Mommsen, istoricul premiat cu Nobel

Al doilea premiu pentru literatură, în 1902, nu este acordat unui scriitor. La 10 decembrie 1902, Academia Suedeză îl alege pe istoricul german Theodor Mommsen, pentru Nobelul literar, datorită vastei sale opere şi lucrării „Istoria Romei”.

Profesor universitar, istoric, arheolog, jurist, jurnalist, om politic, Christian Matthias Theodor Mommsen s-a născut la 30 noiembrie 1817, la Garding. A murit, pe 1 noiembrie 1903, la mai puţin de un an după decernarea premiului Nobel.

Până în 2007, a fost decanul de vârstă al premiaţilor, poziţie din care l-a „detronat” scriitoarea engleză Doris Lessing. Considerat cel mai mare clasicist al secolului al XIX-lea, Mommsen este încă important pentru studiile sale istorice privind Republica Romană şi pentru cele de drept roman. Acestea din urmă au avut un impact considerabil asupra Codului Civil german.

A studiat întâi acasă, apoi la gimnaziul Altona. În 1837, a primit diploma de Doctor în Drept Roman şi s-a angajat la Universitatea Kiel din Holstein. O bursă daneză îi dă posibilitatea să călătorească în Franţa şi Italia, unde studiază inscripţiile romane.

După Revoluţia din 1848, când i-a susţinut pe monarhişti, a devenit profesor de Drept la Universitatea din Leipzig, de unde a demisionat, în 1851, din cauza poziţiei sale politice, plecând la Universitatea din Zürich.

Revine, după şapte ani la Berlin, ca membru al Academiei de Ştiinţe şi profesor de istorie romană la universitatea berlineză. În 1854, la vârsta de 41 de ani, se căsătoreşte cu Marie Reimer. Au avut 16 copii, dintre care trei intră în istoria culturii germane. Fiica sa, Marie, s-a căsătorit cu un reputat clasicist, Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf. Un fiu, Ernst, devine cumnatul cunoscutului sociolog Max Weber, iar un altul, Theodor Ernst Mommsen, este un istoric cunoscut.

A fost pionierul epigrafiei

Theodor Mommsen a publicat peste 1.500 de lucrări care stau la baza studiului sistematic al Romei. Pionier al epigrafiei, a descifrat un număr imens de inscripţii de pe obiectele arheologice. Opera cea mai importantă  este „Istoria Romei”, apărută în trei volume între 1854 şi 1856, care se opreşte la sfârşitul republicii şi la legile date de Caesar.

Pe lângă studiile privind Cronologia Romană până la Caesar, Legea constituţională romană şi cea penală, diversele monumente sau ediţia critică la „Originea şi actele Goţilor” de Jordanes, notele pentru prelegerile sale din 1863 - 1886 despre imperiul roman au fost publicate, în 1992, ca un al cincilea volum la „Istoria Romei”.

Volumul IV n-a apărut niciodată. O altă lucrare monumentală, apărută în timpul vieţii sale, este Corpus Inscriptionum Latinarum, în 16 volume. Se adaugă colecţiile de Drept Roman, activitatea sa de editor al textelor Părinţilor Bisericii, al „Monumeta Germaniae Historica” sau al „Frontierelor Romane”.

Istoricul nu putea lipsi din viaţa politică a vremii sale. Era interesat de problemele naţionale, de politicile educative şi academice. În două rânduri (1863 – 1866 şi 1873 – 1879) face parte din Prussian House of Representatives, este delegat în Reichstag al Partidului Progresist German, al cărui cofondator era,  şi, mai târziu, al Partidului Naţional Liberal.

Pamflet împotriva antisemitismului

Este un militant activ al ideii naţionale. Se delimitează categoric de politicile sociale ale lui Otto von Bismarck în 1881. Cu numai doi ani înainte, în 1879, scrisese un pamflet foarte dur la adresa colegului său Heinrich von Treitschke, promotorul antisemitismului berlinez. Mommsen imagina o soluţie a antisemitismului prin asimilarea culturală voluntară a evreilor, aşa cum se întâmplase cu alte etnii din statul prusac. De altfel, „Istoria Romei” a fost criticată de mulţi contemporani pentru stilul aproape „jurnalistic” şi pentru paralele făcute de istoric între vechea Romă şi timpul său.

Inspiraţi de Mommsen

Mommsen a influenţat o serie de autori din întreaga lume, printre care Mark Twain şi Heiner Muller. Renumele lui depăşea graniţele Germaniei, iar în ţară era adulat atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de studenţi.

Bernard Shaw declara că s-a inspirat în piesa „Caesar şi Cleopatra”, care a avut premiera pe Broadway în 1905, din interpretarea pe care istoricul a dat-o ultimului prim consul al Republicii Romane, Julius Caesar.

Opera lui Mommsen se situează în istoria gândirii istorice moderne, pe care o considerăm de câteva decenii drept istorism
Lother Wickert,
istoric

Bărbatul scund, cu părul lung şi figura amintind de Emerson, a părut întotdeauna numai un mit, un spectru care umbreşte lumea. Dar atunci era acolo, cărând lumea romană şi pe toţi Cezarii pe figura sa primitoare şi făcând-o la fel de uşor cum bolta cerească poartă Calea Lactee şi constelaţiile
Mark Twain,
 scriitor

Istoria Romei

“Niciun alt conducător al partidului popular, înainte şi după Cinna, n-a dispus aproape nestânjenit, timp atât de îndelungat, în Italia cât şi în cea mai mare parte a provinciilor, de o asemenea putere absolută; şi nu poate fi citat nimeni a cărui stăpânire să fi fost atât de insignifiantă şi atât de lipsită de sens...

Acest Cinna nu fusese purtat de propria-i voinţă spre culmi, ci de întâmplare; este oare de mirare că el rămăsese acolo unde-l purtase fluxul furtunos al revoluţiei până în clipa în care talazurile unui nou flux l-au luat cu ele? Aceeaşi sinteză rezultată din plenitudinea puterii externe, impotenţă completă şi lipsă de capacitate a celor ce deţineau forţa a demonstrat conducerea militară a regimului revoluţionar faţă de oligarhia de care depindea, totuşi, existenţa ei ...

Mommsen în Mica Romă

ll Interesat de frontierele Imperiului Roman şi de descoperirile arheologice care le atestă, viitorul premiat Nobel a ajuns în 1857 la Blaj pentru a-l cunoaşte pe filologul Timotei Cipariu.

Cunoscut în Europa acelei vremi pentru ideile sale latiniste şi pentru interesul privind vechimea poporului român, Timotei Cipariu l-a găzduit pe savantul german, care a fost impresionat de biblioteca cu tipărituri şi manuscrise de valoare scrise în latină, greacă, ebraică, persană, arabă, turcă, spaniolă şi siriană a eruditului român. Era, la vremea aceea, cea mai mare bibliotecă particulară din Transilvania.

Discuţiile dintre cei doi oameni de cultură s-au axat pe traducerea şi pe interpretarea unor inscripţii şi diplome, mai ales a tablelor cerate romane din Alburnus Maior (Roşia Montana de astăzi). 

Cu prilejul vizitei, Timotei Cipariu i-a împrumutat lui Mommsen o tablă cerată, din a cărei analiză românul dedusese existenţa “latinei vulgata” (latina populară) în Dacia. Mommsen a descifrat şi a publicat primul, în Corpus Inscriptionum Latinarum, tablele cerate de la Roşia Montană, datând din timpul împăraţilor Antoniu Piu şi Marc Aurelius. A uitat însă, după câte se pare, să returneze tăbliţa lui Timotei Cipariu şi, în mod sigur, n-a menţionat sursa în publicaţia sa din 1873.

Paradoxul celui de-al doilea Nobel pentru Literatură

Câştigătorul din 1902, Theodor Mommsen a fost recomandat Academiei Suedeze de cei 18 membri ai Academiei Regale prusace de Ştiinţă.

Conştient de paradoxul unei asemenea alegeri dintr-o listă ce cuprindea nume de prim ordin ale literaturii vremii, C.D. af Wirsen, secretarul permanent al Academiei Suedeze, anunţă numele laureatului şi îşi motivează alegerea: “...cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în consideraţie mai cu seamă monumentala sa «Istorie a Romei»”.

Simte apoi nevoia să justifice decizia printr-o explicare a statutului: “Al doilea paragraf al statutului Nobelului hotărăşte că «Literatura» ar trebui să nu cuprindă numai les belles-lettres, ci şi alte scrieri care, prin formă sau conţinut, au o valoare literară”.

În 1902, lumea literelor număra o seamă de mari scriitori. Unul dintre ei, chiar din Scandinavia. Henrik Ibsen era considerat de contemporani cel mai mare dramaturg după Shakespeare. Se impuseseră deja Dostoievski, Zola, Mark Twain. E drept, niciunul dintre ei nu îndeplinea, după părerea juriului, criteriul de bază, acela de a scrie conform unui ideal uman declarat.

Cum de n-au câştigat?

A. P. Cehov (1860 – 1904), Rusia

Emile Verhaeren (1855 – 1916), Belgia

Henry James (1843 – 1916), SUA

August Strindberg (1849 – 1912), Suedia

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările