Moartea lui Mihail Sebastian

Într-o zi oarecare din 1945, tânărul scriitor îşi pierde viaţa într-un accident mortal. Marţi, 29 mai 1945,  pe la ora 14.00, scriitorul, gazetarul şi profesorul Mihail Sebastian, în vârstă de 38 de ani, se duce spre Universitatea Liberă Democratică din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este ziua în care urmează să susţină o prelegere despre Balzac, primul său curs de literatură universală. La ora 15.00, traversează staţia de tramvai de la Biserica Sfântul Nicolae şi este accidentat de un camion, pe Bulevardul Regina Maria. Un sfert de oră mai târziu, încetează din viaţă. A doua zi are loc înmormântarea, la Cimitirul Evreiesc Filantropia, unde vin nenumăraţi intelectuali. Dintre ei nu lipsesc Camil Petrescu, Geo Bogza, Perpessicius, Petru Comarnescu, Al. Philippide, Cella Serghi, Ion Biberi, Anton Bibescu.

Intelectual, evreu, român şi francofil

Portretul celui care s-a născut Iosef Hechter, fiu al unei familii de evrei din Brăila, şi a devenit mai târziu Mihail Sebastian, se conturează la întâlnirea dintre evreitatea şi românitatea sa, pe care a reuşit să le armonizeze. În „După două mii de ani", carte esenţială pentru destinul său şi pentru cultura română, scria astfel: „Mi se pare mai urgent şi mai eficace să realizez în viaţa mea individuală acordul valorilor iudaice şi al valorilor româneşti, din care această viaţă este făcută, decât să obţin sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre şi de a iubi acest ţinut." 

Această aspiraţie a fost permanentă, de la debutul din 1926, în cotidianul „Politica", şi până la „Insula", piesa de teatru scrisă în 1944, cu un an înainte de a muri. Activitatea sa de gazetar la „Cuvântul", „Rampa", „Revista Fundaţiilor Regale" sau „Viaţa românească", de până în 1940, arată un intelectual al nuanţelor, preocupat de modernitate, care vrea să înţeleagă lumea în care trăieşte.

Înainte de întâlnirea decisivă cu Nae Ionescu la „Cuvântul", în 1927, Mihail Sebastian publicase articole împotriva fascismului şi a războiului. Interesul pentru modernitate l-a apropiat de grupul „Forum", din care făceau parte Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu sau Paul Sterian. Dar înainte de a pleca la Paris, cu o bursă de doctorat în Drept, tânărul iubitor al culturii franceze se distanţează de misticismul colegilor de generaţie.

„Huligan" şi scriitor

Primul moment marcant al carierei de scriitor este romanul „După două mii de ani", de fapt o confesiune tulburătoare  despre ce înseamnă a fi evreu, publicat după asasinarea lui I. Gh. Duca, după suspendarea revistei  „Cuvântul", care o cotise spre extrema dreaptă şi după arestarea unor legionari din grupul „Criterion". Numai că prefaţa lui Nae Ionescu, iniţiatorul său în filosofie, era o încercare de a justifica teologic antisemitismul.

Însingurarea  lui Mihail Sebastian ia proporţii: este renegat de evrei, pentru că doreşte armonizarea cu valorile româneşti, şi vânat de antisemiţi. Mărturia acestei condiţii se află în volumul  „Cum am devenit huligan". Sunt ani grei pentru intelectualul care nici nu se retrage total din viaţa publică, dar nici nu militează pentru vreo ideologie. 

Spiritul lui critic analizează şi lumea exterioară, şi pe cea interioară. Evadează prin şi în muzica lui Beethoven şi în literatura lui Proust. Romanul „Accidentul", recompus după ce a rămas fără manuscris în trenul spre  Geneva, sau „Oraşul cu salcâmi", precum şi piesele de teatru „Steaua fără nume" şi „Jocul de-a vacanţa" o dovedesc.

Mihail Sebastian a avut curajul să pledeze în instanţă pentru Geo Bogza, acuzat de imoralitate pentru „Poemul invectivă", sau să-i sprijine prin articole pe Eliade, Arghezi, Aderca, toţi acuzaţi de... pornografie. Dar solidaritatea nu i-a fost întoarsă... Sunt anii de dinaintea intrării în grupul ilegal de stânga al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, când evreilor le este interzis să practice profesiunea de ziarist sau să călătorească. Suferinţa palpită în jurnalul din 1935-1944, publicat abia în 1995. Acolo se dezvăluie intelectualul neliniştit, scriitorul care iubeşte literatura franceză, melomanul, îndrăgostitul fără leac de actriţa Leni Caler, actriţă evreică, faimoasă în epocă.

Mărturie esenţială

După ce a fost publicat, abia în anul 1995, iar apoi tradus în limba engleză, „Jurnalul" lui Mihail Sebastian , document vital pentru cultura română, a avut un ecou remarcabil în străinătate. Au existat critici care au comparat această mărturie de mare intensitate din 1935-1944 cu jurnalul Annei Frank.

"Întâmplarea a jucat un rol covârşitor în viaţa lui Mihail Sebastian, şi aceasta nu-i o întâmplare."
Ion Călugăru
scriitor

Maestru şi discipol?

Filosof, mentor al generaţiei de intelectuali interbelici şi lider al mişcării de extremă dreaptă, Nae Ionescu a fost iniţiatorul lui Mihail Sebastian în filosofie. Însă „maestrul iubit" l-a renegat, când tânărul scriitor a publicat „După două mii de ani". Iată un fragment din prefaţa cărţii: „Suferi pentru că eşti evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; şi nu ai putea scăpa de suferinţă decât încetând a fi evreu.

Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârşitul veacului. (...) Mesia a venit, Iosef Hechter - şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut - pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi... Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?"


citeste totul despre: