Oastea Domnului, „sectanții“ ortodoxiei

După Primul Război Mondial, în rândul ortodocșilor din Transilvania a apărut o grupare religioasă care îndemna la cumpătare și combătea alcoolismul

În ediția întâi din anul 1923 a ziarului ortodox sibian „Lumina Satelor", preotul Iosif Trifa publica un manifest în care-i chema pe credincioși să redescopere valorile inițiale ale creștinismului. Debuta astfel mișcarea religioasă Oastea Domnului, care a cutremurat Biserica Ortodoxă Română în perioada interbelică.

Marea Unire și Biserica ortodoxă

Oastea Domnului a apărut în condițiile speciale ale primului deceniu după Unirea din 1918. Transilvania era un teritoriu multietnic, iar elita ortodoxă trebuia să se remarce pe plan cultural și religios. Tocmai de aceea, în fruntea Mitropoliei Ardealului a fost instalat Nicolae Bălan, intelectual de frunte al Transilvaniei. Avea doctoratul în teologie luat la Universitatea din Oxford. Era și unul dintre cei mai prețuiți profesori de la Seminarul din Sibiu, înainte de 1918.
Ajuns la conducerea bisericii transilvănene, Nicolae Bălan a inițiat o campanie de renaștere a ortodoxiei. Printre acțiunile sale s-a numărat și aducerea unor preoți entuziaști la Sibiu, sediul Mitropoliei, care să se ocupe cu activitatea misionară.
Unul dintre aceștia a fost preotul Iosif Trifa, parohul din Vidra de Sus, județul Alba (satul natal al lui Avram Iancu). Trifa slujea de zece ani la Vidra, timp în care se remarcase pentru dăruirea pe care o manifestase în slujba ortodoxiei. Avusese însă o viață personală tulbure. Dintre cei patru copii doar unul a supraviețuit. În 1918 i s-a prăpădit și soția, răpusă de epidemia de gripă spaniolă de după război.
Nicolae Bălan îl cunoștea personal pe Iosif Trifa, deoarece i-a fost profesor la seminarul din Sibiu. În august 1921, preotul de la Vidra de Sus a fost convocat de mitropolit la Sibiu, pentru a i se da o misiune specială. Începând cu luna septembrie 1921 devenea duhovnic al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din localitate.
Foarte activ, Trifa nu s-a preocupat doar de îndrumarea spirituală a viitorilor preoți ortodocși. La 1 ianuarie 1922 a publicat primul număr din ziarul „Lumina Satelor", pe care l-a condus până în anul 1934. Publicația Mitropoliei Ardealului a fost deosebit de influentă în perioada interbelică. A ajuns la tiraje de peste un milion de exemplare pe număr.

Inspirat de Duhul Sfânt

Înființarea Oastei Domnului are conotații mistice. În cartea fundamentală a mișcării religioase, „Ce este Oastea Domnului", Iosif Trifa susține că Anul Nou 1923 l-a găsit pe gânduri. De 11 ani, de când fusese hirotonit preot, „striga în pustiu fără urmare și roade". Astfel, relatează preotul, a căzut în genunchi și s-a rugat la Dumnezeu ca să-l îndrume „să lucreze cu mai multă izbândă". Ca semn divin, Duhul Sfânt l-a îndemnat să publice în primul număr din „Lumina Satelor" pe anul 1923 o chemare. Prin aceasta, îi sfătuia pe credincioși să intre în anul nou cu dorința de a se lepăda de păcate.
Nicolae Bălan a binecuvântat imediat inițiativa preotului Trifa. În spatele argumentelor teologice stăteau și cauze sociale care au contribuit la apariția Oastei Domnului.

Lupta contra alcoolismului

Întâi de toate, Iosif Trifa a fost promotorul luptei contra alcoolismului. În cartea „Ce este Oastea Domnului", el susține că era contrariat de faptul că oamenii nu mai aveau frică de Dumnezeu. Orășenii, dar și țăranii, nu mai credeau în Diavol, întrebându-se unde se află acesta. Însă, spunea Trifa, credincioșii nu erau conștienți că nu-l puteau vedea pe Diavol. Erau însă victime ale armelor cu care lucra acesta. Alcoolul era cea mai mare biruință a lui Satan, afirma Iosif Trifa. Tocmai de aceea, în manifestele sale, îi îndruma pe ostașii Domnului „să se rupă dintr-o dată, cu totul, de orice fel de băuturi alcoolice". Omul trăia mai mult și mai bine fără băuturi alcoolice, spunea preotul. Pentru a se feri de patima beției, ostașii Domnului nu aveau voie să participe la petreceri, dansuri sau baluri. Acestea se sfârșeau cu „beții și jocuri nebune".
O altă interdicție se referea la sudalme (înjurături). Trifa spunea că așa cum Satana era un hulitor al lui Dumnezeu, tot astfel creștinul ieșea din cuvântul Domnului dacă rostea vorbe de ocară contra semenilor. Ostașilor Domnului le era interzis și tutunul. Trifa spunea că era „un lucru urât și urâcios". Cum putea oare un credincios să stea cu țigara în gură în fața Domnului? - se întreba preotul.

Combaterea „sectanților"

O altă cauză a apariției Oastei Domnului a fost răspândirea cultelor neoprotestante. Nu întâmplător mișcarea s-a dezvoltat în Transilvania, această regiune având comunități importante de evanghelici. Biserica Ortodoxă se temea de răspândirea neoprotestantismului în România după Unirea din 1918.
În scrierile sale, Iosif Trifa a fost deosebit de critic față de cultele neoprotestante. El a povestit că pe când era preot la Vidra de Sus, în localitate a apărut primul neoprotestant. Fapt acesta l-a făcut să-și iese din fire. A alertat primarul, jandarmul satului, sperând că autoritățile vor lua „măsuri". Elanul i-a fost tăiat de un bătrân din localitate, care i-a atras atenția că „sectantul" nu era deloc un pericol pentru comunitate. „Părinte, nu bea, nu fumează, nu se bate cu nimeni - mai răi suntem noi", susține Trifa că l-ar fi dojenit bătrânul.
Iosif Trifa scrie în cartea „Ce este Oastea Domnului" că ani de zile l-au urmărit spusele bătrânului din Vidra de Sus. El s-a convins atunci că „sectarismul" nu putea fi „combătut" decât cu o muncă de evanghelizare în rândul credincioșilor ortodocși. „Trebuie să-i îndreptăm pe sectari prin puterea dragostei", susținea Trifa. Tocmai de aceea, îi îndemna pe ostașii Domnului să fie un exemplu de corectitudine și credință, deoarece „pe cei rătăciți îi putem îndrepta prin strălucirea vieții noastre".

Fenomen social

Mișcarea religioasă Oastea Domnului avut o influență destul de importantă în perioada interbelică. Grupări de „ostași" au apărut și în afara Transilvaniei. În 1936, Iosif Trifa susținea că avea adepți în toate județele României Mari, numărul membrilor mișcării depășind cifra de 100.000.


Conflictul Oastei Domnului cu Mitropolia Ardealului

Succesul pe care l-a avut preotul Iosif Trifa cu mișcarea Oastea Domnului a provocat numeroase invidii în rândul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai înverșunat a fost chiar mitropolitul Nicolae Bălan, contrariat probabil de faptul că un preot de țară ajunsese dă fie mai popular decât el în Transilvania.

Scandal pe bani și influență

„Bătălia" dintre Trifa și Bălan s-a dat pe mai multe fronturi. Bineînțeles că mitropolitul nu-i putea reproșa preotului Trifa, care totuși i se afla în subordine, popularitatea de care se bucura.
S-a iscat însă un conflict legat de tipografia Oastei Domnului. Aceasta fusese achiziționată în anul 1929, în plină criză economică. Tipografia era de ultimă generație, fiind cumpărată de Trifa din fondurile sale personale, din donațiile credincioșilor și din bugetul publicației „Lumina Satelor". Iosif Trifa a înregistrat tipografia pe numele său. Ulterior a deschis și o editură, iar în scurt timp afacerea a devenit profitabilă. După 1930, Nicolae Bălan a susținut că tipografia îi aparținea deoarece funcționa într-un spațiu al Mitropoliei și fusese achiziționată parțial din fondurile publicației „Lumina Satelor".
Disputele privind tipografia au fost doar pretextul izbucnirii scandalului dintre Nicolae Bălan și Iosif Trifa. În realitate, mitropolitul a dorit să impună Oastei Domnului „statute oficiale", prin care organizația intra sub jurisdicția sa. Preotul Trifa a refuzat, considerând că mișcarea s-a născut prin adeziune voluntară la unele principii creștinești, iar legalizarea ar fi însemnat birocrație.
După debutul tensiunilor, relațiile dintre Nicolae Bălan și Iosif Trifa au devenit profund necreștinești. În 1933, preotul a anunțat că va muta sediul Oastei Domnului de la Sibiu la București. Se pare că Trifa a fost încurajat de patriarhul Miron Cristea, care se afla în conflict cu Nicolae Bălan. Mitropolitul a „jucat tare" și i-a interzis lui Trifa să mute tipografia la București, motivând că-i aparținea. Mai mult, a dispus ca emblema Oastei Domnului să fie utilizată numai în cadrul Mitropoliei Ardealului.
La 28 decembrie 1934, Nicolae Bălan și Iosif Trifa s-au întâlnit oficial, însă nu au ajuns la nici un acord. Mitropolitul considera că era creatorul Oastei Domnului, preotul Trifa susținea că Bălan nu avea nici un rol în fondarea mișcării. Drept urmare, începând cu anul 1935, mitropolitul i-a interzis lui Iosif Trifa să mai editeze publicația „Lumina Satelor",.

