Karl Marx şi chestiunea evreiască

Karl Marx (1818-1883) a întemeiat teoria socialismului ştiinţific

În eseul „Despre problema evreiască“, Marx afirmă că „evreii s-au emancipat în măsura în care creştinii s-au transformat în evrei“, folosind un limbaj asemănător celui din islamism.

Ediţia română de vară 2014 a revistei „Lettre Internationale“ se deschide cu un foarte interesant eseu al profesorului american de la Princeton, Michael Walzer, intitulat „Evreii imaginari“. Eseul e consacrat comentării cărţii „Anti-iudaism“ a lui David Nirnberg. Se ştie că problema evreiască a marcat profund gândirea socială din cea de-a doua  jumătate a secolului al XIX-lea. La noi, ca şi în toată Europa.

Recunoaşterea tuturor reformelor politice din Principate după Unirea din 1859 a presupus drept condiţie din partea Marilor Puteri garante rezolvarea situaţiei evreilor şi acordarea cetăţeniei, drept rezervat atunci doar străinilor creştini. Modificarea articolului din Constituţie întâmpina greutăţi din partea conservatorilor, dar şi a unor liberali, care se temeau de creşterea puterii economice a evreilor imigranţi. Walzer descrie, pe urmele lui Nirnberg, poziţia lui Karl Marx în aceeaşi chestiune.

„LIMBAJ AL OPROBRIULUI“

În 1844, Marx a publicat un eseu intitulat „Despre problema evreiască“, în care identifica iudaismul cu capitalismul şi sfârşitul acestuia din urmă cu „emanciparea omenirii de iudaism“. Motivaţia e, cum se vede, tot de natură economică. Citez după Walzer: „Evreul, scrie Marx, s-a emancipat deja într- o modalitate evreiască... nu doar întrucât a dobândit putere financiară, ci şi întrucât, prin el, chiar şi dacă fără el, banul a dobândit putere mondială iar spiritul practic evreiesc a devenit spiritul practic al popoarelor creştine. Evreii s-au emancipat în măsura în care creştinii s-au transformat în evrei“.

Nirnberg vorbeşte de un „limbaj al oprobriului“ şi-i găseşte sursa în Martin Luther, care nu avea origini evreieşti ca Marx, dar care exploata în discursul lui aceleaşi „idei şi temeri străvechi faţă de evreitate“. Nu o analiză critică oferă Marx, ci una ideologică. Esenţa însăşi a marxismului este ideologică şi apelează, ca toate ideologiile, fie ele şi cu pretenţii de filosofie, la „limbajul oprobriului“, cum îl numeşte Nirnberg. Regăsim astăzi acest limbaj în islamismul religios, în jihad, adică, sau în panslavism, după cum ieri el înflorea în ortodoxismul à outrance (n.r. – dus la limită) din interbelicul românesc.

TENDINŢE ANEXIONISTE

Nu e nicio diferenţă între discursul religios şi cel etnic. Iar motivaţia economică e de rigoare şi în lumea noastră. Naziştii, islamiştii sau comuniştii gândesc la fel, fie că motivaţia la care recurg este făţişă sau ascunsă. Originea se află în secolul lui Marx. Walzer merge mai departe în istorie şi descoperă „limbajul oprobriului“ la Edmund Burke. În „Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa“ din 1790, compara evenimentele de la Paris cu revoluţia din 1688 din Anglia şi afirma că guvernul revoluţionar francez ar fi condus de „misiţi evrei certându-se între ei (pe tema) cine poate remedia cel mai bine, cu o circulaţie frauduloasă şi hârtii depreciate, devastarea şi ruina provocate ţării lor de consiliile lor degenerate“.

Walzer notează că limbajul folosit de Burke îi reflecta viziunea despre lume. În fond, nu existau evrei în primele rânduri ale Revoluţiei franceze, dar elocvenţa ţinea loc de adevăr istoric la Burke sau la Marx. Tocmai în acest transfer constă ideologia marxistă şi surorile ei mai mici răspândite în lumea de azi. Războaiele secolului XXI sunt religioase. Ele întorc pe dos cruciadele, schimbând rolurile. Mascând eternul fond economic, ideologiile combatante din prezent invocă o imposibilă puritate etnică şi religioasă ca unic, şi extrem de precar, argument în favoarea tendinţelor lor anexioniste.

În definitiv, ele nici nu au nevoie de argumente. O elocvenţă redutabilă şi agresivă îşi face singură murdara treabă.