GALERIE FOTO Unul dintre cele mai vechi regulamente şcolare din România, datând din secolul al XVI-lea, a fost scris de către saşii din satul Criţ
0
Satele săseşti din vecinătatea oraşului medieval Sighişoara, acolo unde prinţul Charles vine în vizită când se află în România, ascund comori istorice şi tradiţii pe care doar câţiva bătrâni şi le mai amintesc.
Saşii din zonă au emigrat în Germania la începutul anilor '90, când s-au deschis graniţele, şi au lăsat în urmă satele medievale şi tradiţiile lor. Acum, zona este ca un muzeu viu, care săptămâna aceasta şi-a deschis porţile pentru turişti, în cadrul festivalului Săptămâna Haferland. Un grup de oameni dedicaţi, de la Fundaţia Michael Schmidt, încearcă să readucă la viaţă pentru turişti, istoria şi tradiţiile săseşti ale zonei. Primul pas a fost reabilitarea vechilor biserici, unele dintre ele având ziduri care stau în picioare de peste 600 de ani. Printre comorile istorice ale zonei se află şi unul dintre cele mai vechi regulamente şcolare, care datează din secolul al XVI-lea, originar din satul Criţ.
De asemenea, în sat au supravieţuit timpului cărţi scrise de membrii de vază ai comunităţii săseşti, unele vechi de sute de ani, în care sunt descrise în detaliu orânduiala satului şi viaţa comunităţii. Toată comunitatea era centrată în jurul bisericii şi al şcolii, iar fiecare uliţă din sat avea câte un reprezentant care ţinea ordinea în rândul familiilor vecine de pe stradă. Saşii au denumit această orânduială, vecinătate.
Faţă de alte sate din România, saşii au lăsat în urmă scris, timp de sute de ani, viaţa comunităţii locale, o adevărată comoară pentru istorici. În biserica din Criţ, spre exemplu, au fost păstrate caietele cu legile comunităţii şi pedepsele pe care le împărţeau mai-marii satului, dacă te abăteai de la ordine. Una dintre cele mai grave încălcări ale legii era să nu-ţi ajuţi vecinul la nevoie. Pentru ca o comunitate mică să supravieţuiască, fiecare om trebuia să pună osul la muncă, iar dacă refuzai să-ţi ajuţi vecinul, era o mare ruşine şi trebuia să plăteşti cu muncă în folosul comunităţii.
Orânduiala săsească din sat a rămas, însă, doar o amintire pe care o mână de oameni o mai păstrează vie. Sofia Folberth este una dintre ultimele persoane care îşi mai aminteşte lucrurile acestea. "Doamna Sofia" cum i se spune în sat are 93 de ani şi a trăit o bună parte din viaţă după orânduiala veche a saşilor.
"Fiecare stradă a fost o vecinătate şi regula era ca fiecare vecin să se ajute unul pe altul şi dacă nu ajutai, erai pedepsit. Indiferent că era vorba de construirea unei case noi, de o nuntă, de o înmormântare, toţi trebuiau să se ajute unii pe alţii", a explicat Sofia Folberth orânduiala saşilor. Ea spune că în ciuda regulilor stricte ale comunităţii, oamenii se bucurau de o libertate pe care astăzi nu o mai au. "Regulile nu le vedeam ca pe o obligaţie, aşa am fost crescuţi, şi atunci tinerii acceptau orânduiala mai bine deât o fac acum. Am un nepot de 23 de ani care vede atât de diferit lumea decât o vedeam noi. Are un program de muncă mai strict decât am avut noi, mai greu", apreciază Folberth. Satul Criţ în care s-a născut a fost înfiinţat în 1270, iar şcoala în care a învăţat Sofia Folberth, care reprezenta odată al doilea pilon al vechii comunităţi, de unde provine unul dintre cele mai vechi regulamente şcolare dn România (1593), este acum o ruină.
Zidurile medievale fortificate ale bisericii din Criţ FOTO: Adevărul
"Noi nu am ştiut româneşte deloc când am intrat la şcoală. În clasa a V-a am început să studiem istoria României şi în clasa a VII-a am dat primul examen în limba română. Eu am fost cea mai mică din clasă, pe vremea aceea se făceau şapte clase şi nu se făceau clase în fiecare an, ci o dată la doi ani, fiindcă nu erau atâţia copii în sat cât să umple o clasă în fiecare an. La sfârşitul şcolii mai făceam un an de religie pentru examenul de confirmare (saşii fiind protestanţi lutherani)", a explicat Folberth cum era şcoala pe vremea când era copil.
Regulament şcolar din anul 1593, satul Criţ FOTO: Fundaţia Michael Schmidt
La 14 ani, conform tradiţiei, fetele erau trimise la oraş să înveţe gospodărie, în timp ce băieţii erau trimişi să înveţe meserii.
"Bunicul meu a avut şase băieţi şi a zis că fiecare trebuie să înveţe o meserie, dar nu toţi învăţau. În familiile unde erau numai unul sau doi băieţi, trebuiau să rămână la gospodărie, unde era nevoie de ei, nu puteau să plece. Bunicul meu a luat însă o slugă să-l ajute şi pe băieţi i-a trimis să înveţe meserie, unul a fost fierar, altul morar, alltul a fost trimis să fie ucenic la cizmar, dar a fugit în Bucureşti, unde s-a făcut şofer. El a fost primul şofer de taxi din Bucureşti. Avem şi acum o fotografie cu el care şade la volanul unei maşini din acelea mari, de lux, cum erau atunci, şi pe maşină scrie taxi. Ceilalţi fraţi au fost zidar şi, tâmplari", a povestit Sofia Folberth.
De altfel, din satele săseşti din Transilvania provine cel mai vechi sistem şcolar orânduit din România, şcoala fiind obligatorie încă de la sfârşitul secolului al XV-lea, în jurul anului 1470, când băieţii trebuiau să facă patru clase.
Documentele scrise de saşi acum 300 de ani, despre orânduiala vecinătăţilor din satul Criţ FOTO: Adevărul
Cum au ajuns saxonii în România
Contactat de "Adevărul", profesorul de Istorie Corneliu Riegler, colaborator al revistei Historia, a explicat că populaţia germană din România a venit în mai multe rânduri în ţară. Prima colonizare a fost făcută de către regele ungur Andrei al II-lea (1205 – 1235). "Prima venire a germanilor a fost opera regelui Andrei al II-lea al Ungariei, care, în 1225, i-a izgonit pe Teutoni din Transilvania şi în locul lor au fost aduşi saşii. Colonizarea lor a început din secolul al XIII-lea, saşii primind şi privilegii sub forma unei bule de aur emise în 1224. Scopul colonizării a fost unul economic (întărirea meşteşugarilor în Translivania) şi militar (păzirea trecătorilor din Carpaţii Meridionali şi păzirea marilor oraşe). Astfel, ei au fost colonizaţi în zona marilor oraşe: Sibiu, Mediaş, Braşov, Sighişoara, Cluj, Valea Târnavelor şi Valea Cibinului", Denumirea de saş vine de la «sachsen», ceea ce înseamnă saxon, saşii fiind neam înrudit cu englezii. În România, în mod greşit sunt numiţi toţi germanii saşi. În realitate, germanii din România sunt de fapt de patru etnii: cei mai vechi sunt saşii, dar mai există landleri (zona Sibiului), ţipţeri (Maramureş şi Bucovina) şi şvabi (în Banat, aduşi ca mineri în secolul al XVIII-lea). La recensământul din 1930, saşii reprezentau 4,1% din populaţia României, fiind pe locul al treilea ca pondere după maghiari şi români. În 2002, în urma emigrării din anii '90, saşii mai reprezentau doar 0,3% din populaţia României", a explicat Riegler.
Se încarcă comentariile...
