„Marţi, după Crăciun” lansat pe DVD la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, la ora 20.00, la prestigiosul Riverside Studios, unul dintre cele mai vizitate centre de artă şi new media din Londra, va avea loc proiecţia specială a filmului „Marţi, după Crăciun", în prezenţa regizorului Radu Muntean.

Regizorul Radu Muntean va fi prezent pe 9 mai, la ora 20.00, la Londra pentru proiecţia specială a lungmetrajului „Marţi, după Crăciun", care va avea loc la Riverside Studios. Organizat de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Second Run, companie care are ca obiectiv lansarea în Marea Britanie a celor mai bune filme de artă din toată lumea, evenimentul marchează lansarea primului DVD dintr-o serie de filme româneşti ce vor fi disponibile publicului britanic începând cu acest an.

Prezent în selecţia festivalurilor de film de la Cannes sau New York, „Marţi, după Crăciun" a fost inclus pe lista celor mai bune 50 de filme ale anului 2011 în cinematografele americane.

Filmul a primit deja cronici şi menţiuni în importante reviste britanice: Sight & Sound i-a dedicat o pagină în ediţia sa tipărită din iunie, TimeOut Londra l-a inclus în lista săptămânală de recomandări ale criticilor, însoţită de o descriere a filmului, iar portalul The Quietus anunţă proiecţia specială, care va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul, moderată de criticul de film britanic Carmen Gray.

În timpul cât se va afla la Londra, regizorul Radu Muntean va acorda câteva interviuri presei britanice (BBC World Service, The Arts Desk, Sigh & Sound), în care va promova lansarea filmului pe DVD, precum şi atelierele de lucru cu tinerii din estul Londrei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite