„Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!“ Pe 22 iunie 1941, România intra în războiul pentru eliberarea Basarabiei

Mareşalul Ion Antonescu alături de regele Mihai.

Pe 22 iunie 1941, România era nevoită să intre într-o alianţă cu Germania nazistă împotriva Rusiei staliniste ce cu doar un an înainte anexase Basarabia şi impusese României pierderi teritoriale şi în favoarea Ungariei şi Bulgariei.

"Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!" avea să fie apelul la luptă pentru eliberarea teritoriilor străbune şi lansat de către mareşalul Ion Antonescu, conducătorul ţării la acel moment.

România fusese nevoită să intre într-o alianţă conjuncturală cu Germania nazistă după ce cu un an înainte a fost trădată de aliaţi, de sistemul de securitate din care făcea parte, şi a fost nevoită să cedeze Basarabia, Bucovina, jumătate din Ardeal şi sudul Dobrogei. Totul s-a întâmplat sub ameninţarea cu războiul venită din partea URSS şi a Germaniei, după ce Hitler şi Stalin se înţeleseseră pe 23 august 1939 cum să împartă lumea.

Istoria este scrisă de către învingători întotdeauna.

Sistemul de alianţe de securitate ce ar fi trebuit să garanteze graniţele României s-a dovedit a fi nefuncţional. Dacă în numeroase cazuri statele occidentale democratice au luat poziţii dure, în cazul României, aproape de fiecare dată în istoria noastră, ni s-au dat recomandări cu privire la cedări ce ar trebui să le facem în numele păcii.

România nu s-a împăcat niciodată cu drama din 1940 şi care aparţine exclusiv unei clase politice oligarhice, dezinteresată de binele ţării şi care delapidase în perioada interbelică poporul român.

Românilor li s-au ascuns aceste decizii până la momentul la care ele au fost implimentate. Armata română avea să se retragă din teritoriile ocupate într-o confuzie totală şi dezorganizată.

A fost cea mai bună alianţa cu Hitler?

Cine aduce acuze alianţei cu Hitler este fie ipocrit, fie ignorant. În acea perioadă erai fie aliat cu Hitler, fie cu Stalin. Spre exemplu, Italia era aliata lui Hitler în timp ce SUA, Anglia şi Franţa erau aliatele lui Stalin. Putem măsura care din cele două regimuri militare era mai nemilos? Cu siguranţă că nu. Sunt Anglia şi Franţa vinovate de genocidul făcut de Rusia în ţările ocupate?

Decizia a fost una strategic corectă, căci România avea nevoie să lupte pentru recuperarea teritoriilor pierdute. Nici la acel moment nimeni nu putea garanta victoria, însă poporul român avea nevoie să spele pata de ruşine lăsată cu un an înainte de clasa politică condusă de Carol al II-lea, principalul om responsabil de cedarea acestor teritorii.

Apoi ce opţiuni avea mareşalul? Între 1919 şi 1941, România şi Rusia stalinistă au fost într-o stare  permanentă de conflict. Cea din urmă considera Unirea de la 27 martie 1918 ca un act de agresiune împotriva imperiului, asta deşi procesul alipirii Basarabiei la România a fost unul paşnic.

Apoi logica mareşalului era una simplă: recuperarea Ardealului de la Ungaria şi a Cadrilaterului de la Bulgaria reprezentau un proces mult mai uşor şi sigur; armata română îşi dovedise deja superioritatea numerică şi militară care îi garantau victoria în faţa celor două.

În toate discuţiile purtate de mareşalul Antonescu cu Hitler se ridica problema acel teritorii şi niciodată nu s-a lăsat impresia că România a acceptat aceste pierderi.

Sute de mii de români au căzut pentru Basarabia şi codrii voievodali ai Bucovinei!

Există voci antiromâneşti care spun că Românii au abandonat pe cei dintre Prut şi Nistru fără a fi tras un singur foc de armă. Aceste voci se aud în limba rusă foarte puternic la Chişinău şi astăzi şi cu părere de rău uneori şi la Bucureşti.

Dar ele nu vă spun că românii nu au ştiut decât în momentul trădării de acest lucru şi că în mai puţin de un an au pornit să elibereze pe fraţii pierduţi. Nu vorbesc aceste voci de sutele de mii de români ce au căzut victime, morţi, răniţi sau dispăruţi, în conflictul sângeros din est.

Alte voci vorbesc de greşeala lui Antonescu de a trece Nistrul. Însă ei nu sunt militari, iar un mareşal trebuie să gândească în perspectivă. Ori s-a dovedit după război că el a avut dreptate: doar înfrângerea totală a regimului stalinist putea să garanteze graniţele României. După 1945 România şi jumătate din Europa au rămas blocate în timp sub un regim de ocupaţie ce a încercat să distrugă identitatea naţională. România nu a trecut niciodată dincolo de Nistru cu gândul să anexe teritorii de la Rusia, aşa cum nu a acceptat teritorii nici de la Serbia.

Între 1945 şi 1964, poporul român a fost supus unui genocid, căci cei care au făcut tribunalele fictive şi ilegale care l-au condamnat pe mareşalul Antonescu au repetat faptele cu toată intelectualitatea românească. Zeci de mii de buni români, probabil cei mai buni, aveau să fie asasinaţi, închişi şi asasinaţi, sau trimişi în lagăre de concentrare.

Învinşi sau învingători?

Cu toţii ştim cum s-a finalizat acest război: România nu are nici astăzi Basarabia, dar a recuperat Ardealul. Bucovina este în continuare la Ucraina. iar Cadrilaterul pare deja bine integrat în Bulgaria.

Însă românii şi România au câştigat onoarea de a nu fi cedat fără de luptă teritorii importante. Ne-a rămas simbolista eroismului celor care au pornit peste Prut într-o luptă inegală cu un duşman nemilos. O naţiune mică a pornit vitejeşte să lupte pentru fraţii lăsaţi în urmă, deşi pierderile erau aşteptate a fi colosale.

Trecerea Prutului pe 22 iunie 1941 reprezintă un act curajos şi un îndemn la continuarea moştenirii înaintaşilor: toţi românii într-un singur stat românesc. Acum nici statul nu este românesc şi nici toţi românii nu se află acasă.