958)

„În primăvara anului 1956, am trimis pe Filofteia Băşoiu cu un bilet la Dragomirescu Ilie şi îi ceream să se pregătească de botez că vom avea un copil. Ne-a trimis trei sute de lei din care Filofteia Băşoiu ne-a cumpărat nişte finet şi alimente pentru copil. Ne-a trimis şi medicamente, iar în biletul trimis ne comunica diferite ştiri.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 19 decembrie 1958)

„În anul 1953 ne-am întîlnit şi cu fiul acestuia, anume Gheorghe Băşoiu, într-o grădină, la un saivan. I-am spus cine sîntem şi era mulţumit că ne-a cunoscut.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 24 iunie 1958)

„I-am spus lui Ionescu Nicolae că bandiţii au aparat de radio şi el mi-a spus să le duc o baterie pentru aparatul de radio. Acest obiect – bateria – l-am dat bandei prin intermediul familiei Băşoiu Nicolae, legătură a bandei.” (Elisabeta Rizea – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 14 octombrie 1958)

Imagine indisponibilă

Familia Elisabeta şi Gheorghe Rizea

Elisabeta Rizea (foto sus, împreună cu regele Mihai) – născută pe 28 iunie 1912 la Domneşti – şi decedată pe 6 octombrie 2003 - a venit la Nucşoara prin căsătoria cu Gheorghe Rizea. „Unchiul Gheorghe Şuţa n-a avut copii şi ne-a crescut pe noi copiii lui văr-su. Şi tot el m-a măritat la opşpe ani şi m-a adus în Nucşoara, că l-a avut aici pe Gheorghe Rizea cu care lucra. Naş l-am avut pe popa Drăgoi, care l-a împuşcat comuniştii.” (Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi. Relatări culese şi editate de Irina Nicolau şi Theodor Niţu, ediţia a III-a, Humanitas, Bucureşti, 2012)

Elisabeta Rizea, soţul ei Gheorghe – născut pe 16 noiembrie 1900 - şi Laurenţia Belu – născută pe 13 iunie 1927 - fiica lui Gheorghe Rizea, au fost implicaţi în organizarea grupului de partizani şi a celor care aveau să îi ajute cu alimente, îmbrăcăminte şi arme. În casa lor s-a depus un jurământ de credinţă al iniţiatorilor grupului. Toţi trei au fost arestaţi şi condamnaţi, Gheorghe Rizea la 15 ani de muncă silnică şi fiica lui, Laurenţia, la 1 an de închisoare corecţională.

Fraţii Elisabetei Rizea, Luca, Nicolae şi Gheorghe Şuţa, au fost condamnaţi la 7 ani, 5 ani şi, respectiv, 3 ani de închisoare corecţională; la fel, ginerele ei, Vasile Gh. Belu.

Elisabeta Rizea a fost condamnată în 1951 la 6 ani de închisoare. După eliberare, în iunie 1956, a luat din nou legătura cu fraţii Arnăuţoiu şi a reînceput să-i ajute cu alimente şi îmbrăcăminte. A fost arestată după prinderea acestora, în 1958, şi condamnată la 25 de ani de muncă silnică. A fost eliberată la 27 iulie 1964, prin decret de graţiere.

După 1990, Elisabeta Rizea a vorbit în Memorialul durerii şi în interviuri despre rezistenţa de la Nucşoara şi despre represiunea declanşată de regimul comunist prin Securitate, Miliţie şi noua ierarhie a satului.

În apariţiile ei pline de vervă, a relatat cum i-a ajutat pe partizani înainte şi după prima condamnare şi a descris metodele brutale folosite de anchetatori.

gheorghe tomeci

Familia Gheorghe Tomeci

Gheorghe Tomeci (foto sus) – născut pe 9 martie 1899 în comuna Brăduleţ, judeţul Argeş - şi soţia sa Filofteia – născută pe 16 iunie 1902 în comuna Domneşti, judeţul Argeş- erau, la instaurarea regimului comunist, ţărani înstăriţi, proprietari a 20 de hectare de pământ şi a două case. Categorisiţi de comunişti ca fiind „chiaburi”, erau, ca şi ceilalţi ţărani din această categorie, obligaţi să livreze statului „cote” împovărătoare. Fiind ostili regimului care le îngreuna existenţa, în 1952, când au fost contactaţi de preotul Nicolae Andreescu pentru a-i ajuta pe partizani, au acceptat imediat.

