Nigel Kennedy în concert la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violonistul Nigel Kennedy va susţine, pe 31 martie, un concert pe scena Teatrului Naţional din Cluj, cu compoziţii proprii, dar şi cu celebre prelucrări după piese rock, artistul cerând ca durata concertului să nu fie limitată.

Nigel Kennedy, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai momentului, va fi prezent, sâmbătă, în premieră la Cluj-Napoca, pe scena Teatrului Naţional, unde va concerta alături de polonezii Piotr Wylezol, Adam Kowalewski, Krzysztof Dziedzic şi Tomasz Grzegorski.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Diesel Events, organizatorul evenimentului, programul, extrem de variat şi va cuprinde atât compoziţii proprii, cât şi prelucrări celebre după piese rock ale lui Jimi Hendrix sau Purple Haze. Concertul va fi preluat integral de TVR.

„Uşile se vor deschide la ora 19.00, iar concertul va începe la ora 20.00 şi se va termina... nu se ştie când, dar nu mai devreme de 22.30. Nigel Kennedy a cerut prin contract ca durata concertului să nu fie limitată în timp. Au fost concerte în care artistul, simţindu-se foarte bine, şi-a întins spectacolul chiar şi la trei-patru ore. Tocmai de aceea, va exista şi o pauză de 20 de minute", se arată în comunicat.

Muzicianul a declarat că este bucuros să se reîntâlnească acum cu publicul din România, dată fiind pasiunea lui recunoscută pentru muzica lui George Enescu.

„Este o mare onoare să vin aici din nou, pentru că aici e ţara lui Enescu, fostul profesor al lui Yehudi Menuhin, cel care, ulterior, a devenit profesorul meu - deci, simt că am o legătură directă cu George Enescu. Yehudi Menuhin mi-a insuflat ideea că vioara trebuie să fie parte din tine şi aşa o şi ţii - este între cap şi inimă", a spus Kennedy, citat în comunicat.

De la o vârstă fragedă, Kennedy a fost protejatul lui Yehudi Menuhin şi a studiat la şcoala acestuia. După moartea lui Menuhin, s-a aflat că acesta a finanţat personal educaţia lui Kennedy. În septembrie 2002, Nigel Kennedy a fost numit director artistic al Orchestrei Poloneze de Cameră, funcţie care a fost deţinută şi de Lordul Menuhin.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite