„Freiburg suna ca o făgăduinţă: cetatatea liberă”! Povestea unei biblioteci româneşti din exil - mărturie a culturii române în Occident
0
Despre începuturile exilului românesc şi a bibliotecii române de la Freiburg ne povesteşte, într-un interviu, istoricul Matei Cazacu, mărturisind că „după război, venind în Freiburg [Virgil Mihălescu n.a.] în zona de ocupaţie franceză, a întâlnit un ofiţer francez de origine română care i-a spus: domnule, fă o bibliotecă!”.
Ideea era „să-i mai aduni pe români în jurul unei cărţi, a unei discuţii, mai o lacrimă despre ţară”[1].Istoria Bibliotecii Române din Freiburg se înfiripă la 1 mai 1949, iar povestea sa este o poveste ce nu a cunoscut frică de abis şi o mărturisre a exilului românesc postbelic, care îşi reface universul cultural de acasă. Amprenta trecutului său a devenit astăzi o călăuză pentru spiritul românesc şi pentru continuitatea culturii române dincolo de graniţele convenţionale ale României.
Documentele din arhiva bibliotecii consemnează constituirea Bibliotecii Române din Freiburg din iniţiativa lui Virgil Mihăilescu şi a unui grup de refugiaţi români. Dacă ar fi să ne concentrăm atenţia asupra momentului inaugural al bibliotecii de la Freiburg, indiferent dacă îl vom considera 1 mai 1949 (şedinţa de constituire) sau 21 iulie 1950 (recunoaşterea juridică), ceea ce impresionează în mod deosebit este soliditatea şi scopul său nobil pentru care a fost înfiinţată de către Virgil Mihăilescu.
Unul dintre obiectivele care a primat încă de la înfiinţare a fost acela ca biblioteca să devină un mare centru intelectual, iradiind spiritul şi cultura românească în străinătate.
Scopul principal a celor care au organizat biblioteca la 1 mai 1949 a fost adunarea materialelor documentare de orice natură privitoare la poporul român de pretutindeni. Această misiune spirituală a fost dublată de o densă activitate publicistică, şi anume organizarea de conferinţe ştiinţifice, concerte, manifestări culturale care au fost privilegiate de prezenţa unor personalităţi înalte ale vremii din cercul intelectual românesc şi din spaţiul occidental.
Biblioteca adăposteşte, de la începuturile sale şi până astăzi, cărţi vechi, documente istorice, manuscrise a unor scriitori români, întreaga colecţie de documente ale exilului românesc postbelic, elemente de folclor şi preţioase elemente religioase de cult, scrisori ale unor personalităţi ale culturii române etc. Toate acestea reliefează tezaurul românesc înflorit în inima Occidentului.
„Numeroase volume româneşti se regăsesc într-o mare ţară occidentală, biblioteca este o comoară”[2]
Rolul şi semnificaţia înfiinţării Bibliotecii Române din Freiburg se întrezăresc în reflecţiile şi sentimentele exprimate în scris de importante personalităţi. Diplomatul român, Raoul Bossy s-a arătat profund mişcat de românii care au reuşit prin forţele lor, în anii de început al pribegiei, să organizeze o bibliotecă care să „poată mângâia şi păstra trează gândirea şi sensibilitatea proprie şi să împrospăteze şi să adâncească izvoarele culturii româneşti pe meleaguri străine”.
La 12 mai 1956 unul dintre cele mai importante ziare ale Germaniei „Frankfurter Allgemeine” considera manifestările culturale din cadrul bibliotecii ca fiind o poartă a culturii româneşti în Occident.
Unicitatea acestui spaţiu cultural de la Freiburg este determinată de păstrarea şi conservarea unor documente valoroase constituindu-se în importante fonduri de colecţie şi donaţie. Specificitatea Bibliotecii Române din Freiburg conferă un caracter unic culturii române prin înfăptuirea acestui tezaur cu valoare universală.
Biblioteca Românî din Freiburg este o mărturie vie, un exemplu de demnitate românească, mai ales, pentru românii plecaţi după anii ’90, atrăgând atenţia asupra importanţei exilului, diasporei şi a căilor europenizării societăţii româneşti actuale.
[1] „Caietele INMER”, anul V, nr. 12, iulie 2008, p. 18.
[2] Biblioteca Română din Freiburg este o comoară interviu cu Neagu Djuvara în „Dilema Veche”, Anul XI, nr. 554, 25 septembrie-1 octombrie 2014. Interviu realizat de Mihaela Toader şi Alexandru Dumitru Filimon.
Se încarcă comentariile...