Caterisirea lui Iosif Trifa

Iosif Trifa a editat însă publicația „Isus Biruitorul". În acel moment, tensiunile au ieșit din sfera bisericească. Mitropolitul Bălan a intervenit pe lângă autoritățile statului. Publicația a fost confiscată de poliție, iar tipografia Oastei Domnului a fost sigilată. Trifa s-a mutat apoi la București, unde a editat revista „Ostașul Domnului". Conflictul din cadrul Mitropoliei Ardealului a devenit subiect de dezbatere politică. Astfel, dr. Nicolae Lupu, lider țărănist, a sărit în apărarea lui Iosif Trifa. Prin intervenții la Ministerul de Interne și la Guvern a reușit să obțină permisiunea reapariției publicației „Isus Biruitorul", pe 24 februarie 1935.
Mitropolitul Nicolae Bălan nu s-a lăsat intimidat de intervențiile politice și a pregătit caterisirea lui Trifa (era exclus din rândul preoțimii). Sentința a fost emisă de Consistoriul Sibiu al Mitropoliei Ardealului, la 9 mai 1935. În anul următor, pe 26 noiembrie 1936, Sfântul Sinod a impus „statutele" obligatorii pentru Oastea Domnului. Mișcarea devenea organizație în cadrul Mitropoliei Ardealului, aflându-se sub ascultarea lui Nicolae Bălan.
Ultima lovitură pe care i-a dat-o mitropolitul lui Iosif Trifa a fost interzicerea definitivă a publicației „Isus Biruitorul", la 12 septembrie 1937.
Nu doar mitropolitul Bălan a fost responsabil de marginalizarea preotului Trifa. Cei mai aprigi contestatari erau membrii Consistoriului Sibiu. Aceștia doreau să administreze tipografia în primul rând, dar îl și invidiau pentru prestigiu. Consistoriul l-a acuzat pe Iosif Trifa de „sectarism", deoarece impunea laicilor să ducă o viață după reguli stricte, așa cum procedau și cultele neoprotestante. Unii l-au acuzat însă de „trădarea" intereselor ortodoxiei, deoarece i-a primit în Oastea Domnului și pe românii greco-catolici.

Moartea lui Iosif Trifa

Iosif Trifa nu a mai avut energie să lupte pentru autonomia Oastei Domnului. Era suferind de tuberculoză și de cancer la intestinul gros. Suferise șapte operații care-i slăbiseră puterea de muncă. Pe patul de moarte, preotul Trifa i-a trimis lui Nicolae Bălan „cuvânt de dragoste și de iertare". Nu a primit nici un răspuns de la mitropolit. Iosif Trifa s-a stins din viață în noaptea de 11 spre 12 februarie 1938.
Nicolae Bălan nu l-a lăsat pe Trifa să se odihnească în pace nici după moarte. Mitropolitul a interzis publicarea în presa centrală a știrii decesului lui Trifa. La căpătâiul său au venit în general credincioși din Sibiu și împrejurimi.
Nedreptatea supremă s-a petrecut însă în ziua înhumării lui Trifa. După moarte, acesta fusese îmbrăcat de apropiații săi în straie preoțești. Însă Mitropolia a interzis să i se facă slujbă de înmormântare, deoarece nu putea fi îngropat în veșminte de preot, odată ce fusese caterisit. Numai după ce însemnele preoțești au fost rupte de pe cadavrul lui Iosif Trifa s-a putut ține ceremonialul de înmormântare.


Traian Dorz, liderul Oastei Domnului în comunism

Mitropolitul Bălan nu a reușit niciodată să-i aducă pe adepții mișcării de partea sa. După decesul lui Iosif Trifa, Oastea Domnului a fost condusă de învățătorul Ioan Marini. Acesta a murit la 2 februarie 1947, lăsând mișcarea în subordinea lui Traian Dorz.
Traian Dorz a crescut sub „lumina călăuzitoare" a lui Iosif Trifa. Copil fiind, primise de la învățătorul său o carte a lui Trifa, drept premiu la școală. I-a scris preotului de la Sibiu, care l-a încurajat în demersurile poetice. Deși nu avea o educație foarte înaltă, Traian Dorz s-a afirmat ca poet creștin. A devenit un misionar înfocat al Oastei Domnului, deși din această cauză a avut tot timpul probleme cu familia.
Traian Dorz a preluat conducerea Oastei Domului în vremuri tulburi. În anul 1948 mișcarea a fost scoasă în afara legii, iar unii „ostași" au fost arestați. Securitatea îi identifica pe adepții Oastei Domnului cu „sectanții" neoprotestanți.
Până în 1964, când s-au desființat pedepsele politice, Traian Dorz a totalizat șaisprezece ani de închisoare. A continuat să scrie după eliberare, poeziile sale fiind publicate în străinătate. În 1982 a fost arestat pentru delictul de „tipărire și răspândire de literatură interzisă". În urma protestelor externe a fost eliberat după câteva luni.
Traian Dorz s-a stins din viață la 20 iunie 1989. La înmormântarea sa au participat mii de oameni, care au înfruntat ordinele autorităților și l-au purtat pe ultimul drum pe poetul creștin.
După căderea comunismului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reabilitat memoria lui Iosif Trifa. Începând din martie 1990 Oastea Domnului funcționează ca organizație nonguvernamentală, cu sediul la Sibiu.
În prezent, Oastea Domnului militează contra avorturilor și îndeamnă la protejarea mamei și a copilului. Organizația a luat poziții împotriva relațiilor homosexuale. Dintre obiectivele interbelice, s-a menținut militantismul contra răspândirii cultelor neoprotestante.


Despre alcool și beție

Nu vă înşelaţi, Cuvântul ne înştiinţează greu
Nu puteţi şi cu satana să fiţi, şi cu Dumnezeu
Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi-al lui satan
Cine-i prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Nu te înşela tu care spui că eşti un credincios
N-asculta de amăgirea diavolului mincinos
Şi nu crede că ai voie să bei alcool, chiar puţin
Fie chiar şi-o picătură, ce-I venin e tot venin.

Alcoolul este duhul diavolului ne-ndoios,
Cine-l ia-n orice măsură calcă voia lui Hristos
Orice atingere cu mâna ori cu gura de pahar
Se sfârşeşte cu un blestem şi se ispăşește-amar.

Nu vă înşelaţi, paharul, fie mare fie mic
Este al neprihăniri şi-al credinţei inamic
Orice atingere e moarte; orişice gustare-a lui
Este o împărtăşire cu osânda iadului.

Nu vă înşelaţi cu gândul ca acestea-s vorbe doar
Blestemat e orişicine se atinge de pahar
Nu vedeţi în jurul vostru câţi se pierd ‘necaţi în el
Cine-l bea şi cine-l umple, blestemat e-n orice fel.

Nu se-nşele nici acela, care face băutură
Ca să toarne la un semen în paharul de la gură
Judeca-l-va Dumnezeul contra căruia lucrează
Şi-o să-şi bea şi el osânda iadului care-I urmează.

Nu se-nşele credinciosul ce iubeşte băutura,
Nu se-nşele că se poate, numai să nu-ntreci măsura
Nu se-nşele,că se poate, dacă bea şi nu se-mbată
Nu se-nşele, de voieşte să nu plângă amar odată,

Nu te înşela, tu, care vrei să-asculţi de Sfânta Carte,
Orice strop de băutură, este-un pas nebun spre moarte.
Nu sta Duhul Sfânt acolo unde-I duhul lui satan,
Cine-I prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Cel care-şi cunoaşte firea lui lumească, ne-ncetat
Duce-n contra ei o luptă, spre-a nu-l trage la păcat.
Firea veche şi cea noua vor lupta în noi mereu
Până vom scăpa din lume şi vom fi la Dumnezeu.
Amin

Traian Dorz


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: