Martori

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a început de mai mulţi ani acţiuni de căutare, identificare şi prelevare arheologică în locurile unde s-au petrecut omoruri motivate politic.

O asemenea muncă, deloc simplă dacă ţinem seamă de contextul tulbure al deceniilor comunismului şi de amintirea estompată a celor de azi, este de patru ori motivată. Întâi de toate, cum nu obosesc să aduc aminte, trebuie să ne asumăm trecutul recent. Siluită, falsificată şi incomplet documentată, istoria epocii de care ne desparte, iată, deja un sfert de veac este şi a celor care, cunoscuţi şi necunoscuţi, au murit pentru vina de a se fi născut când şi unde nu trebuia. Pentru a nu transforma jertfa lor într-un cinic „ghinion“, suntem obligaţi la cunoaştere.

În continuare, reconstituirea unor asemenea destine are menirea de a depăşi etapa luării la cunoştinţă. Antropologic, resturile materiale, de la osemenite la mici obiecte de uz zilnic, ale celor ucişi pentru idei şi valori contrazic fundamental tendinţa de a vedea în comunism un „capitol“, o „idee“ sau „încercare“, un „experiment“, fie şi eşuat. Scurtcircuitarea mecanismului psihologic de refuz – „prea frumos ca să fie adevărat!“ are pandantul „prea îngrozitor ca să fie adevărat!“ – reclamă confruntarea nemijlocită cu artefactul, cu ceea ce nu mai poate fi ignorat şi negat.

Apoi, efortul de a merge pe căile rezistenţei personale întregeşte ceea ce ştim despre regimul carceral, despre lagărele de muncă forţată şi despre miile de decese suspecte în rândurile deţinuţilor politici. Nu doar memorialele consacrate sau care urmează să fie scoase în evidenţă în perioada următoare – de la Sighet la Aiud şi de la Jilava la Râmnicu Sărat, dar şi de la Gherla şi Poarta Albă –, ci inclusiv locurile biografice punctuale ne ajută să vizualizăm harta reală a suferinţei din România comunistă, să percepem dimensiunile unui regim criminal la propriu.

În fine, aducerea la lumină, la propriu şi la figurat, a celor ucişi reprezintă o minimă, dar nu mai puţin necesară, reparaţie. 

Spirituală: sunt aduşi alături de familiile lor, cu slujbă religioasă, aşa cum îşi doreşte orice creştin. 

Morală: le este recunoscut sacrificiul, în ciuda sau tocmai datorită aparentei sale „gratuităţi“. 

Istorică: din năluci ale istoriei, despre care se vorbea în şoaptă sau aluziv, devin martori ai acesteia. 

Politică: indiferent de culoarea guvernării, sunt onoraţi aşa cum merită şi pot servi drept îndemn la luarea în serios şi până la capăt a libertăţii.