Paradigma românească: între securitatea economică şi cea militară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
nato

Încă de la înfiinţarea ca şi stat, România s-a aflat într-o paradigmă de securitate(economică şi militară) care porneşte de la abordarea asincronă între ţara noastră şi Germania. Viziunea acesteia din urmă, asupra Europei, a intrat permanent în contradicţie cu aspiraţiile de statalitate, deci de securitate militară ale României.

Două războaie mondiale şi o fragmentare a statului pentru mai bine de jumătate de secol, par a nu fi convins Germania că o relaţia strânsă cu România, dincolo de aspectele economice, reprezintă cheia Europei.

România în acest moment se află iarăşi în mijlocul unei paradigme: din punct de vedere economic este ombilical legată de Germania, către care se îndreaptă principalele exporturi româneşti, şi pe de cealaltă parte nevoia de securitate militară, ce nu poate fi asigurată decât de dincolo de ocean.

SUA are interese militare în zonă, congruente cu cele româneşti, însă din punct de vedere economic prezenţa în spaţiul european este extrem de scăzută.

Acest lucru se datorează pe de o parte distanţei, iar pe de altă parte faptului că Europa dispune ea însăşi de tehnologia necesară prelucrării resurselor naturale de care dispune, lucru care nu se întâmplă în America de Sud, Asia sau Africa. Ba mai mult, nevoia de dezvoltare a Europei necesită noi pieţe de desfacere dar şi noi furnizori de materii prime.

Cel mai probabil este o problemă de timp mediu până ce Uniunea Europeană, în frunte cu Germania, să îşi dorească mai mult, iar mai mult nu se poate decât dacă SUA va ceda din ceea ce are. Ori pare puţin probabil că SUA va dori să renunţe la hegemonia mondială pentru o împărţire mai echitabilă a resurselor şi pieţelor.

Germania s-a extins în spaţiul european la maximul posibil. Dacă Uniunea Europeană nu îşi caută un rol mondial atunci vom trăi sub auspiciile unei permanente crize, lucru care înseamnă: fie ne schimbăm fundamental modul de viaţă, orientat spre un consum excesiv, fie spargem barierele şi ieşim în lumea mare în căutarea de resurse care să poată asigura creşterea economică. Cum în momentul de faţă nu se concepe o economie fără de creştere economică, cel mai probabil a doua variantă este cel mai plauzibilă.

Pe de altă parte, relaţiile economice dintre România şi Germania se află la cote foarte înalte, iar asta nu de ieri, de azi, ci de sute de ani, mai profund organizate de la înfiinţarea României ca şi stat.

Cu toate acestea, interesele  de politică externă ale Germaniei nu se doresc a fi concurente cu cele de politică internă şi statalitate ale României. Relaţiile economice foarte strânse nu au împiedicat Germania să acţioneze constant, inclusiv prin forţă, împotriva statului român. Avem exemplul celor două războaie mondiale şi în care Germania a refuzat ajutorul românesc, deşi acest lucru s-a dovedit de fiecare dată a fi fatal. În ambele cazuri statul român, diplomaţia şi clasa politică şi-au prezentat extrem de clar poziţia, cererile şi le-au justificat public. Atât în pragul primului război mondial cât şi în pragul celui de al doilea război mondial, majoritatea covârşitoarea a relaţiilor economice desfăşurate pe plan extern erau cu Germania.

În momentul de faţă ne aflăm practic în aceeaşi situaţie ca şi acum 100 de ani: relaţii economice foarte bune, dar insuficiente pentru ca Germania să poată deveni garantul de securitate militară a României. Asta deoarece ţintele de politică externă şi ambiţiile internaţionale sunt mult mai mari: ţinta Germaniei este reprezentată de resursele naturale ale Federaţiei Ruse. Interesele româneşti constituind o piedică în calea expansionismului rusesc, se ajunge în final la situaţia în care Germania, pentru a nu nemulţumi Federaţia Rusă, să se afle în incapacitatea de a-şi armoniza interesele militare cu ale României. Dar în realitate Federaţia Rusă este mult prea departe şi mult prea mare pentru statul german. Aspiraţiile depăşesc capacităţile de moment ale acesteia, puterea demografică, regresivă de altfel, făcând ca Germania să nu poată aspira de una singură la statutul de mare putere mondială, acolo unde şi demografia reprezintă un factor cheie. Asta duce la nevoia unui nou tip de politică externă din partea Germaniei şi care să implice conlucrarea cu partenerii europeni şi nu dominarea acestora, astfel încât ansamblul să poată pretinde la un rol mondial.

Revenind, România se află în aceeaşi situaţie în care se afla şi în 1914: relaţii economice foarte bune cu Germania dar căutarea securităţii militare alături de alţi parteneri, de altfel tradiţionali şi reprezentaţi de trio-ul SUA-Anglia-Franţa.

Statul român trebuie în aceste condiţii pe plan extern să ducă o politică ne-unitară, pe două planuri: unul economic şi unul militar, căutând a le apropia pe cât mai mult posibil.

Oricâte relaţii am dezvolta cu SUA, aceasta se află mult prea departe pentru a fi interesată economic de România, astfel încât să poată căpăta un rol de prim-plan în schimburile comerciale ale ţării noastre.

În momentul de faţă interesele germane şi cele americane par a concura. Accentuez par, deoarece buna conlucrare se bazează pe subordonarea acţiunilor Germaniei intereselor americane. Dacă acest deziderat nu este asigurat, relaţiile vor tinde a se răci, de altfel noi aflându-ne într-o perioadă de răcire. E o problemă de timp până ce Germania îşi va epuiza posibilităţile de expansiune în spaţiul european şi va avea nevoie pentru a-şi asigura creşterea continuă de depăşirea barierelor europene alături de ceilalţi parteneri.

România trebuie în aceste condiţii să îşi asume riscurile ce rezultă dintr-o astfel de abordare. O diminuare a acestora s-ar face prin recâştigarea unor pieţe tradiţionale în perioada comunistă, cum ar fi Africa şi Lumea arabă, astfel încât presiunea economică germană să scadă prin diminuarea procentuală.Trebuie să avem relaţii bune cu Germania, dar nu trebuie amestecat acest plan cu cel militar, tot aşa cum este obligatoriu să avem relaţii bune cu SUA, dar să nu introducem în această ecuaţie şi variabila economică.

Din punct de vedere al securităţii militare nu există alternativă, relaţiile cu SUA-Anglia-Franţa reprezentând pilonul fundamental fără de care inclusiv statul poate să cadă, aşa cum s-a întâmplat în cel de-al doilea război mondial.

Dar această relaţie este chiar ea bazată pe interes, România reprezentând un factor cheie de stabilitate fără de care chiar echilibrul mondial poate cădea. România nu este un stat atât de slab pe cât pare a se vedea din interior, iar partenerii externi sunt conştienţi de acest lucru. Fără de România spaţiul european s-ar reduce practic la jumătate, lucru care face ca ţara noastră să dispună de suficiente argumente spre stabilirea unei poziţii corecte în familia europeană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite