FOTO Premieră istorică: povestea românului care a înfiinţat Hotelul Negresco

FOTO Premieră istorică: povestea românului care a înfiinţat Hotelul Negresco

Hotelul Negresco a fost, la începutul secolului trecut, cel mai luxos din lume / FOTO: Corbis

În ediţia de decembrie a revistei „Historia“, Laurenţiu Mitrache e autorul unui demers excepţional: oferă cititorilor – pentru prima dată şi în urma unei cercetări minuţioase, în arhivele franceze – povestea românului Alexandru Negrescu, cel care a înfiinţat la Nisa, în 1913, cel mai luxos hotel din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nimic nu redă mai sugestiv mirajul Rivierei Franceze decât perspectiva „à vol d’oiseau“ („în zbor de pasăre“) dinspre mare a celebrei „Promenade des Anglais“, care îngemănează armonios capitala nissardă cu Golful Îngerilor, ancorată în jurul unui inevitabil punct de fugă: cupola cu care celebrul Gustave Eiffel a încununat monumentala clădire a Hotelului Negresco. Pentru turiştii români – din ce în ce mai numeroşi la Nisa – numele hotelului cu faţa spre mare are o rezonanţă în plus, prin prezenţa oarecum neaşteptată a atât de familiarului „...esco“, trimiţând la românescul „...escu“. Şi-atunci, ne întrebăm: ce-i cu hotelul acesta din Nisa, cu nume românesc? Cine este acest Negrescu (metamorfozat în Negresco de cerinţele armonioasei limbi franceze) şi cum de-i poartă numele unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe Coasta de Azur?

Exerciţiu de recuperare

Începem cum ar începe toată lumea, cu wikipedia şi alte site-uri, care ne oferă, preluând o unică sursă, greu de identificat, o poveste demnă de romantismul lui Victor Hugo: „Henri Negresco s-a născut în 1868, la Bucureşti. Tatăl său, presupus ţigan, deţinea un mic han lângă Capitală. La 15 ani, tânărul Henri pleacă prin Europa, singur sau în compania unor lăutari, câştigându-şi existenţa prin exercitarea talentului de violonist înnăscut. Ajunge la Paris şi, ulterior, la Monte Carlo, unde, chelner fiind, îi impresionează cu talentul său pe miliardarii americani şi pe aristocraţii ruşi, creându-şi oportunităţi de carieră în domeniu. Astfel, este recomandat şi preia conducerea restaurantului Cazinoului Municipal din Nisa, poziţie care-i permite crearea relaţiilor necesare pentru concretizarea ambiţiosului proiect de a crea un hotel ca un ceas. Proiectul este realizat şi în ianuarie 1913 are loc inaugurarea hotelului LE NEGRESCO“.

Această poveste, fragmentată, trunchiată, a fost începutul unei interesante şi pasionante încercări de a creiona istoria unui destin ieşit din comun şi, din păcate, ignorat nu doar în Franţa afirmării şi confirmării sale, dar mai ales în ţara de origine. Ca într-un imaginar mozaic bizantin, am aşezat informaţiile obţinute acolo unde păreau a fi potrivite şi am „riscat“ completând părţile lipsă; iată, aşadar, un posibil portret al lui Henri Negresco.


Foto dreapta: Henri Negresco la începutul secolului al XX-lea


A părăsit România la 25 de ani

Un lucru e clar: pe parcursul cercetării au apărut informaţii care exclud, practic, orice ipoteză cu privire la originea ţigănească a lui Negresco, întărind în acelaşi timp apartenenţa sa la comunitatea evreiască; menţionăm confirmarea în această privinţă făcută autorului chiar de către strănepoata lui Negresco, doamna Nicole Caulier, într-o frumoasă după-amiază de iulie, pe terasa hotelului realizat de străbunicul său.

Şi încă o certitudine: la 14 martie 1870, când s-a născut Alexandru Negrescu (viitorul Henri Alexandre Negresco), familia Negrescu se afla în Bucureşti, administrând un mic local. Legenda că adolescentul ar fi părăsit definitiv casa părintească la 15 ani, însoţind o orchestră ţigănească de-a lungul Europei, este greu de acceptat: un tânăr în vârstă de aproximativ douăzeci de ani ne priveşte extrem de serios, îmbrăcat în costum popular, dintr-o fotografie făcută într-un studio de pe Calea Victoriei. În plus, ştim din propria declaraţie că a efectuat serviciul militar în România şi că a sosit în Franţa în anul 1895.

„Le Figaro“: „Hotelul celor o mie şi una de nopţi“

Prefectura Departamentului Senei emitea, la data de 23 august 1907, un extras din Registrul căsătoriilor, din care reiese căsătoria, la data de 6 iulie 1907, dintre „Henri Alexandre Negrescu, născut la Bucureşti, la 14 martie 1870, restaurator, domiciliat în Paris, strada Sau­ssaies nr. 14, fiul lui Jean Negrescu şi al Mariei Rădescu, soţi decedaţi, pe de o parte, şi Suzanne Bianca Rădescu, născută la Bucureşti, la 15 noiembrie 1874, fără profesie, domiciliată în Paris, strada Saussaies nr. 14, fiica lui Jacques Rădescu şi a lui Fanny Braun, soţi decedaţi“. Este posibil ca Henri şi Suzanne să fi fost rude.

Unica lor fiică, Germaine Henriette Hélène, s-a născut în 1900, indicând convieţuirea anterioară a celor doi. În acest caz, oficializarea legăturii prin căsătorie – la câţiva ani după naşterea fetiţei – ar fi putut fi impusă de îndeplinirea cerinţelor legale în vederea obţinerii cetăţeniei franceze. Şederea în Franţa a fost întreruptă pentru o perioadă scurtă, când familia s-a aflat în Belgia, la Bruxe­lles, locuind pe strada Mehlsen, la nr. 4, unde s-a şi născut Germaine, la data de 4 decembrie 1900. Patru luni mai târziu, familia revine în Franţa: Henri abandona deocamdată „Nordul“.

La restaurantul Cazinoului din nisa

Negăsind documente despre aceşti primi ani pe Coasta de Azur, nu putem decât să acceptăm informaţiile că Negresco şi-a început activitatea la Monte-Carlo, ca majordom şi, ulterior, ca director al restaurantului Hotelului Helder şi apoi al restaurant-hotelului Londres, unde a obţinut aprecierea unanimă a reprezentanţilor clientelei extrem de bogate: Rockefeller, Vanderbilt, Singer, Zaharoff etc. Prin intermediul unui negustor din Nisa, Charles Lefranc, Henri Negresco este recomandat lui Edouard Baudoin, noul concesionar al Cazinoului Municipal din Nisa. Acesta din urmă îi propune conducerea restaurantului cazinoului, pe care, fără ezitare, Henri o acceptă, convins poate şi de salariul foarte mare pentru perioada respectivă: 20.000 de franci pe an.

Calitatea de director al Res­taurantului „du Grand Cercle“ îi conferă lui Henri Negresco, începând cu anul 1904, oportunitatea de a stabili şi dezvolta relaţii cu cele mai importante personaje, atât din cadrul societăţii nissarde, cât şi printre „rândunelele de iarnă“, aşa cum erau numiţi clienţii obişnuiţi ai Nisei. Printre alţii, Negresco îl cunoaşte pe Edouard Jean Niermans, un arhitect olandez naturalizat francez, angajat să refacă saloanele Cazinoului Municipal; în cadrul discuţiilor dintre cei doi s-a cristalizat, credem, în mintea lui Negresco un proiect încă difuz şi nemărturisit până atunci: construirea celui mai luxos hotel din lume.

O întâlnire norocoasă

Iniţial, Negresco lua în considerare transformarea unui hotel existent, realizând în acest sens o listă scurtă a hotelurilor din Nisa care i se păreau potrivite: Cosmopoli­tain, Hotel des Anglais, Grand Palais... În acest moment intervine afaceristul Pierre Alexandre Darracq, deţinător a mai mult de 10% din producţia de automobile a Franţei şi fondator al companiei „Alfa Romeo“ în Italia. Dispunând de mijloace financiare impresionante şi căutând investiţii în domeniul imobiliar, Darracq „plusează“: dacă, în loc să renoveze un hotel existent, ar construi unul complet nou? Afaceristul condiţiona însă implicarea sa de dimensionarea viitorului hotelul: acesta trebuia să aibă 400 de camere cel puţin. Cum niciun hotel existent nu dispunea de 400 de camere, singura soluţie acceptabilă rămânea construirea unui hotel nou.

Hotelul primeşte numele lui Negresco

Este ales un teren aparţinând congregaţiei religioase a „Surorilor Credincioase lui Iisus“, în imediata vecinătate a Palatului Massena; terenul a fost achiziţionat pentru suma de 1,2 milioane de franci. În luna mai 1911, proiectul e finalizat, la capătul unor eforturi susţinute ale lui Niermans şi Negresco, care efectuaseră o serie de călătorii la Paris, Londra, Berlin, Bruxelles, vizitând şi reţinând detalii preţioase ale hotelurilor Ritz, Savoy, Claridge’s, L’Automobile Club, Waldorf, Cecil şi Metropole. Cu mare întârziere faţă de planul iniţial, lucrările încep la data de 2 septembrie 1911, iar deschiderea – parţială – a hotelului are loc la 4 ianuarie 1913.

Chiar dacă având o arhitectură criticată de unii specialişti („caracter stilistic întârziat – ridicat în 1912 într-un stil caracteristic anului 1872“), facilităţile extraordinare oferite de Hotel NEGRESCO clienţilor săi, cele mai multe în premieră absolută, îndreptăţeau apelativul de hotel al „celor o mie şi una de nopţi“, cum îşi intitula articolul ziaristul de la „Le Figaro“ care l-a vizitat imediat după deschidere: intrarea maiestuoasă, cupola structurată de Gustave Eiffel, restaurantul, camerele unicat, sălile de baie şi toaletele luxoase, mobilierul de un rafinament desăvârşit, conexiunile telefonice interioare şi exterioare, fluxul serviciilor. Succesul nu a întârziat să se materializeze în rezultatele financiare: după numai cinci luni de la deschidere, încasările depăşeau un milion de franci, cu un profit de 200.000 de franci!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: