Acest „veritabil” salt de calitate nu ar fi fost posibil fără aportul nociv al unei părţi a intelectualiăţii, care, din prea mult avânt meliorist, din prea multă încredere în zeul Progres, a formulat idei, teorii şi sisteme îmbibate de prea mult utopism experimental şi de prea puţin realism experienţial. Se căuta o schimbare de dinamică a societăţii pentru a scuti pe om de toate nedreptăţile imaginabile istoric. Se credea că erau posibile calcule şi inginerii livreşti, ce ar fi putut prevedea şi limita atavismele naturii umane, iar, în cele din urmă, ar fi adus pacea şi prosperitatea mult visate de oameni.

Cu alte cuvinte, ideologiile promiteau raiul pe pământ, atât pentru cei care şi-l doreau, cât şi pentru cei care nu şi-l doreau. Doar că raiul pe pământ era şi este imposibil, şi, oricum, ideologii livrau o singură versiune a raiului pe pământ, în funcţie de ideologia pe care o promovau, fie că-ţi plăcea sau nu. Atunci când realitatea infirma ideologia, noii profeţi trebuiau să schimbe faptele sau interpretarea faptelor, pentru a fi mulate ideologic. Altfel spus, dacă vreun aspect al sferei umane contrazicea ideologia, îl cenzurau dându-i interpretarea care se dorea pentru a valida naraţiunea ideologică.

Şi ce este moldovenismul dacă nu un experiment ideologic, o naraţiune menită să înlocuiască realitatea printr-un construct cu finalităţi politice. Şi cine ar avea de câştigat de pe urma acestui expozeu ideologic? Urmaşii sau nostalgicii politicii sovietice... Căci, trebuie precizat, teoria conform căreia ar exista o naţiune moldovenească diferită de naţiunea română, şi, inerent, o limbă moldovenească diferită de limba română, adică teoria moldovenismului, a fost ridicată la rang de politică de stat de către Uniunea Sovietică, pentru a destabiliza graniţa de est a României interbelice. Deşi exista încă din secolul al XIX-lea, când Rusia ţaristă a anexat Basarabia (1812), moldovenismul a fost regândit pe fondul înfiinţării entităţii administrative ce a purtat denumirea de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.). Aceasta a fiinţat între 1924 şi 1940 în cadrul Ucrainei Sovietice, iar scopul R.A.S.S.M. reiese clar dintr-un memoriu din 1924:

„Republica Moldovenească (Transnistreană) va putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic, pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Karelă faţă de Finlanda. Ea va focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi va crea pretexte evidente pentru pretenţiile alipirii Basarabiei la Republica Moldovenească. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului va servi URSS drept breşă strategică faţă de Balcani prin Dobrogea şi faţă de Europa Centrală prin Bucovina şi Galiţia, pe care URSS le va putea folosi drept cap de pod în scopuri politice şi militare”. (Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile moldovenismului, Editura CIVITAS, Chişinău, 2009, p. 93).

R.A.S.S.M. a fost desfiinţată în 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia şi a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), în a cărei componenţă au fost incluse partea vestică a fostei R.A.S.S.M. şi o mare parte din Basarabia recent anexată.

Moldovenismul a fost folosit pentru a şterge identitatea vorbitorilor de limba română din nou înfiinţata R.S.S.M., dar şi pentru a destabiliza graniţa de est a României, care, după al Doilea Război Mondial, se muta pe Prut.

Revenind în zilele noastre, moldovenismul este încă funcţional în Republica Moldova, unde mulţi vorbitori de limba română sunt ferm convinşi că limba moldovenească şi cea română sunt două limbi diferite, iar naţiunea moldovenească este altceva decât cea română, ba mai mult, victimă istorică a naţiunii române. Aceeaşi teorie ideologică este folosită şi în Ucraina, unde autorităţile jonglează cu limba moldovenească şi cea română în funcţie de interesele politice ale Ucrainei.

Deseori moldovenismul ajunge la urechile cetăţenilor României în urma discursului unora dintre politicienii Republicii Moldova sau al unora dintre cei ai Rusiei, care aprind torţa ideologică ameninţând cu Moldova Mare, atentând astfel la suveranitatea României.

Din păcate, farsele jucate de imaginarul colectiv al unora dintre românii moldoveni vin ca o mănuşă pentru moldovenism. Este vorba de cei care consideră că românii moldoveni au fost fentaţi la 1859 de românii valahi şi că, din acel an şi până în zilele noastre, situaţia s-a prelungit nepermis de mult, cu efecte dezastruoase pentru regiunea istorică a Moldovei din componenţa României. De la o imagine predispusă la resentimente şi până moldovenism nu sunt decât câţiva paşi, astfel că moldoveniştii de profesie nu aşteaptă decât prilejul pentru a destabiliza graniţa de est a României, şi de ce nu, chiar pentru a destructura teritorial România.

Că obiceiurile şi graiurile sunt diferite între cele trei mari regiuni istorice ale României, este un fapt de netăgăduit; că există decalaje economice care stârnesc griji şi aprind spirite regionale, de asemenea. Însă, nici una dintre aceste evidenţe nu poate constitui decât, cel mult, prilej pentru a reforma administraţia României şi pentru a gândi echitabil strategia de dezvoltare a ţării. În nici într-un caz nu pot reprezenta pretexte pentru a se încrede într-un experiment ideologic precum moldovenismul. Deci, moldovean da, moldovenist nu!

*O listă de texte istorice dinainte de 1859, despre faptul că aceeaşi limbă era vorbită de românii moldoveni, de cei valahi şi de cei ardeleni, aici: Tipărituri Vechi.