L-a otrăvit Beria pe Stalin? „Eu l-am eliminat”, i-ar fi spus Beria lui Molotov în mai 1953
0
„Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când el a murit, ţara sa era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii” (Winston Churchill). Dacă Stalin ar citi azi cuvintele alese mai sus drept motto, ar fi dat probabil următoarea replică la aprecierea lui Churchill...
„Când Churchill a venit la conducerea Imperiului Britanic, ţara sa era atât de mare încât soarele nu apunea niciodată pe teritoriul ei. La moartea sa, în anul 1965, era doar o insulă...”
La 5 Martie s-au împlinit 57 de ani de la decesul fulgerător al lui Stalin, la vila sa de la Kuntsevo. Acesta a fost un prilej pentru istoricii occidentali de a relua dezbaterile privind locul acestuia în istoria lumii. Dacă Petru I este supranumit Petru cel Mare pentru că a făcut din Rusia o putere continentală, cum procedăm cu Stalin care a făcut din URSS o super-putere mondială în cei 29 de ani, cât a fost stăpân absolut la Kremlin? America a avut nevoie de două secole şi de 33 de preşedinţi ca să ajungă la poziţia de lider.
Stalin a avut „nervi de oţel”
În cartea sa „Diplomacy”, istoricul american Henry Kissinger, fost ministru de Externe al SUA, scrie că adevăratul lider al coaliţiei Naţiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a fost Franklin Roosevelt, cum s-a crezut până acum, ci I.V. Stalin care „a avut nervi de oţel şi a ştiut să aştepte momentul oportun.” Iar Kissinger nu este singurul istoric occidental cu asemenea reconsiderări ale rolului jucat de Stalin pe scena lumii. Este doar unul dintre cei mai influenţi, pentru că în funcţiile de stat pe care le-a avut în guvernele lui Richard Nixon şi Gerald Ford, el a avut acces la informaţii încă inaccesibile celorlalţi cercetători.
Un alt cercetător al istoriei Rusiei, Stephen Koch, profesor la Universitatea Columbia dintre New York, a primit în1993 permisiunea preşedintelui Elţîn de a intra în arhiva prezidenţială sovietică, păstrată în fostul apartament al lui Stalin din incinta Kremlinului. Rezultatul acestui acces unic la arhiva prezidenţială a URSS este cartea scrisă de Stephen Koch sub titlul „Double Lives” (Vieţi duble), în care sunt dezvăluite detalii total inedite despre Stalin, prezentate în numărul trecut al revistei „Historia”, şi pe care doar le amintim: colaborarea dintre Stalin şi Hitler a început din 1933, incendierea clădirii parlamentului german – „Reichstag”-ul – a fost efectuată de către oamenii Komintern-ului sau sprijinul logistic primit de Stalin de la ofiţerii Gestapo în uciderea mareşalului sovietic Tuhacevski. Cartea a avut un asemenea ecou încât a speriat oamenii de la Kremlin şi nu s-a mai permis de atunci accesul vreunui istoric occidental la arhiva prezidenţială sovietică.
Cum a devenit Stalin „Ţarul Roşu”
În acelaşi grup de cărţi de mare succes despre Stalin, apărute recent cu elemente inedite din studiul arhivelor secrete din Rusia, se situează şi cartea britanicului Simon Sebag Montefiore, intitulată „Stalin-The Court of the Red Tsar” (Curtea Ţarului Roşu), publicată de editura Weidenfeld & Nicolson din Londra.
Autor al mai multor cărţi de succes, S. Sebag Montefiore a muncit şase ani la documentarea acestei cărţi, ani petrecuţi în Rusia de după Gorbaciov, unde s-a întâlnit cu sute de persoane din cercul apropiat lui Stalin (membri de familie, colaboratori, medici, militari din garda de corp, specialişti în arhivele Kremlinului etc.). Simpla lectură a bibliografiei de 11 pagini uimeşte prin ineditul surselor, multe dintre ele nepublicate – între acestea, jurnalul de însemnări al lui Nikolai Iejov, predecesorul lui Beria la conducerea NKVD-ului.
Spre deosebire de biografiile anterioare ale lui Stalin, Sebag Montefiore îl prezintă în detalii pe georgianul Osip Giukashvili ca om, cu defectele şi calităţile sale omeneşti care l-au ajutat să devină Ţarul Roşu. Accesul la membrii familiei lui Stalin era imposibil pentru occidentali înaintea disoluţiei statului sovietic în 1991 şi sub acest aspect cartea lui Sebag Montefiore este o premieră.
Cartea demontează multe dintre miturile şi legendele create pentru a servi cultului lui Stalin. Între acestea poate fi amintit faptul că informaţia potrivit căreia Stalin era un seminarist cvasi-primitiv, complexat şi intimidat de intelectuali ca Lenin sau Troţki, este inexactă. Stalin apare descris ca un autodidact, dotat cu o memorie de invidiat, care citea zilnic peste 500 de pagini, comentate în scris în mod competent pe marginea paginilor citite, iar observaţiile sale demonstrează că erau ale unui intelectual. Un alt detaliu surprins de carte aminteşte că Stalin avea talentul analitic de a sintetiza pe o singură pagină un subiect complex dezbătut în faţa lui de alţii, timp de ore lungi şi de detalii stufoase, într-un rezumat pe care el îl dicta rar şi calm unuia dintre stenografii prezenţi. Martori oculari descriu starea de uimire pe care o provoca Stalin unor intelectuali ca Buharin sau Kamenev, prezenţi la astfel de dezbateri prelungite.
Se încarcă comentariile...
