Istoria coniacului: drumul spre apa vieţii

Istoria coniacului: drumul spre apa vieţii

Coniac Lepanto FOTO vagabondjim.com

Istoria coniacului începe devreme, foarte devreme. Chiar în secolul al III-lea. Regiunea şi băutura denumite Cognac au o poveste lungă şi încâlcită care aduce laolaltă o sumedenie de naţii, neguţători, regi, aristocraţi, războaie crunte, ierni vitrege şi catastrofe naturale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În largul peisaj al istoriei această bautură va evolua către ceea ce avea să se numească apa vieţii sau licoarea zeilor, apelativele cele mai iubite pentru tăriile care într-un fel uşurau şi împrospătau traiul greu al oamenilor din vechime.
 
În primul secol al erei noastre împăratul Domitian interzice cultivarea vinului, lege anulata două secole mai târziu de către Probus, care permite triburilor gallice să deţină podgorii şi să producă vin. Activităţile viticole se răspândesc tot mai mult cam de prin secolul al XII-lea, când ducele de Guyenne ordonă plantarea de vie în regiunea Poitou Charente, iar imediat după aceea vin şi în Anglia negustori viticoli din La Rochelle. Francezii au succes şi în Hamburg.

De la vin la „brandwijn”
 
Războiul de 100 de ani început în 1337 nu are numai consecinţe dezastruoase. Cel puţin pentru englezi, care importă vin din Charente. 1411 este un punct de cotitură, pentru că atunci începe distilarea vinului într-un fel de „brandy”, numai că cei care se bucură de experienţă sunt momentan doar femierii din Armagnac. Cei care vor avea un rol decisiv în răspândirea tehnicii licorii aşa cum o ştim sunt olandezii, care achiziţionează vin din Champagne şi Borderies şi îl trimit acasă pe mare. Lucrul curios pe care îl observă este că vinul pare a suferi în timpul transportului, aşa că pentru a-l păstra mai bine  încep să-l distileze şi îi dau un nume sugestiv: brandwijn, care înseamnă literal „vin ars”. Este totuşi doar o simplă tehnică prin care îşi permit să transporte cât mai multă băutură fără ca aceasta să se altereze. Pentru a-l consuma acasă se văd nevoiţi să adauge apă.
 
Primul brandy adevărat apare, desigur, în regiunea Cognac, unde la 1549 un istoric pomeneşte un producător din La Rochelle, care creează noul sortiment. Între timp plantaţiile din Aunis oferă un surplus de vin care, după model olandez, este distilat. De la ‘brandwijn’ provine de altfel cuvântul ‘brandy’. Tehnica producerii coniacului este impulsionată de taxele pe vin care explodează în 1636, blocând vânzarea băuturii. Aşa că negustorii încearca distilarea dublă. Iniţial procedeul se aplică pentru scăderea cantităţilor şi implicit scăderea taxelor de transport. În momentul în care coniacul se va transporta în butoaie din lemn de stejar, comercianţii vor constata o modificare în gust, aceasta fiind cel mai probabil punctul culminant care va încetăţeni coniacul. Deja la 1638 Lewis Roberts menţionează un sortiment foarte special de vin numit Rotchell sau Cogniacke, iar la puţin ani după asta Philippe Augier fondează Cognac Augier, companie producătoare de coniac. Ludovic al XIV-lea se arată foarte interesat de noua descoperire, ridicând familia Frapin din Charente, care produce mari cantităţi din deosebita licoare, la rangul de mari aristocraţi.
 
În secolul al XVIII-lea deja activează casele de comerţ, care achiziţionează coniac pentru a-l revinde în Europa de Nord, Olanda, Anglia. În 1715 Jean Martell fondează compania Martell Cognac, ulterior Remy Martin; la 50 de ani după aceasta apare şi Cognac Hennessy. Oraşul Cognac ajunge să fie înţesat de antrepozite, iar din 1794 exporturile ajung şi în America de Nord.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările