Era epoca lui Iustinian (527-565), cel care se autointitula „împărat creştin" şi care a creat arhiepiscopia Justinianei Prime, ce cuprindea regiuni întinse din Dacia, Panonia, Moesia, Macedonia şi Dardania.

 

Din nefericire, despre această descoperire nu se găsesc prea multe informaţii. Vasile Pârvan a fost printre puţinii istorici români care i-au acordat atenţia cuvenită, în comunicarea ştiinţifică publicată în anul 1913 la editura Academiei Române, „Ştiri noi din Dacia Malvensis".

La 10 km spre Vest de Gura Ialomiţei se află satul Luciu, unde s-a găsit încă de demult următorul obiect rămas până azi inedit, de altfel ca atâtea altele, în colecţiile Muzeului Naţional [..] Originea lămpii nu e greu de ghicit: la Răsărit, peste Dunăre, înflorea încă din sec. V —VI cultura romano-creştină. De acolo a ajuns şi lampa de bronz dincoace la noi în cutare sat romano-barbar, din părţile Luciului de azi.

Creştinismul a ajuns prima oară în Dacia prin intermediul apostolului Sfântul Andrei, ce i-a revenit misiunea de evanghelizare a Scytiei, încă din primul veac al erei creştine. Teritoriul dintre Pont şi Danubius a cunoscut în următoarele secole, mai ales după edictul împăratului Constantin din 313, o înflorire a culturii romano-creştine. Comunităţile de pe celălalt mal al Dunării, din Câmpia Română, nu aveau cum să nu fie influenţate de avântul luat de religia monoteistă. În acest sens, se presupune că obiectul descoperit la Luciu provenea din cetatea romană Carsium, sediu al unuia dintre cele 14 episcopate organizate în Scythia Minor.

La gura Ialomiţei, în faţa Hârşovei (vechiul Carsium), există o aşezare antică, ca un cap de pod dacic al Carsiului scythic, poate chiar şi cu un lagăr al unui numerus Syrorum sagittariorum.

Acel „cap de pod dacic" evocat de Vasile Pârvan este localizat de către arheologi în zona aşezării medievale de la Oraşul de Floci, la vechea gură de vărsare a râului Ialomiţa în Dunăre. După cum afirmam articolul anterior, tot aici se afla prima vatră a localităţii Luciu, ceea ce face ca demonstraţia lui Vasile Pârvan să fie completă.

Important de menţionat aici este următorul detaliu: deplasarea cu circa şase kilometri a confluenţei Ialomiţei cu fluviul Dunărea, de la sudul comunei Giurgeni la Piua Pietrei, s-a făcut în anul 1860, conform Marelui Dicţionar Geografic al României (1898-1892), volumul III. Acest element nu i-a împiedicat pe istorici să afirme că vechiul Oraş de Floci s-a suprapus unei aşezări antice, unde a fost amplasat la un moment dat chiar şi un castru roman. 

În castru se presupune că ar fi fost instalat un detaşament de săgetaşi (sagitarii) sirieni, încă din timpul lui Domiţian (81-96), ultimul împărat al dinastiei Flaviene, în încercarea de a-i împiedica pe daci să ocupe ambele maluri ale Dunării. Prezenţa acestor trupe non-legionare, recrutate din Orientul Mijlociu, este atestată de descoperirea unui tezaur format din denari imperiali romani, din perioada împăraţilor flavieni şi antonini, achiziţionat de Ion Mititelu între anii 1935-1937.

Legăturile comerciale şi culturale dintre Dobrogea şi zonele estice ale Câmpiei Române, locuite de populaţii considerate de către vechii greci „barbare", au o lungă istorie, datând încă din perioada elenistică, fiind demonstrate de pătrunderea emisiunilor monetare ale oraşelor greceşti vest pontice în zonele locuite de geţi. Vadul Dunării de la Carsium era principala punte de legătură între coloniile greceşti de la Marea Neagră şi regiunile aflate la est de fluviu. Tot la Luciu, a fost descoperit în anul 1970 un tezaur monetar ce conţinea drahme de Histria, informaţie oferită de monografia Violetei Roman. 

Aceste legături au continuat şi după instalarea în Dobrogea a stăpânirii romane, mai târziu a celei bizantine. Cetatea de la Carsium a îndeplinit rolul de intermediar, fiind în acelaşi timp şi un centru de propagare a creştinismului în regiunile danubiene. Acest fapt este susţinut de descoperirea la Hârşova a monogramei lui Hristos pe un fragment ceramic (mâner de amforă), datat în secolul al III-lea. Este o descoperire mult mai recentă decât cea de la Luciu, ceea ce i-a determinat pe istoricii din prezent să confirme teoria lui Vasile Pârvan prin care lampa de bronz cu cruce bizantină a fost utilizată iniţial la Carsium, pentru ca ulterior să ajungă în stânga Dunării.

 


Descrierea făcută de Vasile Pârvan în lucrarea „Ştiri noi din Dacia Malvensis"

  • Lampă de bronz cu o cruce mare deasupra toartei; toarta perfect rotundă continuată în sus de o cruce veche bizantină. Capacul lămpii este stilizat în formă de stridie. Fundul lămpii are în interior o adâncitură prelungită ca un cui, pentru a servi la fixarea lămpii pe un candelabru ascuţit.    

  •  Dimensiunile piesei: diametrele orizontale de 0.170 pe 0.70 şi înălţimea de 0.105 la cruce şi 0.055 la capac.