Nu mai este la modă loialitatea faţă de trecutul fără fard al românimii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul Voievodului Primei Reîntregiri a Românimii, Mihai Viteazul, realizat de Mişu Popp.
Portretul Voievodului Primei Reîntregiri a Românimii, Mihai Viteazul, realizat de Mişu Popp.

În mod firesc, actuala Piaţă a Unirii, din Oradea, a fost martora succesiunii unor decizii luate de pământeni atenţi la impactul simbolurilor publice. De pildă, la mutarea anterioară a statuii regelui maghiar Ladislau cel Sfânt, pe care Consiliul Orăşenesc orădean a decis, pe 26.06.1923, ca să o predea civilizat Episcopiei Romano-Catolice, pentru a fi dispusă în curtea reşedinţei acesteia.

Perioada interbelică - începută la 11 noiembrie 1918 şi terminată, din păcate, la 1 septembrie 1939 - a fost ultima şansă dată păcii înaintea ultimei conflagraţii mondiale. În anul 1940, în urma răpirii samavolnice a unei părţi din Transilvania românească, de către Ungaria, datorită Dictatului de la Viena - acceptat atunci ca urmare a tradiţionalei laşităţi a unor politicieni, ai momentului, de la Bucureşti, tari, ieri, ca şi azi, numai în alocuţiuni mediocre, deloc memorabile - noile autorităţi, străine, ocupante, au ridicat, în menţionata piaţă orădeană statuia ecvestră a amiralului Miklós Horthy, cel ce în martie 1920, fiind pe atunci comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales de parlamentul ungar, cu 131 voturi din 141, regent al Ungariei. 

Cu o viaţă lungă, Horthy s-a născut la 18 iunie 1868, la Kenderes, în Ungaria şi a trecut Styxul la 9 februarie 1957, la Estoril, în Portugalia. Deci, la momentul ridicării statuii era bine mersi şi niciun pământean trăitor atunci în spaţiul intracarpatic nu putea invoca regulile heraldicii amintind cui îi păsa că "doar dacă cel căruia îi este închinat monumentul a murit de moarte bună, animalul stă cu toate picioarele pe pământ." 

După eliberarea manu militari a teritoriilor româneşti cotropite de horthişti, cu sprijinul naziştilor, autorităţile statalităţii refăcute a României - parţial, fără pământul românesc dintre Prut şi Nistru, fără Bucovina de Nord şi ţinuturile aflate la nord de Delta Dunării - au demolat statuia impostorului fascist şi au înlocuit-o cu două tunuri, în semn de respect pentru determinarea şi sacrificiile militarilor români dovedite la eliberarea Transilvaniei, pământ în veci românesc.

image

Ulterior, în acelaşi loc, în Piaţa Unirii, în 1994, a fost amplasată statuia lui Mihai Viteazul, rod al entuziasmului şi efortului rezerviştilor din garnizoana Oradea, mai concret a celor ce au constituit Asociaţia Mihai Viteazul, cu scopul de a ridica statuia aceluia care, pentru o perioadă, în 1600, a fost conducător de facto al celor trei state medievale ce alcătuiesc România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. 

Atunci, niciun expert al momentului, real, nu motivat politic, nu obiecta la ceea ce, ulterior, a devenit o succesiune de enunţuri demne de antologia ridicolului postdecembrist: "@ din analiza proporţiilor, musculaturii şi cozii tăiate drept, calul lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii este un pur-sânge englez, rasă care pe vremea lui Mihai, adică pe la 1600, încă nu exista; @ proporţiile între dimensiunile calului şi cele ale călăreţului, respectiv ale domnitorului, sunt aberante, animalul fiind mult prea mare în raport cu omul; @ raportul dimensiunilor între corpul şi picioarele aceluiaşi cal, reprezentat în monumentul ecvestru din Piaţa Unirii este, de asemenea, incorect; @ organele genitale ale animalului sunt reprezentate nerealist, acestea semănând mai mult cu cele umane, decât cu ale unui armăsar; @ picioarele din spate ale calului reprezentat pe monument aduc mai degrabă cu nişte picioare de vacă; @ statuia trebuia amplasată cu faţa spre graniţă, simbolizând apărarea ţării de duşmani şi nu cu spatele la graniţa cu Ungaria."

Îmi imaginez ce hohote de râs s-au auzit în biroul premierului de la Budapesta, atunci când i s-au pus pe masă filele cu citatele de mai sus. La simpla analiză a textului se vede ce obsesii avea cel ce primise misie să ponegrească, cu orice preţ, statuia ridicată - ca şi clădirea Cercului Militar Naţional din Bucureşti - din banii unor ofiţeri români, tot mai puţini în viaţă, la 16 ani de la reuşita lor publică, expusă o vreme în Piaţa Unirii din Oradea. La momentul lansării iniţiativei ofiţerilor orădeni, preşedintele Asociaţiei Mihai Viteazul era locotenent-colonelul Anghel Ursu şi secretar activ era maiorul Constantin Moşincat. Doi visători. Azi, unul dintre ultimii mohicani ai acelui moment, respectiv colonelul dr. Constantin Moşincat, mai duce lupta de rezistenţă epistolară contra abuzurilor trecătorilor decidenţi politici, din Oradea, înverşunaţi în a promova monologul, lipsiţi de arta dialogului, absenţi de la lecţia compromisului civic, adepţi ai măsurilor radicale nu din dragoste de patrie, ci din încrâncenarea de a rămâne la putere cu orice preţ, chiar cu acela de a sacrifica borne ale trecutului recent, deşi, de pildă, în Canada, lângă Toronto, oficialităţile centrale au pus plăcuţe şi pe bolovani simpli, nemişcaţi ulterior din loc, pentru a reaminti bătălii importante pentru istoria celor ce azi nu se ruşinează la asumarea cetăţeniei canadiene.

O documentaţie de zeci de pagini cu înscrisuri, ştampile şi semnături oficiale - pe care am primit-o de la conaţionalul Nicuşor Moise, unul dintre tot mai puţinii compatrioţi care speră într-o promovare a interesului naţional românesc la nivel mondial - nu mai face doi bani în ochii celor ce au îndepărtat o statuie pentru a o înlocui cu alta. 

image

Un primar inteligent - o sintagmă care nu prea se mai potriveşte vremurilor de azi, decât pe alocuri şi doar pe decizii pasagere - ar fi găsit, prin dialog, soluţia optimă de a oferi orădenilor, în acelaşi loc, din respect faţă de înaintaşi, atât umbra lui Mihai Viteazul în nordul Transilvaniei unită de el cu voievodatele extracarpatine, cât şi imaginea lui Ferdinand I, cel Loial. Asta pentru că - reamintesc lucizi istorici - în perioada 1924 – 1940, în Piaţa Unirii a existat un monument similar, statuia regală ecvestră, din bronz, realizată de sculptorul orădean Mihai Kara. 

Sau nu mai este moda loialităţii faţă de istoria fără fard a românimii?

Cum se va simţi primarul din Oradea, când unul dintre succesorii lui, pe timpul vieţii sale, va anula parte din deciziile actuale, inclusiv privind anumite zone cu un trecut istoric demn de tot respectul?!... 

Pentru cel vizat de interogaţia de mai sus nu valorează doi bani faptul că statuia lui Mihai Viteazul, din Oradea este proprietatea Asociaţiei Mihai Viteazul, şi fără acordul proprietarului, teoretic nu putea fi mutată din locaţia sa iniţială, aici fiind vorba de o coagulare legală a unor ofiţeri apărători ai istoriei naţionale. 

Nu mafioţi. 

Nu terţi corupţi.

Nicidecum drogaţi sau tăietori cu săbiile ai jandarmilor şi poliţiştilor de azi. 

image image

Dar primarul din Oradea s-a simţit mai puternic decât trecători miniştri sau decât preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ca să menţionez doar pe unul dintre oficialii care au fost informaţi în scris, cu argumente forte şi date clare, despre ceea ce aş numi călcarea în picioare, de un primar aparte, a demnităţii unor rezervişti, tipică acelora care se cred veşnic la putere. 

Vom vedea dacă instanţa de judecată va da, până la urmă, câştig de cauză Asociaţiei Mihai Viteazul. În statele cu democraţie consolidată, din Uniunea Europeană, respectul edililor faţă de istorie, aşa cum a fost, nu este unul mimat. 

Iar municipiul Oradea are nevoie atât de statuia Regelui Ferdinand I al României, cât şi de aceea a Voievodului Primei Reîntregiri a Românimii, Mihai Viteazul. 

Remember!!! 

Voievodul nu putea fi pesedist, iar regele nicidecum liberal, ci doar un monarh pentru întreaga Ţară. 

Prin hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 1045 din 2018, s-a decis strămutarea statuii voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii în viitoarea Piaţă Emanuil Gojdu, iar pe 14 mai 2019, statuia a fost coborâtă de pe soclu spre a fi înlocuită cu Statuia Regelui Ferdinand I al României. 

La toamnă vom lua notă de înţelepciunea instanţei de judecată, iar la alegeri de procentajul celor ce sprijină pe aleşii care parcă premeditat preferă anihilarea vechilor repere imagologice, prin aruncarea lor, fără nicio logică, în colbul istoriei. 

Dar acolo ajung şi cei ce se cred aidoma...

... Celui ce a înviat cu moartea pre moarte călcând…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite