Mari Adunări Naţionale ale românilor. Proclamaţia de la Padeş (1821)

Proclamaţia de la Padeş-23 ianuarie 1821-"Cererile norodului românesc"

Marile evenimente care au determinat schimbarea în bine a istoriei poporului român au stat în mod permanent sub pecetea unor Mari Adunări Naţionale, care să ofere justificarea şi susţinerea populară pentru reformele majore. Marile Adunări Naţionale au apărut ca o necesitate şi o alternativă la opoziţia manifestată de clasa conducătoare politică şi minoritară, ce permanent a împiedicat realizarea marilor schimbări.

Nu există eveniment important în istoria naţiunii şi statului în care românii să nu iasă cu mic, cu mare, în stradă, pentru a-şi cere drepturile atunci când au ajuns la capătul puterilor sau când clasele ocupante sau politicienii au rămas prea mici în faţa unor dorinţe mult prea mari ale poporului român.

1821, 1848, 1859, 1918, 1989 reprezintă ani de referinţă ce au s-au desfăşurat sub pecetea unor astfel de Mari Adunări Naţioanale.

Pe 5 iulie 2015 va avea loc la Chişinău o Mare Naţională a Românilor, ce doreşte a arăta clasei politice de pe cele două maluri ale Prutului, precum şi partenerilor europeni, că dorinţa românilor este una de Unire prin înţelegere. O astfel de manifestaţie este importantă tocmai pentru că trebuie să justifice şi să arate susţinerea populară pentru procesul de Reunificare a celor două state româneşti, un proiect naţional şi social, mai puţin unul politic. Cu o mişcare ce vine de jos în sus, ca de atâtea ori în istoria noastră, ea doreşte a schimba mentalităţi şi de a se trece dincolo de cuvinte, dar şi de propaganda dezinformaţională venită dinspre Federaţia Rusă, şi care doreşte a masca realităţile de dincolo de Prut.

Cu mic, cu mare, românii sunt aşteptaţi să treacă pe 5 iulie Prutul(acum se poate doar cu cartea de identitate, adică fără paşaport) pentru a-şi manifesta solidaritatea pentru cauza naţională.

Revenind la titlul articolului, o primă Mare Adunare Naţională în care s-a folosit termenul de român şi care a conţinut revendicări ce vizau interesul naţional al acestora, a fost cea de la Padeş.

Slăbiţi de domniile fanariote, boierii pământeni şi ţărănimea română, a cerut la Padeş repunerea în drepturi, respectarea înţelegerilor străvechi făcute cu  Înalta Poartă şi îndepărtarea domniilor fanariote.

Străini de neam şi de ţară, domnii fanarioţi numiţi de către Înalta Poartă, cu sprijinul Imperiulul Ţarist, nu vizau decât spolierea naţiunii române, formată în mare parte din boierii pământeni(rămaşi mici) şi din ţărani(majoritari). Situaţia acestora devenise critică în această perioadă, peste puterile lor.

Declaraţia de la Padeş este cu adevărat revoluţionară prin conţinutul ei, Tudor Vladimirescu, român născut într-o familie de ţărani liberi, arătându-se ca fiind un adevărat vizionar.

Această Mare Adunare şi cererile de atunci aveau să marcheze istoria naţiunii române mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată participanţii. Ea şi evenimentele ulterioare au dus la îndepăratea domnitorilor străini şi repunerea parţială în drepturi a românilor.

1821 reprezintă un an de referinţă şi prima cărămidă pusă în procesul de formare a statului român modern, totul cu sprijinul şi sub presiunea poporului român.

Cu părere de rău, în general clasa conducătoare politică a rămas de cele mai multe ori în urma evoluţiilor sociale, lucru care se întâmplă şi astăzi, când poporul trebuie să iasă iar în stradă pentru a lansa o nouă cerere : Reunirea celor două state româneşti.

Timpurile s-au schimbat. Nu mai trebuie să ieşim cu furci şi coase, informarea corectă şi adevărul fiind principalele noastre arme.

Iată mai jos declaraţia de la Padeş:

„Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate!

Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi!

Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?

Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!

Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voeşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi.

Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara.

Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.

Şi iar să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă măcar de un grǎunţi, de binele sau de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă - precum sunt făgăduiţi - numai al acelora să să ia pentru folosul de obşte!”.

Ulterior, tot în cadrul unei alte Mari Adunări Naţionale, Tudor Vladimirescu a adoptat "Cererile norodului românesc", un document cu un conţinut pre-constituţional, ce conţinea reforme importante pe toate palierele. Acest document a fost înaintat către Înalta Poartă.

"Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către
măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze."

Sursa:  Istoria României în texte- coordonator Bogdan Murgescu.