Ioana Voicu-Arnăuţoiu: „Ce se întâmplă acum cu Vişinescu e foarte târziu. Nu a existat voinţă politică“

Ioana Voicu-Arnăuţoiu, fiica partizanilor anticomunişti Maria Plop şi Toma Arnăuţoiu, a participat la o conferinţă organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor din temniţele comuniste.

Cu acest prilej, Ioana Voicu-Arnăuţoiu a afirmat că “nu a existat cu adevărat o voinţă politică pentru ca atrocităţile din perioada comunistă să fie aduse mai mult în atenţie după 1989 şi cei vinovaţi să fie pedepsiţi. La mijlocul anilor 90, politicienii spuneau, chiar politicienii tineri, că trebuie să privim înainte. Lui Corneliu Coposu i s-a închis gura în Parlament când a vrut să vorbească de aceste lucruri. Priviţi înainte, dar atunci nu vă mai miraţi că noua generaţie nu înţelege ce înseamnă, de fapt, libertatea”.

Ioana Voicu-Arnăuţoiu s-a născut într-o ascunzătoare din munţi, unde părinţii săi opuneau o rezistenţă înverşunată regimului communist, şi avea numai doi ani când ultimii membri ai grupului de la Nucşoara au fost prinşi de Securitate. Toma Arnăuţoiu a fost executat, iar Maria Plop a murit în închisoare. Ajunsă la un cămin de copii, Ioana Voicu-Arnăuţoiu a fost înfiată şi a aflat după mulţi ani cine au fost părinţii săi.

În conferinţa organizată la Librăria Bastilia din Bucureşti, ea a vorbit şi despre situaţia lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat, al cărui proces se desfăşoară în această perioadă sub acuzaţia de infracţiuni contra umanităţii. „E foarte târziu ce se întâmplă acum cu Vişinescu. Îl vedem foarte arogant şi mi se pare dăunător că e arătat la televizor în postura unui bătrân zaharisit care stârneşte milă. Dacă o posibilă condamnare a sa va lua valoare de simbol, atunci ea este importantă, altfel e prea târziu”, a declarat Ioana Voicu-Arnăuţoiu.

„Cazul Vişinescu şi condamnarea comunismului sunt praf în ochi”

La aceeaşi conferinţă, medicul psihiatru Galina Răduleanu, fost deţinut politic, a afirmat: „Cazul Vişinescu, precum şi condamnarea comunismului, nu sunt decât praf în ochi. Dacă se dorea cu adevărat, se iniţia titlul de criminal post-mortem, la fel cum există şi titlul de erou post-mortem. Dar nu s-a dorit cu adevărat acest lucru. Majoritatea torţionarilor au săvârşit crimele cu plăcere, au fost foarte mulţumiţi de ceea ce au făcut şi au beneficiat până în ultima clipă a vieţii lor de linişte, de respect şi de pensii foarte mari. Nimeni nu s-a simţit vinovat pentru atrocităţile din perioada comunistă, întrucât suntem o ţară căreia îi lipseşte sentimentul de vinovăţie. Niciunul din cei care m-au turnat la Securitate înainte de 1989 n-a venit după aceea să spună: «Iartă-mă». Unuia dintre ei i-am trimis o copie din dosarul meu, cu lucrurile pe care le scria despre mine, ca să vadă că ştiu. N-am primit niciun fel de reacţie”.