Noaptea în care s-a auzit legendarul ordin: „Ostaşi, treceţi Prutul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al Doilea Război Mondial Colecţie Historia
Al Doilea Război Mondial Colecţie Historia

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostaşi, treceţi Prutul!“

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară, scrie Historia. 

După  preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a declarat fără echivoc:„Noi ne-am aşezat pe Axa Roma-Berlin. Mergem sută în sută şi cu cea mai mare cinste în această direcţie. Am pornit aşa, nu ne mai uităm la dreapta sau la stânga”.Nu şi-a ascuns intenţiile de a lupta chiar şi cu arma în mână pentru eliberarea acestor teritorii în cazul unui conflict (previzibil) dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Evenimentele s-au precipitat după aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940). Istoricii sunt în general de acord că Antonescu a avut cunoştinţă de intenţiile germane în ceea ce priveşte Uniunea Sovietică încă din decembrie 1940, cu alte cuvinte, la scurt timp după ce Adolf Hitler semnase, la 18 decembrie,   Directiva nr. 21 (ipoteza „Barbarossa”, planul de invazie a Rusiei în primăvara anului 1941), prin intermediul şefului Misiunii Militare Germane, generalul Erik Hansen. Până în primăvara anului 1941, factorii de decizie de la Berlin au fost convinşi de imposibilitatea folosirii armatei române pentru acţiuni ofensive de amploare, bazându-se în principal pe un raport amplu al generalului Arthur Hauffe, şeful statului major al Misiunii Militare Germane în România, transmis Înaltului Comandament al Armatei de uscat în februarie 1941, care considera că doar diviziile instruite de germani pot fi folosite în acţiuni ofensive de mică amploare.

În luna mai a anului 1941 a fost transferat în România comandamentul Armatei 11 germane (general Eugen von Schobert). La insistenţele generalului Antonescu de a fi înştiinţat de data declanşării operaţiunilor cu cel puţin două săptămâni înainte pentru a avea timpul necesar mobilizării, la 9 iunie, la Predeal, ministrul Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, i-a înmânat un petic de hârtie pe care scrisese:22 iunie.

Detaliile colaborării militare româno-germane au fost pe deplin aduse la cunoştinţa generalului Antonescu la 12 iunie, în cadrul întrevederii cu Hitler de la München şi la 18 iunie, prin scrisoarea trimisă de cancelarul german Conducătorului statului român. Două armate române (3 şi 4, având în compunere 23 de mari unităţi) împreună cu Armata 11 germană formau un grup de armate a cărui comandă era atribuită, din raţiuni politice evidente dar în mod formal, generalului Antonescu. Cunoscută sub denumirea de „Grupul de armate general Antonescu”, această structură se subordona Grupului de Armate „Sud”, comandate de feldmareşalul Gerd von Rundstedt.

Angajarea României în război, la 22 iunie 1941, a vizat refacerea integrităţii teritoriale pe frontiera de est, iar motivele participării româneşti la război nu au coincis de fel cu cele germane.

Citiţi aici despre operaţiunile militare de pe Frontul de Est.

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite