Termenul moschee se pare că a pătruns în spaţiul românesc pe filieră franceză de la termenul “mosquee”, acesta la rândul său provenind din spaniolul “mezquito” reprezintă o versiune a termenului arab “masgid” locul destinat închinării.[2]

Modelul clădirii se pare că a fost reprezentat de locul unde erau efectuate primele rugăciuni, curtea Profetului din Medina acoperită la o extremitate cu crengi de palmier. Este vorba despre o curte „sahn” cu galerii pe margine în al cărei capăt găsim sala de rugăciune. Moscheea nu exista practic în timpul profetului,  doar acest spaţiu amenajat pentru comunitatea credincioşilor unde ei se strângeau să se roage şi să discute problemele curente.

De notat că iniţial în oraşul islamic, moscheea principală se găsea întodeauna amplasată la vedere, ea fiind un monument indispensabil al vieţii religioase precum şi intelectuale.   Funcţiile moscheei nu ţineau aşadar exclusiv de spaţiul sacru, acest spaţiu fiind destinat şi unor activităţi cotidiene precum alegerea reprezentanţilor, învăţământ, colectarea taxelor sau alte aspecte ale vieţii politice şi sociale.[3]

Sculpturile au fost interzise în moschee, frumuseţea acestor lăcaşe de multe ori de dimensiuni impresionante provine din arhitectură, din materialele de construcţie şi mai ales din iluminare. Una dintre cele mai mari interdicţii ale islamului fiind aceea de a nu „îţi face chip cioplit” explică raritatea  figurilor antropomorfe în arta islamică. Un caz şi mai rar este reprezentat de prezenţa imaginii profetului, de cele mai multe ori trăsăturile faciale ale profetului Mahomed din primele secole ale islamului fiind ulterior şterse. În schimb, unul din elementele specifice artei islamice îl reprezintă pictura vegetală, punând adeseori accentul pe detalii.

Personalul moscheei este reprezentat de: cadiu- predicatorul având şi funcţia de judecător al comunităţii, imam- conducătorul rugăciunii colective într-o moschee,  şi muezin- cel care anunţă din minaret ora rugăciunii, aceştia trei neavând nimic sacerdotal. Ei nu pot fi nicidecum asemuiţi preoţilor creştini, sunt doar simpli funcţionari ai comunităţii plătiţi din „fundaţii pioase” şi din contribuţia credincioşilor.[4]

Cu toate că, arta islamică a suferit numeroase influenţe în funcţie de regiune, părţile componente ale unei moschei au rămas în principal aceleaşi şi anume:

            Bayd Al Salat - Sanctuarul reprezintă o sală interioară de formă rectangulară, în care are loc              oficierea rugăciunii spre Mecca indicată printr-un Mihrab, o nişă într-un perete ce poartă la rândul său numele de Qibla

Sahn – reprezintă curtea  interioară deschisă în care se oficiază abluţiunea (spălarea anumitor părţi ale corpului cum ar fi palmele şi picioarele în scopul purificării rituale) înainte de rugăciune.

Manarah - trebuie precizat aici că termenul de “minaret” este o versiune europenizată, cuvântul manarah  provenind din verbul arab “a lumina” desemnând locul de unde  sunt chemaţi credincioşii la rugăciune.[5] Reprezentat printr-un turn în vârful căruia regăseam adeseori o platformă de unde muezinul chema credincioşii la rugăciune. În zilele noastre vocea umană a fost înlocuită din ce în ce mai mult de difuzoare. Formulele adresate credincioşilor sunt: “Dumnezeu este Mare. Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu. Mahomed este trimisul său. Veniţi la rugăciune. Veniţi la fericire” formulele sunt repetate adeseori de două ori.

Minbar – termenul reprezintă adeseori un amvon cu trepte, pe care stă cadiul.

Masqura – incinta cu grilaj de lemn destinată suveranilor

Dikka- platforma celui care amplifică predica aşezată adeseori pe axa Qiblei aproximativ la mijlocul moscheei.[6]

 Dacă forma sanctuarului a rămas în principal aceeaşi, putem vorbi însă de o ierarhizare a moscheelor islamice, astfel există 3 sanctuare principale pan islamice: - Moscheea din Mecca,  Moscheea din Medina şi Domul stâncii de la Ierusalim.[7] Voi încerca în cele ce urmeză să le caracterizez pe primele două.

            Cea mai reprezentativă moschee pentru lumea musulmană este fără îndoială cea din Mecca, aici se află Kaaba, un mare cub de piatră puţin înclinat, în care se află încrustată Piatra Neagră, o bucată de granit de 1,50 metri înălţime, acoperită cu o husă de bumbac şi mătase verde, având pe ea o panglică lată neagră pe care sunt brodate versete din Coran. Credinciosul ajuns la Mecca se duce întâi la moschee, apoi la Kaaba, unde atinge cu mâna Piatra Neagră şi înconjoară de şapte ori Kaaba, efectuează o rugăciune, urmează un tur între înălţimile As Safa şi Al-Marwa.  În cadrul pelerinajului credincioşii au un ritual de lapidare la Mina unde se aruncă cu pietre într-o stâncă ce îl simbolizează pe Satana.

            Un alt spaţiu important este reprezentat de moscheea de la Medina, fondată de Profetul Muhammad, în 622, în 707 sub califul Al-Walid I, moschea este decorată cu o serie de mozaicuri din sticlă şi aur. Moscheea a fost redecorată în decursul existenţei ei de dinastiile abbasidă, mamelucă şi otomană. Recent a fost restaurată de către regele Fadih al Arabiei Saudite- Ea are 5 minarete şi un mare dom. Mai târziu ea a devenit un prototip al clăririlor islamice. Moscheea adăposteşte şi mormântul lui Mahomed, după Mecca este considerată un al doilea loc sfânt al islamului.

            Despre cel de-al treilea sanctuar pan islamic de importanţă deosebită, cât şi despre formele specifice pe care le-a avut arhitectura islamică în funcţie de zonele de răspândire ale acestei religii veţi citi într-un număr ulterior.

 

Note:


[1] Markus Hattstein- Islam art architecture Ed. Colone Konemann, 2000 p. 40

[2] Arh. Abdulah Y Tahib-Arhitectura islamică, formă şi funcţiune p.44

[3] Markus Hattstein- Op.cit.

[4] Nadia Anghelescu- Introducere în Islam, Ed. Enciclopedică, Bucureşti 1993, p. 54

[5] Arh. Abdulah Y Tahib, Op. Cit p. 49

[6] Arh. Abdulah Y Tahib, Op. Cit p. 51

[7]  Markus Hattstein, op. Cit p. 31