"Inedite pe ecran"

Cinci filme care nu au sanse de a intra in reteaua noastra de distributie vor fi proiectate pana duminica, 2 decembrie, inclusiv, in sala "Elvira Popescu", prin grija Institutului Francez. Spectatorii

Lux si inimi caritabile

Lux si inimi caritabile

A patra (si ultima) zi a festivalului East on Catwalk a generat, in buna traditie romaneasca, o buluceala de toata frumusetea, la Palatul Parlamentului. Raff Sardarov (Rusia) a deschis seria

„Cluj, numai Cluj, nimic altceva decât Cluj!“ Aceasta este deviza sub care se desfăşoară seria de întâlniri cu publicul dedicate istoriei Clujului, organizate de asociaţia Vechiul Cluj sub genericul „Poveşti despre Cluj“, care a intrat în sezonul al şaselea. De această dată, întâlnirea cu publicul a avut loc în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, care a fost, până în 1895, o localitate distinctă, cu o istorie impresionantă.

acum 2 luni · comentarii (0)

Să fii simpatic şi motivat - iată două condiţii ale şefiei. Asta pentru că tot am vorbit ieri seară despre Caţavencu şi despre ascensiuni. Poate de-aia, în dimineaţa aceasta mi-a venit în minte o povestire culeasă de Sim. FL. Marian, din satul Ilişeşti (Suceava). Bineînţeles, datează tot din epoca aceea, plină de naivităţi, mai precis de pe la final de secol al 19-lea.

acum 15 zile · comentarii (2)

Cea de a treia întâlnire din seria „Poveşti despre Cluj” din acest an, desfăşurată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, l-a avut ca invitat pe istoricul şi scriitorul Lukács József, editorul şi traducătorul celei mai vechi cărţi de bucate tipărite pe teritoriul României de astăzi: Cărticica meseriei de bucătar, apărută la Cluj, în 1695. Autoarea cărţii a fost identificată de specialist în persoana Sofiei Tofeus - un nume pentru istorie!

acum 25 zile · comentarii (4)

Pe 23 august 1939, la Moscova, Germania nazistă şi Rusia sovietică semnau un pact de neagresiune ce prevedea printre altele şi dezmembrarea României. Pe principiul că între naţiuni nu există decât interese, ei şi-au văzut de ale lor, dar clasa noastră politică, ca şi acum, nu a avut grijă de interesele noastre.

acum 28 zile · comentarii (2)

Mai are Clujul şanse de a deveni un oraş verde, orientat spre viitor, care să asigure locuitorilor săi confortul pe care îl merită? Este o întrebare la care au încercat să răspundă arhitecţii Vasile Mitrea, Dan Clinci şi Alice Florean, invitaţii speciali ai Asociaţiei Vechiul Cluj la cea de a doua întâlnire a sezonului al şaselea a Poveştilor despre Cluj, care a avut în centrul atenţiei zonele verzi ale oraşului şi proiectele legate de ele.

luna trecuta · comentarii (7)

Poirot rămâne fără îndoială cel mai cunoscut detectiv. Despre el am vorbit cu Mihaela Ioniţă şi Răzvan Ursuleanu, fără să ne plictisim, fără să ne fi ajuns timpul scurt al întâlnirii noastre, numită Povestea unui personaj. Iar pe măsură ce vorbeam, mă gândeam la crimele de demult şi la oamenii care încercau să le rezolve.

acum 3 luni · comentarii (1)

Pe 22 iunie 1941, România era nevoită să intre într-o alianţă cu Germania nazistă împotriva Rusiei staliniste ce cu doar un an înainte anexase Basarabia şi impusese României pierderi teritoriale şi în favoarea Ungariei şi Bulgariei.

acum 3 luni · comentarii (94)

În 1940, România avea să cedeze fără un singur foc de armă teritorii importante: Basarabia, Cadrilaterul, Bucovina şi o bună parte din Ardeal. Totul avea să se petreacă în doar câteva luni, dar nu atât de mult presiunea marilor puteri ale continentului a constituit principalul motiv al colapsului, cât mai ales clasa politică interbelică, în frunte cu regele Carol al II-lea.

acum 3 luni · comentarii (14)

Păuna Greceanu a fost o femeie greu de ucis. Se poate spune că Epoca Fanariotă începe cu ea. A trăit în vremea lui Brâncoveanu şi-a fost măritată cu Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului, acel Constantin Cantacuzino, stolnicul, considerat cea mai luminată minte a epocii, dar şi cel care l-ar fi „vândut“ pe Brâncoveanu.

acum 3 luni · comentarii (2)

Mai mult chiar decât Janus, conformismul a arătat multe feţe începând din antichitate până în contemporaneitate, de la comportamentul de tip ketman la cel de ascultare, iar o persoană individuală a putut adeseori să parcurgă drumul dintre cele două extreme de câteva ori în timpul vieţii sale. Pe de altă parte, disidenţa îmbrăţişează un spectru larg de atitudini, de la simple acte de lipsă de loialitate la rezistenţa deschisă.

acum 3 luni · comentarii (3)

Mii de Români au participat pe 6 iunie, de Ziua Eroilor, la comemorarea ostaşilor căzuţi în timpul primului şi al celui de al doilea război mondial. Momente emoţionante au avut loc şi s-a oferit o adevărată lecţie de românism. Cu părere de rău o parte din presa centrală a denaturat complet acest eveniment, iar în unele cazuri chiar a dezinformat în mod voit.

acum 4 luni · comentarii (9)
Postari Recente