Fotografii neretuşate de un sfert de veac

Într-un sătuc de munte în care iarna se încăpăţâna să nu ningă, decembrie 1989 nu putea să aibă ceva spectaculos. Am tot căutat o fotografie din luna aceea dar n-am găsit.

Aşa  mi-am reamintit şi de C.

Acum exact douzecişicinci de ani revoluţia era în toi, revoluţionarii ocupau sediul Comitetului Central, Ceauşescu se pregătea să fugă, dar C se trezise cu noaptea în cap ca să-şi alerge prin curte porcul ce-şi trăia ultimile clipe. Nu prea ştia ce se întâmplă, radioul lui  nu prindea posturi străine. 

Mă rugase să-i fac o fotografie cu tăierea animalului dar nu aveam film în aparat. Acum mă încearcă o părere de rău. Atunci mi se părea o prostie să încerc să imortalizez un asemenea moment .Porcul nu merita să-i faci onoarea de a consuma o poziţie din cele doar 36 de pe un film alb-negru, erau lucruri mult mai importante în viaţă..

E adevărat că fuga cu elicopterul a cuplului l-a făcut pe C să se abată pentru scurt timp de la procesul de tranşare şi chiar să-şi scoată televizorul obosit în hol, să prindă şi el revoluţia. A fiert şi puţină ţuică , să aibă mai mult curaj să o vadă. L-a descumpănit la început avalanşa de ştiri. Ăia din televizor nu-i păreau foarte în regulă. Simţea el ceva. Mai bine-şi vedea  de porcul lui.

 Apoi s-a holbat  la ei ca la un meci de fotbal cu răsturnări spectaculoase de scor. Nu ştia cine va câştiga până la urmă, nu era cazul să se oprească din tăiere până când cei de la televizor nu stabileau exact cine va fi învingătorul. Peste câţiva ani avea să susţină, nu ştiu de unde i se năzărise o asemenea idee, probabil o citise pe undeva, că meciul ăsta fusese de fapt un mare blat iar sărmanii jucători din teren, în necunoştinţă de cauza,  au fost lăsaţi să-şi rupă unii la altii  picioarele. Şi că rezultatul a fost stabilit doar prin prestaţia scandaloasă a  celor trei arbitri şi cu ştiinţa antrenorilor, care  au făcut schimbările care s-au impus.

Când cuplul a fost împuşcat la Târgovişte , C mânca deja  primii cârnaţi prăjiţi cu mămăliguţă. A fost momentul când a hotărât şi el să iasă în stradă. A început prin a-şi arde carnetul de utecist – îi era deja destul de clară direcţia în care o vor lua lucrurile. Apoi şi-a pus brasarda tricoloră şi a făcut parte din trupele de patrulare create ad-hoc pentru a păzi satul de terorişti.  A luat la el  cel mai bun topor din curte. Operaţiunea s-a soldat cu un mare succes ,teroriştii nu şi-au făcut deloc apariţia în zonă.

După câteva zile, timp în care într-un avânt revoluţionar  au fost percheziţionate complet şi cele două cârciumi proprietatea statului, totul s-a stins.

După câţiva ani, timp în care nu a reuşit să se adapteze capitalismului autohton, C a plecat definitiv în străinătate. Nu ştiu exact unde, într-o ţară latină oricum, să fie  Spania sau Italia, ori poate Portugalia ...

Zilele trecute a umplut facebook-ul de fotografii cu un porc tăiat, diverse ipostaze... Un album complet.

A început prin a arăta lumii operaţiunile de tranşare a animalului. A pozat capul,  picioarele,  diversele categorii de muşchi , fiecare în raport cu momentul desprinderii lor de corp. N-a uitat să adauge apoi în reţeaua socială şi produsele rezultate. În primul rând cârnaţii -să vadă şi prietenii de pe întregul mapamond ce frumuseţe de tradiţionali i-au ieşit, apoi chişca, toba ori slănina.

 Pentru ca albumul fotografic să fie complet l-a piperat  cu imagini cu el însuşi  în diverse ipostaze din desfăşurătorul acţiunii : cu cuţitul în mână înainte de tăiere, cu cuţitul plin de sânge după tăiere, cu un pahar de ţuica fiartă lângă capul depesat, cu un pahar de vin roşu  lângă cazanul cu fiertura.

În final, n-a uitat să tragă câteva cadre –  deţine acum un aparat digital modern  cu card de memorie de cel puţin câţiva giga - cu masa de seară pe care se află o mămăliguţă aburindă, produse prăjite - muşchi, cârnaţi ori slănină , nişte brânză de burduf şi murături de diverse feluri. Şi evident, o sticlă de vin roşu, natural ...

Doar ca toate aceste imagini postate pe facebook nu sunt realizate acasă ci în străinătate ...

De aceea, nu mă grăbesc deloc să-l critic şi nici să-i dau un dislike. Pentru că ştiu că dincolo de aparenţe există un ceva ce-l macină intens – dorul de ţară.