„Intelligence”-ul românesc în anii '90 (3)

Membrii CFSN pe culoarele Palatului Victoria (1990)

La începutul anului 1990, începuse să se manifeste, în sânul noii structuri de putere, lupta surdă pentru acapararea resturilor Securităţii şi a secretelor acesteia. Gelu Voican-Voiculescu, viceprim-ministru al Guvernului condus de către Petre Roman, va propune la începutul lui ianuarie 1990 o primă reformare a structurilor ministerelor din domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Documentul i-a fost înaintat preşedintelui CFSN, Ion Iliescu, pentru analiză şi aprobare. Preşedintele Ion Iliescu nu a dispus nicio măsură în ceea ce priveşte propunerile înaintate de către vice-prim-ministrul în exerciţiu.

Ion Iliescu nu agrea perspectiva unui „Consiliu al Siguranţei Naţionale” pe motiv că „termenul «Siguranţă» - scrie istoricul Marius Oprea - trimitea la perioada antebelică, o epocă deloc pe placul fostului preşedinte al CFSN, care şi-a amintit din nou de suferinţele tatălui său, ilegalist comunist închis în lagărul de la Târgu Jiu”. Pe 25 ianuarie 1990, viceamiralul Ştefan Dinu a preluat comanda structurii de contraspionaj a fostei Securităţi în prezenţa generalului-locotenent Gheorghe Logofătu şi a circa 400 – 500 de ofiţeri. După prezentarea noului comandant, s-a comunicat că pentru un timp vor fi sistate acţiunile operative, cu excepţia celor aflate în derulare şi pentru care trebuia solicitată aprobarea conducerii. Viceamiralul (r) Ştefan Dinu consemnează în memoriile sale: „În al doilea rând, pentru a cunoaşte la cel fel de misiuni au participat pe timpul Revoluţiei, fiecare (ofiţer de securitate – n. n.) trebuia să prezinte un raport detaliat cu descrierea pe zile şi ore a activităţilor executate, menţionând şi persoanele care pot confirma cele declarate. În al treilea rând, ofiţerilor care aveau vârsta şi anii de serviciu împliniţi le-am oferit prilejul pensionării, cerându-le doar un scurt raport prin care să dorească acest lucru. Urmare a acestei oferte, numeroase cadre au preferat să se pensioneze sau chiar să treacă în rezervă. Prin această opţiune, mulţi ofiţeri s-au eliberat de teama verificării activităţii din zilele Revoluţiei, pe noi interesându-ne numai situaţia celor care rămâneau în unitate”.

În condiţiile în care MApN îşi întărea potenţialul informativ şi contrainformativ, inclusiv cu cel al CIE, vice-prim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu a hotărât să construiască o structură informativă nouă pusă la dispoziţia premierului Petre Roman. Evenimentele de la începutul anului 1990, respectiv cele din 12 ianuarie şi, mai apoi, cele din 28 – 29 ianuarie, au convins Guvernul că este nevoie de informaţii, de certitudini. Colonelul Vergil Andronache, fost prim-adjunct al comandantului UM 0215, va declara într-un interviu acordat jurnaliştilor Vlad Stoicescu şi Liviana Rotaru, publicat în cotidianul Evenimentul Zilei din 17 iunie 2010, că a fost chemat la Guvern în ziua de 28 decembrie 1989 în condiţiile în care noii lideri „aveau o problemă: nu puteau anticipa reacţiile românilor” şi „erau debusolaţi”. Petre Roman se tot întreba „ce mecanisme au fost puse în mişcare ca mii de români să iasă în stradă” explica fostul colonel de la UM 0215.

Gelu Voican-Voiculescu, viceprim-ministru în 1990

Pe 7 februarie 1990 se va înfiinţa în cadrul Ministerului de Interne, în baza Decretului nr. 100 al CFSN, un serviciu de informaţii denumit „Serviciul pentru Paza Obiectivelor de Interes Politic” (UM 0215) subordonat direct Ministrului de Interne. În compunerea UM 0215 vor intra cadre de la fosta Securitate a Municipiului Bucureşti (SMB) şi de la fosta Direcţie a IV-a Contrainformaţii Militare. „Au mai intrat în 0215 - povesteşte colonelul (r) Viorel Roşu -, individual, ofiţeri din foste structuri ale Securităţii desfiinţate, revoluţionari, tot felul de civili…era un talmeş-balmeş. Nu avea filaj şi investigaţii, însă în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei apare o «Direcţie de supraveghere şi investigaţie». (…) Înclin să cred că, desfiinţându-se SMB-ul, cei de la Miliţie, transformaţi în Poliţie, au căutat să-şi refacă structura proprie de filaj şi investigaţii. Astfel că, în evenimentele de după '89 vom întâlni personaje implicate în tot felul de acţiuni, despre care s-a spus generic că sunt foşti securişti, dar nimeni nu a produs vreo dovadă”. În lucrarea sa memorialistică (De la Securitate la Doi şi un sfert, via SRI), colonelul (r) Viorel Roşu declară că primul ştat de organizare al UM 0215 avea 214 funcţii. În interviul acordat lui Alex Mihai Stoenescu vorbeşte despre un efectiv de 236 ofiţeri de la SMB şi circa 40 de ofiţeri de la contrainformaţii. În cotidianul Evenimentul Zilei din 16 iunie 2010, jurnaliştii Vlad Stoicescu şi Liviana Rotaru, în articolul Doi şi-un sfert din adevăr: Toţi oamenii preşedintelui, scriau că 178 din cele 275 de cadre care activau în aparatul central al UM 0215 în iunie 1990 lucraseră în Direcţia a IV-a a DSS-ului.

UM 0215 a fost implicată, în perioada de început, a existenţei ei, şi nu numai, în acţiuni de poliţie politică, de intimidare a opozanţilor Puterii, în fenomenul „Piaţa Universităţii” şi în evenimentele din 13 – 15 iunie 1990

În procesul de constituire al UM 0215, Gelu Voican-Voiculescu va fi ajutat de către Nicolae Doicaru şi colonelul Viorel Tache, care lucrase în UM 0920 (DIE/CIE). Colonelul Viorel Tache fusese mutat de la CIE la SMB la „Serviciul de înscrisuri periculoase” şi era, în acele momente, consilierul personal al vice-prim-ministrului Gelu Voican-Voiculescu. Vice-prim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu solicitase, pe 21 ianuarie 1990, transferul la cabinetul său a colonelului Viorel Tache de la UM 02418 Bucureşti, împreună cu colonelul Baiu Ion şi colonelul Mugurel Florescu. UM 0215 era condusă de colonelul Florin Calapod şi se structura pe două diviziuni: cea de informaţii, condusă de colonelul Ion Condoiu din fostul DSS, şi cea pentru protecţia cadrelor.

Diviziunea de Informaţii a UM 0215 era formată din:

1) Serviciul de luptă şi intervenţie antihuliganică ;

2) Serviciul delincvenţă şi parazitism

3) Serviciul de supraveghere al partidelor politice.

Colonelul (r) Viorel Roşu, fost cadru şi al UM 0215, confirmă, alături de numeroase articole din mass-media, că UM 0215 a fost implicată, în perioada de început, a existenţei ei, şi nu numai, în acţiuni de poliţie politică, de intimidare a opozanţilor Puterii, în fenomenul „Piaţa Universităţii” şi în evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. După evenimentele din 13 - 15 iunie 1990, „Serviciul de supraveghere al partidelor politice” din cadrul UM 0215 a fost desfiinţat. Sub comanda generalului Dan Gheorghe (1993 – 1997), UM 0215 avea să rivalizeze ca putere şi influenţă cu SRI-ul lui Virgil Măgureanu.

Militari pe străzile Bucureştiului (15 iunie 1990)

Conflictul dintre palate, alimentat de serviciile secrete

Înfiinţarea UM 0215, precum şi simpatia manifestată deschis de către şeful SIE faţă de premierul Petre Roman, au amplificat confruntarea surdă dintre centrele de putere existente în Palatul Victoria astfel încât s-au creat, după cum mărturisea un contemporan al acelor clipe, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir din SIE, „premizele primelor confruntări între cele două palate la care au fost antrenate, din păcate, şi serviciile de informaţii, fiecare dintre protagonişti căutând să realizeze «breşe» în tabăra cealaltă”. În cursul zilei de 23 ianuarie 1990, Virgil Măgureanu va solicita în scris premierului Petre Roman un necesar de 40 de autoturisme Dacia şi o serie de facilităţi menite să-l ajute pe consilierul preşedintelui Ion Iliescu să constituie o structură de informaţii. „Toate cele solicitate erau ca urmare a unei puneri de acord anterioare cu preşedintele Iliescu”, mărturiseşte Virgil Măgureanu. Necesarul cerut Guvernului de către viitorul director al SRI era impus de faptul că fostele secţii judeţene de securitate erau blocate în a se desfăşura în urma preluării în logistica Armatei. „Unităţile operative ale fostei Securităţi fuseseră pur şi simplu blocate. (…) Unităţile fuseseră retrase şi ţinute în consem şi doi: fuseseră lipsite de orice mijloace materiale ca să poată funcţiona”, declară Virgil Măgureanu.

Ion Iliescu şi premierul Petre Roman la un miting al FSN (mai 1990)

După debarcarea lui Nicolae Militaru de la conducerea MApN, pe 16 februarie 1990, ca urmare a revoltei ofiţerilor din MStM, sub influenţa acţiunilor CADA, dar şi cu sprijinul mai mult sau mai puţin discret al vice-prim-ministrului Gelu Voican-Voiculescu, susţinut de o serie de foşti ofiţeri de la Direcţia a IV-a din DSS şi din Consiliul Politic Superior al Armatei, ministrul Apărării, Victor A. Stănculescu, a convocat, pe 23 februarie 1990, cadrele de conducere din fostul DSS. Colonelul Gheorghe Diaconescu, fost adjunct la Direcţia a III-a Contraspionaj, a făcut o prezentare a situaţiei operative. Virgil Măgureanu se afla în prezidiu. Referindu-se la acea întâlnire, colonelul (r) Viorel Roşu lansează primele acuzaţii de „poliţie politică” de după 1989 la adresa viitoarelor cadre de conducere ale SRI. Cererea colonelului Gheorghe Diaconescu de a se continua urmărirea informativă asupra părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care urma să sosească curând în România, a surprins pe unii dintre participanţii la întâlnirea din 23 februarie 1990.

În acest timp, colonelul Mihai Stan, fost cadru al Unităţii „D” - Dezinformare, şi generalul-maior (r) Neagu Cosma, fost şef al Direcţiei a III-a Contraspionaj până în august 1973, formaseră o echipă cu sediul în Ministerul Turismului şi pregăteau naşterea unui serviciu de informaţii după modelul fostului Serviciu Special de Informaţii (SSI). Rememorând acele momente, Virgil Măgureanu consideră că înfiinţarea SIE a grăbit găsirea unei soluţii pentru rezolvarea şi a problemei informaţiilor interne. „Nu era vorba de un grup operativ, care să strângă informaţii, ci de un grup de studiu, pentru că la Palatul Victoriei oricum nu aveam loc, şi atunci s-a cerut acel spaţiu de la Ministerul Turismului. S-au adus documentele necesare de pe unde erau ca să se poată studia tema dată, şi eu l-am informat pe domnul Ion Iliescu că urmează să se pună la punct acel documentar şi să se ia hotărâri în consecinţă, inclusiv cu organigramele viitoarei structuri”, mărturiseşte Virgil Măgureanu cu referire la grupul de lucru care pregătea înfiinţarea SRI-ului.

Implicarea Securităţii în evenimentele de la Târgu Mureş

Virgil Măgureanu lasă se înţeleagă, în mod foarte clar, în declaraţiile sale, că Armata se dovedea în acele clipe principalul concurent în lupta declanşată pentru a deţine ceva din sistemul informaţiilor din România. Resentimentele dintre cele două instituţii ieşite din vâltoarea acelui decembrie 1989, de neuitat, se pot observa şi în memoriile viceamiralului (r) Ştefan Dinu care adnotează: „Nu mă pot abţine să nu amintesc că în anii ce au urmat Revoluţiei, unele mijloace ale mediei interne şi externe au adus o serie de critici la adresa armatei, reproşându-i subordonarea structurilor fostei Securităţi. Fireşte că nemulţumiţi şi supăraţi n-au fost decât acei profitori din structurile Securităţii cărora Armata le-a întrerupt veniturile nemeritate şi le-a limitat substanţial favorurile, dar acei nemulţumiţi ar fi trebuit mai degrabă să-şi exprime recunoştinţa faţă de Armată, care le-a servit drept pavăză împotriva răzbunării mulţimilor”.

Evenimentele petrecute la Târgu-Mureş în 19 - 20 martie 1990 au pus în dificultate extremă noile autorităţi ale statului. Virgil Măgureanu susţine că structurile fostei Securităţi, înglobate în MApN, executau încă, cu stricteţe, ordinul ultimului şef al DSS privind neimplicarea în nici un fel de evenimente sau de culegere de informaţii, izolându-se, astfel, de orice flux de informaţii. Referindu-se la evenimentele petrecute la Târgu-Mureş în 19 – 20 martie 1990, Virgil Măgureanu consideră că un rol negativ în desfăşurarea acestora l-a jucat şi incompetenţa autorităţilor militare care pretindeau în faţa conducerii statului român că deţin controlul. „Au dezinformat  - declară Virgil Măgureanu - şi spun mai mult: au existat provocatori care au încins lucrurile. Aia a fost una dintre tentativele făţişe, că altele au fost discrete, de a încerca, de a forţa o incendiere la propriu şi la figurat a atmosferei din Ardeal pentru ceea ce urma să se întâmple: desprinderea Transilvaniei de România. (...) S-a spus că, de fapt, Securitatea a fost aceea care a provocat acele evenimente. Securitatea era consemnată în cazărmi. Când am fost la Târgu-Mureş cu acel prilej, am fost şi pe la unităţi; toţi erau bine-mersi consemnaţi în sediu şi nimeni nu avea voie să se arate măcar prin stradă”. Nevoia unui serviciu de informaţii devenise extrem de acută.

Noul SRI şi vechii securişti

Pe 26 martie 1990 prin decretul nr. 181 a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. În funcţia de director a fost numit Virgil Măgureanu. Se încheia astfel o etapă importantă în istoria aparatului de informaţii şi contrainformaţii românesc, perioadă marcată de destructurarea fostului DSS, simbol al regimului comunist, în vâltoarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi în etapa postdecembristă.

Într-o conferinţă de presă susţintă pe 23 aprilie 1990, Virgil Măgureanu va declara că una dintre sarcinile SRI, printre altele, va fi cea de prevenire a „acţiunilor destabilizatoare de orice fel”. SRI va fi implicat în evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 (Operaţiunea „Dâmboviţa”), precum şi în numeroasele jocuri de culise din umbra puterii postdecembriste. Referindu-se la rolul şi locul SRI în acele prime clipe de început ale noii democraţii româneşti, istoricul Marius Oprea scrie: „O primă şi vagă apreciere a rolului jucat de Serviciul Român de Informaţii în cursul mineriadei avea să vină în iunie 1993, când Virgil Măgureanu a prezentat comisiei parlamentare de control primul său raport. De la Ministerul de Interne sau cel al Apărării nu au venit vreodată precizări”. Chestionat asupra moralităţii gestului de a reîncadra în SRI numeroşi ofiţeri de securitate, Virgil Măgureanu face apel la istorie, respectiv la practica recuperării de către serviciile de informaţii ale Aliaţilor Occidentali a foştilor ofiţeri de informaţii germani din Gestapo, SD şi Abwher, considerând că „într-un regim democratic, cei care au comis crime se descalifică din start”.

Piaţa Universităţii (aprilie 1990)

TAB aflat în poziţie de apărare în faţa Ministerului de Interne (aprilie 1990)

În mod surprinzător, fostul director al SRI acuza, în 2009, lipsa de profesionalism a fostelor cadre de securitate acceptate în SRI.

„Era vorba – mărturiseşte Virgil Măgureanu - de o descalificare profesională. A fost cel mai grav lucru cu care ne-am confruntat. În destule cazuri, ofiţerii de Securitate erau slab pregătiţi pentru munca de informaţii profesionistă”.

Publicistul Mihai Pelin, unul dintre cei mai competenţi specialişti în istoria serviciilor româneşti de informaţii şi contrainformaţii şi, totodată, un apropiat al fostului director Virgil Măgureanu, susţine că în mandatul fostului director al SRI (26 martie 1990 – 25 aprilie 1997), securiştii au fost acceptaţi în instituţie, însă au fost rotiţi. „Nu i-a lăsat să facă sistem şi nu a jucat cum ar fi vrut ei să joace”, apreciază Mihai Pelin, în timp ce cadrele venite de la MApN au fost „ajutate” să părăsească SRI-ul. „Procedeele utilizate au fost dintre cele mai infamante – de la blocarea executării ordinelor acestora, până la compromiterea unor iniţiative operative”, scrie viceamiralul (r) Ştefan Dinu.          

(Va urma)