Gérard Depardieu începe filmările la Bucureşti

Actorii şi echipa lungmetrajului „Ipu - Convicted to Live", care îi are în distribuţie pe Gérard Depardieu şi Harvey Keitel, se mută la Bucureşti, unde vor rămâne pentru filmări timp de două săptămâni, până pe 25 octombrie.

Ştiri pe aceeaşi temă


Filmările vor avea loc în diverse spaţii din Bucureşti, la studiourile Family Film şi în Buftea.

După aproape o lună petrecută în cetatea Sighişoarei şi la Saschiz, actorii străini Gérard Depardieu, Harvey Keitel şi Laura Morante vin să cunoască şi Capitala.

„Harvey a vizitat luni Capitala. I-am dat un «ghid turistic» din afara cinematografiei, să se deconecteze puţin, în timp ce noi, echipa, pregăteam scenografia, ca în zori să ne întoarcem din nou în 1944", spune regizorul filmului, Bogdan Dreyer.

La Bucureşti vor fi filmate scenele de interior ale peliculei.

O poveste despre prietenie, adevăr şi dreptate, „Ipu - Convicted to Live" este adaptată după nuvela „Moartea lui Ipu", de Titus Popovici. Scenariul este semnat de Anuşavan Salamanian şi Bogdan Dreyer, iar dialogurile sunt în limba engleză.

Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un soldat german este găsit mort la marginea unui sat de un băiat de 11 ani.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările