Partizanii libertăţii (II). Familiile Jubleanu şi Chirca. „Sunt căsătorit cu Maria, împuşcată în timp ce se afla în bandă, pe munte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Jubleanu: Matilda, Maria, Titu şi Tică
Familia Jubleanu: Matilda, Maria, Titu şi Tică

Grupul de partizani anticomunişti de la Nucşoara, Muscel, condus de Toma Arnăuţoiu, a fost cel mai longeviv. S-a format în primăvara lui 1949 şi a rezistat în munţi aproape un deceniu, până în 1958. Nu ar fi putut face aceste lucru însă fără susţinerea efectivă a mai mult de 30 de familii din sat care l-au ajutat din toate puterile cu alimente, îmbrăcăminte şi nu numai, protejându-l de ochiul vigilent al Securităţii comuniste.

Două dintre aceste familii sunt Jubleanu şi Chirca. Preţul plătit de fiecare în parte a fost crâncen. Toţi aceşti oameni, în majoritate ţărani, sperau că România nu va sfârşi în braţele Rusiei sovietice aşa cum s-a întâmplat şi că vor putea să neutralizeze autorităţile comuniste locale, atunci când situaţia internaţională o va permite. Nu a mai fost posibil. Iar soarta acestor oameni a rămas la mâna Securităţii comuniste, care a făcut ceea ce ştia ea mai bine: să răspândească teroarea şi moartea.

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, a reconstituit cu migală şi răbdare, din documentele păstrate în arhiva CNSAS, completate cu mărturii ale supravieţuitorilor, poveştile acestor familii care au dovedit o solidaritate ieşită din comun pentru acele vremuri. Sau, mai ales în acele vremuri.

Istoriile acestor familii muscelene au fost reunite în expoziţia – „Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii“. Vernisajul a avut loc în luna aprilie la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar acum se află la Memorialul de la Sighet. (Material realizat de Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu)

Familia Titu Jubleanu. „Am 1,5 hectare de pământ, o casă cu două camere şi cinci copii“

Familia Jubleanu din Nucşoara nu era înstărită. Mărturie stă chiar autobiografia scrisă de Titu Jubleanu, capul familiei, imediat după ce a fost prins de Securitatea comunistă şi încarcerat. Titu şi Maria Jubleanu aveau împreună cinci copii a căror soartă a fost strâns legată de cea a grupului de partizani. Unul dintre ei, Constantin (Tică) Jubleanu avea doar 17 ani când s-a alăturat părinţilor săi pe munte.

În 1951, după ce mama sa a fost împuşcată pe munte şi a murit, iar tatăl său arestat, Tică Jubleanu s-a alăturat lui Toma şi Petre Arnăuţoiu. Condiţiile în care au supravieţuit şi mai multe evenimente dramatice din viaţa lor sunt consemnate în jurnalul ţinut de Tică.

Ultimii supravieţuitori ai grupului, cei trei bărbaţi, Maria Plop şi fiica acesteia şi a lui Toma Arnăuţoiu s-au adăpostit, în ultimii ani, într-o ascunzătoare săpată în stâncă, aproape de satul Poenărei.

După prinderea lor prin trădare, fraţii Arnăuţoiu au fost duşi la ascunzătoare, unde securiştii i-au somat pe Maria Plop şi pe Tică Jubleanu să se predea. Maria Plop a coborât din ascunzătoare pe o scară de frânghie, ţinându-şi în braţe fetiţa de doi ani.

Constatin Jubleanu a refuzat să se predea şi a fost împuşcat într-un schimb de focuri (foto jos). Fotografiile făcute în acele împrejurări stau mărturie dârzeniei acestui tânăr.

Redăm mai jos integral autobiografia scrisă de Titu Jubleanu, aşa cum s-a păstrat ea în arhiva CNSAS:

„Autobiografie

Mă numesc Jubleanu I. Titu, născut la 14 octombrie 1902, în Com. Nucşoara, Regiunea Piteşti, fiul lui Ion şi Ana, de naţionalitate şi cetăţenie Română, carte ştiu 4 clase primare, de profesie muncitor forestier, căsătorit, am 5 copii (…).

Ca situaţie materială posed 1,5 ha pământ şi una casă de locuit cu 2 camere, situate în Com. Nucşoara, unde am şi domiciliu. (…).

Sunt căsătorit cu Maria, în prezent decedată din 1951, fiind împuşcată în timp ce se afla în bandă pe munte. Este fiica lui Ion Dumitrescu din Nucşoara, de ani 70, de profesie agricultor, avere a posedat 7 ha teren şi una casă cu 3 camere. Politică în trecut a făcut P.N.Ţ. Maniu, în present nu face. (…)

Am 5 copii şi anume:

1) Veronica E. Popescu, de ani 24, casnică, în trecut şi în present n-a făcut politică, căsătorită cu Eugen Popescu de ani 28, de profesie muncitor, în trecut nu a făcut politică, în present P.M.R. Au 2 copii mici, domiciliază în Nucşoara.

2) Constantin T. Jubleanu, de ani 23, de profesie muncitor, în prezent este membru al bandei Arnăuţoiu din munţii Argeşului.

3) Matilda T. Jubleanu, de ani 19, de ocupaţie casnică, nu e căsătorită, domiciliază în Com. Nucşoara.

4) Nicolae T. Jubleanu, de ani 17, de ocupaţie muncitor, domiciliază în Com. Nucşoara.

5) Ion T. Jubleanu, de ani 7, domiciliază în Com. Nucşoara. (…) În anul 1949 fiind urmărit de Organele Statului pentru faptul că am posedat o armă militară pe care o aveam din timpul când lucram la pădure, fiind găsită la mine în 1948, am dispărut de la domiciliu în pădure, unde am luat legătura cu preotul Drăgoi, ce în present este arestat şi mi-a spus că are el un loc unde mă poate ascunde.

Popa Drăgoi a anunţat pe Ion Chirca, care era tot fugit, şi a venit şi m-a luat ducându-mă în muntele Şeţu. (…)

Menţionez că a venit şi soţia şi fiul meu Constantin, care erau tot fugiţi. (…) Am stat în această situaţie de fugar până în anul 1951 când am fost prins de Securitate şi Condamnat la 25 de ani muncă silnică. Când am fost prins mă aflam pe muntele Scroafa împreună cu Marinescu, soţia şi fiul meu, care Marinescu şi fiul meu au scăpat iar soţia mea a fost împuşcată.

Din anul 1951 mă aflu în Penitenciarul Piteşti. (…)

Aceasta îmi este autobiografia pe care o dau şi semnez propriu.

1 iunie 1954 Titu Jubleanu”

jubleanu grota mort

În dosarul Jubleanu din arhiva CNSAS s-a păstrat şi o notă scrisă pe 14 iulie 1951 în care „organele“ precizează că Maria Jubleanu, soţia lui Titu Jubleanu, a fost îngropată acolo unde a fost împuşcată.

314/14 iulie 1951

NOTĂ

În ziua de 10 iulie a.c. orele 11,20, compania de scotocire ce acţiona pentru depistarea bandei fraţilor ARNĂUŢOIU din Regiunea Argeş, au dat peste bandiţii MARINESCU IOAN, CONSTANTIN JUBLEANU, TITU JUBLEANU şi MARIA JUBLEANU, în muntele Zănoguţa la punctul numit Scroafa Mare, stând jos la un loc şi pregătind mâncare.

Bandiţii fiind somaţi de organele noastre au fugit în pădurea din apropiere. Deschizându-se foc, a fost împuşcată mortal JUBLEANU MARIA, iar TITU JUBLEANU a fost prins viu.

Cadavrul soţiei lui TITU JUBLEANU, anume MARIA JUBLEANU, a fost înhumat în apropierea locului unde a fost împuşcată. (…)”

„I-a arătat lui TOMA VUŢĂ un semn în ceafă spunând că a fost lovit de un glonţ“

O altă notă informativă dată Securităţii de un turnător consemnează însă o declaraţie a lui Constantin Jubleanu, fiul lui Titu şi al Mariei, în care acesta spune că în ambuscada în care mama lui a fost împuşcată, femeia nu a murit, iar pentru ca să moară, miliţienii i-au sfărâmat ţeasta cu patul puştii.

DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII STATULUI – REGIONALA

ARGEŞ

Către Tov. Colonel BIRTAŞ GH.

19 Aprilie 1952

Numitul TOMA VUŢĂ muncitor lăcar la IPEIL semnalează că în ziua de 15 aprilie orele 16 a venit la cantonul său MARINESCU ION şi JUBLEANU CONSTANTIN.

(…) JUBLEANU CONSTANTIN a spus că mama sa a fost împuşcată numai cu un glonţ de către miliţieni iar ca să moară miliţienii i-au sfărâmat capul cu patul armei. – I-a arătat lui TOMA VUŢĂ un semn în ceafă spunând că a fost lovit de un glonţ în timp ce era urmărit cu ocazia prinderii tatălui său şi împuşcarea mamei sale, însă în prezent s-a vindecat cu toate că îi luase o bucată de carne. (…)

MAIOR DE SECURITATE,

N. Briceag

„Mi-a spus că dacă nu spun îmi dă foc“

Pentru că nu şi-a denunţat părinţii şi fratele, Matilda Jubleanu, sora lui Constantin Jubleanu, a fost bătută cu bâta de miliţieni de mai multe ori şi spânzurată de mâini. Într-o declaraţie dată în faţa colonelului de securitate M. Nedelcu şi a maiorului de securitate N. Ionescu, tânăra descrie tortura la care a fost supusă. Şi despre care putea vorbi.

Sursa: DRSS Argeş

Colonel de Securitate M. Nedelcu

Locot. maj. de Securitate N. Ionescu

Dată în faţa noastră azi 19 V 1950

„Declaraţie

Subsemnata Matilda T. Jubleanu născută în anul 1933 luna August, ziua 14, declar următoarele:

În ziua de 2 Mai 1950 pe la orele 11 noaptea am fost ridicată de către organele Miliţiei şi dusă la postul de Miliţie Nucşoara. La Postul de Miliţie am fost întrebată dacă ştiu de părinţi mei unde sunt fugiţi. Eu le-am spus că nu ştiu, iar ei atuncea m-au bătut cu bâta.

A doua zi am fost luată cu maşina de la postul de Miliţie Nucşoara şi dusă la postul de Miliţie Brătieni. La postul de Miliţie Brătieni am fost bătută mai rău şi spânzurată cu mâinile în sus.

Totodată declar că la postul de miliţie Nucşoara mi-a spus că dacă nu spun îmi dă foc, şi tot odată mi-a ridicat fota în sus şi a aprins o hârtie şi a vrut să-mi dea foc în faţă.

Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez în nume propriu. Matilda Jubleanu”

Condamnat la moarte şi la confiscarea averii

În momentul lichidării grupului, Titu Jubleanu ispăşise deja opt ani din condamnarea iniţială pentru „uneltire contra ordinii sociale”, răstimp în care a fost supus la repetate interogatorii violente (Ioan Ioanid l-a întâlnit în peniteniar şi menţionează în cartea sa „Închisoarea noastră cea de toate zilele“ că anchetatorii i-au smuls dinţi cu cleştele). Cu toate acestea, Titu Jubleanu a fost judecat din nou. Pe 19 mai 1959, tribunalul militar avându-l ca preşedinte pe locotenent-colonelul Ioan Branovici şi ca judecător pe maiorul Fănică Munteanu, a pronunţat sentinţa capital, cu unanimitate de voturi. Titu Jubleanu a fost executat la Jilava împreună cu alţi 16 membri sau susţinători ai grupului în noaptea de 18-19 iulie 1959.

„Proces verbal (minută) nr. 107

Astăzi 19 mai 1959

Tribunalul compus din:

Preşedinte: loc. col. de justiţie Branovici Ioan

Judecător: Maior de justiţie Munteanu Fănică

(…) Cu unanimitate de voturi făcînd aplicarea art. 207 al. 1, art. 25 pct. 6,

art. 30 din Codul familiei şi art. 304 C.J.M. condamnă pe:

JUBLEANU TITU la MOARTE şi confiscarea averii (…). “

marina chirca

Familia Marina şi Aurel Chirca

Pe Marina Chirca (foto sus), născută pe 18 iulie 1915, în satul Slatina, comuna Nucşoara, fiica lui Petre şi a Tatianei Simion, Toma Arnăuţoiu o considera „cea mai devotată nouă”, aşa cum rezultă din declaraţia sa conform Procesului verbal de interogatoriu din 19 decembrie 1959.

Soţul ei, Aurel Chirca (născut în 1915), (foto jos) era fratele lui Ion Chirca (zis „Dezertorul”). Ca şi Marina, Aurel Chirca a ajutat membrii Grupului de rezistenţă încă de la formarea lui.

Fiind muncitor forestier, el putea să furnizeze partizanilor date privind manevrele trupelor de Securitate trimise pentru a-i captura. A fost arestat în 1949 şi condamnat în 1950 de Tribunalul Militar Bucureşti la 10 ani de închisoare corecţională.

Aurel Chirica partizan

Marina Chirca, prudentă, inteligentă şi abilă

Marina Chirca, fiind extrem de prudentă, a reuşit, cu inteligenţă şi abilitate, să scape de arestare, deşi în ultimii ani ai existenţei grupului de partizani a fost printre puţinele persoane care mai aveau legături şi mai puteau să îi ajute pe aceştia cu alimente, îmbrăcăminte şi chiar arme.

Securitatea şi-a dat seama cât de important era rolul ei în sprijinirea celor din grup, când, montând microfoane în casa familiei Arnăuţoiu în 1956, a putut să asculte discuţiile pe care le purta cu părinţii fraţilor Arnăuţoiu.

Securitatea comunistă a plantat un agent pe post de angajat la magazin

Securitatea a pus la cale un plan abject prin care a introdus în viaţa Anei Simion (foto jos), sora mai tânără a Marinei, un agent al său, adus în zonă ca „angajat” la magazinul sătesc din Slatina.

ana simion

Ana Simion (născută la 1 ianuarie 1920) rămăsese văduvă de foarte tânără şi, pentru ajutorul dat la începutul activităţii grupului, suferise deja o condamnare. Prin acest agent şi prin ascultarea discuţiilor din casa Arnăuţoiu, Securitatea comunistă a reuşit să afle date importante care avea să conducă la prinderea ultimilor supravieţuitori ai grupului.

Agentul raporta căpitanului de Securitate Nicolae Pleşiţă

Agentul „Mihai Mohor”, care raporta tot ce observa şefului său direct, pe atunci căpitanul de Securitate Nicolae Pleşiţă, a primit sarcina să înceapă o relaţie cu Ana Simion. Ajunge să o convingă că intenţionează să se însoare cu ea şi, sub pretextul că vrea să o prezinte „singurei sale rude”, pleacă împreună la Miercurea Ciuc. Odată scoasă în afara zonei Nucşoarei, Ana Simion este arestată şi anchetată cu brutalitate de Nicolae Pleşiţă. Va reveni după scurtă vreme şi îi va mărturisi Marinei că, în timpul anchetei, a divulgat anumite lucruri.

În urma mărturisirii, hotărăsc amândouă să fugă de acasă şi vor sta ascunse timp de 5 ani, ajutate de familia rudarului Ion Florea. Sunt arestate în 1963 şi condamnate de Tribunalul Militar: Ana Simion la 10 ani şi Marina Chirca la 15 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. Vor reveni din închisoare în 1964, când au fost graţiaţi cei mai mulţi dintre deţinuţii politici. Marina Chirca a trăit până la vârsta de 98 de ani, iar sora ei, Ana, până la 91 de ani, aducând mărturii importante despre partizanii de la Nucşoara.

Cei doi fii ai Marinei şi ai lui Aurel Chirca au fost şi ei condamnaţi la închisoare pentru că nu şi-au denunţat părinţii. Ion (1937 – 2015) a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii, iar Gheorghe (născut pe 17 aprilie 1939) la 8 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii.

ion si elena chirca

Familia Ion şi Elena Chirca. Patru copii duşi la orfelinat pentru a-i determina pe părinţi să se predea

În martie 1949, când s-a format grupul de partizani de la Nucşoara, printre primii 16 membri s-a aflat şi Ion Chirca, zis „Dezertorul” (născut în 1909), soţia sa Elena (Lina, născută în 1903), (foto sus) precum şi fiii lor cei mari, Gheorghe (născut în 1928) (foto jos) şi Eugeniu (născut în 1932).

chirca

Aceştia l-au ajutat pe Ion Chirca să construiască primele adăposturi în care s-au ascuns partizanii. Soţii Chirca au lăsat acasă, în grija rudelor, patru copii minori  - Adriana – de 14 ani, Virginia – de 10 ani, Stelian –de 7 ani şi Ion – de 5 ani. Pentru a-i constrânge pe părinţi să se predea, Direcţia Regională a Securităţii Poporului Piteşti, prin Ordinul nr.1 317 din 10 ianuarie 1950, a hotărât ca cei 4 copii să fie duşi la un orfelinat din Piteşti.

Elena, moartă în puşcărie, Ion, mort în condiţii neelucidate

În octombrie 1949, din cauza condiţiilor grele în care trăiau partizanii pe munte, Elena Chirca a revenit în satul Slatina şi va sta ascunsă până în decembrie, când va fi arestată şi condamnată la 5 ani de închisoare. Va deceda la 6 iulie 1953, în spitalul închisorii Văcăreşti.

Soţul ei, Ion Chirca, va muri în condiţii neelucidate. Fiii lor, Gheorghe şi Eugeniu (foto jos), după plecarea definitivă din grup a colonelului Arsenescu, vor fi arestaţi şi condamnaţi la 5 ani şi, respectiv, 8 ani de muncă silnică.

chirca

Eugeniu Chirca, ultimul supravieţuitor

Sora lui Ion Chirca, Elena Lemnaru (născută pe 13 aprilie 1913), lucrătoare la o exploatare silvică, a fost arestată în 1959 şi condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru că i-a ajutat pe membrii grupului cu alimente şi informaţii. A fost eliberată din închisoare în1963, printr-un decret de graţiere.

Eugeniu Chirca, astăzi ultimul supravieţuitor dintre cei care au fost efectiv membri ai grupului de la Nucşoara, are 87 de ani. A fost decorat în 2018 de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite