apărute ca urmare a destrămării Securităţii, precum şi la o posibilă, dacă nu chiar certă, amorsare a lor de către KGB etc.

O incursiune în istoria postdecembristă a raporturilor dintre structurile de forţă ale României (MApN, fostul Departament al Securităţii Statului şi Ministerul de Interne) va facilita o mai bună înţelegere a modului în care s-au desfăşurat evenimentele de pe scena politică românească postdecembristă, respectiv modul în care comunitatea de intelligence a României va fi implicată în evoluţiile din anul 1990. Raporturile dintre Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), ca „organism al puterii de stat din România”, şi fostul Departament al Securităţii Statului (DSS) vor fi, pentru început, normale. Întreaga activitate militară urma să fie coordonată de către Consiliul Militar Superior căruia i se subordonau toate unităţile MApN şi ale Ministerului de Interne, inclusiv DSS-ul. Generalul-colonel Iulian Vlad, şeful DSS, s-a subordonat noului auto-impus ministru al Apărării Naţionale, generalul-colonel (r) Nicolae Militaru, încă din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989. „Militaru mi-a spus că Ministerul de Interne va fi subordonat Armatei, iar Securitatea se încadrează în structurile Armatei. Am spus: dacă este ordin, aşa vom face”, va declara generalul-colonel (r) Iulian Vlad în faţa Comisiei Senatoriale în ziua de 19 octombrie 1993.

În condiţiile declanşării „fenomenului terorist”, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) şi Comandamentul Trupelor de Securitate (CTS) au fost trecute sub comanda directă a Armatei în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, iar în cursul dimineţii de 23 decembrie 1989, ora 05.00, CFSN-ul va comunica prin intermediul Televiziunii că „Armata şi Securitatea cooperează pe deplin pentru a asigura stabilitatea în ţară şi liniştea cetăţenilor noştri”. În acele momente, Securitatea ca instituţie fundamentală a statului român, respectiv ca serviciu de informaţii şi contrainformaţii, continua să existe şi se afla în slujba noii puteri şi a poporului. Şeful DSS-ului a transmis, în tot cursul nopţii, ordine cu privire la intrarea în subordinea Armatei a subunităţilor Ministerului de Interne din teritoriu, de subordonare a Securităţilor judeţene, de a se pune la dispoziţia Armatei armamentul şi muniţia, precum şi de a se pune sub pază şi a se asigura securitatea documentelor. Generalul-colonel Iulian Vlad, şeful DSS-ului, va pleca la sediul MApN în cursul zilei de 23 decembrie 1989, chemat fiind de noul ministru al Apărării Naţionale, pentru a putea fi ţinut sub observaţie împreună cu întreaga comandă a DSS-ului.

În mod inexplicabil, în pofida prezenţei conducerii DSS în sediul Ministerului Apărării, sub un strict control al Armatei, au început să se desfăşoare acţiuni de forţă, în teritoriul naţional, împotriva sediilor Securităţii şi unităţilor din compunerea CTS.

În Nota telefonică cu nr. SA 2/905 a Marelui Stat-Major, transmisă în cursul zilei de 23 decembrie 1989, sub semnătura generalului-maior Ştefan Guşă, prim-adjunct al MApN şi şef al Marelui Stat-Major, se consemnează faptul că „în nici un caz nu vor pătrunde (Gărzile Patriotice –n. n.) în sediile organelor de miliţie şi securitate” şi, totodată, „Miliţia şi Securitatea vor exercita în continuare toate atribuţiile care le-au revenit în strânsă legătură cu unităţile economice şi celelalte întreprinderi din cadrul localităţilor”. În acele momente, existenţa DSS-ul era acceptată de către CFSN, iar cooperarea cu unităţile MApN era în curs de realizare. „În continuare, din ziua de 23 am fost la Ministerul Apărării Naţionale. Am continuat acţiunile noastre, m-am plâns şi gl. Militaru că se întâmplă ceva cu telefoanele care sunt întrerupte. A fost o şedinţă convocată de gl. Militaru cu toţi comandanţii de arme, de unităţi şi acolo locţiitorul meu, gl. Bucurescu, la fel s-a plâns de întreruperea telefoanelor, la care Militaru a spus că se va face ordine. Am stat acolo până noaptea de 24/25 decembrie, dar situaţia era grea că nu puteam să lucrez. Camarazii de la Ministerul Apărării aveau ce le trebuie: sistemul lor, grupul operativ, telefoane ale Armatei cu care se putea comunica, eu nu aveam nici un adjutant, am cerut nişte oameni, mi s-a promis, dar nu au venit. În final, am cerut să vină şeful de la contrainformaţii militare, gl. Vasile, care a venit acolo, dar nici el nu a putut face mai mult”, mărturisea fostul şef al DSS în faţa Comisiei Senatoriale.

TAB-uri ale Armatei în drum spre apărarea instituţiilor de stat (iunie 1990)

„Teroriştii sunt la Securitate”

În pofida neîncrederii care domnea între reprezentanţii CFSN şi ai MApN, pe de o parte, şi conducerea DSS-ului, pe de altă parte, în cursul zilei de 24 decembrie 1989 s-a întocmit de către Gelu Voican-Voiculescu un „punctaj privind culegerea de informaţii referitoare la organizarea grupurilor teroriste” pe care urma să-l îndeplinească forţele DSS-ului în cooperare cu cele ale MApN. Totodată, Gelu Voican-Voiculescu aproba şi semna, în cursul zilei de 24 decembrie 1989, un document intitulat Măsuri de organizare a activităţii de contracarare a acţiunilor grupurilor teroriste în care se prevedea: „1. Trecere imediată la verificarea şi selecţionarea (pe răspunderea generalului-colonel Vlad Iulian, asistat de colonel Şarpe Paul din Direcţia Informaţii a MApN) individuală a cadrelor USLA susceptibile să fie folosite, operativ, în acţiunile de contracarare (capturare, nimicire, neutralizare) a grupurilor teroriste”. Silviu Brucan va alimenta neîncrederea Armatei în Securitate şi comandanţii ei, în cursul nopţii de 24 spre 25 decembrie 1989, acuzând faptul că teroriştii „sunt de la Securitate”. Discuţia dură dintre Silviu Brucan şi Iulian Vlad s-a desfăşurat în prezenţa lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, generalilor Nicolae Militaru, Vasile Ionel, viitor şef al MStM, Vasile Al. Gheorghe, general-locotenent şi şef al Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare (UM 0632) din DSS, şi Romeo Cîmpeanu, general-maior şi locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

În mod inexplicabil, în pofida prezenţei conducerii DSS în sediul Ministerului Apărării, sub un strict control al Armatei, au început să se desfăşoare acţiuni de forţă, în teritoriul naţional, împotriva sediilor Securităţii şi unităţilor din compunerea CTS. „După 23 decembrie 1989 asupra efectivelor marii unităţi şi a unităţilor au aplanat şi s-au abătut atacuri foarte grave, neconforme cu realitatea, s-a încălcat în mod abuziv onoarea şi demnitatea militară de către unele cadre de conducere ale Armatei a 4-a în frunte cu comandantul acesteia general colonel Iulian Topliceanu, astfel: s-a ordonat şi s-a publicat şi în presă că Brigada de Securitate se dezarmează şi depune armamentul şi toate mijloacele din dotare forţelor armate ale MApN; comanda marii unităţi şi a unor unităţi au fost supravegheate în perioada 24 – 29 decembrie 1989 de către grupe de ofiţeri, urmărind activitatea comandanţilor şi a întregului efectiv de cadre şi ostaşi; s-au instalat tancuri, TAB, precum şi ostaşi în poziţie de tragere în jurul comandamentului Brigăzii, Batalionului 15 Cluj, 51 Oradea; s-a controlat tot armamentul, muniţia şi mijloacele de transmisiuni, toată tehnica de transport şi toate încăperile; s-au cerut structurile organizatorice şi s-au verificat acestea, s-au făcut presiuni dure asupra cadrelor de comandă, declara, în primăvara anului 1990, colonelul Vasile Mihalache, fost comandant al Brigăzii de Securitate Cluj în decembrie 1989. În perioada 22 – 26 decembrie 1989, unele subunităţi din CTS au fost dezarmate şi introduse în cazărmile Armatei, respectiv cazurile de la Zalău şi Baia Mare, în timp ce comandantul Batalionului 51 Securitate din Oradea a fost ameninţat, de către generalul-maior Nicolae Şchiopu, că va fi călcat cu tancurile Diviziei 11 Mecanizate „Carei” iar Divizia 81 Mecanizată de la Dej se pregătea să ocupe cazarma trupelor de securitate de la Tăşnad.

Confruntări din ziua de 13 iunie 1990

Atacurile împotriva Securităţii

În Bucureşti, sediile unităţilor Centrului de Informaţii Externe (UM 0544/CIE) au fost blocate de Armată şi supuse presiunii manifestanţilor care doreau să le ocupe. Generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir din Serviciul de Informaţii Externe (SIE) povesteşte în amintirile sale cum a reuşit să deblocheze situaţia din jurul sediului unităţii sale (UM 0208), înconjurată de către manifestanţi, Gărzi Patriotice şi militari aparţinând MApN, numai cu sprijinul comandantului Centrului Militar de la Sectorul 2 Bucureşti. Viitorul adjunct al directorului SIE din perioada 1990 – 1992, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir mărturiseşte că în ziua de 23 decembrie 1989 a trimis în numele conducerii CIE o telegramă circulară grupelor operative externe, cerându-le să ia toate măsurile menite să asigure securitatea ambasadelor şi cifrului, să colaboreze cu şeful misiunii diplomatice şi cu personalul diplomatic aflat la post, urmând să primească noi instrucţiuni după formarea unui nou guvern.

A început o adevărată «vânătoare» de ofiţeri de informaţii în instituţiile sub acoperire şi la misiunile diplomatice româneşti din străinătate, unde personaje dubioase din diaspora română au forţat şi ocupat sediile reprezentanţelor diplomatice şi consulare, sub ochii îngăduitori ai poliţiei locale care nu a intervenit pentru asigurarea protecţiei sediilor diplomatice, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena”, consemnează General de brigadă (r) Gheorghe Dragomir,  în lucrarea sa memorialistică.

Totodată, cinci ofiţeri ai CIE aflaţi sub acoperire diplomatică au fost reţinuţi în diverse puncte de frontieră ale României, la intrarea în ţară, în ciuda paşapoartelor diplomatice pe care le posedau şi a faptului că făceau parte din delegaţii oficiale ale MAE. Erau acuzaţi de terorism.

Forţele de Poliţie în confruntări cu manifestanţii (1990) FOTO Agerpres

În Bucureşti, o unitate a CIE a fost atacată de manifestanţi şi s-a înregistrat o primă victimă din rândul ofiţerilor CIE. „La această unitate - consemnează generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir - care acoperea informativ şi contrainformativ SUA şi Canada, s-a petrecut un fapt ieşit din comun pe care «istoricii» revoluţiei l-au trecut sub tăcere. Din rapoartele cadrelor acestei unităţi a rezultat că un camion militar în care se aflau persoane înarmate îmbrăcate în ţinute de camuflaj, a intrat în forţă în unitatea în cauză. Au fost arestate şi sechestrate cele 20 de cadre aflate în unitate, s-au devastat arhivele, care se refereau la agentura externă şi internă existentă pe spaţiile menţionate. În această învălmăşeală ofiţerul de serviciu nefiind orientat asupra modului de acţiune, a încercat să se opună «asediatorilor», însă a fost lichidat pe loc. Camionul cu arhiva, calculatoarele care conţineau baze de date secrete şi cei 20 de ofiţeri s-au «evaporat» în noapte”. Ofiţerii acelei unităţi a CIE au fost eliberaţi dintr-o cazarmă a Armatei abia la mijlocul lunii ianuarie 1990, însă nu şi arhiva. Într-un interviu acordat autorului acestor rânduri, în septembrie 2010, fostul şef al DIA, viceamiralul (r) Ştefan Dinu, respinge cu fermitate faptul că sediile unităţilor CIE au fost luate cu asalt de către subunităţi ale MApN. „Este o variantă ticluită de ei ca să sune aşa, ca un atac la adresa Armatei, nemeritat însă”, va declara viceamiralul (r) Ştefan Dinu.

Demonstraţie publică din anii 90

Umilit în sediul Ministerului Apărării

Totodată, ofiţerii din UM 0195 (Contrainformaţii externe) şi din alte unităţi ale CIE, cu excepţia celor din unităţile speciale, vor arde numeroase documente referitoare la membri marcanţi din diaspora română din străinătate, oameni politici (Ion Raţiu, Radu Câmpeanu etc.), scriitori, ziarişti etc. Documentele arse de către ofiţerii de la UM 0225 (unitatea care avea drept obiect de muncă emigraţia românească) nu vor mai putea fi folosite în lupta politică din anii '90, însă la UM 0103, condusă de maiorul Victor Marcu, dosarele cu informaţii despre românii din exterior vor rămâne intacte. Colonelul (r) Cornel Nemetzi va scrie în volumul său de amintiri (Ultimul curier ilegal. Memoriile unui spion român, Editura Marist, 2013) că SIE se va implica, mai apoi, prin grija conducerii, în acţiuni de influenţare a vieţii politice post-decembriste, respectiv „spargerea unităţii PNL - scrie Cornel Nemetzi -, astfel că Nanu (agentul SIE – n. n.) şi o parte din prietenii săi au pus bazele unei aripi tinere a acestui partid, manevrată şi dirijată de SIE”.

O scenă extrem de tulburătoare se va produce în acele zile la sediul Ministerului Apărării Naţionale unde generalul-maior Marin Neagoe, fostul comandant al Direcţiei a V-a Securitate şi Gardă (UM 0666) din DSS, era ţinut în arestul Ministerului Apărării şi era umilit şi batjocorit, după propria mărturisire. În contextul desfăşurării „fenomenului terorist”, fostul şef al Direcţiei a V-a va solicita scoaterea din arest, la raport, la generalul-locotenent Victor A. Stănculescu, deoarece ştia că fusese numit de către Nicolae Ceauşescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale. În biroul fostului Ministru al Apărării, în prezenţa generalilor Stănculescu, Militaru, Hortopan şi Vlad, a colonelului Gheorghe Ardeleanu şi a inginerului Mihai Montanu din partea CFSN, fostul şef al Direcţiei a V-a încearcă să-i convingă pe capii Armatei că teroriştii nu sunt oamenii săi şi ordonă subordonaţilor săi să se adune la garajul Direcţiei a V-a unde urmau să fie inspectaţi de Mihai Montanu şi de generalii Iulian Vlad şi Ion Hortopan. Generalul-maior Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a, va fi închis în subsolul Ministerului Apărării până pe 7 ianuarie 1990. După acea dată a fost mutat într-o clădire care avea gratii la uşi şi la ferestre şi care erau „camuflate” ca să nu se poată vedea afară. „După ce generalul Militaru a fost înlăturat de la conducerea MApN, a fost readus ca ministru Victor Atanasie Stănculescu, care, deşi ştia de beciul de la MApN şi de regimul umilitor pe care îl suportam zilnic, iar biroul lui era chiar deasupra locului unde eram deţinut, nu a venit măcar o dată să constate condiţiile şi regimul la care eram supus. Totuşi, când am auzit că a fost reînscăunat ca ministru, nu m-am putut abţine să nu îl provoc pe Constantin Olteanu la o discuţie: «Cred că vom avea o situaţie mai bună cu Victoraş». La care Olteanu îmi răspunde: «Să crezi tu asta. Eu îl cunosc bine, va fi mai rău»”, consemnează fostul şef al Direcţiei a V-a în memoriile sale. Scena descrisă în memoriile lui Marin Neagoe este extrem de sugestivă pentru incapacitatea conducerii DSS, în speţă a generalului-colonel Iulian Vlad, de a-şi proteja ofiţerii subordonaţi a căror onoare militară şi demnitate umană erau lezate în mod grav. Neintervenţia şefului DSS în favoarea eliberării şefului Direcţiei a V-a este un lucru de neînţeles în condiţiile în care generalul-maior Marin Neagoe se prevala, în apărarea sa, de faptul că executase întocmai şi la timp, împreună cu subordonaţii săi, ordinele şefului DSS.

Începând cu data de 8 ianuarie 1990, din ordinul Ministrului Apărării Naţionale, generalul de armată Nicolae Militaru, efectivul fostei Direcţii a V-a Securitate şi Gardă a DSS a fost preluat sub controlul şi protecţia Armatei, fiind concentrat în trei cazărmi ale MApN, dispuse pe linia de centură a Bucureştiului. Cadrelor Direcţiei a V-a li s-au creat condiţii normale de cazare, hrană şi informare, iar Procuratura Militară va trece la anchetarea întregului efectiv al Direcţiei a V-a în legătură cu misiunile ordonate şi executate în decembrie 1989.

USLA, înconjurată „pentru protecţia unităţii”

În cursul zilei de 24 decembrie 1989, din ordinul generalului-colonel (r) Nicolae Militaru, în prezenţa generalului-colonel Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, a şefului DSS, general-colonel Iulian Vlad, a unor ofiţeri din Marele Stat-Major şi a reprezentantului CFSN, Mihai Montanu, s-a realizat o revistă de front a Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA/UM 0620) la sediul unităţii.

Totodată, sediul USLA a fost înconjurat, „pentru protecţia unităţii”, de TAB-uri ale MApN şi de o subunitate de paraşutişti, în condiţiile în care efective ale Serviciului Special de Intervenţie al USLA erau solicitate în diverse puncte ale Bucureştiului pentru capturarea teroriştilor. „Colonelul Z. G., comandantul paraşutiştilor, a dovedit calităţile unui adevărat comandant: cinste, probitate, calmitate, competenţă, cooperare perfectă cu colonelul Ardeleanu şi comanda USLA. Prin el, într-o perfectă înţelegere, s-a realizat actul de comandă al unităţii, iar generalul Nicolae Militaru era la curent, permanent, cu situaţia reală din unitate. Pe parcurs, aceşti ofiţeri au rămas şi ei miraţi de neîncrederea manifestată făţiş de această unitate, de nenumăratele «informaţii» primite prin telefonul scurt”, consemnează locotenent-colonelul (r) Teodor Filip într-o lucrare referitoare la istoria USLA.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, legăturile telefonice ale DSS-ului cu unităţile din subordine, inclusiv cele ale CIE cu unităţile „acoperite”, au fost tăiate din ordinul colonelului Stelian Pintilie, adjunct al Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (din 23 iunie 1984) şi care răspundea de Unitatea „R” (actualul Serviciu de Telecomunicaţii Speciale). În ziua de 25 decembrie 1989, conducerea Armatei a convocat la sediul din Drumul Taberei al MApN, pentru ora 12.30, o întrunire cu toţi şefii de unităţi centrale de securitate şi cei ai CIE pentru „comunicări de ordine”. Ofiţerii din conducerea DSS şi CIE vor vedea cu proprii ochi tragedia petrecută cu echipajul de la USLA condus de locotenent-colonelul Gheorghe Trosca, şeful de stat-major al USLA. Şedinţa a fost extrem de tensionată datorită acuzelor permanent aduse Securităţii de către Nicolae Militaru, noul Ministru al Apărării Naţionale. Şeful DSS-ului părea să fie sub arest, după cum remarcau proprii subordonaţi, iar perspectiva Securităţii era din ce în ce mai sumbră. „Odată încheiată şedinţa, ofiţerii MApN au trecut la identificarea noastră după legitimaţiile de ofiţeri, pe care ni le-au returnat fără comentarii. În momentul în care se părăsea sala de şedinţe şi se pregăteau să ocupe cele două autobuze, cadrele DSS au fost supuse unui tir de arme automate din direcţia blocurilor situate la 200 metri în faţa intrării în curtea MStM. Din instinct, fiecare s-a adăpostit după dalele de beton, aşteptând încetarea focului”, mărturiseşte generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir, participant la acea şedinţă din 25 decembrie 1989.

Relaţiile extrem de tensionate dintre conducerea Armatei şi ofiţerii DSS şi CIE, în pofida şedinţelor de lucru comune sau a apelului şefului DSS din 23 decembrie 1989, ora 06.00, se vor manifesta şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către unităţile de securitate şi de informaţii externe, astfel încât, după cum îşi aminteşte generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir din SIE, „tot mai multe voci din conducerea armatei se pronunţau deschis şi ferm că securitatea şi spionajul românesc au inventat problema iredentist-maghiară pentru a-şi justifica existenţa în faţa «dictatorului», cerând îndeosebi CIE să pună la dispoziţie, dosarele agenturii recrutate în interiorul organizaţiilor iredentist-maghiare din străinătate şi ale ofiţerilor CIE de legătură”.

(Va urma)