Ei bine, fără a exagera, cred că este momentul să formulăm şi să respectăm un pact pentru memorie. Similar celui pentru educaţie, sănătate sau alt domeniu important al vieţii noastre sociale, un asemenea demers este departe de a se prezenta drept gest simbolic, o sumă de cuvinte care nu angajează pe nimeni, un text tocmai bun pentru a fi citat şi eventual comentat. Nu! Încă marcată de traumele multiple ale trecutului recent, România de azi şi de mâine are urgentă nevoie de un „canon“, de un normativ al cunoaşterii experienţei totalitare de care o despart doar două decenii şi jumătate.

Prima afirmaţie normativă: demersurile istoriografice şi investigaţiile privitoare la comunism nu trebuie să fie anexate politic. Partidele fac, prin deciziile lor inspirate sau nu, istorie, dar nu o scriu şi cu atât mai puţin nu o evaluează. Mandatul politic de la baza unor instituţii de cercetare, precum IICCMER, exprimă interesul, cât se poate de legitim, al puterii pentru temă, dar nu indică şi modul cum aceasta este abordată. Iată de ce, depolitizarea rămâne primul şi cel mai important pas către revenirea în fire. Memoria victimelor dictaturii proletariatului nu poate fi abuzată de nimeni, indiferent de culoare.

A doua afirmaţie normativă: nu există monopol interpretativ şi nici de alt fel. Complexitatea acestui traumatic capitol de istorie desfide tentativele, de azi sau de mâine, de a opera cu o singură grilă. Departe de a încuraja „nuanţele“, cele care trimit, în cele din urmă, la relativizarea în numele unei obiectivităţi suspecte şi impure, lipsa monopolului hermeneutic este un act igienic. El împiedică revendicările abuzive, prin excludere, deschizând orizontul cunoaşterii generaţiilor viitoare. Oricum, oricât ar fi de neplăcut să recunoaştem, cele mai bune cărţi vor fi scrise după noi.

A treia afirmaţie normativă: depolitizată şi multiplă exegetic, referinţa memorială la comunism are drept finalitate nu atât radicalizarea anticomunismului, eşuând în paradoxul urii ideologice faţă de altă ideologie, cât aprofundarea libertăţii, ataşarea de valorile care se nasc şi mor împreună cu ea. Demersul este pozitiv, constructiv, menit să asigure trezvia de care orice organism social pândit de slăbiciunea membrilor săi are nevoie. Studierea comunismului, inclusiv condamnarea teoriei şi practicii sale, îşi ating scopul în cotidianul unei democraţii reale, în şantierul zilnic al construcţiei binelui comun.