Familia Tomeci şi rude ale lor i-au ajutat pe partizani cu alimente, îmbrăcăminte şi bani. După prinderea fraţilor Arnăuţoiu, în 1959, toţi membrii familiei Tomeci au fost condamnaţi. Filofteia Tomeci, condamnată la 14 ani de muncă silnică şi confiscarea averii, a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc, la 20 mai 1960. Singurul lor fiu, Ion – născut pe 14 decembrie 1937, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică şi la confiscarea averii. A fost eliberat la 25 iunie 1964, prin decret de graţiere.

Gheorghe Tomeci a fost condamnat la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

Ruda lor, Nicolae Ionescu – născut pe 10 august 1922 în comuna Domneşti, judeţul Argeş, pentru ajutorul dat partizanilor, a fost condamnat în 1959 la 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii. A fost eliberat la 1 august 1964, prin decret de graţiere.

„TOMECI GHEORGHE (…) în anul 1954 a cerut să stea de vorbă cu mine. L-am întîlnit eu personal în 1954 cînd a venit împreună cu Pr. Andreescu Nicolae şi aducea injurii comuniştilor că l-au distrus, el fiind chiabur. Am discutat cu acesta timp de o oră.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 24 iunie 1958)

„La sfîrşitul lunei decembrie şi începutul lunei ianuarie 1957, am fost la domiciliul lui Tomeci Gheorghe unde am găsit pe Tomeci Filofteia şi Tomeci Ion (Doru). (…) Din acest punct ne-am reîntors la Poinărei la «Rîpele cu brazi» şi am luat măsuri pentru refacerea bordeiului. Ne-am întîlnit cu Tomeci Gheorghe şi ne-a dat nişte drugi de fer din care am construit nişte ţăruşi pe care i-am bătut în vederea susţineri malului pentru construirea bordeiului. (…) Cu această ocazie Tomeci Filofteia ne-a adus de la Ionescu Nicolae din Bucureşti un voltmetru, trei kg zahăr, două kg ulei comestibil şi nişte portocale. Ne-a mai dat Tomeci Gheorghe nişte caş, ziare, ţigări, chibrituri şi o pereche de pantaloni albi. Ne-a mai dat un bidon plin cu gaz.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 7 ianuarie 1959)

nicolae titu sorescu

Familia Nicolae Ticu (zis Sorescu)

Ciobanul Nicolae Ticu, zis Sorescu, (foto sus)născut pe 23 iulie 1900 în Poenărei, comuna Corbi, judeţul Argeş - a fost căsătorit cu Maria – născută pe 15 iulie 1905 în comuna Corbi, judeţul Argeş şi decedată în 1994 - şi au avut trei copii. Deşi nu erau oameni înstăriţi şi nu aveau problemele celor care făceau parte din categoria „chiaburilor”, erau nemulţumiţi de viaţa pe care le-o crease regimul comunist, şi, fiind oamenii locului, îi cunoşteau pe membrii grupului de la Nucşoara.

„Baciul Sorescu” – cum i se spunea – nu a ezitat ani la rând să-i ajute cu alimente şi să se întâlnească cu ei la stâna sa de la marginea satului Poenărei. De altfel, aici a avut loc, la 19 mai 1958, ultima întâlnire a fraţilor Arnăuţoiu cu Grigore Poenăreanu, cel care a ajutat Securitatea să-i captureze, oferindu-le un pahar cu ţuică în care fusese pus tranchilizantul care urma să-i facă incapabili să se opună arestării.

Odată cu fraţii Arnăuţoiu a fost arestat şi Nicolae Ticu (Sorescu). Pentru ajutorul dat grupului de partizani a fost condamnat de Tribunalul Militar la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

Imagine indisponibilă

Soţia sa, Maria Ticu, (foto sus) a fost şi ea condamnată la 3 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii. A fost eliberată la 21 iunie 1961.

Fiul lor, Gheorghe Ticu – născut pe 2 august 1925 în comuna Corbi, jud. Argeş şi decedat în 2011 - a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii. A fost eliberat la 18 ianuarie 1963, prin decret de graţiere.

„(...) Am mers la tîrlă unde am găsit pe Sorescu Nicolae şi pe Arnăuţoiu Petre, m-am aşezat pe iarbă şi Poenăreanu ne-a servit cu cîte un păhărel de ţuică. După cca. ʼ20 Sorescu Nicolae a căzut pe spate şi a adormit. Am continuat unele discuţii în care timp a adormit şi Arnăuţoiu Petre. (...)

M-am dus şi am condus pe Poenăreanu pînă aproape de casă fiind ora 24, m-am întors la Arnăuţoiu Petre pe care l-am găsit dormind, aproape înţepenit. Am tras de el şi l-am zgîlţîit, fără să-mi dau seama ce are, şi văzînd că nu se poate scula, am căzut şi eu alături de el. (…) Nu ştiu ce sa mai întîmplat că m-am trezit la arestul securităţi din Piteşti.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 9 februarie 1959)

„Tovarăse Cpt.

(...) Totul e pregătit. Îţi dau cîteva date cu privire la simptome: Beţie normală – somnolenţă – mîinele şi picioarele devim moi – omul nu mai are voinţă – nu mai poate acţiona, unii se mai ridică la început, merg puţin împleticindu-se şi cad jos, intră în somn adînc cca. 10-12 ore.

Unii care au voinţă prea mare cad şi stau în letargie cu ochi deschişi. Creierul nu mai judecă pînă în cele din urmă adorm. (…). În legătură cu cele de mai sus nu discuţi cu nici un ofiţer. (…).

Maior Constadache Paul”

Imagine indisponibilă

Ion Diaconu

Ioan Diaconu (foto sus)din satul Poenărei – născut pe 10 noiembrie 1925 în comuna Corbi, judeţul Argeş şi decedat în 2010 - pentru simplul fapt că, în 1953, în apropierea Râpelor cu brazi, i-a întâlnit întâmplător pe fraţii Arnăuţoiu şi nu i-a denunţat, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii.

Imagine indisponibilă

Maria Plop

Maria Plop (foto sus, împreună cu fiica sa, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu) – născută pe 14 septembrie 1927 în comuna Prisăcani, judeţul Iaşi - fiica lui Grigore şi a Ioanei, provenea dintr-o familie de oameni săraci. A ajuns în comuna Nucşoara împreună cu familia doctorului Ioan Şteţcu, de fiicele căruia se ocupa. Fiind un liberal militant, dr. Şteţcu a plecat din Prisăcani, temându-se, după înaintarea armatei sovietice în Moldova, că va fi arestat.

În comuna Nucşoara, Maria Plop fost angajată de Victoria şi Petre Arnăuţoiu, în casa cărora se afla în primăvara anului 1949, când a început organizarea grupului de rezistenţă. În aprilie 1949, fiind trimisă cu alimente la partizani, nu a mai putut să revină în sat, pentru că toate căile de acces erau controlate de trupe de Securitate.

Maria Plop a fost singura femeie, dintre cele patru membre ale grupului de la Nucşoara, care a rezistat pe munte timp de aproape 10 ani, până la arestarea ultimilor supravieţuitori, în mai 1958. Ea avea să trăiască şi experienţa de a deveni mamă şi a creşte copilul ei şi al lui Toma Arnăuţoiu, timp de doi ani, în ascunzătoarea de la Râpele cu brazi.

„Am continuat să stăm în bordei şi în ziua de 22 mai, la orele 8,30, terorista Maria Plop a născut un copil de sex feminin căruia i-am dat numele de Ioana – pe care l-am crescut.” (Toma Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de anchetă din 19 decembrie 1958)

La 20 mai 1958, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, trupele de Securitate au înconjurat ascunzătoarea de la Râpele cu brazi. Maria Plop a fost somată să se predea şi a coborât pe o scară de frânghie cu fiica ei în braţe. A fost dusă, împreună cu fraţii Arnăuţoiu şi copilul, la închisoarea din Piteşti. După ancheta care a durat un an a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii. Maria Plop a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc la 31 ianuarie 1962. Deşi nu a mai avut niciodată contact cu familia sa din Moldova, mama, fraţii şi surorile Mariei Plop au fost permanent şicanaţi de Securitate, urmăriţi şi anchetaţi.

MAI – Regiunea Iaşi 11 ianuarie 1956

- Se va trece la identificarea tuturor rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor mai apropiate ale banditei PLOP MARIA, atât pe raza regiunii Iaşi cât şi de pe raza altor localităţi. (...)

- Se va stabili dacă familia şi rudele banditei PLOP MARIA, întreţin sau nu legături cu PLOP PETRE (fratele banditei) ce domiciliază în oraşul Curtea de Argeş, regiunea Piteşti, şi caracterul acestor legături.

- Din investigaţii şi materialele informative rezultă că una din surorile banditei PLOP MARIA, anume PLOP ELENA, domiciliază în comuna Prisăcani, regiunea Iaşi (...).

- Se va raporta la MAI Direcţia III-a la sfârşitul fiecărei luni în mod detaliat de felul cum a fost pus în aplicare acest plan de măsuri şi rezultatele obţinute.

ŞEFUL GRUPEI BANDE                                                                                               ŞEFUL SERVICIULUI

Locot. Focşa Aurel                                                                                              Locot. Maj. Cernichevici Pavel”

„M.A.I. – REGIUNEA IAŞI 12 Dec. 1953

Către M.A.I. REGIUNEA PITEŞTI

(...) Din acţiunea informativă dusă până în prezent în jurul familiei fugarei PLOP MARIA, s-a stabilit că în ziua de 16 iulie a.c. numita PLOP IOANA, mama fugarei, a primit o scrisoare de la PETRE GRIGORE PLOP, fratele fugarei (...), în care scrie: «în curând voi veni acasă şi voi povesti totul despre „sora mea Maria”, care este dispărută, căci pentru ea am suferit multe cercetări din partea Miliţiei, dar până la urmă am reuşit bine, voi povesti mai pe larg când voi veni acasă.»

Orice noi constatări obţinute le veţi primi la timp.

LT. COL. DE SECURITATE                                          Lt. de Securitate

N.V. PANDELEA                                                           Dumitriu M.”

ion săndoiu

Ion Săndoiu

Ion Săndoiu (foto sus)– născut pe 11 aprilie 1910 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş - a fost foarte ataşat cauzei membrilor grupului de partizani, pe care i-a sprijinit cu alimente, i-a informat despre mişcările trupelor de Securitate care veniseră în zonă să-i captureze, i-a ajutat să-şi schimbe adăpostul când

erau în pericol. În 1950 a fost arestat şi, doi ani mai târziu, a fost condamnat la 8 ani de temniţă grea. A trecut prin închisorile de la Gherla, Cavnic, Jilava, Poarta Albă, Valea Neagră. A fost eliberat în martie 1958. A fost arestat din nou şi rejudecat în 1959 de Tribunalul Militar şi condamnat la moarte şi confiscarea averii. Ion Săndoiu a fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

„Ne-am construit şi aici un adăpost provizoriu. Într-una din zilele imediat următoare, am fost descoperiţi în punctul acesta de către SĂNDOIU I. IOANA şi SĂNDOIU I. ION, soţia şi fiul lui SĂNDOIU ION. Nu era cazul să evităm întîlnirea cu aceştia, deoarece cunoşteau despre noi de la SĂNDOIU ION.” (Petre Arnăuţoiu – declaraţie conform Procesului verbal de anchetă din 14 ianuarie 1959)

„Unitatea Jilava                                                                  

 APROB DE ACORD

Comandantul  

Ofiţer serviciu, Medicul unităţii

RAPORT

În ziua de 23.09.1959 ora 19 deţinutul Berevoianu Victor condamnat la 14 ani pentru favorizare (...) a comis următoarele: a fost surprins când discuta cu deţinutul Paul Gheorghe la adresa comuniştilor şi participând şi el la înjurile aduse la adresa comuniştilor mai mult spunând că şi el este de la Piteşti şi face parte din lotul Arnăuţoiu.

Propun a fi pedepsit cu: 7 zile izolare

Supraveghetor Smaj.

Iordache Ghe.”

Familia Nicolae Şufan

Nicolae Şufan, născut la Poiana Sibiului, sanitar în comuna Nucşoara, a fost căsătorit cu Elena – născută pe  29 noiembrie 1912 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş - cu care a avut trei copii.

