Când e vorba de şcoală, de educaţie, liderii noştri sunt reticenţi. Ce să mai vorbim de istorie! În loc să fie în prim-plan, invitaţi pentru a vorbi despre eforturile pe care o întreagă generaţie le-a făcut pentru o Românie îndependentă, despre jertfele unor ţărani în uniformă pe câmpurile de luptă care au făcut posibilă existenţa statului român, colegii mei de la Facultatea de Istorie, profesori şi studenţi, au fost nevoiţi să asculte bubuielile (de prost gust, în umila mea părere) patronate cu succes de doamna primar general. În Parlament, aleşii au preferat să-şi arunce cuvinte triviale, în loc să-şi amintească, măcar acum, de un Carol, un Kogălniceanu, un Walter Mărăcineanu şi de alţi mii de eroi anonimi.

Poluarea fonică de la Universitate a fost făcută în numele „unităţii europene”. Toate bune şi frumoase, dar fără o ţară independentă nimic nu ar fi fost posibil. În ceea ce mă priveşte, declararea zilei de 9 mai drept „ziua Europei” e o greşeală ce nu-i prea târziu a fi îndreptată. În primul rând, din perspectivă istorică, pacea în Europa occidentală a fost semnată în noaptea de 6 spre 7 mai. Ziua de 9 mai a fost o concesie făcută Uniunii Sovietice, pe care a folosit-o ulterior, fără scrupule, în scopuri propagandistice. Inclusiv azi! Mă întreb ce zi a Europei unite poate fi 9 mai pentru România, Polonia, Ţările Baltice, Ungaria, Cehoslovacia, aflate în 1945 sub ocupaţia Armatei Roşii, cu toate „beneficiile” aferente?

Dar asta e o altă discuţie. Firesc ar fi să nu omitem Independenţa, eveniment cu o mare încărcătură simbolică. Nimeni în Europa nu o face. Dacă doamna Firea şi alţi lideri, în loc să de-a drumul la boxe peste facultatea de istorie, ar fi asistat la un curs sau la un seminar, ar fi aflat cum s-au luptat ostaşii noştri pentru reduta Griviţa, prin „valea plângerii”, pe un teren mocirlos, plin de mărăcini, cu un foc nimicitor deschis de pe înălţime de apărători. Sau poate au impresia că toate aceste „poveşti” sunt inventate de istoriografia comunistă? Ei bine, nu sunt. Sacrificiile au fost mari, jertfa de sânge, reală, patriotismul liderilor, autentic. 

Dar nu ne interesează. Ne interesează doar imaginea, „să dăm bine”, pâinea şi circul, eventual de proastă factură. Să ne vadă Europa că sarbătorim „ziua unităţii”, să înşelăm aparenţele. Şi să dăm drumul la boxe peste profesorii şi studenţii Facultăţii de Istorie, că şi aşa pierd vremea...