Martor la „puciul de la berărie“ dat de Adolf Hitler în 1923. „Dacă până mâine nu sunt victorios, voi fi un om mort“

Pe 8 noiembrie 1923, Adolf Hitler se afla încă la începutul ofensivei pentru capturarea puterii în Germania. Deşi partidul nazist a ajuns la guvernare manipulând pârghiile democraţiei, la început, Hitler şi adepţii lui au recurs la o lovitură de stat în München, iar acest eveniment a rămas în istorie sub numele de „Puciul de la berărie“.

Tentativa de puci a eşuat, iar Adolf Hitler a ajuns la închisoare, dar din acel moment, notorietatea sa a crescut exponenţial, punându-se bazele viitoarei ascensiuni spre putere a NSDAP. În perioada în care a stat închis, liderul nazist a scris „Mein Kampf“, carte unde şi-a expus viziunea fundamentală asupra lumii, întreaga concepţie filosofico-politică şi planurile de cucerire a Europei.

În toamna lui 1923, Republica de la Weimar, înfiinţată la sfârşitul Primului Război Mondial, era în haos. Găşti din toate facţiunile politice ale vremii – comunişti, socialişti, nazişti etc. – se luptau pur şi simplu în public, fizic, uitaseră de importanţa tribunelor şi a jocurilor democratice. Violenţele de stradă faceau acum legea: impuneau agendele politice şi reduceau la tăcere opoziţia. Nu era cu nimic ieşită din comun asasinarea vreunui lider politic devenit indezirabil, ba dimpotivă.

Economia germană era la pământ. Din cauza inflaţiei necontrolate, marca germană care intra în buzunarul muncitorului neamţ nu mai valora aproape nimic. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, doar puţin peste 4 mărci echivalau cu un dolar american, pe când la începutul lui 1923, rata de schimb ajunsese la 18.000 de mărci la dolar, în iulie 1923, la 350.000 de mărci la dolar, iar în septembrie, la uimitoarea cifră de o sută de milioane de mărci la dolar.

Un puci după modelul Mussolini

Această debandadă generalizată l-a inspirat pe Afolf Hitler să încerce să preia frâiele puterii de la München, să primească sprijinul populaţiei şi să înlăture guvernul printr-un marş asupra Berlinului. Cu un an în urmă, acelaşi lucru fusese făcut de Mussolini în Italia. După marşul asupra Romei, el ieşise triumfător, aşa că Hitler avea motive să fie încrezător în reuşita planului său.

În seara zilei de 8 noiembrie 1923, liderii guvernului bavarez organizau un miting într-o berărie din München, cu un public de vreo 3.000 de oameni. Hitler a dat buzna în berărie, a tras focuri de armă în aer şi a anunţat că locul era înconjurat de 600 de Cămăşi Brune (Sturmabteilung). Apoi i-a împins de pe scenă pe liderii bavarezi luaţi prin surprindere, i-a dus într-o cameră din spate, unde le-a jurat că-i va ţine ostatici până ce-şi vor exprima sprijinul pentru revoluţia lui. La scurt timp, ostaticii au încuviinţat. Numai că, din păcate pentru Hitler, populaţia nu a avut aceeaşi reacţie. Valul de entuziasm la care se aştepta a fost mai degrabă o mică unduire.

Până în zorii zilei următoare, tentativa de lovitură de stat îşi pierduse din avânt, fiind mai degrabă stăpânită de confuzie şi de lipsa oricărei direcţii.

Cu toate acestea, Hitler promisese un marş asupra Berlinului şi, în ciuda lipsei celei mai mici şanse de izbândă, a condus aproximativ 2.000 de oameni înarmaţi pe străzile din München. Când au intrat în piaţa centrală a oraşului, rebelii au fost întâmpinaţi în forţă de o unitate de poliţie. S-au tras câteva focuri, 14 nazişti au fost ucişi, dar Hitler a scăpat. Însă a fost arestat două zile mai târziu, a fost judecat, condamnat pentru trădare şi închis pentru cinci ani – a executat, totuşi, numai opt luni.

Foto: Hitler, Maurice, Kriebel, Hess şi Weber în închisoarea Landsberg, în 1924; Sursa: Bildarchiv Preussischer Kulturbesitz

Iată cum a rămas în memoria martorilor acest eveniment, care l-a învăţat pe Hitler că în Germania puterea putea fi obţinută prin manipularea actualului sistem politic, şi nu prin forţă.

„Revoluţia naţională a început“

Egon Larsen (1904-1990) era un tânăr din München, care a fost martor la întregul eveniment. Larsen a devenit scriitor şi jurnalist şi a publicat numeroase cărţi şi articole împotriva naziştilor, motiv pentru care a fost persecutat de regim. S-a mutat la Praga şi apoi la Londra, în 1938, unde a scris şi un volum în care a vorbit despre momentul 8 noiembrie 1923, „Weimar Eyewitness“ (1976):

„Un paznic a alergat la Hitler, anunţându-l că tocmai soseau camioanele Cămăşilor Brune. Cu un gest actoricesc, Hitler şi-a dat berea la o parte, şi-a scos Browningul (n.r. – pistol) şi a dat semnalul grupului de bărbaţi din jurul lui să-l urmeze în berărie. Aceşti bărbaţi erau o adunare pestriţă. Printre ei se găseau bodyguardul lui Hitler, un ucenic de măcelar primitiv şi brutal; fostul lui sergent din armată; Rudolf Hess, care avea să devină al doilea om din partid; „Putzi“ Hanfstaengl, fiul celui mai renumit editor de artă din München, care a studiat la Harvard alături de F.D. Roosevelt şi care s-ar fi simţit mai confortabil acasă, cântând la pian, decât mânuind pistolul care-i fusese îndesat în mână.

Efectul dramatic, care fusese planificat, al marşului în grup în berărie a fost întrucâtva stricat de dificultatea de a trece prin mulţimea perplexă spre scenă. Kahr (n.r. – unul dintre liderii bavarezi) s-a oprit din vorbit şi a privit cu spaimă cum o mitralieră era adusă la intrare de Cămăşi Brune în uniformă. Unii oameni s-au speriat şi au încercat să plece, însă toate intrările erau acum păzite, nimănui nu i se permitea să iasă, iar cei câţiva care au încercat au fost loviţi şi bătuţi.

În fine, Hitler a ajuns sub scenă, a luat un scaun, s-a urcat pe el şi a tras cu pistolul un foc în tavan. S-a făcut o linişte bruscă în berărie. A sărit de pe scaun şi a urcat treptele pe scenă. Un maior de poliţie, cu mâna în buzunar, a încercat să îi oprească trecerea. Hitler a pus pistolul la capul ofiţerului şi a strigat: «Scoate mâna din buzunar!». Omul s-a supus.

Hitler se afla acum în faţa triumviratului format din Kahr, Lossow şi Seisser (n.r. – cei trei lideri bavarezi). S-a întors către audienţă şi a declarat cu o voce răguşită, agitată: «Revoluţia naţională a început. Clădirea este păzită de şase sute de bărbaţi bine înarmaţi. Barăcile Reichswehr-ului (n.r. – forţele armate) şi ale poliţiei au fost ocupate. Reichswehr-ul şi poliţia sunt acum în marş sub drapelul svasticii!».“

„Dacă până mâine nu sunt victorios, voi fi un om mort“

Hitler minţea, desigur. Naziştii nu aveau controlul armatei şi nici al poliţiei. Hitler i-a forţat pe cei trei lideri politici să intre într-o cămăruţă din spatele scenei, unde a încercat să îi oblige să se ralieze planului lui:

„Cei trei au ascultat în linişte, privind cu temere omul nervos, cu pistolul în mână, şi gărzile înarmate, blocând ieşirile. Hitler a încheiat cu o ameninţare: «Oricine refuză să colaboreze cu mine nu are dreptul să trăiască. Am patru gloanţe în arma mea, trei pentru colaboratorii mei, dacă mă abandonează, şi ultimul pentru mine». A pus ţeava pistolului la tâmplă: «Dacă până mâine nu sunt victorios, voi fi un om mort».

Kahr a fost primul care a răspuns. «Poţi pune să fiu împuşcat sau mă poţi împuşca tu însuţi», a spus el cu calm, «sau mă poţi închide pur şi simplu. O viaţă în plus sau în minus nu face nicio diferenţă». Seisser: «Dar Herr Hitler, mi-ai promis acum câteva zile că nu vei organiza un puci!». Hitler: «Da, am promis. Dar a trebuit s-o fac, pentru binele patriei». Şi-a chemat bodyguardul şi i-a cetut să-i aducă un alt pahar de bere.

Dintr-o dată, a părut să fie afectat pentru că prizonierii lui nu-şi declarau aderenţa entuziastă. A sărit şi a alergat pe scenă. Aici, în sfertul de oră cât a lipsit, scena se schimbase. Hermann Goering, în acel moment comandant al trupelor SA, sosise şi ocupase tribuna părăsită. Era îmbrăcat complet în uniforma de gală, cu medaliile prinse la piept – oferite în timpul războiului în calitate de pilot, lider de escadron şi, într-un final, comandant al faimosului «circ aviatic» al Richthofen. Se alăturase partidului lui Hitler cu numai un an în urmă.

Foto: Nazişti care au participat la „puciul de la berărie“ din noiembrie 1923; Sursa: Das Bundesarchiv

Goering şi-a făcut apariţia tocmai la timp pentru a potoli cei trei mii de oameni din berărie care începuseră să devină neliniştiţi, în ciuda ameninţătoarelor mitraliere şi a pistoalelor din jurul lor. Ce se întâmpla în camera din spate, voiau să ştie? «Nu vă faceţi griji», le-a spus Goering. «Nu i se va face niciun rău lui Herr von Kahr, lui Lossow şi Seisser. Au loc discuţii preliminare pentru formarea unui guvern naţional, ceea ce vă doriţi cu toţii».

«Nu aveţi nevoie de mitraliere şi de sute de bărbaţi înarmaţi pentru asta», a ţipat cineva şi a urmat un val de aplauze.

«Linişte!», a mârâit Goering cu aroganţă. «Mai bine vezi-ţi de berea ta.»

Acum Hitler a venit înapoi în grabă. Agitaţia din berărie, departe de a se fi atenuat, s-a intensificat. Părea că pierduse. Din nou, şi-a scos pistolul şi a tras un foc în tavan. «Dacă nu păstraţi liniştea», a strigat, «o să ordon să fie pusă încă o mitralieră în galerie!». În sfârşit era linişte şi el a început din nou, calm şi fără obişnuitele lui gesturi melodramatice. Ce se întâmpla, a spus el, nu era sub nicio formă direcţionat împotriva lui Kahr, care va putea păstra controlul în Bavaria. Dar un nou guvern al Reichului trebuia să fie format, cu Ludendorff, Lossow, Seisser şi cu el. «Sunt aceşti trei oameni în camera din spate, luptându-se cu propriile conştiinţe», a spus, adăugând şi puţină emoţie. «Pot să le spun că voi toţi îi veţi sprijini?»

Foto: Generalul Ludendorff, pe coperta revistei „TIME“, pe 19 noiembrie 1923 / Gordon Stevenson

«Ja, ja», a venit răspunsul fulgerător. A reuşit să schimbe starea de spirit a mulţimii, de partea sa, în câteva minute – era lovitura de graţie a unui demagog. «Într-o Germania liberă», a continuat, acum pasional, «va fi loc pentru o Bavarie independentă!». Şi a încheiat în nota eroică preferată; aici se afla omul providenţial pledând pentru inimile şi sufletele poporului: «Vă pot spune atât, fie revoluţia germană începe în această seară, fie noi toţi vom fi morţi până mâine dimineaţă».“

În acest moment, Generalul Ludendorff, comandantul forţelor germane de pe Frontul de Vest la sfârşitul Primului Război Mondial şi un erou naţional în Germania, a ajuns la berărie. Ludendorff îl sprijinise pe Hitler în tentativa sa de puci şi fusese adus la berărie pentru a-i convinge pe cei trei lideri bavarezi să cedeze în faţa cerinţelor lui Hitler. Efortul a avut rezultatul scontat, căci cei trei politicieni bavarezi şi-au exprimat sprijinul şi au fost eliberaţi. Odată liberi, totuşi, au retractat totul şi armatei locale i s-a ordonat să oprescă lovitura de stat.