În 1949, a fost arestat pentru tratamentul medical administrat lui Toma Arnăuţoiu şi, în urma anchetelor violente la care a fost supus la postul de miliţie de la Nucşoara şi apoi la Piteşti, a murit în închisoare. Soţia sa, Elena Şufan, fost condamnată „pentru uneltire împotriva ordinii sociale” la 1 an de închisoare corecţională. A fost eliberată la 21 decembrie 1951 de la închisoarea Mislea.

ACT MEDICO-LEGAL

„Subsemnatul Dr. Gh. Dolejan, Seful Secţiei Sanitare a oraşului Piteşti, delegat de Parchetul Tribunalului Argeş pentru a face autopsie cadavrului decedatului Şufan Nicolae din Comuna Nucşoara – Muscel am procedat în prezenţa tov. Procuror Nicolescu Nicolae la facerea autopsiei cadavrului depus la morga Spitalului N. Bălcescu azi 31 Octombrie 1950 orele 10,30.

Istoric: Decedatul Şufan Nicolae chemat pentru cercetări la Securitate, după 10-12 zile simţindu-se rău a fost transportat la Spitalul N. Bălcescu şi în momentul când intra în spital s-a simţit rău şi în urma unei sincope cardiace, a sucombat. Înainte de sosire la spital cu câteva zile se plângea de dureri în regiunea toraco-abdominală. (...) Pe întreg corpul, nu se observă răni, sgârieturi, vânătăi sau alte urme de violenţă.”

benone milea

Familia Nicolae Milea

Nicolae Milea – născut pe 4 decembrie 1900 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş - şi soţia sa, Ana, erau printre ţăranii înstăriţi ai comunei, fiind proprietari ai câtorva hectare de teren. După instaurarea regimului comunist, Nicolae Milea, considerat „chiabur”, nu a mai putut lucra ca pădurar.

Fiul său, Benone (foto sus)– născut pe 27 ianuarie 1927 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş - pentru a se înscrie, în 1949, la şcoala de ofiţeri de jandarmi, a trebuit să obţină o recomandare din partea biroului local de Securitate. Profitând de aceasta – aşa cum avea să declare mai târziu în anchetă –, şeful Biroului de Securitate Domneşti, slt. Tatu Gheorghe, i-a propus lui Benone Milea să se infiltreze în grupul de partizani pentru a ajuta la capturarea lui. Nereuşind să-şi îndeplinească misiunea, Milea este tratat de anchetatori cu brutalitate, iar instanţa de judecată nu ţine cont de declaraţiile sale. Mai mult, în 1951 a fost judecat în lotul celor care au făcut parte din grupul de la Dragoslavele, destrămat înainte de înfiinţarea celui de la Nucşoara. Benone Milea a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică „pentru crima de uneltire contra ordinei sociale”.

Tatăl său, Nicolae Milea, a fost şi el condamnat, în 1950, la 8 ani de închisoare corecţională. În anul 1957, când ar fi trebuit să fie eliberat, a fost trimis cu „domiciliu obligatoriu” în comuna Călmăţui, judeţul Galaţi.

Sora lui Benone Milea, Aurelia Comăndaşu – născută pe 25 aprilie 1921 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş - fiind acuzată că i-a ajutat pe fratele ei şi pe Nicolae Ciolan  - un ţăran din comuna Pietroşani, care era urmărit de Securitate - să ajungă la partizani, a fost arestată în ianuarie 1951 şi ţinută în închisoare timp de 8 luni. După prinderea colonelului Arsenescu, a fost arestată din nou, în 1961, şi condamnată la 7 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. În iulie 1964, a fost eliberată printr-un decret de graţiere.

În detenţie, soarta lui Benone Milea a devenit dramatică.

Toate demersurile sale şi ale familiei de a i se revizui procesul şi condamnarea au fost zadarnice. Va trece prin cele mai teribile închisori - Aiud, Gherla, Jilava ş.a.- se va îmbolnăvi grav de plămâni şi va încerca, prin greva foamei, să determine conducerea penitenciarelor să-l trateze măcar într-o închisoare-spital.

După 10 ani petrecuţi în detenţie, Benone Milea a fost rejudecat în 1959, condamnat la moarte şi confiscarea averii. Va fi executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

„Domnule Preşedinte

Subsemnatul Milea Benone deţinut în Penit. Gherla, condamnat 20 ani M.S. pentru uneltire prin Sentinţa No 1471/1951 dată de Trib. Militar Bucureşti.

Cu respect vă rog a aproba REVIZUIREA procesului meu în baza următoarelor motive:

În 1949 Securitatea Piteşti prin sublocotenentul Tatu Ghe. şi Slt. Ristoiu mă trimit în munţi la Arsenescu pentru a ajuta securităţii să prindă această bandă.

Subsemnatul am primit misiunea care mi s-a încredinţat şi într’adevăr am plecat reuşind să intru în banda lui Arsenescu însă aici am fost tot timpul suspectat ca agent al Securităţii (…). După trei luni reuşesc să scap şi să anunţ securitatea unde mă găsesc. Astfel am fost arestat în com. Stăneşti.

Sunt anchetat de lt. de Securitate Iordache care a folosit faţă de mine metode mai mult decât brutale determinându-mă să dau declaraţii cu totul fanteziste. Pe baza acestor declaraţii inexacte smulse prin forţă şi brutalitate sunt condamnat 20 de ani M.S. Am fost acuzat că aş fi făcut parte din banda lui Arsenescu înainte de a fi trimis de Securitate. Faptul este complet fals şi-l pot dovedi cu martori pe care i-am propus şi la judecată însă niciunul nu a fost citat. Aceşti martori sunt toţi locuitori din Com. Nucşoara Cătun Slatina care pot dovedi că am fost tot timpul în sat şi pe D-nii Slt. Tatu şi Ristoiu ofiţeri din Securitatea Piteşti care-mi cunosc  situaţia şi care mi-au încredinţat misiunea. Niciunul din cei de mai sus n’au fost audiaţi în instanţă deşi din depoziţiile lor instanţa s’ar fi lămurit asupra nevinovăţiei.

Nu ştiu din ce motive în loc să fiu judecat odată cu indivizii pe care-I cunoşteam şi cu care stătusem cele trei luni (în grupul de partizani – n.n.) am fost băgat într’un lot în care nu cunoşteam pe nimeni şi nici ei nu mă cunoşteau. (…)” (Fragment din Cerere de revizuire din 1955, semnată de Benone Milea)

„UNITATEA MILITARĂ Nr. 0336 23 februarie 1956

STRICT SECRET

CĂTRE UNITATEA MILITARĂ Nr. 0128 BUCUREŞTI

În spitalul PENITENCIARULUI Văcăreşti se află încarcerat deţinutul contrarevoluţionar MILEA BENONE, născut la 28 ianuarie 1927, în comuna Nucşoara (…).

În interesul muncii informative-operative, cerem ca acestui deţinut să nu i se aprobe vorbitor.

Deasemeni solicităm ca întreaga corespondenţă pe care o va primi începînd de la această dată, precum şi pe aceea pe care o va expedia, să nu fie expediată, pînă nu va fi văzută de organele regiunii noastre.

Deţinutul urmează a fi folosit în orb în problema bandei ARNĂUŢOIU, conform planului de măsuri aprobat de tov. Ministru, General Colonel ALEXANDRU DRAGHICI.

Pentru aplicarea acestor măsuri, rugăm a se atrage atenţia Bir. «D», din Penitenciarul unde se află acest deţinut. Orice date ce se vor obţine în legătură cu deţinutul, rugăm să ne fie aduse la cunoştinţă.

ŞEFUL UNITĂŢII MILITARE ŞEFUL SERVICIULUI”

Nicolae Ciolan

Nicolae Ciolan – născut pe 28 August 1921 în comuna Pietroşani, judeţul Argeş- ţăran înstărit, fiind urmărit de Securitate pentru că ascunsese un pistol, a ajuns în grupul de la Nucşoara în octombrie 1949, ajutat de Nicolae Milea şi de fiica sa, Aurelia Comăndaşu. După plecarea definitivă din grup a colonelului Arsenescu, în luna noiembrie 1949, oamenii care se aflau sub comanda sa au fost în scurt timp arestaţi.

Nicolae Ciolan a fost condamnat, în 1951, la 25 de ani de muncă silnică.

La revizuirea procesului său, pedeapsa a fost diminuată la 15 ani. A fost eliberat pe 29 iulie 1964, prin decret de graţiere.

Constantin Popescu

Constantin Popescu, născut pe 5 mai 1916 în comuna Şipot, judeţul Gorj, era un ţăran înstărit, proprietar a 80 de pogoane de teren, un tractor şi o batoză, catalogat de regimul comunist drept „chiabur”. Speriat de repercusiunile procesului de „sabotaj economic” care îi fusese intentat, Constantin Popescu a venit la Nucşoara şi, prin nepoata sa, Teodora Vijulan, a ajuns la grupul de partizani.

După plecarea definitivă din grup a colonelului Arsenescu, în luna noiembrie 1949, oamenii care se aflau sub comanda sa au fost în scurt timp arestaţi.

Constantin Popescu a fost arestat la 15 noiembrie 1949 şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

Rejudecat în 1959 de Tribunalul Militar pentru aceleaşi fapte, a fost condamnat la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

Familia Victor şi Teodora (Dorina) Vijulan

Victor Vijulan, născut pe 23 martie 1923 în comuna Andreeşti, judeţul Gorj, căsătorit cu Teodora (Dorina), născută pe 14 ianuarie 1927 în comuna Şipot, judeţulGorj, era inginer silvic în zona comunei Nucşoara. În luna mai 1949, familia Vijulan a fost contactată de Constantin Popescu, unchiul Teodorei, acesta cerându-le să-l ascundă pentru că era urmărit de Securitate. Prin Teodora Vijulan, acesta i-a cunoscut pe fraţii Arnăuţoiu şi pe Gheorghe Arsenescu şi a fost primit în grup.

La un an după arestarea lui Arsenescu, în 1960, Securitatea a descoperit rolul jucat de Victor şi Teodora Vijulan în aducerea lui Constantin Popescu în grupul de la Nucşoara şi i-a arestat.

Teodora Vijulan a fost condamnată la 6 ani de temniţă grea şi confiscarea averii, iar Victor Vijulan la 6 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. Ambii au fost eliberaţi în 1964, prin decret de graţiere.

Aurelia (Aurica) Costea , născută pe 24 august 1924 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş, a fost membră a grupului de partizani de la Nucşoara încă de la înfiinţare. Nerezistând condiţiilor grele de pe munte, a plecat în sat după câteva luni şi s-a ascuns în gospodăria mamei sale. A fost arestată în noiembrie 1949 şi condamnată de Tribunalul Militar la 8 ani de închisoare corecţională. A fost eliberată la 10 martie 1956.

Fraţii Grigore şi Pavel Nicolae (Culici)

Grigore, născut pe 30 septembrie 1898 în comuna Domneşti, judeţul Argeş, şi fratele său Pavel Nicolae, născut pe 28 iunie 1901, erau ciobani. Pe muntele Zîrna (Făgăraş), unde îşi aveau stânele, fraţii Nicolae i-au întâlnit pe partizani de multe ori, i-au ajutat cu alimente şi i-au găzduit. După arestarea fraţilor Arnăuţoiu, în 1959, au fost arestaţi şi condamnaţi: Pavel Nicolae la 20 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii. A fost eliberat la 16 aprilie 1964.

Fratele său, Grigore Nicolae, a fost condamnat la 8 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii. A murit după numai câteva luni de detenţie, la 13 decembrie 1959, în închisoarea Jilava.

Fraţii Victor şi Constantin Berevoianu

Victor Berevoianu, născut pe 13 aprilie 1930 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş, a fost fiul lui Gheorghe Berevoianu, unul dintre ţăranii din Nucşoara care au cumpărat pământ în 1924 de la Pavel Paul.  A fost căsătorit cu Aurelia Jubleanu, cu care a avut o fată, Liliana. Fratele său, Constantin, născut pe 12 noiembrie 1926, ca şi alţi membri ai familiei sale, a ajutat grupul de partizani încă de la înfiinţare.

Victor Berevoianu a fost arestat şi condamnat în 1959 de Tribunalul Militar la 14 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. A trecut prin închisorile de la Piteşti, Giurgeni şi Jilava. A fost eliberat la 22 iunie 1964.

Constantin Berevoianu a fost eliberat în 1959, după câteva luni de anchetă.

Fraţii Ion şi Constantin Tefeleu

Ion Tefeleu, născut pe 1 ianuarie 1924 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş, şi fratele său Constantin, născut pe 24 februarie 1919, erau muncitori forestieri şi i-au cunoscut pe fraţii Arnăuţoiu prin Ion Chirca (zis „Dezertorul”). Ei şi alte rude ale lor i-au ajutat pe partizani cu alimente şi informaţii legate de

deplasările pe care le făceau trupele de Securitate în zonă.

Ion şi Nicolae Tefeleu au fost arestaţi în 1959 şi condamnaţi la 15 ani de muncă silnică, respectiv la 16 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. Au fost eliberaţi la 25 iunie 1964, prin decret de graţiere.

Fraţii Ioan şi Nicolae Păţitu

Ioan Păţitu – zis Mierlă, născut pe 12 august 1906 în comuna Brăduleţ, judeţul Argeş - şi fratele său Nicolae, născut pe 11 iunie 1911, erau ţărani înstăriţi, ostili regimului comunist. Fiind fini ai familiei Arnăuţoiu, au considerat că trebuie să-i ajute pe cei din grupul de la Nucşoara cu alimente şi informaţii despre deplasările trupelor de Securitate. Au participat, alături de ruda lor, Ion Săndoiu, la întâlniri cu membrii grupului.

În 1952, fraţii Păţitu au fost arestaţi şi condamnaţi: Nicolae Păţitu la 4 ani de închisoare corecţională, iar Ioan Păţitu la 6 ani de închisoare corecţională. După eliberare, în 1957, Ioan Păţitu a fost trimis timp de 6 ani cu „domiciliu obligatoriu” în comuna Răchitoasa, judeţul Constanţa. A revenit la familia sa în mai 1964.

Fraţii Constantin şi Nicolae Samoilă

Constantin Samoilă, născut pe 8 septembrie 1923 în comuna Nucşoara, judeţul Argeş, şi fratele său Nicolae, născut pe 2 septembrie 1925, i-au ajutat pe fraţii Arnăuţoiu să-şi procure arme şi muniţie încă din aprilie 1949, când grupul de partizani se organiza. Constantin Samoilă a fost arestat în 1950 şi condamnat la 4 ani de închisoare corecţională pentru „uneltire”. După încheierea pedepsei, a fost dus să muncească într-o colonie de muncă încă un an. Nicolae Samoilă a fost condamnat în 1959 la 15 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. A fost eliberat pe 18 aprilie 1964, prin decret de graţiere.

Fraţii Andrei şi Nicolae Diaconescu

Andrei, născut pe 20 noiembrie 1904 în comuna Berevoieşti, judeţul Argeş  şi decedat pe 1971, şi Nicolae Diaconescu, născut pe 27 februarie 1912 şi decedat în 2002, erau fraţii Laurenţiei Arnăuţoiu. Părinţii lor şi ai încă 10 copii, învăţătorul Petre Diaconescu (Zăvoianu) şi soţia sa Ioana, erau oameni înstăriţi şi implicaţi în viaţa comunei lor. După instaurarea regimului comunist, au fost categorisiţi drept„chiaburi”.

După ce Securitatea a început urmărirea lui Toma şi Petre Arnăuţoiu, Andrei şi Nicolae Diaconescu au primit „pedespse administrative” (fără să fi fost condamnaţi), fiind trimişi în perioada 1951-1954 în coloniile de muncă de la Galeşu, Peninsula, Colonia nr. 4 „Castelu” şi Oneşti.

Deşi erau mame, soţiile lor, Filofteia – născută pe 7 decembrie 1913 şi decedată în 2002- şi, respectiv, Margareta – născută pe 8 octombrie 1910 şi decedată în 1992 - au fost trimise şi ele, tot fără a fi judecate, la Văcăreşti, Târgşor şi la Canal. În 1954, după ce şi-au încheiat pedepsele administrative, fraţii Diaconescu şi soţiile lor au avut încă 4 ani de „domiciliu obligatoriu”.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe tomaarnautoiu.ro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite