Nobel pentru un analist al prezentului

1976 Nobelul pentru Literatură i-a revenit unui scriitor american fascinat de condiţia intelectualului. Juriul Academiei Suedeze a apreciat că în opera lui Saul Bellow „înţelegerea umană„ se întâlneşte cu „analiza subtilă a culturii contemporane„.

Este singurul scriitor care a câştigat National Book Award de trei ori, fiind nominalizat de nu mai puţin de şase ori la această prestigioasă distincţie.

Mai citeşte şi:

Donald Trump consideră că lui Al Gore ar trebui să i se retragă Nobelul

Identitatea câştigătorului a jucat, desigur, un rol principal în literatura pe care a scris-o jumătate de secol. Saul Bellow era un scriitor american, de origine evreiască, născut în Canada, la Quebec, din părinţi care emigraseră din Sankt Petersburg. Când avea nouă ani, familia s-a mutat la Chicago, oraş de care nu s-a despărţit niciodată.

L-a atras spiritul puternic cosmopolit al metropoliei şi nu s-a sfiit să convieţuiască cu mafioţii omniprezenţi. În ciuda voinţei mamei, care dorea să facă din el un rabin, Saul Bellow nu s-a împăcat cu tradiţia religioasă înţeleasă rigid şi a ales să studieze antropologia şi sociologia, începându-şi studiile universitare la Chicago, dar lea- încheiat la Northwestern University.

Feţele libertăţii

A fost înrolat în marina comercială americană şi  în timpul războiului a scris „Omul şovăielnic", romanul de debut pe care l-a publicat în 1944, jurnalul unui tânăr care se confruntă cu o problemă de natură morală. Înţelegând că a fi liber, în vreme ce alţii sunt pe câmpul de luptă, este o stare culpabilă, protagonistul alege frontul.

Opt ani mai târziu, romanul „Aventurile lui Augie March" i-a adus consacrarea, scrierea bucurându-se de aprecierea criticilor şi a publicului larg deopotrivă. Formula inedită folosită în cel
de-al doilea roman şi personajul principal,un alt fel de Don Quijote,  care aspiră la libertate, ideal ce merită orice preţ, a contribuit decisiv la impunerea unei noi voci în literatura din America.

Intelectualul sub lupă

Până la câştigarea Premiului Nobel, scriitorul a mai publicat patru romane importante, liniile de forţă ale operei sale: „Trăieşte-ţi clipa" (1956), „Henderson, regele ploii" (1959), „Herzog" (1964) şi „Darul lui Humboldt" (1975).

În toate aceste scrieri se conturează un univers contemporan contradictoriu, în umbre şi lumini, în care evoluează personaje construite pe prototipul intelectualului. Tommy Wilhelm, eroul din „Trăieşte-ţi clipa", aflat la vârsta de mijloc, este înfăţişat prin prisma unei crize existenţiale de durată, mereu în căutarea valorilor în formă pură, una dintre ele fiind dragostea. 

„Henderson, regele ploii" are în prim-plan un milionar de aceeaşi vârstă, protagonistul unei călătorii exotice în inima Africii, în timpul căreia devine „regele ploii", rang înalt acordat de tribul wariri, căruia îi cade ostatic. Intelectualul care se confruntă cu dramele modernităţii, plutind în derivă în confuzia specifică secolului XX, este protagonistul din „Herzog", roman distins cu National Book Award şi cu Premiul literar internaţional acordat în Europa pentru cea mai bună carte străină a anului.

„Darul lui Humboldt", roman emblematic atât pentru stilul, cât şi pentru tematica literaturii lui Saul Bellow, i-a adus autorului şi Premiul Pulitzer, şi Nobelul. Potrivit criticilor, scriitorul i-a atribuit lui Humboldt, personajul principal, trăsăturile lui Delmore Schwartz, poet cunoscut în anii '30, întruchipare a răzvrătitului damnat, care nu poate cădea la pace cu o existenţă condiţionată de agresivitate şi absurd.

Instantanee din România

Faima scriitorului considerat prima voce puternică a unui emigrant în SUA, o conştiinţă inconfundabilă, care s-a aplecat asupra angoaselor şi valorilor din America postmodernă şi nu numai, a luat amploare după decernarea Nobelului. Saul Bellow a continuat să predea antropologie şi sociologie la universităţi americane. S-a distanţat de adepţii de stânga ai multiculturalismului, fapt care i-a atras critici numeroase şi, mai mult, gesturi de contestare a valorii literaturii sale.

La sfârşitul anilor '70 a făcut o călătorie la Bucureşti, unde a însoţit-o pe Alexandra Ionescu-Tulcea, care pe-atunci îi era soţie. În 1982 a văzut lumina tiparului romanul „Iarna decanului", în care predomină o atmosferă încordată şi în care suprinde, printre altele, imaginea României comuniste, simbolizată prin cozile din faţa magazinelor de produse alimentare şi de Securitatea omniprezentă.

În 2000 a publicat „Ravelstein", roman în care se recunosc în spatele unor personaje principale, susţin criticii, Allan Bloom (autorul arhicunoscutului studiu „Criza spiritului american") şi Mircea Eliade (modelul unui personaj cu idealuri fasciste), coleg cu Bellow la Chicago University.
Scriitorul s-a stins din viaţă în aprilie 2005, la Chicago.

Contestat de Nabokov

Unul dintre puţinii scriitori care au contestat valoarea scrierilor lui Saul Bellow a fost Vladimir Nabokov, celebrul prozator american. Acesta era de părere că Saul Bellow este de „o nefericită mediocritate".

"Romanul ne arată că fiecare fiinţă omenească are o diversitate de vieţi şi că existenţa unică este o iluzie."
Saul Bellow
scriitor

"Încalcă toate regulile. Saul Bellow e ca o forţă a naturii."
Martin Amis
scriitor

„Darul lui Humboldt" (fragment)

„Pierre Thaxter era nebun după Cultură. Era clasicist, învăţase greaca şi latina la călugări, franceza cu o guvernantă şi o studiase şi la colegiu. Învăţase singur araba şi studia texte esoterice, sperând să-i uimească pe toţi publicând în reviste de cultură din Finlanda sau Turcia. Se vedea asemeni unui Burton Arabul sau unui T.E. Lawrence. Uneori era un geniu de tipul Baronului Corvo, trăind sordid şi fără un ban în Veneţia şi scriind ceva ciudat şi pasionant, neobişnuit şi distins. Cânta Stravinski la pian şi ştia foarte multe despre baletul rus. În Matisse şi Monet era un fel de autoritate. Avea opinii despre zigurate şi Le Corbusier. Îţi putea spune şi adesea o făcea ce lucruri să cumperi şi de unde. Era pasionat de serviete şi umbrele. În Maroc erau plantaţii unde creşteau arbuşti buni pentru mânerele de umbrele. Şi pe lângă toate astea Thaxter se considera a fi tolstoian. Şi dacă-l încolţeai spunea că e un anarhist creştin pacifist şi-şi mărturisea convingerea în simplitatea şi puritatea iubirii. Aşa că, desigur, îl iubeam pe Thaxter. Puteam să nu-l iubesc? Şi, în afară de asta, febra care agita sărmana lui minte îl făcea să fie un redactor-şef ideal. Diversitatea intereselor, înţelegeţi, şi încâlceala culturală. Era un gazetar excelent. Asta o recunoaşte toată lumea. Lucrase la câteva reviste din cele mai bune. Dar fiecare din ele îl concediase. Avea nevoie de un director ingenios şi răbdător, care să-i dea sarcini care i se potriveau." (traducere de Radu Lupan)