Sase ani de Pro TV

Sase ani de Pro TV

Pe 1 decembrie, PRO TV implineste sase ani. Daca e mult sau e putin e greu de spus. Ceea ce e sigur este ca in tot acest timp fiecare dintre cei care au participat la scrierea povestii numite PRO a

"Inedite pe ecran"

Cinci filme care nu au sanse de a intra in reteaua noastra de distributie vor fi proiectate pana duminica, 2 decembrie, inclusiv, in sala "Elvira Popescu", prin grija Institutului Francez. Spectatorii

Lux si inimi caritabile

Lux si inimi caritabile

A patra (si ultima) zi a festivalului East on Catwalk a generat, in buna traditie romaneasca, o buluceala de toata frumusetea, la Palatul Parlamentului. Raff Sardarov (Rusia) a deschis seria

Anul acesta s-au împlinit  150 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă, diplomat şi om politic Dr. Constantin Angelescu. Am ales să-l onorez prin publicarea unor informaţii mai puţin cunoscute publicului pe care le-am obţinut cu ajutorul unor cercetări privind Marea Unire dar şi a unor studii  efectuate asupra solidelor relaţii  între România şi Statele Unite ale Americii, relaţii ce datează din data de 11 iunie 1880,

Miercuri, 23 octombrie 2019, în Aula Academiei Române, a avut loc simpozionul „Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene”; sesiunea festivă a reprezentat continuarea firească a evenimentelor pe care armenii din România le-au organizat cu ocazia „Zilei limbii, alfabetului şi culturii armene”, care, începând din acest an, se sărbătoreşte la data de 12 octombrie.

acum 25 zile · comentarii (0)

Achitarea celor doi securişti responsabili de tortură şi de incitarea la violenţă faţă de dizidentul Gheorghe Ursu până la decesul acestuia ridică o problemă gravă de sistem: cinismul.Achitarea celor doi securişti responsabili de tortură şi de incitarea la violenţă faţă de dizidentul Gheorghe Ursu până la decesul acestuia ridică o problemă gravă de sistem: cinismul.

acum 26 zile · comentarii (10)

„Circuitul apei în natură este procesul de circulaţie continuă a apei în cadrul hidrosferei Pămîntului. Acest proces este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.” (Wikipedia)

luna trecuta · comentarii (2)

Să fii simpatic şi motivat - iată două condiţii ale şefiei. Asta pentru că tot am vorbit ieri seară despre Caţavencu şi despre ascensiuni. Poate de-aia, în dimineaţa aceasta mi-a venit în minte o povestire culeasă de Sim. FL. Marian, din satul Ilişeşti (Suceava). Bineînţeles, datează tot din epoca aceea, plină de naivităţi, mai precis de pe la final de secol al 19-lea.

acum 2 luni · comentarii (2)

Cea de a treia întâlnire din seria „Poveşti despre Cluj” din acest an, desfăşurată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, l-a avut ca invitat pe istoricul şi scriitorul Lukács József, editorul şi traducătorul celei mai vechi cărţi de bucate tipărite pe teritoriul României de astăzi: Cărticica meseriei de bucătar, apărută la Cluj, în 1695. Autoarea cărţii a fost identificată de specialist în persoana Sofiei Tofeus - un nume pentru istorie!

acum 3 luni · comentarii (4)

Pe 23 august 1939, la Moscova, Germania nazistă şi Rusia sovietică semnau un pact de neagresiune ce prevedea printre altele şi dezmembrarea României. Pe principiul că între naţiuni nu există decât interese, ei şi-au văzut de ale lor, dar clasa noastră politică, ca şi acum, nu a avut grijă de interesele noastre.

acum 3 luni · comentarii (2)

Mai are Clujul şanse de a deveni un oraş verde, orientat spre viitor, care să asigure locuitorilor săi confortul pe care îl merită? Este o întrebare la care au încercat să răspundă arhitecţii Vasile Mitrea, Dan Clinci şi Alice Florean, invitaţii speciali ai Asociaţiei Vechiul Cluj la cea de a doua întâlnire a sezonului al şaselea a Poveştilor despre Cluj, care a avut în centrul atenţiei zonele verzi ale oraşului şi proiectele legate de ele.

acum 3 luni · comentarii (7)

„Cluj, numai Cluj, nimic altceva decât Cluj!“ Aceasta este deviza sub care se desfăşoară seria de întâlniri cu publicul dedicate istoriei Clujului, organizate de asociaţia Vechiul Cluj sub genericul „Poveşti despre Cluj“, care a intrat în sezonul al şaselea. De această dată, întâlnirea cu publicul a avut loc în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, care a fost, până în 1895, o localitate distinctă, cu o istorie impresionantă.

acum 4 luni · comentarii (0)

Poirot rămâne fără îndoială cel mai cunoscut detectiv. Despre el am vorbit cu Mihaela Ioniţă şi Răzvan Ursuleanu, fără să ne plictisim, fără să ne fi ajuns timpul scurt al întâlnirii noastre, numită Povestea unui personaj. Iar pe măsură ce vorbeam, mă gândeam la crimele de demult şi la oamenii care încercau să le rezolve.

acum 5 luni · comentarii (1)