Masacrul de la „Fântâna albă”, într-un film de Lucia Hossu Longin la TVR

Cunoştinţele noastre lacunare de istorie ne joacă multe feste. Aşa se explică de ce privind filmul Luciei Hossu Longin, intitulat Fântâna albă am avut aproape unanim pe buze acelaşi cuvânt: incredibil! Deoarece, cu toate eforturile, atâtea câte s-au făcut în sfertul de veac care a trecut, de la revolutie, au rămas încă puţin cunoscute episoade din istoria modernă a României despre care comuniştii nu ne  dădeau voie să vorbim.

Ca şi Basarabia, Bucovina, a fost pentru multă vreme cuvânt tabu, ceea ce face ca acum să descoperim în trecutul acestor meleaguri această poveste sângeroasă (Domnul profesor Cioroianu, ne îndeamnă în emisiunea sa de la TVR să nu uităm că istoria e cea mai frumoasă poveste. Oare?! ) Plaiurile Bucovinei atât de legate de numele lui Eminescu, prin legendarul Cernăuţi, ne-au rămas iată, străine, în privinţa unor evenimente care i-au schimbat destinul în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când Nordul acestui ţinut mirific, poate partea cea mai frumoasă a zonei, a încetat  să mai aparţină României.

Din Mare aceasta devenea tot mai mică văduvită fiind de, poate, cele mai vechi şi neaoşe pământuri româneşti. Şi nu oricum se întâmpla asta, ci prin dictate şi invazii, cărora le-au căzut victimă şi locuitorii satelor Runca, Mahala, Crasna, Suceveni unde se află şi renumita Fântână albă despre care e vorba în film, cu amintirea atrocităţilor comise de ocupanţii bolşevici. Câteva sute de localnici au murit atunci, mitraliaţi în poiana  duioasă dintre dealuri mărşăluind vitejeste spre graniţa cu patria mamă. Cu batiste fluturând a pace, neînarmaţi, sătenii au sperat că soldaţii nu vor fi atât de cruzi.

S-au înşelat fiindcă mitralierele au duduiut disperat luându-le viaţa celor mai mulţi. Cei câţiva supravieţuitori  apar în acest film povestind prin ce-au trecut. Suferinţe inimaginabile, speranţe deşarte. Coşmarul a continuat şi după, fiindcă gropile comune au fost ascunse multă vreme de ochii lumii şi nimeni n-avea voie să vorbească despre tragedie. Au urmat deportările, pentru a îndepărta martorii. Un adevărat holocaust. Pentru singura vină de a se fi născut în acele locuri râvnite, românii bucovineni a trebuit să îndure această Golgotă, cum bine spunea autoarea. Naivi până în clipa din urmă, ei au sperat la înţelegere, şi s-au comportat eroic, pornind  într-un veritabil exod .E devărat că pe aici în vremea regelui Sobieţki , plăieşii lui Ştefan se luptaseră cu turcii. Cum vremea iataganelor trecuse greu îşi mai putea închipui cineva că-şi poate vedea capul pe tipsie. Pe tipsie nu, dar în gropi comune da. Noua stăpânire începea  sub auspiciile unui pact odios, radical şi sângeros,celebrul pact  Ribentrop- Molotov.

Filmul Luciei Hossu Longin, despre această represiune cumplită din timpul ocupaţiei Bucovinei, conţine trista revelaţie a unei istorii prea puţin cunoscută, ieri, ca şi azi. Românii de-acolo par şi azi, uitaţi, părăsiţi, rămaşi pe lume parcă să spună povestea lor amară şi într- atât de puţin pilduitoare. Fiindcă da, cu ce a modificat  mersul istoriei sacrificiul ţăranilor de la Fântâna albă?  

Impresionată ea însăşi de ceea ce a descoperit realizând filmul  autoarea îşi pune multe întrebări. E preocupată însă, mai ales de reconstituirea dramei sătenilor din acel sat Suceveni, petrecută  pe 1 aprilie 1941 pentru a putea restitui posterităţii acest documentar important. Ca un dar de suflet filmul duce în lume amintirea moşnenilor morţi, al căror nume e înscris pe troiţa din poiană şi le face această dreptate postumă cu multă şi emoţionantă credinţă. O documentaţie minuţioasă : înscrisuri, mărturii, fotografii, dar mai presus de toate impresiile personale ale Luciei Hossu Longin contribuie la crearea unei imagini complete,tulburătoare , zguduitoare.  

Glasul îi tremură, plânsul o îneacă transmiţând această stare la limită şi celor care-i privesc filmul. Dincolo de imagini e însă altă poveste. Povestea filmului, a greutăţilor prin care a trecut echipa înfruntând noroiul drumurilor desfundate, lipsurile de tot felul şi mai ales frica ce urcă parcă din oasele îngropate la rădăcina copacilor în codrii Bucovinei. E aici prezentă, parcă pe vecie. Oamenilor le e frică să vorbească, organele sunt vigilente, şi totul e sub control. Le-a trebuit mult curaj să -şi facă treaba celor câţiva membrii ai echipei de filmare rătăciţi prin aceste meleaguri neaşteptat  de străine. I-am sugerat Dnei Lucia Hossu Longin să adauge filmului despre masacrul de la Fântâna albă povestea complicată a realizării lui, aşa cum , partial ne-a spus-o în seara când la ICR a fost pentru prima oară proiectat. Acest proiect mai vechi al autoarei a devenit acum posibil datorită sprijinului primit de la Ministerul de Externe, prin secretarul de Stat Stejărel Olaru, al cărui nume a fost rostit cu respect. Pe drumul recuperării adevărului din istoria acestei ţări, TVR a mai făcut , iată, un pas îndeplinindu-şi astfel misiunea de post public. Pentru autoarea filmului au rămas însă şi multe semne de întrebare: Am o somaţie în suflet, acolo, în Bucovina, lucrurile nu sunt limpezi, spunea Lucia Hossu Longin, dând glas conştiinţei civice a jurnalistului de excepţie care este.