Harta întâmplărilor. Locuri bucureştene de memorabilă ciomăgeală

Printre obiceiurile importante ale lumii bucureştene se numără şi bătaia justiţiară. De-a lungul timpului, oamenii au fost bătuţi cu biciul, cu funia udă, altoiţi cu joarda, dar de departe cea mai răspândită pedeapsă este bătaia la tălpi.

Când un om era josnic sau ticălos, înainte de a fi surghiunit ori trimis la ocna de sare, era  bătut public, ca să se ştie şi ca să ţină minte şi el. Una e să fii bătut discret, într-o temniţă sau în alt loc dosnic, şi alta să le iei în văzul orăşenilor, care în timpul ăsta urlă, cântă şi dansează de bucurie.

Mai trebuie însă menţionat un lucru: nu doar că vinovatul era bătut la vedere, ci mai întâi era dus în locul în care greşise, iar corecţia avea loc acolo, încât putem alcătui cu uşurinţă o hartă a pedepsiţilor.

Toate cazurile prezentate mai jos, se înţelege, s-au petrecut în secolul 18. Am să încep cu kilometrul 0, la Universitate, unde a fost bătut străchinarul. Nu ştiu dacă vi-l mai amintiţi din Ciudăţenii amoroase, un tip care vine la Bucureşti şi se îndrăgosteşte de fata care vindea vin la Sf Sava. În scurt timp, descoperă că aceasta avea o aventură cu stareţul. Pripit rău, intră în casa parohială şi-l bate măr pe amant. Prins imediat, judecat, străchinarul, pe care îl chema Radu, primeşte 50 de beţe la tălpi, în faţa mânăstirii, unde pe-atunci era o grădină botanică, făcută de profesorii de la Sf Sava. Vă imaginaţi: artist tânăr, om îndrăgostit şi înşelat în aşteptările sale, apoi bătut în plin centru, sub privirile elevilor, care atârnau la ferestre, sub ochii profesorilor, ieşiţi în curte, înconjurat de siluetele dispreţuitoare ale mahalagiilor. Bineînţeles, stareţul bătut se află de faţă, pentru el este adus vinovatul la locul faptei. Altădată aveam repere banale, ca ceasul sau fântâna de la Universitate, pe când acum, propun să vorbim despre locul în care a fost ciomăgit bietul Radu.

 În fine, nu întotdeauna exista un loc precis al netrebniciilor. Ori erau prea prea multe, ca în cazul unui tip care se dăduse creştin, cu toate că era musulman.   Acesta, venit de undeva de dincolo de Imperiu, umbla îmbrăcat cu anteriu scump şi pretindea că este peregrin  al Crucii, că văzuse Ierusalimul şi Sfântul Munte. Prin urmare, zic eu că nu făcea cine ştie ce rău, ci vindea lemn sfânt şi alte odoare şi valori mistice. Nu forţase pe nimeni, ci doar îşi fluturase limba prin Bucureşti.

Cineva are o suspiciune şi-şi trimite slugile să-l urmărească, fiind prins cum se ruga lui Allah. Prin urmare e judecat pentru înşelăciune şi pedepsit să primească 100 de toiege la tălpi. Mai întâi e plimbat prin oraş, ca să-l vadă oricine, e îmbrâncit, scuipat şi mozolit cu toate mizeriile, iar în cele din urmă dus în Obor şi bătut lângă spânzurătoarea oraşului. Dar acesta e numai aperitivul. Adevărata pedeapsă abia acum vine: falsul creştin este surghiunit, fără dreptul de a se mai întoarce în ţară. Dar să nu credeţi că e dus undeva în pustie, ci exilat în… Moldova.

Prin urmare, putem pune pe harta bătăilor şi Oborul. Aici, de altfel sunt cel mai adesea maltrataţi vinovaţii.

În fine, când e vorba de târgoveţi cunoscuţi, pot fi şi mai multe locuri ale pedepsei. De pildă, nişte tipi falsifică un ordin de cumpărare. Vi-i imaginaţi cum s-au chinuit, săracii, să facă rost de hârtie de cancelarie, de cerneală de calitate, să imite o semnătură şi celelalte.

Totuşi reuşesc şi intră în negustorie fără să plătească vreo taxă. Lucrurile merg un timp, dar în cele din urmă sunt prinşi şi judecaţi în regim de urgenţă. Desigur, pedeapsa nu putea să fie decât ocna. Dar înainte de asta au mai primit fiecare câte 150 de beţe la tălpi, împărţite în reprize de câte 50, fiecare în câte una dintre intersecţiile importante ale oraşului. Şi asta, pentru că erau cunoscuţi prin oraş şi meritau ruşinaţi mai ceva decât un străin oarecare. Respectiv, primul spectacol s-a dat pe lângă actuala Bancă Naţională, în Lipscani. A doua rundă a avut loc lângă Biserica Colţea, iar ultima bătaie pe Podul lui Şerban Vodă, la intrarea în oraş, la Unirea de azi.

Şi pentru c-am ajuns aici, să trecem puţin şi prin Mahalaua Popescu, unde de câteva luni o fiică se ceartă cu mama ei, sculând în picioare tot cartierul. Povestea ajunge la Mitropolie, iar verdictul e scurt şi eficient: fiica e bătută la tălpi în faţa porţii, ca să se ştie. Ea primeşte 20 de de toiege.

Iar aici e momentul să facem distincţia între instrumentele de tortură: existau beţe - subţiri, care sfâşiau pielea, toiege groase, cu un diametru e maxim 5 cm, care umflau tot piciorul, şi ciomege cu noduri, groase cât braţul, care te puteau lăsa şi olog.

 Prin urmare, între locurile turistice ale Bucureştiului, nu uitaţi să le treceţi şi pe cele ale infamilor bătuţi la tălpi.