Memoria în stradă

Ieri a fost vernisată expoziţia „Drumuri spre 1989. Europa Centrală şi de Est 1939-1989“. Organizată de reţeaua europeană Memorie şi Solidaritate, în colaborare cu Ministerul Culturii român, expoziţia este amplasată în Piaţa Universităţii, lângă statui.

Reţeaua europeană a fost înfiinţată în 2005 de miniştrii culturii din patru ţări – Germania, Polonia, Ungaria şi Slovacia –, România aderând la ea anul trecut. Secretariatul reţelei se află la Varşovia. O structură similară, din care face parte şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), este Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene cu sediul la Praga. Platforma s-a implicat în demersurile care au precedat Declaraţia de la Tallinn privind înfiinţarea unui Tribunal Penal Internaţional de Condamnare a Crimelor Comunismului.

Acum, revenind la expoziţie, aceasta a mai trecut până acum prin capitale europene precum Bruxelles, Berlin, Budapesta şi Viena. Prezentarea datelor istorice este pe cât de succintă, pe atât de lămuritoare. De pildă, vizitatorul, mai ales cel fără informaţii clare privind dramaticul secol XX, află că anul 1939, al înţelegerii dintre Germania nazistă şi Rusia stalinistă, reprezintă momentul în care a început toamna popoarelor Europei şi a antrenat unul dintre cele mai sângeroase războaie menţionate vreodată de istorie. În plus, 1939 este şi începutul punerii în practică a planului comunist.

Încetarea războiului va însemna pentru Stalin oportunitatea ideală pentru instaurarea dictaturii proletariatului în Europa de Est. Metoda a fost aplicată peste tot, alegerile postbelice fiind masiv falsificate – precum la noi, în noiembrie 1946 –, comuniştii ajungând la putere exclusiv prin forţă. Aceiaşi prin care se vor şi menţine timp de aproape cinci decenii, o perioadă marcată de oprimarea brutală a opozanţilor, de cenzurarea comunicării publice, de amplificarea unei propagande care dădea negrul drept alb şi de rescrierea masivă a reperelor istorice.

Acum, la peste două decenii şi jumătate de la căderea comunismului politic în majoritatea ţărilor Europei de Est, chestiunea memoriei se dovedeşte crucială. Măcar şi din simplul motiv că, în toiul lui Realpolitik, unii decidenţi sunt tentaţi să uite tragediile colective şi personale, călcând, simbolic, peste morminte şi gropi comune. Este limpede că memoria deranjează, dar la fel de evident este că fără ea am risca să repetăm tragedia de care nu ne desparte atât de mult timp. Iată de ce, memoria trebuie să iasă în stradă.