Istoriile lui Alex Ştefănescu: Petru Popescu şi Zoia Ceauşescu

Zoia Ceauşescu, fiica dicatorului, şi Petru Popescu, autor interzis în România comunistă  FOTO Colaj Adevărul

Petru Popescu, autor la 25 de ani al romanului de mare succes „Prins”, a plecat din România comunistă în 1975 şi s-a stabilit în SUA. Se zvonea că avusese o aventură amoroasă cu fiica lui Nicolae Ceauşescu. Mă număr printre cei care, după 1989, l-au convins să povestească acest episod din biografia lui în scris.

În 1971, aveam 24 de ani şi eram redactor la revista „Tomis” din Constanţa (unde ajunsesem recomandat de Nicolae Manolescu). Deşi avea cu numai trei ani mai mult ca mine, Petru Popescu era deja o vedetă a lumii literare (după ce publicase, în 1969, romanul Prins, care devenise repede un best-seller şi îi cucerise şi pe critici).

Într-o bună zi din prima parte a acelui an, înainte de lansarea funestelor „Teze din iulie” ale lui Nicolae Ceauşescu, tânărul şi faimosul scriitor din Bucureşti a venit la Constanţa şi a vizitat şi redacţia noastră.Toţi cei prezenţi (Al. Protopopescu, Nicolae Motoc, Constantin Novac, Mirela Roznoveanu, eu) am fost emoţionaţi. Petru Popescu era zvelt şi dezinvolt, strălucea de inteligenţă şi vorbea cu toată lumea cu „tu”, ca un american.

„Daţi-mi o maşină de scris!”

L-am rugat să participe la o anchetă a revistei „Tomis” pe tema relaţiei dintre proză şi realitatea imediată. A acceptat pe loc şi m-a întrebat când trebuie să predea textul. I-am spus stânjenit:

− Îmi pare rău, dar ne-ar trebui destul de repede. Cam... într-o lună...

Petru Popescu a izbucnit în râs. Noi, adaptaţi la ritmul lent al vieţii provinciale, credeam că o lună e puţin, el – că e mult prea mult.

− Daţi-mi o maşină de scris!

I-am dat. S-a aşezat în faţa ei şi a început să-şi dactilografieze textul pe loc, fără ciornă! În jur se vorbea, veneau şi plecau colaboratori, dar el ţăcănea la maşină netulburat, oprindu-se pentru câte o clipă înainte de a începe un nou paragraf. Într-un sfert de oră a terminat. Peste o lună, când a apărut în revistă, textul lui s-a dovedit a fi mai bun decât toate celelalte primite ca răspuns la anchetă.

Desen de LINU

Love story cu fiica dictatorului

Anii au trecut. Se zvonea că Zoia Ceauşescu, emancipata fiică a lui Nicolae Ceauşescu, s-ar fi îndrăgostit de tânărul scriitor. Apoi s-a răspândit vestea că Petru Popescu „a fugit” din România, ceea ce în scurtă vreme s-a şi confirmat, cărţile lui fiind interzise.

După câţiva ani petrecuţi în Anglia, Petru Popescu s-a stabilit definitiv în America. În Statele Unite a scris cărţi bune care s-au vândut bine, a făcut numeroase scenarii pentru filme, la Hollywod, şi-a cumpărat şi o vilă la Beverly Hills, cartierul artiştilor de succes, iar după 1989, nemaifiind interzis în ţara de origine, a reînceput să publice cărţi în România, cea mai spectaculoasă apariţie din această categorie fiind romanul Supleantul. În paginile lui este reconstituită povestea de dragoste, reală, dintre Petru Popescu şi Zoia Ceauşescu, de la începutul anilor '70.

Dragostea şi electricitatea puterii

Mă număr printre cei care l-au convins pe Petru Popescu să povestească în scris periculoasa idilă politică pe care o trăise. Aşa se explică de ce în 2009, când s-a lansat romanul Supleantul la Librăria „Diverta” de pe b-dul Magheru din Bucureşti, Petru Popescu (cu care după 1989 m-am şi împrietenit) m-a rugat să fiu şi eu prezent. Lansarea a fost un mare succes. Era acolo lume multă, fremătătoare, ca la un miting politic (chiar dacă unii autori, cărora nu li se vând niciodată cărţile,  priveau cu mefienţă această dovadă de succes).

În roman, Petru Popescu îl portretizează, dezinvolt, pe Nicolae Ceauşescu, creându-ne posibilitatea să-l vedem pe dictator de aproape, aşa cum nu l-am văzut niciodată. Şi să-l şi auzim: „Vorbeşte atât de încet, orice cuvânt pare să dureze dublu decât normal.” (...) Are sunetele lui, numai ale lui. Îmi vine aproape să cred că odată, în trecut, cineva a creat un limbaj conspirativ, el a trebuit să înveţe acel limbaj, şi... a rămas cu el.”

În mod similar este descrisă povestea de iubire indecisă, care are dinamica unei celebre piese de teatru, Doi pe un balansoar. Electricitatea puterii perturbă o relaţie pe care Zoia Ceauşescu, prezentată ca un om, nu ca un personaj istoric, încearcă mereu să o păstreze în regimul firescului.

Acest dureros joc al dragostei nu are legătură cu „epoca”, s-a jucat şi se va juca întotdeauna, în nenumărate variante. Tocmai de aceea romanul lui Petru Popescu prezintă interes dincolo de caracterul lui istoric. În fiecare pagină a lui pulsează viaţa.